Derby-ul din Kentucky... pe acid!

Ea e buna mea prietenă Caitlin (pe care nu o cheamă, de fapt, Caitlin). Pe limba ei e o doză de acid. A mai luat acid o singură dată, acum patru ani, și o face din nou acum, înainte de a ne îndrepta spre Derby-ul din Kentucky, pentru că singurul mod de a asista la cea mai faimoasă cursă de cai din lume – un eveniment plin de pariori bețivi și bețivi care nu pariază – e să fii tripat la maxim.

O oră mai târziu, am sosit la Churchill Downs, care arăta mizerabil în ploaie. Ca la toate evenimentele publice mari din America, erau tone de polițiști și gardieni la intrare, ca să ne direcționeze și ca să ne amintească că trăim într-un stat paranoic de la 11 septembrie încoace. Am știut că acidul începea să aibă efect atunci când prietena mea a comparat situația din acest punct de control cu situația unui evreu în Germania pe vremea lui Hitler. „Jur că suntem într-un lagăr de concentrare. Uite cum ne ghidează pe toți ca pe vite.”

Aveam bilete pentru câmpul interior, zona înconjurată de traseul cursei care se transformă în timpul acesteia într-o petrecere cu noroi – ca la un fel de festival de muzică dar fără muzică. Zona asta e destinată celor care nu vor să plătească sute sau mii de dolari pentru un bilet, bețivilor violenți și divorțatelor de 40 de ani care vor să simtă că se distrează. E ieftin pentru că, dacă stai aici, nu înțelegi nimic din cursă.

Dar ca să ajungem în câmpul interior, a trebuit să trecem printr-un tunel care mirosea ca un cur – atmosfera duhnea a țigări, trabuce, vomă și coniac. Caitlin m-a întrebat dacă eram în iad.

În acest tunel, oamenii au început să răcnească: „USA! USA! USA!”,ceea ce a super enervat-o. „Nu suport comunismul ăsta dubios. De ce fac asta? Se simt puternici dacă-și aud vocile? Ce căcat înseamnă USA! USA!?” Mi-a spus toate astea ținând în mână un microfon imaginar.

Primul val de acid a lovit-o în timpul uneia dintre primele curse ale după-amiezii. După cum vedeți, nu vedeam mai nimic din pistă din locul unde eram. Abia prindeam câte un cal în galop cu coada ochiului. Caitlin avea o privire îngrozitor de inexpresivă și mai târziu am întrebat-o care era faza. „Se zguduia pământul sub mine,” mi-a răspuns. „Curtea asta a devenit un ocean în care pluteam.”

Ploaia s-a întețit și Caitlin mi-a zis că avea nevoie de adăpost urgent. Ne-am adăpostit într-un cort și lui Caitlin i-au plăcut pereții. Se sprijinea de ei, legănându-se înainte și înapoi. Mi-a spus că pereții respirau și că se temea că vântul o să-i împingă prea tare și o s-o doboare. (Nu bătea niciun vânt.)

Unul dintre acești cocalari a început o conversație cu ea despre vaginul prietenei lui care era cam prea uscat și despre cum îi place lui să se masturbeze. Apoi a întrebat-o dacă îi place sexul anal. În momentul ăla, ea a plecat fără să spună nimic. Când am prins-o din urmă, mi-a zis: „Îi devenise fața foarte, foarte urâtă.”

Apoi ne-am dus la baie. Toată lumea stătea la coadă la oglinzi – toate ținutele elegante de derby se udaseră și gagicile începeau să semene cu niște chihuahua plouați. Caitlin a spus că i se părea foarte trist că toate fetele astea încercau să arate bine și vremea nu ținuse cu ele. Apoi am pierdut-o timp de un minut și m-am simțit ca și cum mi-aș fi pierdut copilul într-o mulțime. Căcat.

Am găsit-o într-un colț, holbându-se la un perete și prefăcându-se că-și folosea telefonul. „Am simțit că dacă stau acolo destul de mult timp, cineva o să vină să mă ajute.” Spunea că zidurile se mișcă și iar a intrat în tripul cu lagărul de concentrare. „Uite-te la pereți. Suntem într-un căcat de lagăr de concentrare.”

Am intrat într-o budă pentru că Caitlin voia să mai ia o jumătate de doză și am descoperit că cineva își lăsase meșa pe scaunul veceului. S-a entuziasmat ca un copil și le-a povestit tuturor despre asta când am ieșit din budă. Mai târziu, mi-a spus că acesta a fost singurul moment de realitate pentru ea pentru că a fost capabilă să-și dea seama că nu se obișnuiește ca cineva să-și lase meșa pe veceu.

Afară era urât și întunecat. Coșurile de gunoi dădeau pe-afară de cutii de bere. Caitlin a arătat spre copacul ăsta și a spus că e primul lucru frumos pe care l-a văzut la Derby. A alergat spre el cu disperare.

Am întrebat-o ce era cu copacul pentru că se uita la el, apoi se trăgea brusc în spate, de parcă ar fi fost prea fierbinte sau prea luminos pentru ea. „Nu mă pot uita la el. I se mișcă toate fibrele. Tremură și vibrează.” Mai târziu mi-a spus că nu se putuse uita la el prea mult pentru că era prea frumos.

După ce ne-am plimbat câteva ore în ploaie, aveam nevoie de o pauză înainte de începerea cursei celei mari. A trebuit să trecem din nou prin tunel, care era acum și mai aglomerat și mai plin de gunoaie. S-a holbat o vreme la gunoaiele astea, făcând oooooo și aaaaaaa și râzând. „Carnea asta e vie,” a zis și a făcut o poză.

Am mers la o benzinărie să ne luăm ceva de băut. I-am dat să miroasă specialitatea casei, un cappuccino cu aromă de scorțișoară. La început a râs după ce a mirosit cappuccino-ul, după aia i s-au înroșit ochii și a început să plângă pentru că „mirosea atât de minunat”.

Am dus-o la un McDonalds și am stat în parcare timp de 15 minute după care ne-am întors pe pistă. Fotografia asta a fost făcută în timpul căderii ei nervoase după ce un tip dintr-o mașină de lângă noi îi ceruse o brichetă și un încărcător de telefon. I-a spus: „Nu mă pot ocupa de tine chiar acum” și a ridicat geamul.

Iat-o pe Caitlin cu cappuccino-ul care a făcut-o să plângă.

Întoarcerea la curse a fost foarte deprimantă pentru Caitlin. Se tot uita la gunoaiele de pe jos și spunea: „Locul ăsta nu ar trebui să arate așa”. Dar s-a consolat când l-a văzut pe tipul ăsta. „E cel mai drăguț lucru pe care l-am văzut de când sunt aici.” Am întrebat-o de ce e atât de frumos și mi-a spus că datorită contrastului dintre șosetele lui albe și tenișii roșii.

I-am făcut fotografia asta lui Caitlin cu câteva secunde înainte de începerea cursei. În tripul ei, repeta încontinuu: „Faza amuzantă e că, deși toată lumea e în mișcare, nu merge, de fapt, nicăieri. Toată lumea încearcă să ajungă undeva, dar n-au unde să ajungă. Nu înțeleg.” Deși pare pierdută, aici avea un moment de luciditate în marea de oameni. „Ahhh, în sfârșit se întâmplă!” a zis. „Asta e!” N-am văzut nimic din cursă, dar cred că ea s-a distrat oricum.

@amiraasad

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Târgul Venus Erotic din Berlin… pe acid!