Publicitate
Muzică

Madonna: „Vreau să trăiesc veşnic şi-am s-o fac”

Vedeta pop s-a săturat de bărbaţii sexişti şi geloşi pe cariera ei.

de Kim Taylor Bennet
19 Martie 2015, 2:30pm

Madonna n-a ajuns încă în clădire, dar sediul Interscope din New York e pregătit pentru ea. Lumina e caldă, holurile sunt parfurmate şi palmele mele sunt deja uşor transpirate. Sunt în

camera verde alături patru membri ai staffului ei, nişte tipe efervescente şi vorbăreţe, în rest sunt numai tipi: 15 la număr, majoritatea jurnalişti gay şi cu mine. Când aflăm că a intrat Madonna în clădire, glumiţele încetează şi ne holbăm cu toţii în tăcere la întrebările pe care le ţineam. Dau pe gât două pahare de vin alb ca să-mi calmez emoţiile şi-mi dau seama că trebuie să fac pipi, dar mi-e prea frică să mă ridic, în caz că ma strigă cineva când sunt cu salopeta în vine. Taică-miu deja îmi trimite mesaje entuziasmat: „Ei bine???"

Taică-miu e în mod special interesat de cum vor decurge cele 20 de minute cu Madge, pentru că în '87 m-a dus la primul meu concert: Madonna în turneul Who's That Girl. Aveam doar şase ani, dar îmi amintesc cu exactitate frânturi din seara aia: fusta mea de un roz palid, mănuşile de dantelă ale maică-mii şi perlele de plastic din jurul gâtului. Îmi amintesc şi aplauzele care acopereau concertul şi momentul în care cântăreaţa, pe vremea aia în vârstă de 28 de ani, a dedicat „Get into the Groove" oraşului San Francisco şi a pescuit din mulţimea de 22 de mii de oameni un chinez slăbănog cu care a dansat pe scenă. Momentul meu şi momentul lui cu Madonna sunt doar câteva dintr-o mulţime de milioane.

Rebel Heart e cel de-al 13-lea album de studio al Madonnei, iar artista e-n în atenţia presei de când jumătate din album a ajuns ilegal pe Internet în decembrie. În momentul ăsta e peste tot. Vorbeşte cu cele mai mari companii media, pluteşte prin aer la Grammys, cade în fund la premiile Brits. Dar poţi să zici că e peste tot încă din 1983, când hit-ul „Everybody" a scos-o din bâţâiala din Lower East Side şi-a propulsat-o pe ringurile de dans şi în topuri. În următorii 30 de ani a făcut valuri şi a ţinut primele pagini ale ziarelor mulţumită albumelor inovatoare, a reinventării constante, dar şi prin scandalizarea pudicilor, înfurierea Vaticanului sau prin lupta pentru liberă exprimare, drepturile homosexualilor şi drepturile oamenilor în general. Recent, Drake i-a dedicat o piesă întreagă.

Artista polivalentă e un pionier al culturii pop, o celebritate de calibru mare, criticată până la epuizare, subiect pe care îl abordează în melodia nouă „Joan of Arc." E uşor să presupui că toate criticile şi ratările din viaţa amoroasă n-au niciun efect asupra Madonnei, dar piesele care îi evidenţiază crăpăturile din armură au fost întotdeauna dosite printre melodiile de club şi beat-urile zgomotoase. Dar niciodată atât de tare ca pe albumul Rebel Heart.

