Am vorbit cu Karl Lagerfeld despre tot și nimic

Când cei de la VICE m-au sunat cu o ofertă venită de nicăieri de a-i lua interviu Kaiserului însuși, Karl Lagerfeld – director de creație al imperiului de 10 miliarde de dolari Chanel, al casei Fendi și al liniei sale omonime – am sărit imediat să înșfac norocul. Trebuie să recunosc că nu eram deloc un expert în cazul regelui modei înaintea acestei propuneri, dar știam că pentru un poponar e mare lucru să ai audiență la Papa! Eram peste măsură de nerabdător și de încântat să mă întâlnesc cu omul din spatele Evantaiului (care, urma să descopăr în curând, a fost înlocuit de Guler), cu guru-ul din spatele ochelarilor negri, într-o încercare de a separa mitul de realitate.

Dar, după ce m-am întâlnit și am petrecut puțin timp alături de dl. Lagerfeld, se pare că, pe cât pot eu să-mi dau seama, omul chiar este un mit. Nu e ca și cum n-ar fi niciun „deci” în propoziție, ci este vorba, cumva, printr-o alchimie stranie, despre cum persoana care coboară scările casei sale de fashion, multiplicată la infinit de oglinzi, traversează latura sa muritoare pentru a deveni o creatură pură a creativității. Lagerfeld este un studiu de caz în perpetuă mișcare, oscilând mereu, fără oboseală, între demersuri creative și istorie sau prezent efemer, zeitgeist. Cititor vorace și fin observator al vieții prin intermediul lecturii și al culturii pop, el împarte lumea în creații proprii și alte demersuri creative, asemeni unui supercomputer. Când i-am sugerat, în interviul care urmează, că s-ar putea să aibă sindromul Asperger, o formă rară de autism caracterizată printr-o „dereglare” manifestată ca un fel de genialitate, mi-a spus că este de aceeași părere.

Ce m-a frapat cel mai mult la Lagerfeld când mi-am facut documentarea a fost cât de apropiate sunt multe dintre crezurile mele față de ale lui. În ciuda faptului că este proprietar al unui avion privat și a mai multor locuințe de lux, este anti-materialist și rămâne detașat de posesiile sale cu atât mai mult cu cât devine mai matur. Deține o apreciere extrem de sănătoasă pentru ceea ce unii oameni ar putea considera a fi “de ultimă speță” – prostituție, promiscuitate, ce-ai face dacă-uri – și este cu precădere antiburghez, lucru în care se include și dezgustul pentru căsătoriile între gay.

La întâlnire i-am prezentat o listă cu zece crezuri pe care le avem în comun, lucru care a spart gheața. Din afară pare foarte cald și de treabă. Cu toate astea, trebuie să recunosc că m-a fermecat puțin. În acea oră și jumătate în care am stat cu el m-am simțit ca și cum eram aproape într-un vis sau în stare de hipnoză, relaxat, dar în transă și chiar puțin beatificat. Lagerfeld este un guru în adevăratul sens al cuvântului, și nu doar când vine vorba de modă.

VICE: Deci, sunteți ocupat, ca de obicei.
Karl Lagerfeld: Sunt mereu ocupat, dar acum chiar este o perioadă extrem de încărcată. Îmi plac perioadele agitate.

Și mie. M-am uitat la multe documentare despre dumneavoastră. M-am mirat, pe masură ce am aflat mai multe despre dumneavoastră, de cum filosofia vi s-a mai diluat pe parcurs.
Sunt cu picioarele pe pământ.

Da, cu picioarele foarte pe pământ.
Sofisticat de cu picioarele pe pământ.

Este aproape un paradox, dar pot să înțeleg.
Iubesc paradoxurile.

Și eu. Cred că totul se reduce la paradoxuri. Oamenii nu se prind: au impresia că vorbești în contradictoriu, dar două lucruri pot exista în mod simultan, chiar dacă sunt opuse. Nu e niciun dubiu în legătură cu asta.
Adevărul nu este decât o problemă de perspectivă.

Îmi place că ați stabilit în mod foarte clar că nu vreți să fiți fotografiat sau filmat fără ochelarii de soare pe ochi. Nici eu nu accept acest lucru. Cine-ar accepta?
Ochelarii sunt vălul meu.

Exact. Un văl pentru ochi.
Un văl pentru un bărbat. Sunt puțin miop, iar oamenii au tendința să-și dea jos ochelarii și să arate exact ca niște cățeluși care cer să fie adoptați.

Sunt miop la un ochi și prezbit la celălalt.
Nu poți să faci operație?

Nu. Mi-au spus că nu îmi vor trebui niciodată ochelari deoarece văd cu un ochi la distanța și cu celălalt aproape.
E perfect, nu? Vreau să rămân miop, altfel voi avea nevoie de ochelari pentru citit. Dar nu vreau, pentru că fac mereu schițe. Fac orice cu ochelari, mai puțin să vorbesc cu ceilalți. Mai ales dacă și ei poartă ochelari.

