Educaţia fizică, o treabă nouă la 109

FYI.

This story is over 5 years old.

Fashion

Educaţia fizică, o treabă nouă la 109

Fetele de la 109, Ioana Dumitrescu şi Marina Moldovan, au lansat recent o colecţie nouă - Physical Education.

Fetele de la 109, Ioana Dumitrescu și Marina Moldovan, au lansat recent o colecție nouă - Physical Education, la prezentarea căreia nu ne-am dus pentru că nu suntem tocmai genul care să mănânce dintr-un terrarium, dacă înțelegeți unde bat.

Trecând peste ostilitățile unei cine fandosite, colecția este caterincă, iar hainele te fac pe undeva să te simți ca un bebeluș mare. Mie mi-a inspirat numaidecât o nevoie imensă de a mă băga cu capul în dulap și de-a ieși de-acolo îmbrăcată cu orice se nimerește, pe față sau pe dos. Mă rog, pe-acolo, dar un pic mai fancy. Dar cum am învățat că acțiunile de genul ăsta au întotdeauna repercursiuni, mai bine că am căutat-o pe Marina ca s-o trag de limbă despre colecție.

Publicitate

Salut Marina, spune-i bună și Ioanei. Cum mai stați cu educația fizică?

De la excelent în sus, după cum se poate observa. O să atașez și o poză ca să fiu mai convingătoare.

Pentru mine asta era ora de la care chiuleam cu cea mai mare plăcere în școală.

Păcat, pentru că este atât de necesar sportul pentru o dezvoltare armonioasă a trupului și a minții în același timp… Chiar acum citesc o carte scrisă de un profesor în psihiatrie care susține că prin sport îți educi cel mai bine și ușor mintea, odată cu trupul, evident.

Așa se explică de ce oamenii din orașele mari sunt mai fit decât restul, aleargă după autobuze. Șcredeți că lenea e un lux?

Categoric. Pentru majoritate e un lux.

Întreb asta pentru că mă gândesc la a patra colecție a voastră, lansată recent, pe care aș descrie-o ca haine de designer de purtat în casă.

Aș cataloga-o mai degrabă ca o colecție de haine de designer, punct. Depinde cât de mult tupeu ai să ieși așa îmbrăcată pe stradă. Eu am, și lumea se uită ciudat, și cu toate astea mă simt excelent. E important să nu fii penibil(ă) când porți o ținută, dar în același timp e atât de trist să te înscrii în tipare încât prefer persoanele care sunt mai îndrăznețe și mai deschise când vine vorba de haine. Prin haine chiar spui foarte multe despre tine. Așa clișeu cum sună, într-o măsură mai mare sau mai mică, ceea ce porți te definește.

Deci ați botezat colecția cu gândul la genul ăsta de pisiceală de fete care au un respect aparte pentru dolce far niente, la nivel de sport?

Publicitate

Cred că întrebarea asta sintetizează foarte bine ce am vrut cu această colecție. În același timp adaug: să-ți hrănești universul propriu se poate transforma într-un sport. Sportul este disciplină. Dacă îți formezi o disciplină din a fi naturală fără să te chinui, îți cultivi mușchii personalității.

Că tot veni vorba de anduranță. Cât timp v-a luat s-o faceți? Îmi aduc aminte că ultima colecție ați scos-o anul trecut prin vară.

Adunat, nu mai mult de trei luni. Din păcate au existat niște obstacole care ne-au încetinit puțin. Dar totuși, nu scoatem o singură colecție pe an. Amintește-ți de Sport Negru, rochii de lux pentru iarnă. E drept că am sarit peste iarna trecută, după cum spuneam, din motive obiective. Sigur nu se va repeta și anul acesta.

Mai bine c-a venit primăvara. Mie cel mai mult mi-au plăcut saboții făcuți din flori. Se găsesc în magazine?

Pantofii accesorizați sunt în stadiu de prototip. I-am lucrat împreună cu colaboratorul nostru constant, Robert. Din păcate încă nu avem resurse să producem și o linie de pantofi. Dar da, sunt foarte tari.

Colecțiile voastre au mereu un flavor local. Însă mi se pare că de data asta colecția este o întâlnire între Berlin și Bacelona. A venit timpul să desenăm o axă București - Barcelona - Berlin?

E flatant să auzi asta, mulțumim, însă nu e cu intenție. Colecția asta este una destul de personală. Are și o doză de manifest care stă destul de bine ascunsă printre haine.

Publicitate

Speram măcar să desenam un punct pe hartă care să poarte numele București, apoi cu axa rămâne de văzut. Lucrurile au început să se miște așa cum preconizam acum doi, trei ani, trebuie doar să fim perseverente și deschise. Noi ne străduim.

Da, am văzut că ați construit și-o poveste cam încâlcită pentru gusturile mele, ca intro la colecție.Până la urmă cine este Iulia din textul acela și de ce are dublă personalitate?

Iulia are cvadruplă personalitate. E fata aceea care se trezește în multe dintre noi când pur și simplu nu are chef să se aranjeze și să fie frumoasă pentru alții. Își dă masca jos și rămâne naturală, dezinhibată și dezinteresată. E împăcată cu ea însăși și se închide în universul propriu, care e fascinant pentru oricine are ochi să-l observe.

Și voi cum vă-mbrăcați prin casă vara când e căldură mare?

Noi dăm drumul la aerul condiționat. În felul ăsta paleta e mai largă, haha. Eu una chiar fur chiloții și tricourile iubitului meu, iar vara e cel mai plăcut să te îmbraci așa.

Asta justifică cel puțin jumătate din colecție, cred. Și totuși, fiind casual și-n același timp designer, cât de afordable sunt jucăriile astea, până la urmă?

Prețurile noastre sunt acum prețuri de designer român. Adică affordable, dar nu foarte mici. E normal că prețurile unor creații de designer să fie mai ridicate, costurile de producție sunt mari și, în plus, se lucrează în serie limitată. Cred că e timpul ca toata lumea să înțeleagă că o piesă de designer va fi întotdeauna mai scumpă și mai valoroasă decât ce găsești prin mall-uri.

Publicitate

Corect.De fapt, mă gândeam mai devreme să vă-ntreb cum ați descrie bucuria de-a trăi atunci când îți vine să behăi de căldură într-un orașca Bucureștiul, dar poate mă repet.

Pe autostrada Soarelui. Ce să faci în București la 40 de grade Celsius? Maxim aștepți să se facă ora 22:00 și te strângi cu mai mulți pe o terasă privată unde joci cărți și bei limonadă că nu-ți mai arde nici de alcool. Sau zaci pe o canapea sub aerul condiționat și aștepți să treacă.

Oho, vreme lungă.Șicare sunt celelalte itemuri din garderoba iubitului tău pe care îți pică ochii, atunci?

În afară de chiloții American Apparel, câteva hanorace și niște pantaloni Acne, pe care mă gândesc serios să îi modific în secret după măsura mea.

Decie adevărat că hainele băieților sunt mai răcoroase decât oricare altele, vara?

Cum adică? Bineînțeles că da. Au mult mai multe aerisiri.

Vezi şi Colecţia ThanatoTurism