La 56 de ani, Madonna este artista cu cele mai mari vânzări de albume din toate timpurile, peste trei sute de milioane. Lucru care ne aduce la Kanye West, doar unul dintre colaboratorii aleşi pe sprânceană de Madonna pentru albumul ăsta. Pe lângă West, a mai colaborat cu Diplo, Ariel Reichstadt, Blood Diamonds, Nicky Minaj, Chance the Rapper, Nas, Dj Dahi, Avicii şi gaşca lui de compozitori scandinavi. A şi Mike Tyson. Prin urmare, albumul e unul eclectic, cu 14 track-uri, (ediţia de lux conţine 19 trackuri, iar cea super de lux, 23 de trackuri). E o cantitate generoasă de material nou, într-o perioadă în care fanii muzicii moderne sunt însetaţi mai mult de hit-uri, decât de colecţii închegate. Dar Rebel Heart se adresează chiar generaţiei ăsteia. Nu e o călătorie bine pusă la punct, ci un deliciu al contrastelor. Melodia „Joan of Arc" este urmată de piesa care rupe ringurile de dans, „Iconic". Beat-ul de claxon reggae-pop al „Unapologetic" e obraznic în comparaţie cu despărţirea definitivă, dar delicată din „Heartbreak City".

Amprenta lui Diplo se simte în fiecare beat de booty-bass şi în ritmul sacadat de pe „Bitch, I'm Madonna", iar Nicky Minaj adaugă o notă în plus de atitudine. Şi, desigur, ce album de-al Madonnei ar putea să nu conţină juxtapunerea ei preferată: religie şi vulgaritate. Pe melodia gâfâită şi cu tente sexuale „Holy Water", îi ordonă ascultătorului să îngenuncheze, „Sărut-o ca să treacă... / Fă-o mai udă," înainte să-l întrebe „Nu-i aşa că are gust de apă sfinţită?" Ei bine, aluziile Madonnei n-au fost niciodată subtile. A reuşit întotdeauna să creeze muzică fără efort, cool şi actuală? Nu. Melodia menţionată mai sus, „Holy Water", e un pic stridentă şi, scuze Kanye, dar „Illuminati" e printre cele mai slabe piese. Totuşi, Madonna continuă să ne ţină în suspans, aşa cum n-a făcut-o niciun alt artist din istoria muzicii moderne.

În săptămâna dinaintea interviului, a fost înconjurată de jurnalişti la Sotheby's, într-un stil promoţional, pe fundalul artei lui Keith Haringsşi Jean-Michel Basquiats. Lângă ea stăteau două sticle de tequila şi două pahare de shot. Provocarea era: dacă un intervievator punea o întrebare, pe care ea o considera stupidă, trebuia să dea pe gât un shot, iar dacă nimerea întrebarea, Madonna trebuia să bea unul. Astăzi nu e nicio sticlă de tequila pentru că Madonna se simte un pic rău, iar eu sunt condusă înspre o cameră care miroase a eucalipt şi lumânări parfumate. Se ridică de pe canapeau de piele albă ca să mă întâmpine, are în jur de 1.60m, înălţată câţiva centimetri de pantofii negri cu tocuri, ornaţi cu bijuterii. E într-o rochie imaculată, semitransparentă, de mătase, făcută de Pamella Roland, brodată cu pietre care atârnă modest sub genunchi. Totuşi, e tăiată în locurile care trebuie, la mâneci şi decolteu, ca să lase la vedere sutienul de mătase. Arată uimitor, chiar şi cu grilajul ăla din aur şi diamante pe dinţi, tuşul îi conturează impecabil ochii albaştri. Mă măsoară din priviri. „Îmi place salopeta ta," îmi spune ea. M-am îmbrăcat ca un copil de 12 ani, ca s-o întâlnesc pe regina muzicii pop. Ne aşezăm şi ne punem pe treabă.

VICE: Lista de colaboratori de pe albumul ăsta include crema muzicii din peisajul actual. Tu colaborezi de ani buni cu alţi artişti, dar să scrii cântece mi se pare ceva atât de personal, mai ales pe albumul ăsta, şi mereu mi se pare un spaţiu prea intim ca să inviţi necunoscuţi în el. Ţi-e vreodată greu să-ţi dezgoleşti sufletul în faţa producătorilor, care sunt de cele mai multe ori bărbaţi? Devine lucrul ăsta mai uşor la un moment dat? Cum reuşeşti să dărâmi barierele alea?
Madonna: Totul se rezumă la chimie. E mai uşor să mă deschid în faţa unor anumiţi oameni şi mă simt confortabil în preajma lor, decât a altora. Am lucrat şi cu câteva femei. De multe ori, o aveam pe MoZella lângă mine când scriam piese. Era grozavă şi ne-am înţeles bine imediat. Natalia Kills e încă una din tipele cu care m-am înţeles foarte bine. Diplo e amuzant şi e foarte uşor să lucrezi cu el, la fel ca Toby Gad şi toţi compozitorii din gaşca lui Avicii. Eu îi numesc haremul meu de vikingi, nişte oameni grozavi, deştepţi, calzi, inteligenţi. Sunt norocoasă. Aş spune că 75 la sută din oamenii cu care am compus m-au făcut imediat să mă simt bine, aşa că nu mi-a fost frică să nu mă fac de râs, lucru pe care îl simţi inevitabil când te apuci să compui piese.

