FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Am vorbit cu regizorul documentarului „Kurt Cobain: Montage of Heck”

Filmul conţine secvenţe animate bazate pe jurnalele lui Cobain.
6.4.15

Au trecut şaisprezece ani de când regizorul Brett Morgen a fost ultima dată la festivalul SXSW. Atunci venise cu documentarul său despre box, On The Ropes. Cât era acolo, a ajuns şi la premiera filmului amicului său în sala de 320 de locuri din cinematograful din Austin, numit The Paramount. Morgen era una din cele nouă persoane din public. Altă persoană care se afla acolo era viitoarea lui soţie. Uneori, tipul ăsta de 46 de ani şi nevasta lui glumesc şi spun că nu s-ar fi întâlnit niciodată dacă festivalul de muzică şi film SXSW ar fi fost la fel de aglomerat şi intoxicat precum e în prezent. Trei copii şi câteva filme mai târziu, Morgen s-a întors la festival cu premiera filmului Kurt Cobain: Montage of Heck , primul documentar oficial despre Kurt Cobain, care va fi televizat pe patru mai. Courtney Love şi familia artistului i-au permis accesul regizorului la arhivele personale ale lui Cobain şi i-au acordat interviuri, alături de Krist Novoselic şi fosta prietenă a lui Kurt, Tacy Marander. Frances Bean Cobain a fost producătoarea executivă. (Se simte absenţa lui Dave Grohl. Din păcate interviurile cu el au avut loc prea târziu ca să fie incluse în film.)

Morgen nu e străin de celebritate: On the Ropes a obţinut o nominalizare la Oscar, The Kid Stays in the Picture (2002), un film despre Robert Evans, nebunul de la Hollywood şi Crossfire Hurricane (2012) care exploatează arhivele infinite ale celor de la The Rolling Stones, au obţinut recenzii din partea criticilor. Dar, datorită faptului că filmul a rulat deja la Sundance în Miami şi în Berlin, iar trailerul său a devenit viral imediat cum a fost lansat luna asta, discuţiile legate de Montage în Heck, atât pe străzile din Austin cât şi prin alte părţi, sunt necontenite. La douăzeci şi unu de ani după ce Kurt Cobain şi-a pus capăt vieţii, cântăreţul este încă adorat de fanii săi şi a rămas o enigmă indescifrabilă până acum, un geniu muzical analizat şi reanalizat. Între timp, repertoriul celor de la Nirvana a rezonat cu multe generaţii, până în prezent. Dar Morgen susţine că lucrarea sa de două ore nu se adresează doar fanilor înfocaţi.

Publicitate

„Filmul ăsta nu e neapărat despre un cântăreţ punk rock şi formaţia lui, e despre un băiat şi călătoria sa prin viaţă," mi-a explicat Morgen. „Asta am încercat să fac cu toate filmele mele, să găsesc universalul, acel ceva care transcende subiectul."

Datorită lui Morgen, publicului îi este garantat accesul la viaţa haotică a lui Cobain, de la primii săi paşi, adolescenţa sa zbuciumată cu angoasele lui, ascensiunea Nirvanei, iubirea cu Courtney, naşterea lui Frances, până la căderea sa, atunci când faima şi drogurile l-au împins înspre pierzanie. Intrăm în universul său prin intermediul unor secvenţe de acasă de la el, înregistrări audio, jurnale, schiţe şi poeme şi descoperim că Kurt era o persoană mult mai complexă decât ne imaginăm. Montage e o experienţă intensă, revelatoare, dar şi extrem de intimă.

Deşi nu a luat cu uşurinţă această decizie, Morgen a ales să animeze anumite picturi ale lui Cobain şi porţiuni din jurnalele sale, care-ţi dau impresia că artistul desenează chiar în faţa ta. În alte segmente, Kurt e adus la viaţă ca avatar, prin intermediul vocii sale care narează atât povestea cât şi propriile sentimente. E o tehnică unică şi impresionantă care ar fi putut să intre în conflict cu elementele tradiţionale ale documentarului, dar care aici funcţionează perfect.