Urăsc momentele când fotografii îmi spun: ‘Putem să facem o poza si ochelari?”. De ce? Mă vedeți foarte bine și așa.
Am avut odată un interviu cu o jurnalistă germană, o femeie oribilă și urâtă. Era imediat dupa căderea comunismului, poate doar la o săptămână după, iar ea purta un pulover galben, destul de transparent. Avea țâțe uriașe și un sutien negru uriaș, și imi zice: “Este nepoliticos, vă rog dați-vă jos ochelarii”. I-am răspuns: ‘Vă cer eu să vă dați jos sutienul?”

Trebuie să ai grijă ce-ți dorești. Unul din lucrurile pe care le faceți, și pe care încerc să le fac și eu în arta mea, este tratarea tuturor aspectelor creativității în mod egal. Modă, fotografie, literatură, orice-ar fi, toate provin din același loc.
Da, exact. Totul vine din același cap. Cele trei lucruri care îmi plac cel mai mult în viață sunt moda, fotografia și cărțile. Sunt, poate, o mulțime de alte lucruri care îmi plac, dar pentru care nu am talent. Nu am talent la muzică. Nu am talent la cântat. Nu-mi place să joc pe scenă deoarece viața mea este oricum o pantomimă.

Ei, talentele pe care le aveți v-au servit în cel mai bun mod cu putință.
Sunt pe deplin fericit și ceea ce face lucrurile chiar și mai bune este faptul că pot să le fac așa cum vreau eu. Nu am probleme în a fi cu picioarele pe pământ, pot să fac orice în cele mai bune condiții. Afacerea mea de modă, Chanel, este cel mai mare brand de lux pret-a-porter din lume. Fendi face parte din LVMH, care este de asemenea foarte mare.

Sunteți celebru de ceva vreme, dar întreg peisajul celebrităților s-a schimbat în mod drastic în ultimii ani.
Face parte din viața noastră, din cultura noastră.

Credeți c-a devenit oarecum toxic?
Da, dar nu poți să lupți împotriva acestui lucru. Există un preț pe care trebuie să-l plătești pentru faimă, iar oamenii care nu sunt dispuși să-l achite pot intra în belele. Am acceptat ideea de celebritate mai ales datorită unei expresii franțuzești: “Nu poți avea și untul și banii de unt”.

Îmi place asta. Trebuie să alegi ori una, ori alta.
Și acum nu pot să traversez strada. Nu pot să merg nicaieri.

Dar nu vă deranjează să fiți singur sau izolat?
Am bodyguarzi, am mașini mari.

Călătoriți cu bodyguarzi?
O, da. Dar nu călătoresc pe liniile comerciale. De câte ori circul în jurul lumii o fac doar în avione private.

Ce-ați face dacă ați merge într-un club sau ceva de genul acesta?
Nu merg. Nu merg niciodată nicaieri, nici măcar de aci la Quai Voltaire, unde locuiesc. Niciodată. Oamenii mă așteaptă în fața casei.

De cât timp se întâmplă asta, să vă aștepte oamenii în fața casei?
De zece ani. Înainte era OK. Iar când eram tânăr oamenii nu prea mă cunoșteau. Am avut timp să fiu tânăr și să nu fiu deranjat de aceste lucruri.

Vedem cum, în zilele noastre, toate vedetele tinere sunt înghițite și distruse și asta este foarte trist dintr-un anumit punct de vedere. Nu mor neapărat de grija starurilor. Sunt îngrijorat pentru omul de rând, care își petrece prea mult timp din viață gândindu-se la viața celebrităților.
Dacă aș fi fost pretențios, aș fi zis că nu sunt o persoană obișnuită. Dar, pe bune, știu despre ce e vorba.

Da, știu că îți pasă, pentru că ești interesat atât de cultura elitistâ, cât și de subcultură.
Deoarece există o singura cultură.

Ca în expresia există o singura cultura și totul este doar o fațetă a acesteia.
Îmi place să știu tot. Îmi place să fiu informat. Nu sunt pretențios. Pot vorbi mai multe limbi. Pot să citesc în orice limbă.

Cuvantul „pretențios” este de cele mai multe ori folosit într-un mod peiorativ, dar nu cred că este neapărat greșit să fii pretențios. Știu că sunteți o presoană care muncește foarte mult. Este un alt lucru pe care îl avem în comun. Urăsc vacanțele, niciodată nu pot să fug să fac și eu o plajă.
În tinerețea mea, eram băiatul plajei.

Acelea erau zilele din tinerețe. Povesteai ca ai învățat o gramadă de lucruri în acea perioadă. Ce ai făcut după?
Tot ce poate face o persoană pentru a-și da seama ce fel de viață vrea – ce îți place, ce e bine pentru tine. Am înțeles repede că există o grămadă de lucruri care nu sunt bune pentru mine, dar pe care le accept. Nu am niciun fel de prejudecăți. Nu judec.

Să fii așa un muncitor asiduu seamăna cu a fi călugăr.
Să muncești din greu înseamnă să fii politically correct. Poți fii corect, dar nu trebuie să îi și plicitisești pe alții cu discuții despre acest lucru, pentru că ăsta este sfârșitul tuturor lucrurilor. Vrei să fii plictisitor? Fii corect în discurs.