Sigur. Sunt sigură că e totuşi o parte din proces. Ai spus despre Diplo că e spiritul tău pereche. În ce sens?
Cred că avem multe referinţe comune. Suntem interesaţi de cam aceleaşi lucruri, de exemplu amândoi suntem fani Keith Haring, copiii noştri merg la Liceul Francez şi ne place cam aceeaşi muzică. El adoră moda şi are un simţ neobişnuit al umorului. Am senzaţia că e fratele meu neastâmpărat. Îl iubesc.

E un pic neastâmpărat.
Oh, Doamne! E atât de neastâmpărat!

Se purta aiurea când era cu tine în studio?
Nu, nu, era întotdeauna respectuos faţă de mine, dar cum să zic, avea tendinţa să se ia cu altele un pic mai mult decât mi-aş fi dorit.

Eram curioasă ce ţi-au mai arătat copiii în ultimul timp. Am auzit că uneori veneau pe la studio şi îşi dădeau cu părerea şi tu ai spus că ei te ţin la curent cu ce se mai întâmplă. Care a fost ultimul lucru de care ai fost încântată, pe care ei ţi l-au arătat?
Să mă gândesc, să mă gândesc, să mă gândesc. Fiul meu e într-o stare mai retro, aşa că ascultă mult hip-hop din anii '90, cu care sunt deja familiarizată, dar ascultă şi reggae şi punk. Ascultă foarte mult Dead Kennedys, aşa că nu aş putea să spun că mi-a deschis calea spre ceva nou. Dar Lola ascultă mereu chestii de care întreb, „Cine-i ăla? Cine-i ăla?" De multe ori nu-mi amintesc. „A, ai ascultat noul album Jack U? Trebuie să-l asculţi!" Îi place foarte mult şi Azealia Banks. Are gusturi foarte eclectice.

De exemplu, ai ajuns la MNEK prin copiii tăi?
Nu, la MNEKam ajuns prin Diplo.

Am fost entuziasmată să-l văd în lista de colaboratori, pentru că e un artist Londonez nu foarte cunoscut, dar grozav. Mi s-a părut o fază foarte cool că lucrează cu tine.
Îl iubesc. E foarte talentat.

În piesa de referinţă „Veni Vidi Vici" spui, „Am venit / Am văzut/ Am învins,"cuvinte care mi-au amintit de replica pe care i-ai dat-o lui Dick Clark, dar şi lui Michael Rosenblatt de la A&R la începutul anilor '80, de fapt, şoricui era prin preajmă: „Vreau să cuceresc lumea." Chiar şi atunci erai atât de tenace şi ambiţioasă. De unde venea energia aia?
A venit probabil din faptul că am crescut în Vestul mijlociu al SUA şi simţeam că trăiesc într-o lume foarte provincială, de care nu aparţinusem niciodată. Am crescut fără mamă. Am fost întotdeauna interesată de pictori ca Frida Khalo, scriitori ca Anna Sexton şi Sylvia Plath, aşa că eram foarte atrasă de femei independente, care au dus vieţi neconvenţionale. Era ceva gen, „OK, trebuie să plec de aici şi vreau să fiu artistă." Ştiam clar că nu eram într-o lume care ar fi încurajat un asemenea comportament. Apoi, după cum am spus, era şi faptul că am crescut fără mamă. Au murit mulţi jurul meu când eram copil, aşa că am simţit fragilitatea vieţii şi am avut senzaţia că trebuie să mă mişc repede, pentru că timpul e preţios. Toate sentimentele alea s-au combinat.