M-am întâlnit cu Morgen la restaurantul Four Seasons din Austin, înaintea premierei de la SXSW din după-amiaza aceea. Coada de la cinema se întindea deja până după colţ, fanii determinaţi şi zeloşi aşteptau acolo încă de la primele ore ale dimineţii. Morgen era îmbrăcat cu un costum negru uşor boţit, purta o cravată skinny îndoită şi avea nişte încălţări Chuck Taylors în picioare. Părea obosit, dar nu era genul ăla de oboseală somnolentă. În ciuda reacţiilor pozitive, regizorul era puţin rezervat.

Publicitate

„Desigur, mă bucur că oamenii au reacţionat pozitiv la film, dar aici e vorba de un film foarte emoţionant," mi-a explicat el. „Nu simt nevoia să sărbătoresc. Kurt nu e cu noi, iar asta eclipsează totul."

Morgen mi-a zis că înainte să apară Montage, nimeni nu a mai spus povestea lui Cobain. Am vorbit cu regizorul despre cum a explorat arta şi arhivele lui Cobain, despre lucrurile neînţelese legate de el, despre complexitatea caracterului său şi despre multe altele.

Kurt şi Frances Bean Cobain. Toate cadrele din Kurt Cobain: Montage of Heck mulţumită HBO Documentary Films.

VICE: Felicitări pentru film, mi-a plăcut la nebunie. Ai declarat recent că următoarea generaţie va face altfel de documentare despre Nirvana/Kurt. Cum crezi că e diferită percepţia generaţiei mele asupra lui Kurt, faţă de percepţia generaţiei tale? Asta şi că atunci când am ascultat eu pentru prima dată Nirvana, el nu mai era în viaţă…
Brett Morgen: Cred că e vorba doar de o diferenţă culturală, pentru că noi îl percepeam pe Kurt ca pe cineva care prevestea un peisaj cultural schimbător. Adică, a apărut Nirvana, iar Bush şi Reagan au fost măturaţi de la Casa Albă, apoi a murit Kurt şi Republicanii au preluat din nou controlul. Dar motivul pentru care Kurt rezonează cu noi e acelaşi pentru care rezonează şi cu generaţia voastră. Kurt va fi mereu un refugiu pentru ciudaţi, pentru tocilari, pentru săraci, pentru cei lipsiţi de putere, pentru cei călcaţi în picioare şi pentru cei de jos.

Kurt a fost în stare să îşi exprime trăirile sale de adolescent prin intermediul muzicii şi să le articuleze liric mai bine decât oricine altcineva în ultimii 40 de ani. Posibil mai bine decât oricine altcineva, punct. Mereu vor exista copii care se simt singuri. Îl ajută şi faptul că arată superb şi că nu va mai îmbătrâni nici măcar cu o zi, iar muzica lui e genială. Avea un simţ muzical foarte fin. Dacă pui laolaltă toate astea… Adică, nu cred că a zis cineva vreodată despre Kurt că ar fi comercial. Nu este. Kurt e pur într-un mod pe care rar îl întâlneşti în lumea muzicii pop, pentru că, în general, ca să faci muzică pop, trebuie să ajungi la un compromis. Cuvântul ăsta nu exista în vocabularul lui Kurt.

Publicitate

Deci tu spui că el nu urmărea să ajungă faimos, că intenţiile lui erau mai nobile de atât?
Kurt urmărea mai mult să fie acceptat. La început, a urmărit să obţină asta prin intermediul familiei, apoi prin intermediul trupei, pe vremea când a alcătuit formaţia. Apoi prin intermediul lui Tracy, prietena sa. Şi apoi împreună cu Courtney. Cred că era ambiţios şi urmărea să fie acceptat şi prin intermediul faimei, dar nu cred că era conştient de ce presupune asta. Ideea e că, dacă tu nu te simţi bine în pielea ta, chiar dacă toată lumea îţi spune că eşti frumos şi minunat, asta nu te ajută cu nimic. De fapt, asta te face să te simţi şi mai nasol. Kurt nu prea ştia ce înseamnă faima. În mintea lui, apogeul pentru o trupă ca Nirvana era să reuşească să vândă două sute de mii de albume, precum cei de la Sonic Youth. Aşa că nu ştia. Nu se aştepta să vândă şase sute de mii de albume într-o săptămână.

