E un capăt de linie pe lângă care ai trecut măcar o dată-n viață în drum spre mare, cu mașina, chiar dacă habar n-aveai cine conducea sau cine erau tipii ăia de pe bancheta din spate deja rupți de fericire, că în mai puțin de trei ore o să bea pe plajă, în Vamă. Un clișeu pe care ți l-ai asumat.Dar nu știu de câte ori ai coborât la stația de metrou Anghel Saligny, care a fost deschisă într-un final de toamnă din 2008. La fel de friguros ca toamna asta din aprilie 2017. M-am uitat pe prognoza de atunci. E ultima stație a Magistralei 3, aia cu roșu de pe harta Metrorex, care pleacă (sau se termină) de la Preciziei. Mai e cunoscută de nostalgici și sub numele „Linia de Centură" că, vorba aia, reprezintă de fapt o extindere a Bucureștiului, undeva prin anii 70, când a fost construit și cartierul Balta Albă.
Publicitate
Ca orice capăt de metrou din București, zona e ușor pustie, mai ales pe timp de ploaie. Dar, spre deosebire de alte terminale, aici e mult verde fresh și ai voie să calci și iarba. E prea departe ca Firea să stea cu ochii pe tine.
De fapt, ieși la suprafața în Bulevardul Theodor Pallady, ăla din care intri direct pe Austrada Soarelui (care s-a umplut de gropi, btw) sau ăla din care te duci să cheltuiești bani în toate complexele comerciale de prin zonă. Pentru că au crescut și acolo, urâte arhitectural, dar necesare pentru joburi, consum și activități conjugale pe timp de ploaie. Nu vreau să le fac reclamă, că le știi deja, dar o să-ți spun doar că e un magazin acolo care se numește Insula de Perdele. Pentru când ești în pană de design interior.
În apropiere, spre oraș, îți iese în cale Complexul RATB Titan care este așa cum te-ai aștepta și dai peste puștii de la Liceul Tehnologic Theodor Pallady, doar că sunt în vacanță acum. Stau pe net.În rest, blocuri nu mai sunt, doar case și sfârșitul Bucureștiului. Ultimele clădiri de locuințe sunt mai în spate cu o stație, în rest, fug mașinile spre A2. Ah, în apropiere e și Raiul Animalelor (adică un cimitir) și multe, multe service-uri auto sau alte depozite triste la care-ți doresc să nu ajungi niciodată. Pentru că sunt departe și plictisitoare.
De sus, poți să admiri moaștele ruginite ale periferiei bucureștene - construcții începute cândva și uitate acolo. Pe lângă astea, viața bucureștenilor se derulează firesc. Mă întreb dacă celor care stau în zonă le vine mai des cheful de mare: „trag o fugă" e verosimil în contextul lor, măcar fiindcă nu mai stau blocați două ore în trafic până să iasă din oraș.
Publicitate
Dacă ai chef de o plimbare, dar ți-e lehamite de la vreme, te las să te uiți la fotografiile astea.
