FYI.

This story is over 5 years old.

Artă

Pe faţă era gheaţă, ştii?

Mircea Nicolae este omul care a improvizat o vitrină numai cu hainele iubitei sale într-un magazin abandonat de pe Calea Victoriei.
2.4.12

Un dar: "O fată a furat o căpșună dintr-un supermarket, a pus-o într-o punguță de plastic cu ziplock și mi-a dat-o în dar.”

MOTTO: “Pe stradă mă simţeam ca-ntr-un muzeu, în metrou mă simţeam ca-ntr-un muzeu, în ceainăria cumviidinspreuniriispreuniversitate mă simţeam ca-ntr-un muzeu. Cu tine mă simţeam ca-n biblioteca metropolitană”

I-am povestit tatălui meu despre Mircea Nicolae. Tata locuieşte într-un oraş mic din provincie, unde nu prea se întâmplă multe lucruri. Decât la televizor. Eram în maşină toată familia şi eu le povesteam despre deja celebra intervenţie a lui Mircea din magazinul abandonat de pe Calea Victoriei în care el a improvizat o vitrină numai cu hainele iubitei sale. Tata şi-a făcut atunci cruce, asta şi pentru că mai nou are toţi pereţii casei plini cu icoane, a zgâlţâit puţin maşina aşa cum face de obicei când vrea să sperie şi să amuze femeile de pe trotuar, şi i-a spus maică-mii: “Dorina, scoate-ţi repede chiloţii să-i agăţăm de un gard”. Pretty poetic, right? Alteori când mă sună, tata îmi spune că a văzut niste scrisuri pe pereţii blocurilor din oras, dacă nu le-am vazut şi eu.

Publicitate

Apoi, aş vrea să fac o mărturisire, eu sunt “o fată” din lucrarea “un dar” a artistului despre care vorbim. Se pare că i-am dat lui Mircea Nicolae o căpşună pe care am furat-o dintr-un supermarket, am pus-o într-o punguţă de plastic cu ziplock şi i-am dăruit-o. Funny, ziplock, nici nu ştiam că există cuvântul ăsta până atunci.

Apartament 29: ”Am construit o galerie de apartament în sufrageria casei în care locuiesc cu mama și cu sora mea. Mi-a luat o lună să curățcamera, să văruiesc și să arunc mobilele inutile, să instalez sistemul de lumini și să modelez trei blaturi de polistiren pentru cele trei mobile de lemn, schimbând astfel ambianta camerei.
La sfarsitul fiecarui vernisaj, toate exponatele au fost daruite publicului printr-o tombola.

Îmi aduc aminte de serile de vară din sufrageria din blocul de pe strada Vergului, unde aveau loc vernisajele galeriei de apartament 29. Se strângeau acolo tot felul de oameni, de la Vlad Nancă până la Maria Popistaşu. Se râdea mult, se mânca pepene, se vorbea despre arta contemporană: “Apa asta cu care ai umplut globurile de sticlă e de la robinet sau e apa plată?”. Mai trist a fost la ultima expoziţie. Mircea era plecat din ţară la o rezidenţă ICR Veneţia şi ne zâmbea de pe ecranul unui MacBook. Ne-a rugat să ne prezentăm pe rând, ca să ne vadă. În seara aia, am primit la tombolă unul dintre obiectele expuse şi am ascuns atunci bileţelul cu numărul în baia mică. S-o fi pierdut între timp. La fel cum s-a pierdut şi cuvântul ”dragoste”, scris cu font 12 Times New Roman pe o bucată mică albă de hârtie, din mâinile lui Mircea, pe undeva pe la Gara de Nord. Eh, s-o mai găsi pe undeva.

Dragoste: "Am printat cuvântul 'dragoste' (times new roman, marime 12) pe o bucată de hârtie şi apoi l-am lăsat să îmi cadă din mână undeva înauntrul Gării de Nord."

M-am întâlnit cu Mircea într-o zi pentru un interviu care urma să fie difuzat la radio. Am mers întâi la film, pentru că aveam două invitaţii la “Medalia de Onoare” şi de-abia apoi ne-am intervievat pe rând. Filmul ne-a placut şi nu prea. Ne-am dat seama că fiecare avem o medalie care ne obsedează şi pe care o vrem înapoi, deşi iniţial parcă nu o apreciasem chiar aşa. Deşi ”obsesie” nu e un cuvânt bun aici.