Sunt foarte multe lucruri neînţelese de oameni la Kurt, de asta sunt sigur, mai ales acum că am văzut filmul. Care crezi că e cel mai neînţeles aspect al lui Kurt?
Sunt unii oameni care îl discreditează pe Kurt, pentru că sunt de părere că nici nu ar trebui să vorbim despre el. Dacă te iei după ei, Kurt a scos doar trei albume şi nu merită să mai discutăm despre el. Cei care îl discreditează şi zic despre el că e doar un alb plângăcios care a devenit celebru şi apoi s-a lamentat zic: „Taci în pula mea, coaie!" Să sperăm că atunci când publicul o să vadă filmul şi o să ajungă la partea în care Kurt adoptă câteva din beat-urile alea, o să-l perceapă diferit. Filmul îţi explică faptul că nu e vorba de un tip care e abraziv cu presa doar ca să fie el şmecher sau pentru că e un alb plângăcios, ci pentru că e un artist care nu vrea să îşi explice lucrările. Ar prefera ca oamenii să le simtă pe pielea lor. Atunci când a ajuns să vândă şase sute de mii de albume într-o săptămână, nu cred că lui Kurt îi mai păsa de asta. Toată teoria asta cum că el ar fi planificat un interviu că să promoveze aşa ceva… Nu avea nevoie de mai multă promovare. Începuse să i se pară că muzica e la fel ca o slujbă. Nu mai era un proces pur. Asta e opinia mea.

Publicitate

Să trecem la următorul punct, coloana sonoră al filmului este absolut superb. A surprins omniprezenţa experienţelor lui Kurt…
Dintre toate mediile cu care a lucrat Kurt, colajele audio sunt cea mai pură formă de exprimare a sa. Într-un fel, era cel puţin la fel de intimă, dacă nu mai intimă, decât muzica sa. Prin intermediul colajelor, Kurt putea să îşi dezvăluie toate aspectele personalităţii sale, nu doar unul singur. O parte din relatarea vieţii lui Kurt a constat în explorarea colajelor audio făcute de el. Majoritatea elementelor de sunet din film au fost create de Kurt. Noi le-am pus cap la cap şi le-am remasterizat, dar toate sunetele îi aparţin lui Kurt. El le-a creat, el s-a jucat cu ele. Aici e vorba de un tip de puritate care nu poate fi recreată de altcineva. Te face să te simţi ca şi cum ai pătruns în mintea lui Kurt.

Kurt într-o animaţie.

Ţi-a fost teamă să-l reprezinţi vizual pe Kurt?
Mi-a fost foarte teamă să-l desenez pe Kurt. Nu făcuse parte din plan, dar la un moment dat, din cauza poveştii şi a scenelor din copilăria lui, ne-am dat seama că va trebui să creăm o reprezentare a lui Kurt. Apoi am citit scenariul pentru scena cu virginitatea. Odată ce-a fost tăiat sonorul, a trebuit să creez scenariul vizual pentru partea asta. Lucram cu Husko Hulsing, specialistul meu în animaţie, care e şi artistul principal şi i-am dat o listă cu sugestii. Uneori ne-am limitat la descrieri. Alteori am introdus şi nişte interpretări. E vorba de ceva despre care n-a mai comentat nimeni până acum, dar Kurt povesteşte despre cum o dată s-a dus până la linia de cale ferată, a pus două plăci de ciment peste el şi a aşteptat să treacă trenul de nouă peste el. Nu l-am desenat aşa.