Ce înseamnă pentru tine să fii corect în discurs?
Înseamnă oamenii care vorbesc despre actele de caritate. Fă-o, fii caritabil, dar nu face din asta un subiect de conversație, pentru că atunci o să plicisești pe toată lumea de moarte. E foarte neplăcut. Dar eu nu prea ies la asemenea evenimente, așa că nu sunt atât de expus în fața oamenilor.

Și nu este o problema să fii așa de izolat?
Nu am nicio problemă cu acest lucru. Acesta este miracolul vieții mele. Nu există probleme, există doar soluții – bune și rele.

Sunteți împotriva căsătoriilor între gay. Sunt total de accord în această chestiune.
Da, sunt împotriva lor dintr-un motiv foarte simplu: în anii '60 ni s-a spus că toți avem dreptul de a fi diferiți. Iar acum, dintr-o dată, toți vor să ducă o viața de burghezi.

E vorba de normalizare.
Pentru mine este dificil de imaginat – unul dintre tătici la muncă și altul acasă, având grijă de copil. Cum va fi această situație pentru copil? Nu știu. Văd mai multe lesbiene căsătorite, cu copii, decât băieți căsătoriți, cu copii. De asemenea, cred mai puternic în relația dintre mamă și copil, deacât cea dintre tată și copil.

Să înțeleg că nu vă doriți copii.
Dacă aș fi interesat în a avea copii, aș fi naș sau nașă. Nu imi place ideea de a scoate oamenii din viața lor și din contextul respectiv. Dacă aș fi vrut să adopt un copil, aș fi încercat să găsesc familia acestuia și le-aș fi dăruit banii necesari unei vieți în contextul respectiv.

Ce părere aveți despre artișitii gay faimoși precum Francis Bacon sau Wilhelm von Gloeden? Amândoi au avut relații importante, asemeni unor casătorii.
Îl cunosc pe Francis Bacon, era cel mai dulce bărbat din lume, asemeni unei englezoaice din clasa medie, cu degetul mic ridicat atunci când bea ceai la Monte Carlo. Cel mai bun prieten al meu, care acum e mort, era foarte bun prieten cu Bacon. Jucau jocuri de noroc și se îmbătau împreună.

Bacon era împreună cu protejatul său sau cu iubitul?
Cred că acesta era deja mort - cel faimos o mierlise deja.

Aha, George Dyer.
L-am văzut pe Bacon jucând și îmbatandu-se doar alături de prietenul meu.

Iar prietenul tău este..
Mort, de asemenea.

Ce s-a întâmplat?
Sida. Acum 20 de ani.

Cum ați trecut peste acea perioadă? Sunt sigur că ați cunoscut o gramadă de oameni importanți care au murit de Sida.
Nu vreau să mă întorc în acele timpuri. În acele zile era o cauză pierdută.

Era o condamanare la moarte.
Ești un pic prea tânăr ca să-ți amintești. A fost oribil. Mai mult decât oribil.

A decimat lumea modei.
A ucis o întreagă generaț0ie.

Știți, Fran Lebowitz a declarat că Sida a omorât toți oamenii cool.
Exact.

Trebuie să recunosc că sunt de acord cu acest lucru, pentru că oamenii aceia erau cei care experimentau și trăiau la maximum.
Poate că lucrurile au mers prea departe atunci. Dar acum, vor să fie și burghezi pe deasupra.

Exact. A ieșit total pe dos. Nu pot să înteleg acest concept burghez conform căruia gay-ii își doresc o viață de familie tradițională. Este ca și cum cei oprimați devin cei care oprimă.
Într-un fel da. Total de acord.

Vor să devină tipul de oameni pe care i-au disprețuit dintotdeuana.
Când eram copil, am întrebat-o pe mama ce înseamnă gay (era acum 100 de ani, în Germania, iar mama era o femeie foarte destupată la minte), iar ea mi-a zis: “Este precum culoarea părului. Nimic important. Unii oameni sunt blonzi, iar alții au părul negru. Nu este un subiect în sine”. Era o atitudine foarte sănătoasă.

Ați fost norocos din acest punct de vedere.
Unii oameni fac o dramă din asta. Nici măcar nu pot înțelege că nu este o problemă în sine. Nu este un subiect de discuție. Pentru mine, n-a fost niciodată.

Cum erai când erai copil?
Eram ca un adult. Am poze cu mine de când eram mic, purtând cravată, și arăt la fel ca astăzi. Și, desigur, aveam foarte mare succes cu pedofilia. La 10 ani, știam totul despre ea.

Așa că o foloseai conștient?
Nu aș merge atât de departe. Era imposibil să mă atingi. Aș fi fugit și i-aș fi spus mamei despre oamenii pe care îi cunoștea, cum a fost cazul fratelui soțului unei surori de-ale mele. Nu s-a întâmplat nimic, dar mama mi-a spus: “Știi, dragul meu, este vina ta. Ai grijă cum te porți.”

Ai făcut vreodată sex cu cineva mai bătrân decât tine?
Nu, nu am mers niciodată atât de departe.

Comediantul Chris Rock povestea odată că, de câte ori se afla un picnic de familie sau ceva de genul ăsta, și unul dintre verii sau unchii săi încercau să-l pipăie, îi spunea mamei sale, iar mama îi răspundea „Vezi-ți de ale tale”.
Asta este o versiune mai puțin sofisticată a mamei mele. De aceea, într-o lume modernă, aceste lucruri nu ar trebui să fie subiecte de discuție. Copiii ar trebi să fie informați.

