FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

​Ce ecou ar putea avea în Europa victoria aripei stângi din Grecia

Dacă liderul partidului Syriza nu-și va îndeplini promisiunile, extremismul și fascismul ar putea crește atât pe plan local, cât și internațional.

Alexis Tsipras în timpul discursului din Propylea, Atena, duminică. Fotografie de Dimitris Michalakis

Grecia a petrecut luni după ce țara a ajuns la știri pentru că a adus partidul radical de stânga la putere pentru prima oară în istoria Europei. Syriza a primit 36,3 procente din voturi la alegerile electorale de duminică, motiv pentru care suporterii partidului au dansat pe străzi ore în șir, iar Hugh Laurie i-a felicitat pe Twitter.

Tinerii greci așteaptă de mult timp schimbările promise de Syriza. Printre acestea se numără egalitatea între sexe, drepturi pentru comunitatea LGBT, secularizarea statului, legalizarea anumitor droguri și stoparea brutalității poliției. Pentru o generație mai vârstnică de suporteri Syriza, votul a fost un protest față de reducerile impuse de Troika (Banca Centrală Europeană, FMI și Comisia Europeană). Victoria stângii semnalează eșecul strategiei de austeritate. Tânărul lider al partidului, Alexis Tsipras, urmează să devină primul prim-ministru din istoria Eurozone care va respinge măsurile de austeritate luate din cauza unui împrumut de 240 de miliarde de euro.

Publicitate

Victoria partidului Syriza ar putea face valuri și în restul Europei. Să vedem cum ar putea schimbarea din Grecia să schimbe lucrurile pentru toată lumea.

Viitorul Greciei în Europa

E de înțeles că elita politică europeană n-a primit bine evenimentele recente. David Cameron a postat pe Twitter că „alegerile grecești vor crește nesiguranța economică din Europa. Tocmai de asta, Marea Britanie trebuie să urmeze planul stabilit și să păstreze siguranța." Între timp, directorul Băncii Centrale din Germania, Jens Weidmann, a notat: „E clar că Grecia va rămâne dependentă de susținere și e clar că acest ajutor va fi oferit doar când va face parte dintr-un program de ajutorare." Practice, a spus că Grecia e în continuare în ghearele austerității europene, cu sau fără Syriza.

Sunt slabe șanse ca aceste cuvinte să-l fi intimidat pe Tsipras, care a câștigat alegerile folosind amenințările constante făcute de liderii europeni în favoarea lui. În câteva zile, tânărul lider va participa la un summit UE în Bruxelles și va sta alături de cancelarul Angela Merkel, de David Cameron și Francois Holland. Cu victoria în buzunar, le va putea râde în nas celor care sugerează noi măsuri de austeritate pentru Grecia. Măsurile de pe masă sunt atât de radicale încât nici măcar fostul prim ministru grec, conservatorul Antonis Samaras, n-ar fi fost de acord cu ele.

În ciuda faptului că zguduie mult sistemul, argumentul economic al partidului Syriza e valid. Potrivit spuselor lui Stavros Drakopoulos, profesor de economie la Universitatea din Atena, „fundamentul economiei grecești arată că poziția de bază a partidului Syriza pentru o discuție comprehensivă despre sustenabilitatea Greciei are sens." Drakopoulos notează că „majoritatea economiștilor sunt de acord că nivelul datoriei grecești e nesustenabil și are nevoie de o renegociere… Datoria imensă stopează creșterea economică, care ar putea reduce șomajul și crește veniturile pe cap de locuitor. Nevoia de a relaxa datoria, ceea ce va relaxa și economia, e și în interesul UE."

Publicitate

Suporterii Syriza au sărbătorit în Atena duminică. Fotografie de Dimitris Michalakis

Kammenos înseamnă „ars" în Grecia

În orice caz, decizia lui Tsipras de a forma un guvern de coaliție cu partidul populist de dreapta Grecii Independenți, complică situația. Acum câteva zile, liderul lor, Panos Kammenos, a spus că datoria greacă ar trebui revizuită, iar partea ei odioasă să fie scrisă pe hârtie, fie că le place sau nu creditorilor. „Europa", a spus Kammenos , „e guvernată de neo-naziști germani."

Alianța cu Independenții Greci mai puțin diplomatici e un motiv de îngrijorare. Cred că șansa de eșec crește rapid. „Imaginează-ți ce fel de negocieri o să aibă cu Troika un astfel de guvern", a declarat pentru VICE Aristides Chatzis, profesor de Filosofia Dreptului la Universitatea din Atena. „E foarte ciudat și nepotrivit să ai, ca partid, sloganul „Stânga pentru prima oară", și să formezi o alianță cu un partid de dreapta. Societatea greacă și Europa primesc mesajul că Syriza aparține euroscepticilor."

