Americaaa! Adevărații patrioți cântă imnul în fiecare dimineață, bagă-n ei cârnați și costiță și apoi exersează trasul cu arma. Dar americanii mai creativi au hotărât să-și combine dragostea pentru carne și cea pentru arme și să gătească costița cu…pistolul.Trăgătorul de elită Dustin Ellermann a publicat pe 3 martie un videoclip în care înfășoară costiță pe țeava unei puști M16 și o prăjește prin tragerea a nouăzeci de focuri. În primele secunde ale clipului, șoptește: „America 100%!"
Publicitate
El numește metoda „Pușca Grătar". Durează cam trei minute să gătești costița perfect, cu ajutorul unei folii de staniol cu care o lipești bine de țeava armei. Gloanțele zboară furios. Țeava scoate fum.La sfârșit, desface staniolul și scoate costița cu un clește în timp ce strigă entuziasmat: „Yeah! YEAH!"„Hai să mai omorâm niște porci", îi zice unui prieten care ține camera.Spectatorii sunt încântați și-l numesc pe Ellerman adevăratul erou american. Clipul este, bineînțeles, „ cel mai americănesc videoclip făcut vreodată". BulletinEcho.com a comentat: „Undeva în Statele Unite, un vultur pleșuv varsă o singură lacrimă, triumf al frumuseții binecuvântate al acestei națiuni încântătoare. Datorită patrioților americani ca Dustin Ellermann continuăm să fim cea mai mare regiune de pe glob. "De și Ellermann e considerat, de unele surse, inventatorul acestei metode, mai sunt pasionați de arme care au încercat chestii similare în trecut.
Au circulat pe YouTube niște videoclipuri prin 2013. Utilizatorul „MattV2099: Guns & Food" a încercat să facă zahăr brun și costiță cu melasă pe țeava unei puști Saiga 12, dar a avut rezultate mai puțin apetisante.
El n-a pus bariera de staniol și bucățile de costiță au sărit cât colo sau nu s-au prăjit bine, dar asta nu l-a împiedicat să le mănânce.În următorul clip, care arată îngrozitor, a încercat să facă jeleu.