Docu-drama poetic animată Crulic este bazată pe un fapt real și sinistru − un român acuzat pe nedrept de furtul portofelului unui judecător polonez face greva foamei și moare în închisorile poloneze. Palmaresul filmului e impresionant, mai ales pentru că e vorba despre prima animaţie de lung-metraj din România post-comunistă. Dar, în afara promovării de guerilă, Crulic ăsta este un film curajos, artistic și deloc ușurel și urmează să fie proiectat în curând și la MOMA, în NY. Am vorbit cu Anca Damian, scenaristul, regizorul și producătorul, despre cum e să faci, pe barbă proprie, un proiect de genul ăsta. Însă, în timpul care a trecut de la întâlnirea cu ea, filmul a mai încasat niște premii.
VICE: De la lansarea Crulic, la Anim’Est, ce premii a mai primit filmul?
Anca Damian: Am luat câteva premii la Locarno, Varșovia, Jihlava, Cottbus, dar cel mai mulţumită sunt de selectarea la Telluride, care este foarte pretențios, un fel de cinema boutique și cea mai arty poartă pentru intrat în State − chestie care a asigurat distribuţia în SUA, Canada și UK. Acum am primit o cerere de dublare a vocii lui Vlad Ivanov pentru ţările anglofone.
Așadar, dublăm?
În Polonia s-a făcut asta. Un actor de-al lor foarte iubit, Maciej Sthur a înlocuit vocea lui Ivanov. Jurnaliștii polonezi m-au întrebat dacă l-am ales pentru ca publicul să aibă mai multă simpatie pentru Crulic. Eu mă bucur dacă actorul e iubit, dar important este să fi e bun.
Bănuiesc că documentarea nu a fost ușoră, la urma urmei e vorba de un fuck-up instituţional masiv.
M-am izbit de reticenţă pasivă și de obstrucţionarea accesului la informaţii. Încă de la început a fost evident că nimeni nu voia ca acest fi lm să se facă. Făceam documentarea din banii mei. În loc să stau cu burta la soare în vacanță, mă duceam la Cracovia, unde luam la picior închisorile și procuratura. Nu nu am avut vreodată sentimentul că ar trebui să mă opresc, să fac altceva.
A fost o activitate mâncătoare de bani și trosnitoare de nervi sau muncă de detectiv documentarist?
A fost un proces de asimilare. Mai întâi a trebuit să mă duc până în pânzele albe, să știu tot. Din fiecare drum, la polonezi sau la Dorohoi, la Claudiu Crulic acasă, aflam altceva. Mi se spuneau frânturi, fiecare ce voia, poveștile nu se suprapuneau și aveau puţine puncte comune. Trebuia să mă duc din nou ca să aflu mai multe. Când am știut tot ce se putea, am reconstituit lucrurile esenţiale.
Ce amănunte nu au intrat în film?
Am dosarul lui Crulic copiat integral. Nevinovăţia lui este evidentă. În fotografiile de la bancomat nu este el. Există și o hârtie care dovedește că ADN-ul de pe portofel nu era al lui. Aceste documente nu le-am folosit, pentru că depășisem nivelul de anchetă.
Cu excepția lui Cioroianu, care și-a dat demisia, filmul nu spune ce s-a întâmplat cu cei responsabili în mod direct de moartea lui Crulic.
Pe undeva am ocolit ancheta. Era atât de evident că nimeni nu a păţit nimic. Dar i-am contactat, lucrează la Ministerul Afacerilor Externe polonez. Consulul nu a vrut să ne întâlnim, iar Ambasador mi-a expus varianta lui: Crulic era un om de nimic. Acum e judecat medicul care l-a îngrijit în ultimele 16 ore și singurul care „a fost de partea lui”, dar care și-a schimbat depoziţia ca să își apere confraţii.
N-a existat niciun pic de spirit de răzbunare pe care să-l cenzuraţi în numele artei sau al obiectivităţii genului documentar?
Am fost întrebată dacă n-aș vrea ca oamenii să spargă geamurile ambasadelor poloneze. Pentru mine este mult mai important ca omul să realizeze ce s-a întâmplat. Aș vrea să se simtă vinovaţi. Am văzut multe persoane puternic emoţionate după vizionarea fi lmului. Asta am și vrut.
Auto-ironia într-un film cu subiect foarte grav îl face mult mai amar.
Este o anumită detașare, care face parte din calităţile românilor. Tipul ăsta de umor este mai mult decât a face o glumă și-a pleca mai departe. Este înţelepciune.
Aveţi nouă animatori pe generic. Cum aţi lucrat cu ei?
Recunosc un loc când face parte din filmul meu și un personaj într-un actor. Îmi dau seama dacă pot comunica și lucra cu omul din faţa mea. Dan Panaitescu, care se auto-intitulează Fabrica de desene, este de fapt o uzină. Raluca Popa a ales să lucreze la acest proiect deși se pregătea să facă un master de pictură la Londra, iar cu Roxana Benţu mai colaborasem. Creativ vorbind, primii doi au realizat partea conceptual - vizuală. Mai întâi storyboard-ul, după care ilustrația. Din motive fi nanciare am folosit mai multe stiluri. Sărăcia te poate face foarte creativ. Închisoarea a fost iniţial concepută ca un segment de stop-motion, cu fi gurine din hârtie fără feţe, dar în fi nal nu am simțit-o potrivită ca formulă.
De ce?
Filmul este despre Crulic, dar în mod esenţial despre moarte. Trebuia să ilustrăm asta sau filmul era ratat. Aveam nevoie de tehnici care să sugereze materialitatea. Dan a venit cu propunerea ca mâinile lui să devină concrete atunci când lucrează. Eu am fost de acord, dar am sugerat ca atunci când începe să moară, linia să se piardă, iar desenul să se transparentizeze.
De la un punct încolo timpul se dilată, apar secvenţe lungi…
Este singurătatea. A fost părăsit, lăsat să agonizeze și să moară lent, prin greva foamei. O moarte care îl lasă să contemple cum pleacă, să se ridice la o altă perspectivă spirituală.
Deci animaţia este mai potrivită pentru ilustrarea aceasta spirituală?
Există un punct dincolo de care regizorul nu poate merge, dar animaţia da. Este fabulos să-ţi execute cineva viziunile. Cu Dan am mers foarte mult pe discuţii, dar cu Raluca, care are un filon artistic foarte profund, statul la povești nu funcţiona la fel de bine. Am luat-o odată cu mine la Dorohoi și a înţeles instantaneu.
Care a fost secretul creativității?
Mare parte din creativitate a venit pentru că toți cei implicaţi am fost la prima experienţă. Uneori mă mir cum au ieșit toate atât de bine legate deși s-au făcut separat. Textul cu Vlad Ivanov a fost înregistrat în altă parte, el nici nu a călcat pe la studioul de animaţie. Sunetul s-a făcut în Polonia, cu Piotr Dziubek, un compozitor care era la prima lui muzică de film. A ieșit foarte organic.
Se mai poate întâmpla un caz Crulic?
Da, și din păcate oriunde în lume.