Acum că eşti mamă, iar tu ţi-ai pierdut mama atât de devreme, te face să te gândeşti la moarte? Ţi-e frică de ea?
Ei bine, cui nu-i este? Nimeni nu vrea să moară. Eu vreau să trăiesc veşnic şi am s-o fac.

Criogenie?
Mă bag!

Maică-mea zice chestii de genul: „În niciun caz. Când vine timpul să mă duc, mă duc."
Nu, mă distrez mult prea tare. Nu-nu.

Când aveai cinci ani, ai spus că ştiai deja că vrei să te muţi la New York. Era totul aşa cum ai visat când ai ajuns acolo?
A, era mult mai mult decât atât. Era o nebunie! Era ca şi cum mi-aş fi băgat degetele în priză.

În momentele în care ai cunoscut şi te-ai împrietenit cu toţi artiştii incredibili de atunci, simţeai că era o vreme specială şi că toţi îşi vor lăsa amprenta în istorie?
Nu. Adică, personal, nu i-am întâlnit pe toţi oamenii ăia imediat. Când am ajuns prima oară în New York, eram doar o naivă din Vestul mijlociu, care îi saluta pe toţi. Eram mult prea prietenoasă. Şi îngrozită. Nu mai văzusem niciodată boschetari. Era o nebunie şi New York-ul era o nebunie pe vremea aia. Era atât de diferit faţă de acum. Am fost dansatoare pentru o vreme. Eram falită. În momentul în care m-am decis că vreau să fiu cântăreaţă şi compozitoare şi m-am mutat în Lower East Side, am început să cunosc artişti ca Jean-Michel Basquiat, Keith Haring şi Andy Warhol. Chiar dacă simţeam că fiecare dintre noi se hrănea cu energia celuilalt şi ne inspiram unul pe altul, colaboram împreună şi eram chiar geloşi unul pe celălalt, n-aveam nici cea mai mică idee atunci care urma să fie locul lor în istorie mai târziu. Dar nici al meu. Aşa că eram doar nişte artişti care se promovau, bucuroşi că cineva era interesat de munca noastră.

Albumul ăsta e destul de sincer cu emoţiile tale, de exemplu „Heartbreak City"e o piesă foarte directă, „Ai primit exact ceea ce ţi-ai dorit/ Un pic de faimă şi avere." Cum rămâi deschisă la iubire când ai avut experienţele pe care le descri aici. Eşti optimistă? Eşti încă...
Deschisă la iubire? Absolut. Am făcut doar alegerea greşită. Trebuie să mă întâlnesc cu un tip care e deja cineva.

Aşa e. Cred că ar trebui să ştim cu toţii asta deja, nu?
Dap, dar, ştii tu, uneori crezi că cunoşti oamenii şi afli mai târziu că nu-i aşa. Oamenii te surprind. Oamenii sunt actori foarte buni. Unii oameni sunt sociopaţi de-a binelea.

Adevărat, adevărat. Am ieşit şi eu cu tipi de genu'.
Cu toţii am făcut asta.

Crezi că încă există o persoană pentru tine?
Bineînţeles. Sunt convinsă că sufletul meu pereche mă aşteaptă. Trebuie doar să fiu pregătită pentru el. Şi el trebuie să fie pregătit pentru mine, e cu dublu sens. S-ar putea să-l fi întâlnit deja, dar încă nu s-a întâmplat.

Ţi se pare purificator să exprimi toate lucrurile astea în melodii?
O, Doamne, da. Extrem.

S-a întors vreodată cineva să-ţi spună: „Hey Madonna, de ce dai din casă?"
Te referi la un tip? Nu. Niciodată n-o fac. Prea multă mândrie. În secret ei regretă, normal, în secret îşi zmulg părul din cap.

