Julian Assange, fotografie via Wikimedia Commons
Înainte ca dezvăluirile despre NSA să fie la modă, a existat Wikileaks și a mai existat Julian Assange. Pe lângă desecretizarea forțată a multor documente despre ce fac guvernele și serviciile secrete, el a mai „reușit” și să-și facă suficienți dușmani încât să nu fie primit în mai toate țările lumii. Câteva însă au fost dispuse să-l ajute, dar nu s-a putut pe deplin. El stă în ambasada Ecuadorului din Londra de suficienți ani cât să se confunde cu un chiriaș rău-platnic, care nu se vrea dus. Numai că el a ajuns acolo în urma unor întâmplări care l-au făcut un martir al informărilor legate de activitățile de spionaj și manevrele politice ale statelor.
În România, a ajuns marţi prin cablul de net, pe ecranul de la Frontline Club, ca să răspundă timp de o oră la întrebările românilor despre situaţia sa şi a lumii, ca un zeu al informațiilor supreme. Ne-a lăudat pentru dezbaterea legilor „Big Brother” și a criticat existența închisorilor CIA despre care a vorbit Ion Iliescu cu dezinvoltura pe care o ai când vrei să vorbești despre ceva ce știe toată lumea.
Videos by VICE
Află mai multe despre Julian Assange din interviul său video pentru VICE despre Bradley Manning, agentul american care a ajutat cu diseminarea secretelor de stat.
Nu există abuz mai mare pe care un stat poate să îl comită decât să asasineze sau să ţină captivi în secret oameni. SUA fac asta şi corup România în cel mai grav mod. Este esențial ca România să arate că asemenea abuzuri nu sunt tolerate şi să se ancheteze pe ea însăşi. De asemenea, România trebuie să se poziţioneze cu atenţie în relaţie cu vecinii mari, precum Rusia sau Germania. Şi SUA fac un tip de anexare în România sau alte ţări, câdn anexează sistemele electronice”, a spus Assange despre ceea ce se întâmplă între români și „prietenii americani”. „Discutăm degeaba despre granițe acum. SUA sunt la 200 de milisecunde distanță de România, căci în vremea digitalului nu mai există granițe”. Când vine vorba despre aceste sisteme electronice, atât Assange, cât și Edward Snowden sunt două nume mari ale divulgării de informațiilor dobândite prin spionaj.
SUA sunt la 200 de milisecunde distanță de România, căci în vremea digitalului nu mai există granițe.
Unul este însă „băiețaș”, te învârte puțin prin detalii, mai face și glume, al doilea pare tipul născut pentru programare și purtat ochelari. Totuși, amândoi au avut un impact asupra societății actuale pe care, conform lui Assange, îl vom putea judeca abia câțiva ani mai târziu, poate chiar câteva decenii. „Succesul este greu de măsurat, istoria e în derulare. Pentru mine e un succes că am vorbit serios despre cum guvernele și instituțiile statelor se manifestă în practică. Succesul este că i-am ajutat pe oameni să-și înțeleagă istoria și instituțiile”, a spus Assange când a fost întrebat dacă i se pare că prin Wikileaks a schimbat ceva.
Atât Snowden, cât și Assange au diseminat informaţii și sunt mai mult niște intermediari ai schimbării. Ziceam de Ecuador, una dintre țările care i-au oferit ajutor, iar Assange a mai clarificat un aspect la care puțini se gândesc: „Snowden nu este prizonierul Rusiei, ci mai degrabă este un tip de prizonier al SUA, care i-au anulat paşaportul în timp ce se îndrepta spre Cuba. În acest context, de ce doar Rusia, Venezuela, Ecuador şi Libia au fost dispuse să îi acorde azil? Răspunsul este evident: alte state se tem de SUA”, a spus Julian. El crede că America este un imperiu suficient de tare încât să le impună și altora directivele sale. În timp ce președintele Venezuelei pleca din Moscova, în Europa s-a dat ordin ca avionul să nu iasă de pe continent fără să fie cercetat. A fost oprit în Viena pe motiv că Snowden s-ar putea ascunde în el.
SUA fac un nou tip de ocupare în România şi alte ţări, când le anexează sistemele informatice.