În desen stă lângă tren!
Nici măcar! Stă pe peron, lângă sine. Ca şi cum ar vrea să sugereze că realitatea diferă de poveste. Dar experienţa poveştii, emoţiile cred că sunt sută la sută reale. N-am niciun motiv să cred că naraţiunea nu e adevărată, cu excepţia faptului că uneori Kurt mai exagera puţin lucrurile. Pe scurt, e un fel de semn cu ochiul. Aproape că am renunţat la reprezentarea vizuală, pentru că, în abstract, am fost foarte mulţumit atunci când am evaluat filmul în cabina de montaj, avea o gaură neagră în el. Numai că nu poţi să laşi o gaură de şapte minute în mijlocul filmului. Trebuia să o umplem cu ceva şi nu voiam folosim un cadru fix.

Publicitate

Voiam să fie ceva care amplifică experienţa şi nu distrage atenţia. Aşa că, la un moment dat mi-am zis: „OK, trebuie să facem asta. Scena asta o să intre în film, omule. O să trebuiască să băgăm ceva aici." Apoi m-am împăcat cu ideea. Am lucrat trei luni numai la naraţiune, mult mai mult decât ne-am fi dorit.

Courtney ţi-a dat „cheile de la seif." Cum a fost explorarea arhivei lui Kurt în comparaţie cu explorarea arhivelor lui Robert Evans sau a celor de la The Rolling Stones?
Când dai de o arhivă e ca şi când ar fi venit Crăciunul mai devreme. Tot ce găseşti acolo o să te aducă mai aproape de obiectivul tău. Ştii, arhiva celor de la Stones era imensă. Se găseşte în Anglia, sunt câteva depozite pline cu chestii. Un depozit conţine 25 de maşini şi toate decorurile folosite de ei pe scenă, din anii '60 încoace. Mai există şi o arhivă frigorifică care conţine toate înregistrările pe care le-au făcut ei, din '63-'64 încoace. La Kurt a fost diferit, pentru că arhiva lui era compusă din câteva cutii, iar atunci când am trecut prin ea m-am simţit ca şi cum aş fi deschis cadouri de Crăciun. Nu ştiam ce urma să găsesc. Am deschis o cutie şi am găsit două sute de casete şi înregistrări audio nepublicate, am deschis altă cutie şi am găsit o grămadă de casete video. Încet, încet, totul devenea mai clar.

Cât timp lucrai la Montage of Heck te-ai uitat la vreun documentar care să te fi inspirat stilistic?
Nu fac chestia asta. Dacă m-aş uita la un documentar care abordează jurnalele lui Kurt în acelaşi fel cum am făcut-o şi eu, ar trebui să renunţ la abordarea mea. Iar asta nu pentru că-mi place mie să înot împotriva curentului. O parte din plăcerea de a lucra la un documentar vine din explorarea diferitelor modalităţi de abordare a formei şi mediului specifice subiectului. Mulţi oameni vorbesc despre formă şi conţinut şi încearcă să găsească o cale să le combine. Asta se întâmplă foarte rar în cazul nonficţiunii, iar când se întâmplă, iese ceva cu adevărat frumos. M-am dedicat idealului asta.

Eu abordez filmele în felul următor: fac o listă de adjective care descriu cel mai bine subiectul şi apoi mă folosesc de ele ca să redau grila prin care cineva poate să descrie experienţa filmului. Deci, de fapt nu te uiţi la un film despre Robert Evans, ci la un film care este Robert Evans. E personificarea lui Bob Evans.

Publicitate

I-ai văzut live pe cei de la Nirvana?
Da, i-am văzut de câteva ori. Nu-mi amintesc prea bine cum a fost prima dată. Eram în facultate, la Hampshire College, şi mă îmbătasem. Cred că el purta o rochie. Când am început să lucrez la Montage of Heck eram fan casual, dar moştenirea culturală a lui Kurt a influenţat foarte mult generaţia mea. Apoi, când mi-a povestit Courtney despre arta lui Kurt, mi-am dat seama că asta e şansa mea să relatez poveştile lui Kurt, nu atât prin cuvintele sale, cât prin experienţele pe care le-a transformat în artă. Într-un fel, filmul meu descrie călătoria interioară a lui Kurt prin viaţă. Sună ca un documentar nebunesc. Gen, cum poţi să documentezi viaţa cuiva? În special viaţa unui artist la fel de prolific precum Kurt, la fel de expresiv într-o sumedenie de medii artistice precum Kurt: muzică, colaje audio, pictură, film Super 8, benzi desenate, ficţiune, povestiri orale. Tot ce se poate. Dacă accepţi ideea asta, conform căreia toţi artiştii îşi scriu autobiografia prin intermediul artei lor, experienţele noastre sunt integrate şi reflectate. Kurt a lăsat în urma una dintre cele mai bogate autobiografii ale generaţiei mele.