Ce ne poți spune despre relația ta cu toată mișcarea politică gay?
Nu am de-a face cu ea. Este doar parte din viața normală. Adică, 20% sau mai mult dintre oameni sunt așa, lăsați de Dumnezeu sau de oricine altcineva, sunt așa cum ar trebui să fie. Deci, unde e problema?

Cu cât sunt mai organizați și mai politici, cu atât au mai multă putere să lupte împotriva violenței homofobe. Acesta ar fi un argument.
Nu am întâlnit așa ceva în viața mea. Am avut o viață supra-protejată. Pentru ce să lupt eu? Nu știu ce să fac. Mie nu mi s-a întâmplat niciodată și nici oamenilor pe care îi cunosc.

E așa cum spune Marianne Faithfull, “Pentru ce te lupți? Nu este realitatea mea”.
Exact. Și sunt nebun după ea. E nemaipomentă.

Sunt curios dacă grupuri politice de gay au încercat să te înroleze.
Da, dar eu n-am votat în viața mea – pentru niciun fel de politică.

Nici eu.
Eu sunt aici un străin. Sunt un străin în Germania. Sunt doar în trecere.

Politica este atât de orientată înspre afaceri.
Eu sunt atât de fashion. Politica nu e treaba mea. Nu votez în Franța, deși străinii au acest drept aici. Nu voi vota niciodată în viața mea.

Și eu sunt la fel.
Bun. Aș putea vota pentru mine pentru că știu totul despre mine. Și pot minți pe toată lumea, dar nu mă pot minți pe mine. Mama obișnuia să spună: “ Dacă ești într-adevăr onest și ai un anumit tip de educație, vei știi și întrebarea, și răspunsul.

Ai lucrat cu Carla Bruni, soția președintelui francez, când era model?
Oh, da. Era una dintre cele zece supermodele.

Am fost cumva obsedat de ea. Rupeam poze cu ea din reviste, iar când editam filme la începutul anilor ’90, mă holbam la poza ei la mine pe perete. Nu știu de ce. Avea ceva.
Are o educație nemaipomenită și vorbește multe limbi. Este perfectă pentru jobul de primă doamnă. Am fotografiat-o până și dezbrăcată.

Au scormonit după pozele astea după ce a ajuns primă doamnă?
Da, dar fotografiile erau elegante și ea nu avea nimic împotriva lor. Nici că-i păsa mai puțin. E foarte cool așa cum e. Fotografia este frumoasă. Îți pot arăta nudul ei. L-am făcut pentru Visionaire în 1998. Toată lumea știe cum este construit un bărbat sau o femeie și toată lumea merge la plajă, așa că, unde este problema?

De asemenea, nu ai o problemă nici cu porn-ul.
Nu. Admir porn-ul.

Acesta este un alt lucru pe care îl avem în comun.
Iar mie îmi plac numai escortele din înalta societate. Nu-mi place să mă culc cu oameni pe care char îi iubesc. Nu vreau să mă culc cu ei, pentru că sexul nu poate să dureze, dar afecțiunea poate ține o veșnicie. Asta cred că este sănătos. Iar felul în care trăiesc bogații permite acest lucru. Lumea cealaltă însă cred că are nevoie de porn. De asemenea, cred că este mult mai greu să interpretezi într-un porn, în comparație cu câteva emoții false ale unui actor.

Da, există un citat al tău despre cum un blowjob poate fi mai greu de interpretat decât să joci trăiri mărețe, care pot fi simulate. Sunt total de acord. Ceed că oamenii nu prea acordă credit actorilor de filme porno. Nu este ușor ceea ce fac.
Admir actorii care fac porn.

Și eu, și prostituatele, de asemenea. Este o adevărată artă în asta.
Frustrarea este mama infracțiunii, așa că ar fi mult mai multe infracțiuni fără prostituate și fără filme porno.

Ai dat de probleme când ai folosit o actriță porno în unul dintre show-urile tale de la începutul anilor '90?
Dar cui i-a păsat?

Annei Wintour i-a păsat.
Da, dar încă sunt în cele mai bune relații cu ea.

Este atâta ipocrizie în respingerea pornului. Atâta lume consumă și apoi se uită de sus la oamenii cărora le place sau care-l produc.
Și aceste săli de cinema nu mai există, nu cum existau în anii ‘70.

Mai este unul rămas în Toronto, de unde sunt eu.
Nu am fost niciodată la unul, mi se pare o situație vulgar-murdară.

Are farmecul ei.
Nu sunt sigur că vreau să fiu fermecat.

În privința formelor femeiești: Beth Ditto de la Gossip? Ce crezi despre imaginea ei?
Este foarte bună. Este un geniu. Nu se încadrează în ceea ce folosim noi la spectacole, dar are o personalitate puternică.

Doar ce am văzut Gossip în Berlin și este uimitoare. Există atâta critică când vine vorba de fashion și de corpurile emancipate, dar tu, evident, iubești voluptatea la fel de mult.
Da, în totalitate.