Probabil nu chiar atât de secret. Recent, m-am uitat din nou la Adevăr sau Provocare şi m-a frapat cum o porţiune semnificativă din documentar era despre lupta ta pentru dreptul la exprimare şi drepturile homosexualilor. În timp ce în America, cel puţin, am făcut progrese în ceea ce priveşte drepturile homosexualilor, am senzaţia că în chestiunea cu sexismul, nu s-au schimbat prea multe.
Nu. Aşa că mă aflu din nou în faţa porţii. Încerc să o împing să se deschidă.

Ai senzaţia uneori că te loveşti cu capul de un perete din cărămidă?
Aha. Da, dar o să se întâmple. O să mă înjure ăştia şi peste 20 de ani, iar Miley Cyrus o să se plimbe într-un bikini de blană la 50 de ani şi nimeni nici n-o să clipească măcar.

De ce crezi că e atât de dificil pentru oameni, inclusiv femei, să înţeleagă asta?
Are de-a face cu faptul că, de obicei, oamenii nu au cariere atât de lungi. Adică, există şi asemenea cariere, dar cred că e legat de asta. Speranţa noastră de viaţă e din ce-n ce mai mare. Şi învăţăm cum să ne îngrijim din ce-n ce mai bine. Dacă mănânci ce trebuie, te îngrijeşti, nu te expui la soare, faci mişcare şi toate lucrurile alea, poţi să fii sănătos, în formă şi să ai o piele mişto. Poţi să-ţi păstrezi energia.

Pot să-ţi spun chiar acum, când plec în turneu am mai multă energie şi pot să fiu mai tare decât oricare dintre dansatorii mei. Când spun asta, mă refer că n-ar putea să ţină pasul cu mine şi au o treime din vârsta mea. Aşa că are de-a face cu antrenamentul şi cu tot ce-am făcut toată viaţa mea, înţelegi? E legat parţial de faptul că nu mă opresc. E ca atunci când continui să conduci o maşină şi motorul continuă să funcţioneze pentru tine. Dar dacă o parchezi în garaj, se opreşte. E un lucru fizic, biologic şi fiziologic. Dar e şi pasiune, e în creierul tău. Mai am atâtea rahaturi pe care vreau să le fac cu viaţa mea, atât de multe chestii de care sunt interesată. Întotdeauna am dărâmat barierele şi am sfidat limitele, am încercat să schimb regulile.

Întotdeauna am fost deschisă şi vocală în legătură cu sexualitatea mea şi libertatea de expresie, libertatea de a alege orice vreau să fac, indiferent că sunt femeie. Aşa că de ce s-ar schimba asta acum? Încă am multe de spus şi de făcut. Nu cred că oamenii sunt obişnuiţi cu asta, pentru că nu s-a mai întâmplat aşa ceva înainte. Aşa că au reacţii de genu', „Ho..." Din nou, e vorba de lucrurile cu care oamenii-s familiarizaţi. E ceva gen, oamenii nu-s niciodată în regulă cu ce nu-s familiarizaţi. Aşa că n-au de ales decât să se obişnuiască cu asta! Şi se vor obişnui cu asta. Şi o vor accepta.

Dar mână-n mână cu asta vine o întreagă cultură nouă a criticilor din partea surselor anonime din online. Nici asta nu exista acum 20, 30 de ani.
Da, pentru că acum 20 de ani, ce femeie de 50 de ani făcea ce fac eu? Aşa că nu exista, pentru că nu era vreo oportunitate. Nimeni n-avea vreo oportunitate să-şi arunce săgeţile spre nimeni.

Dar nu cred că e doar asta, e modul în care cultura a evoluat astfel încât femei de toate vârstele sunt criticate într-un mod mult mai acerb şi direct. Nu e vorba doar de tine, în general femeile din sfera publică, în special pop, sunt în bătaia focului într-un mod nou.
La cine te referi?