Găseşti totul acolo. Oamenii au încercat să descifreze misterul, dacă există vreunul, timp de 20 de ani. Mulţi autori şi regizori au încercat să facă asta, dar într-un fel, Kurt este şi va rămâne în continuare greu de înţeles, iar, într-un alt fel, foarte puţini sunt cei care ar putea fi mai puţin misterioşi decât Kurt, dacă e să ne uităm la lucrările pe care le-au lăsat în urmă. Kurt e complet.

Încă mai crezi că Kurt e un mister?
Nu cred că poţi cunoaşte pe cineva cu adevărat vreodată. Cei mai mulţi oameni nu se cunosc nici pe sine înşişi. Dacă aş sugera că aş putea să-l cunosc pe Kurt, ar însemna să ating un nivel de megalomanie şi de aroganţă demn de Russel Brand. Din punctul meu de vedere, m-am apropiat cât de mult am putut de Kurt.

Oarecum, am reuşit să aflu nişte lucruri pe care nici cei mai apropiaţi prieteni ai săi nu le ştiau. Desigur, există şi multe lucruri prin care au trecut împreună, iar eu nu voi trece niciodată prin ele. Totuşi, nici măcar oamenii care îşi petreceau extrem de mult timp alături de el nu aveau o privire de ansamblu asupra sa. Mai mult, eu cred ca Kurt era capabil să-ţi spună ce simte, dar nu îţi spunea neapărat şi de ce simte ceea ce simte. Putea să-ţi spună că se simte ameninţat de ridiculizare, dar nu era îndeajuns de reflexiv încât să meargă mai departe de atât. Nu poţi să faci asta decât atunci când eşti treaz. Atunci când te droghezi, nu faci decât să ridici obstacole.

Publicitate

De ce crezi tu că era aşa hipersensibil la umilinţă?
Hai s-o luăm invers. Putem să trecem peste ultima parte, pentru că ştim că atunci când a încercat să se sinucidă prima oară, când avea 14 ani, a fost din cauza umilinţei. Să continuăm de acolo. Am aflat că atunci când avea zece ani, părinţii lui s-au separat, iar el s-a simţit stânjenit şi ruşinat de lucrul ăsta, ceea ce mi se pare un fel unic de a reacţiona la divorţul părinţilor tăi. Majoritatea oamenilor pe care-i cunosc s-au învinovăţit pe ei înşişi atunci când au divorţat ai lor şi s-au simţit abandonaţi, dar ruşinea şi stânjeneala sunt două chestii cu totul diferite. Ştim că trecuse prin chestia asta în momentul ăla. Aşa că trebuie să mergem şi mai în urmă ca să putem înţelege. Am aflat că atunci când avea şapte ani, tatăl său îl ridiculiza pentru că nu se purta ca un adult. Îl dojenea pentru faptul că se purta după cum era şi normal să se poarte.

Putem merge şi mai în urmă de atât?
Putem, cred că filmul se ocupă şi de asta. Spre deosebire de majoritatea filmelor, unde apar nişte psihologi care iau subtextul şi îl ridică la suprafaţă şi răspund explicit la întrebarea asta, filmul meu le permite celor din public să aibă o experienţă de primă mână. Toate răspunsurile posibile sunt integrate în film.

Brett Morgen fotografiat la SXSW de Peter Yoo.