Hai să vorbim despre blană. Am crescut la o fermă. Tatăl meu punea capcane și era vânător.
Și eu. Tatăl meu nu era fermier în adevăratul sens al cuvântului, dar mi-am petrecut copilăria la țară, așa că știu totul despre viața la țară.

Al meu obișnuia să prindă nurci, bizami și castori.
Nu ai ce altceva să vânezi prin părțile astea.

Era parte din venitul său.
De asta spun mereu, când oamenii vorbesc despre a nu folosi blana, “Ești atât de bogat încât să oferi un venit oamenilor din nord care trăiesc din vânat? Din ce vrei să trăiască dacă nu există altceva de făcut decât asta?”

De asta mi s-a părut mereu cam ciudată mișcarea asta anti-blană. Blana era parte din modul în care familia mea își câștiga existența.
Fermierii sunt drăguți cu vacile și porcii lor, iar apoi îi ucid. Asta mi se pare și mai ipocrit decât a fi vânător. Cel puțin, vânătorii nu flatează animalele. Îmi aduc aminte cum omorau porcii când eram copil. Aud și acum zgomotele în urechi.

Ești vegetarian?
Nu chiar. Trebuie să mănânc carne odată pe săptămână, pentru că așa vrea doctorul meu, dar prefer peștele. Nu-mi place că oamenii măcelăresc animalele, dar nu-mi place nici să măcelărească oamenii, ceea ce este, aparent, foarte popular în lume.

Ești oarecum irelevant în privința blanei.
Dacă nu ți-o permiți, uită pur și simplu de ea. Nu te folosi de ea ca de o investiție menită a arăta oamenilor cât de bogat ești. Folosește-o ca pe ceva ieftin, împletit. E ca o piatră mare. Ești norocos dacă ai o piatră mare, dar dacă să ai piatra îți creează probleme financiarea, renunță la ea.

Ăsta este un alt paradox care îmi place la tine. Nu este nimic remarcabil în felul în care folosești lucrurile.
Dacă ți-o permiți, OK. Dar, dacă crezi că e o investiție, atunci uită de ea.

Relația ta cu tehnologia este destul de interesantă.
Ei bine, urăsc telefoanele. Prefer faxurile, pentru că-mi place să scriu.

Cui îi trimiți fax? Nimieni nu mai face asta. Cred că ești singura persoană care are fax.
Oamenii cu care sunt prieten au faxuri. Anna Wintour are unul. Vorbim prin fax. Iar în Paris, trimit oamenilor scrisori.

Asta e o artă pierdută.
Am pe cineva care trimite toată ziua scrisori.

Trimiți un bilețel.
Da, trimit bilețele.

Este foarte Victorian.
Dar, dar nu este despre asta nici măcar o secundă. Asta înseamnă pentru mine să trăiești civilizat. Nu sunt o cameristă pe care o poți suna în orice moment. Știi, în ziua de astăzi, majoritatea oamenilor se poartă de parcă ar lucra la centrala telefonică a unui hotel.

Toată cultura telefoanelor mobile și a mesajelor instant este foarte impersonală și te distrage din ceea ce faci.
Eu nu lucrez într-un hotel. Trebuie să mă concentrez la ceea ce fac. Puținii oameni pe care îi am în telefonul meu sunt deja prea mult. Când sunt la telefon, vorbesc, dar eu chiar vreau să fiu singur, să schițez, să muncesc și să citesc. Citesc ca un nebun, pentru că vreau să știu totul.

Cred că s-ar putea să ai sindromul Asperger. Știi ce e ăla? E un fel de autism. E ca și cum ai fi un savant debil mintal.
Asta și sunt. Când eram copil, voiam să fiu adult. Voiam să știu totul – nu că mi-ar plăcea să vorbesc despre asta. Urăsc conversațiile intelectuale cu intelectualii, pentru că îmi pasă doar de opinia mea, dar îmi place să citesc construcții abstracte ale minții. E foarte ciudat.

Chiar e Asperger. Există un băiat care are 20 de ani; îl găsești pe youtube. Nu a văzut niciodată Parisul din aer, așa că l-au zburat tot Parisul, într-un elicopter. Apoi l-au dus într-un studio și el a desenat întregul oraș. Clădire cu clădire, stradă cu stradă.
Pot și eu cu lumea antică gracă.

Asta este ceea ce am auzit.
Dacă ar fi să mai aleg odată, aș studia limbi și civilizații antice.

Ai studiat Latina vreodată?
Da, dar pentru cineva care vorbește germană este ușor. Este aceeași gramatică și se pronunță în același mod. Pentru vorbitorii de franceză este mult mai dificil. Când aveam 10-12 ani puteam vorbi latina cum vorbesc acum engleza. Dar nu pot vorbi în latină cu francezii. Nu înțeleg felul în care pronunță. Pentru mine, nu pronunță corect. Dar iubesc limbile moarte. Homer este una dintre primele cărți pe care le-am citit, când am început să citesc. Încă cred că Iliada este una dintre cele mai bune cărți din lume.

Ai spus că posesiunile sunt o corvoadă și omul nu trebuie să se atașeze de lucruri, pentru că a deține lucruri te victimizează și te ține prizonier.
Este drăguț când îți permiți ceva, dar în momentul în care devii o victimă a acelui lucru, n-ar trebui să-l mai păstrezi.

