Chestii

Numai presa are probleme cu oamenii-n chiloţi la metrou

Bineînțeles că evenimentul nu putea fi dus la capăt fără să apară și vreo pseudovedetă care să se facă de căcat pentru puțină mediatizare.

de Silviu Istrate, fotografii de Andrei Burcea
13 Ianuarie 2015, 12:16pm

Duminică după-amiază a avut loc No Pants Subway Ride , adică 40-50 de oameni, între care şi eu, au mers în chiloți cu metroul, ca să se distreze. Evident mass-media şi internetul au criticat şi comentat atât de tare evenimentul, că în final s-a spart nespactaculos ca o bulă de săpun. No pants subway ride porneşte de prin anii '80, de când nişte studenţi texani amărâţi se simţeau inhibaţi politic de nădragii lor şi voiau aerisire la craci. În ultimii ani a fost popularizat de o trupă de teatru de improvizaţie, Improve Everywhere, care-şi face anual reclamă la metroul din New York prin chestia asta cu oameni în budigăi. De câţiva ani, chestia s-a extins şi-n restul lumii şi a ajuns într-un final şi-n România, spre groaza băbuţelor şi publicului Antena 3.

Boschetar înarmat cu efigia lui Victor Ponta, care a încercat să se bată cu toată lumea, spre deliciul presei.

Când am ajuns la punctul de întâlnire de la Unirii, am dat de toate agenţiile de presă, de la Neptun TV la Radio România Actualităţi, care împrejmuiseră cei cinci organizatori ai evenimentului şi mă gândeam că singurul mod în care o să văd pe cineva fără pantaloni acolo e dacă se dezbracă reporterii. Înainte să înceapă chestia, presa inflama orice mic scandal şi, la fiecare mamaie încruntată care trecea pe stradă, se făcea un cerc de reporteri care o întrebau „Doamnă, dar credeți că este normal ce se întâmplă?!" Am coborât pe scările jegoase de la metrou ca pe covorul roșu de la Cannes, în bliţurile şi reportofoanele celorlalţi jurnalişti, pentru că eram între puţinii care au venit să participe la eveniment şi să-şi dea jos pantalonii pe peron. Apoi aproximativ 30 de reporteri au năvălit după noi în metrou ca bătrânii după reduceri la bormaşini, la lansările de hypermarketuri. Evident, nu conta vocea umilă a conductorului de tren, care îi ruga să folosească altă uşă.

La următoarea stație am văzut două tinere în boxeri care stăteau pe scaune cu o foaie pe care scrie Je suis Charlie. Am întrebat-o pe una dintre ele de ce a venit cu pancarta și mi-a spus: „Pentru că susţin libertatea de exprimare şi nu putem să trecem peste acest eveniment fără să ne gândim și la ce se întâmplă la Paris." După ce am oprit înregistrarea, mi-au spus că sunt de la o companie obscură care fabrică produse de îngrijire intimă și mi-au dat un pachet de prezervative cu lubrifiant de cânepă.

Apoi ne-am urcat din nou în metrou, unde oamenii de bine erau ultragiaţi. „Nu există voie să facă așa ceva. Nu dă voie legea. Noi trăim în America, frate? Suntem în România, tată", mi-au explicat domnii. Dar au făcut o concesie diplomatică şi au fost de acord ca femeile să meargă aşa: „Cu femeile suntem de acord să umble despuiate. Dă altcumva la ochi, mă-nțelegi? Se vede mai frumos la femei."

Bineînțeles că evenimentul nu putea fi dus la capăt fără să apară și vreo pseudovedetă care să se facă de căcat pentru puțină mediatizare.

Erau şi oameni care au venit să militeze pentru cauze mai importante, precum tipul ăsta care suferea de vitiligo, o boală pe sistem nervos care nu-l lăsa să iasă din casă şi pe care ar fi avut-o şi Michael Jackson, deşi lumea îl acuza că-şi albeşte pielea cosmetic. „Mulți din cei care suferă de aceeași boală sunt închiși, nu vor să iasă din casă", mi-a explicat el. „Eu am venit să le arăt că se poate. Până la 16 ani nu am ieşit din casă foarte mult. Dar am fumat marijuana şi asta m-a exteriorizat, am început să văd lumea altfel, dar nu mai fumez acum."

După ce s-a risipit presa, mi-am dat și eu pantalonii jos, ca să fiu în spiritul evenimentului, apoi m-am plimbat prin metrou, că să văd cum e să se holbeze lumea la mine. Am rămas surprins de lipsa de reacție a oamenilor. Unii se uitau, unii zâmbeau, alții întorceau capul pur și simplu, însă n-am întâlnit nicio privire răutăcioasă. Am vorbit cu nişte oameni cu copii, că tot aveau babele ipocrite grija minorilor traumatizaţi de chiloţi şi tatăl mi-a răspuns simplu: „Păi ce, nu vede la mare?

În concluzie, a fost un eveniment reușit și destul de necesar pentru opinia publică din România. Un angajat Metrorex ne-a spus că s-a acceptat tacit atât evenimentul, cât și înregistrarea foto-video pentru a salva de la dezastru imaginea Metrorex. Dar, până la urmă, m-am plimbat în chiloți la metrou, am cunoscut diverși oameni, mi-au fost date prezervative și per total m-am distrat. Sunt sigur că cei 40-50 de oameni (după numărătoarea mea) se vor tripla la anul, având în vedere câtă mediatizare a fost făcută pe o adunare atât de banală: a oamenilor în chiloți care merg cu metroul.

Urmărește-l pe motherfuckerul asta pe blogul lui.

Citește mai multe despre chiloți:
Întrebarea zilei: Ce fel de chiloți porți?
În mod ciudat, te simți puternică atunci când porți chiloți cu Putin
Mi-am vândut chiloții purtați pentru heroină