Ştiu că plănuieşti să lansezi şi o carte şi un CD alături de film. Te-ai distrat cu asta sau a fost o corvoadă?
Nu prea m-am distrat, sincer. În momentul ăsta, mă bucur mult de ce-a ieşit. Cartea o să fie o garnitură bună la film. Conţine toate transcrierile interviurilor mele cu familia lui Kurt, care n-a mai fost intervievată până acum. E o comoară plină de simboluri şi poveşti cu familia lui Kurt. Apare pe cinci mai.

Ai spus la un moment dat că, în ciuda succesului de care s-a bucurat filmul tău, acesta nu e un motiv de sărbătoare pentru tine, pentru că subiectul tratat este unul sumbru. Totuşi, reacţiile au fost în foarte mare parte pozitive.
E foarte satisfăcător să citesc ce cred oamenii despre film. Spun „citesc", pentru că în ziua de azi, cred că obţin mai multe informaţii dacă citesc reacţiile oamenilor pe Twitter, decât dacă stau în aceeaşi încăpere cu ei. Atunci când te afli undeva, singurii oameni care te abordează sunt cei cărora le-a plăcut filmul. Nimeni nu vine la tine, la un festival, să-ţi spună că filmul tău e nasol. Aşa că trebuie să tratezi totul cu puţină rezervare. Pe Twitter, însă, oamenii îşi exprimă primele reacţii chiar înainte să se lumineze sala de cinema. Îmi place mult chestia asta.

Publicitate

Mi-am făcut cont pe Twitter atunci când au dat Crossfire Hurricane la HBO. Nu mai văzusem aşa ceva până atunci. Am stat şi am citit comentariile oamenilor cât rula filmul. Apoi m-am enervat. Gen, de ce pula mea nu vă uitaţi la film, oameni buni? Gen, intraţi pe Twitter când se termină filmul! [ Râde.]

Chestia pe care o urăsc la televiziune e că fac un material pentru televiziune şi apoi mă duc acasă, stau cu un prieten, cu nevasta, cu oricine, iar la televizor rulează materialul pe care l-am făcut, se termină şi asta e, nu s-a schimbat nimic. Dar, de când cu Twitter, totul devine o experienţă interactivă în cadrul căreia primeşti feedback instant, şi într-un fel e mai bine decât dacă ai fi pus în faţa unui public live. Mă fascinează conversaţia şi felul în care se raportează oamenii la film.

Acum, cu filmul ăsta nou, intru atunci când rulează, chiar dacă nu sunt prezent acolo, chiar dacă mă aflu în altă parte a ţării sau a lumii. Ştiu când se termină filmul şi intru să verific cum au reacţionat oamenii. Caut pur şi simplu „Montage of Heck." Nu prea înţeleg care-i treaba cu hashtag-urile. Nu înţeleg.

Îmi place că tu chiar citeşti reacţiile oamenilor de pe Twitter.
Frate, e puţin ciudat. Informaţiile despre lansarea filmului au fost puţin confuze, iar din cauza asta sunt contactat de o grămadă de oameni care mă întreabă unde pot vedea filmul.

Le răspunzi chiar în momentul ăsta!
Vino-ncoace. O să facem asta chiar acum.

Publicitate

În regulă. Hai să citim nişte tweet-uri.
„E vreo şansă să putem intra la film dacă nu purtăm insignă? Suntem mari fani Nirvana, din Austin." Fii atent ce le răspund. „Am 20 de bilete pentru voi."

Deci tu faci cadou nişte bilete unor fani din Austin în momentul ăsta?
Dap.

Bestial. Îi cunoşti?
Nu i-am mai văzut în viaţa mea.

Kurt Cobain: Montage of Heck se lansează în cinematografe pe 24 aprilie în New York, Los Angeles şi Seattle şi va fi televizat pe HBO pe 4 mai.

Cartea Kurt Cobain: Montage of Heck va apăreape 5 mai.

Peter Shodley ar dori să-i mulţumească fratelui său, George. Urmăriţi-l pe Peter pe Twitter.

Traducere: Mihai Niţă

Citeşte mai multe despre Nirvana:
Fotografii din turnee Nirvana Ascultă în premieră un concert Nirvana vechi de 25 de ani Grungerii sunt cel mai dubios trib