De exemplu, felul în care toată lumea s-a luat de Miley Cyrus sau momentul în care au apărut pozele neretuşate ale lui Beyonce.
Pentru că trăim într-o societate sexistă. Nu suntem atât de avansaţi când vine vorba de femei şi drepturile lor. Femeile sunt o mare parte din problemă. Ele sunt primii oameni care aruncă cu noroi în alte femei. Femeile nu se susţin reciproc şi ar trebui să facă eforturi mult mai mari decât fac acum.

Am tras cu ochiul pe contul tău de Instagram şi Miley apare pe ici, pe colo şi peste tot...
E sora mea mai mică. Îmi place de ea. Îi apreciez simţul umorului. E ireverenţioasă. E amuzantă. Înţelege cum funcţionează lucrurile. E o luptătoare. O doare-n fund şi nu-şi cere iertare.

Versurile tale din „S.E.X." sunt destul de explicite. Îţi zic vreodată copiii, „Of, mamă."
Da, din cauza piesei ăleia în special. Timp de câteva săptămâni, de fiecare dată când lucram la piesa aia, băiatul meu de 14 ani intra în cameră şi-mi spunea, „Mamă, n-ai terminat cu melodia asta? Of, Doamne!" Apoi ieşea din cameră, iar eu îi spuneam: „Uite, asta e latura mea profesională şi va trebui să o accepţi." Dar el n-are problemă cu chestia asta, e OK. Copiii mei o acceptă.

E greu să-i disciplinezi când tu ai încălcat atât de multe reguli şi ai jucat atât de multe roluri?
Nu, pentru că sunt un adult. Când vor fi şi ei adulţi, vor putea lua deciziile pentru ei, dar până atunci, vor trebui să trăiască după regulile mele.

Unul dintre citatele tale care mie îmi place foarte mult este, „Nu vrei să fii cea mai deşteaptă persoană din încăpere, vrei să fii cea mai proastă," pentru că aşa poţi să înveţi, să observi şi să fii inspirat. Trebuie să fie foarte dificil să fii cea mai proastă persoană din încăpere zilele astea.
Da, e adevărat. Am un cerc de prieteni sofisticaţi şi culturalizaţi. Citesc mult şi sunt interesaţi de politică şi istorie. Evident, că gravitez spre oameni de genul ăsta, spre alţi artişti, oameni creativi, dar nu toţi oamenii creativi sunt neapărat inteligenţi. Ar fi drăguţ dacă ar fi.

În cine ai încredere? Cine e cel mai bun prieten al tău?
Sunt destul de apropiată de sora mea, Melanie. O altă persoană ar fi impresarul meu, Maha [Dakhil].

Mai devreme ai spus că simţi că mai ai atâtea de îndeplinit. De exemplu ce?
Ei bine, primul lucru pe care vreau să-l fac este să ştiu că am crescut patru copii inteligenţi, iubitori şi miloşi care vor face bine lumii. Mi-ar plăcea să fac mai multe filme şi o voi face. Mi-ar plăcea să fiu parte din orice soluţie care ar aduce pace în lume. Orice ar însemna asta şi oricât de greu ar fi. Da, sunt în linia întâi. Trece-mă pe listă. Lupt pentru libertate.

Ultima întrebare, ştiu că ai spus că vei colabora cu Drake şi, desigur, Drake ţi-a dedicat o piesă de pe cel mai nou album... e cam drăguţ, nu?
Da, e drăguţ. De ce, ţie ţi se pare drăguţ?

Cred că e destul de drăguţ.
E drăguţ.

E destul de emo, dar m-aş combina cu el.
Pe bune? OK. Poate am putea să îl combinăm amândouă. [Râde.]

L-am impărţi?
De ce nu!

Perfect.
E destul Drake să ajungă la toată lumea. Aşa am auzit [Râde.]

Traducere: Alice Yehia

Citeşte mai multe despre Madonna:
Madonna are 56 de ani şi mă umple de draci
Madonna conduce o adevărată revoluţie artistică
Richard Corman a fotografiat-o pe Madonna pe vremea când n-o cunoştea nimeni

Tagged:
Drake
Album
kanye west
Madonna
Miley Cyrus
familie
Fania
Vice Blog
copii
interviú
profesionista
regina popului