Venind din partea ta, aș spune că este chiar o contradicție.
Este exact ca oamenii care spun că nu le plac banii. Fii mai întâi fii bogat, iar apoi vei știi. Dacă n-ai pus mâna pe bani în viața ta, nu știi ce sunt banii. Dacă ești bogat, scapă de asta. Este foarte ușor.

Este o ușurare.
Da, pentru mine, a fi ușurat este cel mai important. Nimic care să atârne greu, nicăieri. Nici pe corp, nici pe creier.

Și, de asemenea, o oarecare detașare.
Da, totală. Am fost crescut să fiu detașat. Nu poți lua nimic cu tine. Doar câteva lucruri sunt cu adevărat importante, iar acelea nu sunt posesiuni.

Yoga este așa un trend. Acum există toți oamenii ăștia bogați care studiază yoga. Am auzit o poveste despre o femeie care era foarte bogată și trăia în bunăstare. Maestrul de yoga era acasă la ea, s-a dus la raft, a luat o vază Ming și a spart-o de podea. Ea a înnebunit. Aceasta a fost prima lecție despre neatașarea de lumea materială.
Asta este cea mai bună lecție pe care am auzit-o, pentru că nu cred prea mult în yoga. E o altă cultură; nu e cultura mea.

Oamenii se raportează la yoga ca la un exercițiu. Nu îi dau nicio dimensiune spirituală.
Da, știu. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei face asta mereu. Nu este cultura mea, pentru că nu mai am mult timp.

Ceea ce ne aduce înapoi la a încerca să eviți, în epoca digitală, orice te distrage.
Nu știu cum se pot concentra oamenii în ziua de astăzi când le sună telefoanele în continuu. Mie îmi place să fiu înconjurat de muzică, de cărți și hârtie pe care să schițez și să mă gândesc bine la tot. Să-mi spăl creierul și să scriu scrisori. Nu am niciodată sentimentul că sunt singur. Pentru mine, singurătatea este atunci când ești bătrân, bolnav, n-ai bani, și nu e nimeni pe lângă tine. Dar dacă ești cât de cât cunoscut și nu foarte sărac, ca să vorbim frumos, atunci este vârful luxului.

Îți este greu să-ți faci timp pentru tine?
Trebuie să mă lupt ca să fiu singur, dar am nevoie de timp pentru a-mi încărca bateriile. Să visez ziua este pentru mine cel mai important lucru. Ar fi un coșmar să nu visezi ziua.

Muzica este foarte importantă pentru tine. Încercam să-l conving pe asistentul tău că ar trebui să te apuci de Djială în cluburi.
Am făcut asta odată, împreună cu DJ-ul Michel Gaubert.

Ți-a plăcut?
Da, dar nu e chiar pentru mine. Prefer să ascult. E prea multă muncă.

Poți să pui pe cineva să facă asta pentru tine. Este vorba de o selecție de piese.
Înclin către CD-uri. Îmi place să le cumpăr și apoi să-mi fac propria mea selecție, apoi le pun pe IPod.

Asta înseamnă să fii DJ. Să faci un playlist în Ipod. Dar e altceva când faci asta în fața unei audien’e și-I faci să danseze.
Pentru mine și asta e foarte greu, nu că aș fi împotrivă, dar nu beau, nu iau droguri, nu am fumat niciodată.

Obișnuiai?
Nu.

Nu ai experimentat niciodată cu drogurile?
Niciodată.

Niciodată?
I-am văzut pe alții făcând asta și nu cred că a fost așa un succes.

Nici măcar n-ai avut curiozitatea?
Nu. Era un om renumit care a scris despre muște și insecte, iar eu sunt ca cel care se uită la insecte. Prefer să văd ce efect au drogurile pe alții. Și nu pot fuma. Am nevoie de mâinile mele pentru altceva. Când avea 14 ani, voiam să fumez, pentru că mama mea fuma ca nebuna. Voiam să fumez ca să par adult. Dar mama mi-a spus: “Nu ar trebui să fumezi. Mâinile tale nu sunt atât de frumoase, iar asta se vede când fumezi”.

Ceea ce a avut un impact de lungă durată.
Da, n-am fumat niciodată, mulțumesc lui Dumnezeu. Ar trebui să-i mulțumesc ei. Fuma ca nebuna, iar când nu erau țigări prin preajmă avea așa o dispoziție proastă. Îți spun, făceam totul ca să aibă țigări. Odată a încercat să nu mai fumeze; trei zile.

Care era relația dintre tine și tatăl tău?
Nu era niciunul la prima căsătorie. Se certau mult. Mama a plecat de câteva ori; tata era un bărbat foarte blajin, dar puțin cam plictisitor. Era mai în vârstă, iar mama era o persoană foarte dificilă și foarte comică, așa că și-a petrecut viața făcând glume despre el. Eu m-am născut când tata avea 60 de ani și mama 42. Dar nu cred că știu ceva despre via’a părinților mei. Nu sunt convins că trebuie, în general.

O altă formă de detașare.
Da, dar știam că mă iubesc. Vie’iele lor private nu erau treaba mea.