Publicitate

Cât timp ne-am intervievat, n-am vorbit mai deloc despre premiul pe care urma să il ia sau pe care l-a luat între timp. Yes, Mircea a luat premiul special al juriului în cadrul Future Generation Art Prize 2010 al Fundaţiei Victor Pinchuk, cu o lucrare prin care a reuşit să reflecte istoria socială şi politică a Bucureştiului, reproducând chioşcuri originale construite între anii 1986 şi 2000, pe care le-a asociat cu obiecte intime, cum ar fi pantofii mamei sale. Cel puţin aşa spun membrii juriului, printre care curatorul şi criticul american Robert Storr. ”I hope this will make my mother proud,” a spus când a primit premiul.

Mircea mi-a vorbit despre o posibilă fundaţie care să facă intermedierea între Biserica Română, un grup de călugări specializaţi în sfinţit de maşini şi oamenii care vor să-şi sfinţească maşinile. Se afla într-o zi la mănăstirea Cernica şi a văzut cum un preot cu o galeată plină cu cinci lintri de apă sfinţea o maşină, în faţa căreia doi oameni se închinau. Sfinţitul, ceva destul de arhaic, maşina, ceva foarte contemporan şi închinatul la maşină, destul de nepotrivit. Şi dup-ai, s-a gândit bine şi şi-a dat seama că, dacă într-adevăr există divinitate şi preotul reuşeşte să facă să apară lucrul acesta prin gesturile lui, el ar trebui să poată să sfinţească orice, şi aragaze şi iPod-uri şi Mac-uri.

Am mai vorbit şi despre cum e să ai 30 de ani şi despre cum ar fi să ai o viaţă banală, fără niciun fel de… nimic altceva. “Am senzaţia că în viaţa asta banală e posibil să existe nişte secrete, nişte izvoare de… să zicem… plăcere, în lucruri foarte mici”… asta e vocea lui… auziţi? Printre ultimele lucrări de pe blogul său se numără una care se numeşte “îmbătrânesc”, cu părul lui negru cârlionţat din care a extras firele albe şi de aici “aminteşte-ţi că o să mori” and all the rest…

Publicitate

Şi mai departe… “Am ieşit într-un parc într-o seară şi plouase şi absolut toată natura era acoperită cu un strat de un centimetru de gheaţă şi am văzut o cutie de aluminiu de Sprite lipită de bancă, pentru că era acoperită de gheaţă. Dup-aia m-am dus la un tufiş şi am pus mâna pe o frunză, dar frunza era de fapt ca în interiorul unei sfere de gheaţă şi din greşeală am rupt-o şi pe spate n-avea gheaţă, era doar spatele frunzei. Pe faţă era plină de gheaţă, ştii? Pe o suprafaţă era acoperită şi pe cealaltă n-avea nimic şi când o întorceai pe spate părea aşa, ca o fosilă”.

Eeeei, şi dacă tot e un articol pe care îl scriu eu, o sa fac un top al lucrurilor care imi plac cel mai mult de pe blogul lui Mircea Nicolae.

Numărul 1: “oglinda în lift”

Cariocă neagră pe un carton lipit sub oglinda din lift. Text în română - "un om care citeşte ce scrie pe eticheta de sub oglindă".

Numărul 2: “la măsuţe”

Paste-up pe o măsuţă din parcul Kiselef. O fotografie găsită într-un cinematograf părăsit, vopsea roşie pe o coală de hârtie. Text în română - "fraiere predă-te! te-am văzut fumând marijuana la măsuţe. ştim unde stai şi cum te cheamă".

Numărul 3: “camera de arest”

Unitatea militară ce aparţine acum Universităţii de Arte din Timişoara. Vopsea albă şi albastră pe perete, podea şi pe scaun. Text în română - "te iubesc" pe forma albă din faţa scaunului / "şi eu" pe peretele opus, din afara celulei.

Punct. Pup. Pa pa!