Nici cealaltă parte a mesei de negocieri nu vrea să miște niciun centimetru. Până acum, atât FMI, cât și ECB neagă posibilitatea ștergerii împrumutului grecesc. Și Angela Merkel urăște ideea, se teme să nu devină un tipar pentru alte economii eșuate din Eurozone și că asta va crește mișcarea anti-Euro din Germania.

Respingerea acestei noțiuni înseamnă o nouă dilemă pentru restul Europei. Dacă Grecia e scoasă din Eurozone, ăsta ar fi un test imens pentru puterea Uniunii Europene. Pe de altă parte, dacă cererile lui Tsipras dau rezultate, în țările cu probleme similare cu ale Greciei vor apărea alte partide radicale – de exemplu în Spania, care va avea alegeri electorale anul acesta. Regiuni extinse din Europa ar putea deveni roșii.

Publicitate

S-ar putea manifesta un efect de domino în Spania, Italia și Irlanda?
Joia trecută, Pablo Iglesias, liderul mișcării Podemos din Spania, l-a susținut pe Tsipras la adunarea politică a partidului Syriza din Atena. „În Europa suflă vântul schimbării", a spus Iglesias. „Schimbarea din Grecia poartă numele Syriza. Schimbarea din Spania poartă numele Podemos. Avem speranță pentru victorie. Vom învinge."

Spania și Grecia nu sunt singurele țări UE cu mișcări puternice anti-austeritate. În Italia, mișcarea Cinci Stele a lui Beppe Grillo a surprins Europa la ultimele alegeri parlamentare europene și a obținut 20 de procente din voturi. În Irlanda, Gerry Adams de la Sinn Féin i-a urat lui Tsipras noroc înainte de alegeri, iar un alt membru al Parlamentului European, Matt Carthy, a declarat că victoria partidului Syriza ar putea crește șansele Irlandei de a obține o înțelegere de împrumut mai bună din partea Uniunii Europene.

Iar Chatzis consideră că Tsipras are motivația necesară pentru a obține genul de concesiuni care ar putea declanșa acest efect de domino. „Victoria lui Tsipras îl limitează", a spus el. „Nu-i permite să facă ușor compromisuri, chiar dacă negocierile îi oferă avantaje pentru Grecia. Știe că un astfel de compromis îl va costa mult din punct de vedere politic."

Suporterii Syriza au sărbătorit în Atena duminică. Fotografie de Dimitris Michalakis.

Fasciștii sunt destul de încântați

Dacă Tsipras nu va reuși să-mi îndeplinească promisiunile, asta ar putea fi și mai catastrofic pentru greci decât ieșirea din UE. Ar putea însemna creșterea extremismului și a fascismului pe plan local, cât și internațional. Votanții partidului Syriza sunt, în mare parte, oameni sătui de austeritate. Dacă se vor simți trădați, unii sugerează că vor recurge la forțe politice mai extreme, cum e partidul Zorii Aurii, care a primit doar 6,28 de procente la vot și 17 locuri în Parlament din cele 300 disponibile.

Publicitate

Marine Le Pen, lidera Frontului Francez de extremă dreaptă, e încântată de coaliția dintre Syriza și Grecii Independenți: „Sunt încântată de această lovitură democratică imensă pe care grecii i-au dat-o Uniunii Europene…Acesta e momentul de test pentru euro-austeritate și constrângerile impuse pentru a salva Euro", a spus ea. Vulturii dau deja târcoale și așteaptă să ciugulească cadavrul suporterilor Syriza, în caz că partidul dă greș și nu-i satisface.

Asta ridică întrebări și pentru politica de imigrare a partidului Syriza. Fundația Elenică pentru Politică Europeană și Externă (ELIAMEP) a notat că guvernele anterioare din Grecia au lucrat neregulat în termeni de control și stopare a imigrărilor ilegale. General vorbind, politica de imigrare a ultimului guvern ar putea fi rezumată astfel: Arestare – Reținere – Returnare.

Syriza a declarat că va schimba radical această situație. Aggeliki Dimitriadis, cercetător al problemelor de imigrare la ELIAMEP, e de părere că această promisiune va fi greu de realizat: „Aceste schimbări cer timp. Politicile de imigrare ale Greciei sunt stabilite la nivel european – nu e o chestiune de politică internă. Din acest motiv, Grecia ar trebui mai întâi să deschidă un dialog cu Europa, într-un mod care să accentueze ideea că aceste politici sunt avantajoase pentru ambele părți."

Ceea ce înseamnă că ajungem din nou în punctul de pornire. Schimbările pe care Tsipras vrea să le facă în Grecia depind de respectul pe care reușește să-l câștige din partea liderilor europeni. Dacă obține asta, negocierile lui vor avea repercusiuni și în afara Greciei.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre Grecia:
Femei din toată lumea sunt vândute ca prostituate în Grecia Protestele din Grecia au depășit orice limită Ilias Kasidiaris e playboyul extremei drepte din Grecia Grecii fasciști atacă femei la televizor