Nu înțeleg oamenii care își petrec viața căutând aprobarea părinților.Este la fel ca oamenii care caută confirmarea societății.
Nu am avut niciodată sentimentul că ceea ce fac e respins. Nici măcar nu-mi puteam imagina asta. Tata obișnuia să spună: “Cere-mi tot ce vrei, dar nu în fața mamei tale, căci o să facă-o glumă”, iar tata spunea “da” la tot ce-mi doream. Mi-a dat o mașină sport când aveam 20 de ani, așa, pur și simplu, deci mă răsfăța. Dacă îi ceream mamei ceva, spunea “cere-i lui tacă-tu”.

Hai să vorbim despre sex. Nu știu dacă ai citit, dar a apărut recent un articol despre Andy Warhol în The New Yorker.
Da, am citit acel articol.

E bun. Vorbea despre viața sexuală a lui Warhol. A fost șocant pentru mine când am citit că, în anii ’60 era cu adevărat bun la pat.
Nimeni nu ar trebui să-și aducă aminte de asta.

Iar voyeurism-ul său nu era despre sex. Era mai mult despre interesul manifestat față de sexul în public.
Atunci era ceva nou. Ceea ce a făcut ar putea fi considerat porn, dar acum e artă, pentru că lumea crede că e artă erotică. Nu știu unde este granța dintre pornografie și artă erotică. Uite-te la atribute.; trebuie să fii foarte intelectual ca să vezi o graniță. Știi, am jucat într-un film de Warhol. Se numea L’Amour. Îl știam pe el și pe toți oamenii di jurul lui. Era un trend, un lucru amuzant pe atunci.

Cine a mai jucat?
Patti D’Arbanville, Jane Forth, Coral Labrie, Donna Jordan, eu și Paul Morrissey. De fete îmi aduc aminte mai bine.

Ce ai făcut cu fetele?
A trebuit să mă sărut cu Patti D’Arbanville.

Asta e tot?
Nu, am făcut o mulțime de alte lucruri.

Erau topless?
Da, fetele în acea scenă erau topless. Poate cu mai puține haine.

Tu umblai gol?
Câteodată. Hai să zicem nu foarte îmbrăcat.

Trebuie să dăm de filmul ăla.
Mă pot imagina ca fiind această creatură cu părul lung.

Ai o copie a filmului?
Nu.

Nu cred că îl poți închiria sau ceva.
A fost distractiv să-l facem atunci. Pentru o persoană din fashion, nu sunt o mironosiță.

Care a fost relația ta cu Warhole? Erați prieteni?
Nu cred că cineva era într-adevăr prieten cu Andy. Era foarte blajin, foarte drăguț. Dar eu nu trăiam genul ăla de viață; nu luam droguri și toate cele.

Nici el nu prea lua.
Nu, dar îi împingea pe alții la asta. Într-un fel, eram prea sofisticat pentru asta. Și eram mai mult ca un outsider, în interior. Nu am vrut niciodată să mi se facă portretul de către Andy Warhol pentru că nu îmi pasă de portrete. Am destule, de la Helmut Newton la Irving Penn. Le am pe toate, dar păstrez doar caricaturi de-ale mele. Cred că sunt mult mai distractive. Dar Andy era foarte mișto ca om, la fel ca și Fred Hughes, care a murit oribil. Drama constă în faptul că Andy era un ilustrator OK care a ajuns un mare artist. Antonio Lopez, care avea o mână mult mai bună și un master ca artist, a încercat să intre în lume artei și nu a reușit.

Când Warhol a făcut cutiile Brillo, de fapt copia munca lui James Harvey, un artist care făcea ilustrații comerciale.
Dar James Harvey nu era bun la PR. Andy era perfect când venea vorba de PR. Filmul în care am jucat era de fapt de Paul Morrissey,care acum este foarte bătrân și bolnav. Oamenii spun că nu este un film de Warhol, ci de Paul Morrissey. Dar n-ar fi existat fără Andy. Amândoi erau acolo.

Ei bine, chestia asta despre filmele lui Paul Morrissey…
Ce sunt filmele lui fără Andy?

A făcut Nepotul lui Beethoven’s.
Nu mi s-a părut atât de grozav. Îmi place de el pentru că vorbim despre filme mute. Sunt specialist în filmele mute germane, iar el știe destul de multe. Putem împărtăși despre acelși subiect.

El a făcut Forty Deuce, care este despre o prostituată bărbat. A fost chiar bun. Kevin Bacon joacă în el.
Da. Astea nu sunt atât de renumite ca cele făcute cu Andy. Flesh și Trash și toate astea.

Părea că Morrissey murea de foame cu filmele astea, cu care într-un fel făcea mișto de transexuali. Dar transexualii erau atât de sclipitori și de amuzanți și de intelgineți.
Nu ar trebui să spun asta, dar fizic chiar crea repulsie.

Cine?
Andy.

Articolul din The New Yorker sugera subtil că ar fi fost mai atractiv când era mai tânăr.
Nu era frumos.

Era OK. Deci m-am uitat de curând la filmele Lagerfeld Confidential și Karl Lagerfeld Is Never Happy Anyway.
Oamenii ca mine în această vizune a singurătății. Mai era unul numit Un Roi Seul [Un rege singur]. Este un film foarte bun, deși titlul e stupid.

M-a fascinat toată transformarea ta, te știu de dinainte să slăbești atât de mult, de pe vremea când țineai mereu un fan în brațe.
În tinerețea mea eram foarte slab.

Te-ai îngrășat și ai slăbit, corect?
Am început să mă îngraș când aveam 35 de ani. Apoi a trebuit să mă moderez, iar apoi m-am plictisit.

Te-ai plictisit să te duci la sală?
M-am dus la sală când eram foarte tânăr, iar apoi, într-o zi, m-am plictisit de moarte să fac asta. Am făcut-o înainte să o facă alții. În anii 60 și 50.

Și când ai slăbit într-un final, ce te-a făcut s-o faci?
Ei bine, a venit această linie nouă la Dior, de la Hedi Slimane, pe care, ca să o porți, trebia s fii slab. Spunea: “You want this? Go back to your bones.” Așa că am scăpat de tot surplusul. Am slăbit 88 de pounds și nu le-am mai pus la loc niciodată.

A fost și o transformare în stil.
Da, dar dacă mă uit la poze vechi cu mine, de când eram copil, mă îmbrăcam la fel, nu s-a schimbat nimic.

Un documentar era în germană și unul în franceză. Este ceva interesant în felul în care vorbeăti engleză.
Sunt o altă persoană. Sunt trei persoane. Când vorbesc engleză sunt una, când vorbesc germană alta, când vorbesc franceză, alta. Sunt fericit c ai înțeles asta.

Filosofia ta e mult mai clară, cumva, în franceză.
Nu sunt Kierkegaard. Nu-I spune așa.

Filosofia mea e că toată lumea are o filosofie.
Da, dar eu sunt mai mult un copil al lui Spinoza.

Mi-a plăcut că l-ai citat pe Marcuse în Lagerfeld Confidential. Spunea ceva gen „fericirea și o viață confortabilă sunt indecente”
Într-un fel sunt, dacă le expui prea mult.

Care este relația ta cu comunismul?
Dacă mă uit la istorie, vei vedea câte victime au făcut. Nemții naziști, care au fost cel mai groaznic lucru din lume, sunt niște bieți începători pe lângă comuniști, care au ucis mai mult de 30 de milioane de oameni.

Vorbești despre sovietici.
Da, și despre alte țări pe care nu le menționezi pentru că încă există. Coreea de Nord și chestii ca asta. Deci ce vrei să cred despre asta??

Comunismul a avut diferite perioade de popularitate în Franța, de multe ori în rândul intelectualilor.
În Franța, după război, comunismul a devenit un fel de snobism intelectual al oamenilor bogați care nu erau cu adevărat bogați.

Noi îi numim Socialiștii Champaniei.
Nu, asta vine mai târziu. Eu vorbesc despre ceea ce francezii numesc gauche caviar [caviar stricat]. Este mai soft.

Era un fel de trend?
Da, era un trend. Îmi pare rău, dar nicuna dintre viețile lor nu funcționa precum spuneau vorbele lor. A existat doar un singur filosof așa, înainte de război—Simone Weil. Era fiica unui bancher bogat. Și-a dat toți banii și a trăit precum comuniștii săraci pe care îi apăra. Ca rezultat, a murit, pentru că a făcut tuberculoză din cauza condițiilor precare în care trăia. Asta admir.

A fost un fel de martir.
Da. În timp ce burghezii iau prânzul și beau mult și “schimbă lumea”…

Este ipocrizie.
Da. Îmi pare foarte rău. La mine nu merge. Viața trebuie trăită.

Dacă vorbești mult, faci puține.
Renunță la bani și trăiește viața pentru care lupți. Așa ar trebui să fie. Urăsc oamenii bogați atunci când încearcă să fie comuniști sau socialiști. Cred că este obscen.

Motivul pentru care am adus mai devreme vorba de Bacon este o prostituată bărbat care a devenit muza lui și fiul său surogat.
Și von Gloeden i-a plătit pe băieții ăia să facă fotografii. Este scandalos.

Avea un asistent special numit Il Moro, care era iubitul lui.
Dar dacă te uiți la aceste fotografii, nu sunt sexy. Au dinți urâți și mi se pare că se îmbracă respingător. Este starea care poate părea interesantă.

Fotografia băieți de la țară.
Oameni neîngrijiți cum trebuie, cu burțile mari și dinții urâți.

Deci nu îți place fotografia lui von Gloeden?
Îi înțeleg starea, dar nu voi vrea niciodată să am fotografia lui pe perete.

Dar el este cel care a inventat cumva turismul sexual, cumva pentru că toată lumea îl vizita în Taormina, Sicilia, unde locuia.
Ai fost în Taormina? Mi se pare un loc depresiv.

Este. Cred că a devenit prea turistic.
Am făcut gripă acolo și am stat în pat două săptămâni, în hotel, iar după nu mi-a mai plăcut locul niciodată.

Ai avut vreodată genul de relație pe care l-a avut Bacon cu cineva care-I devine muză?
Da, dar nu erau prostituate, erau modele profesioniste.

Corect. Ai pomenit de Spinoza. Care din gândurile sale rezonează cu tine?
Spinoza a spus, și trebuie să traduc asta: “Orice decizie este un refuz final. Așa trăiesc și eu.