Când a plecat din America, Snowden a luat foarte multe fișiere secrete, pe când era consultant NSA, și le-a împărțit între mai multe publicații din lume, mai ales către The Guardian. În această discuție, Assange a ținut să laude nițel societatea civilă din România. A spus că este un semn foarte important și sănătos că în România sunt dezbateri pe tema unor legi Big Brother. „În multe situaţii, nu există nicio dezbatere, pentru că, de regulă, supravegherea în masă a comunicaţiilor are loc în culise, fără niciun fel de dezbatere”, a spus Julian. N-a zis-o direct, dar americanii, australienii și britanicii sunt suficient de speriați de teroriști încât să accepte ca sesiunile lor de sexting și istoricul web să fie luat la lupă de servicii.
„O întrebare interesantă este şi de unde vine această dezbatere. În țări precum Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă sau America a apărut ca urmare a dezvăluirii acestor practici. Comunitatea de informaţii şi prietenii ei, dacă îi putem numi aşa, încearcă să transforme ceea ce fac deja în ceva legal, ca să elimine riscul unor viitoare anchete a ceea ce fac departe de ochii publicului. Nu sunt un expert când vine vorba despre România, dar bănuiesc că această dezbatere este creată de temeri şi constrângeri similare”, și-a completat el răspunsul. „Costurile monitorizării unei persoane scad cu aproximativ 50% în fiecare an, datorită evoluției tehnologice. Acum, s-a ajuns la nişte costuri care fac posibil ca o ţară ca România să poată monitoriza majoritatea comunicaţiilor electronice importante: SMS, voce, mail etc. Eu cred că aceste servicii se specializează în încălcarea legii și în acţiuni secrete și pentru că monitorizarea electronică în masă este foarte greu de legiferat”.
Citeşte şi: S-a făcut jucărie cu Edward Snowden
Assange a părut un tip calm, îmbrăcat în geacă de piele, cu barba tunsă și părul dat pe spate, dar se încinge destul de repede când e întrebat despre supraveghere electronică și pufnește ironic când e întrebat ce ar trebui să facă un jurnalist care dă peste un morman de informații secrete. Desigur, îți indică să le încarci pe platforma Wikileaks, unde nimeni nu-ți ia urma. Poate greșesc, nu l-am „citit” suficient de bine prin proiectorul care îl punea ca un Big Brother pe perete, dar mi se părea iritat că există un Edward Snowden, care îi știrbește din popularitate, dar mai ales monopolizează o discuție în care sunt implicate persoana lui și activitatea Wikileaks. Poate nu l-au pus în valoare nici interlocutorii, Claudiu Pândaru și Andrei Luca Popescu de la Gândul, care au reușit să citească cu brio întrebări de pe foaie fără să se lege de ce a mai spus Assange pe parcurs.
În cei cinci ani de activitate, Wikileaks a publicat nouă milioane de documente și a ajuns în prezent să aibă parteneriate cu 110 organizații media. „Spre deosebire de organizaţiile media, avem o listă de criterii foarte stricte: publicăm doar documente cu importanţă diplomatică, istorică, etică, documente care au fost cumva ascunse”, a explicat Julian Assange politica editorială a Wikileaks. Pentru anul acesta, mai pregătesc publicarea a un milion de documente. Recent, au publicat detalii despre Trident, programul nuclear de submarine aflate în stare de degradare. Wikileaks are și concurență în mass-media, chiar Assange a spus că celelalte organizații sunt invidioase. „Le facem concurenţă la nivel social, economic, dar şi când vine vorba despre premii. Noi furnizăm infrastructură de business şi tehnică în toată lumea. Orice organizaţie poate face asta, dacă există voinţă. Dar la ei nu există voinţa de a se asigura că pot publice în orice circumstanţe”, a spus el.
După această dezbatere cu Assange pot spune că am reușit să devin paranoic. Este însă o paranoia născută din faptul că ştii prea mult despre lucrurile care se întâmplă. Odată ce se așază praful acesta al informațiilor, nu cred că vom fi mai atenți la state, ci mai atenți la oameni care publică informații. Assange spune că ceea ce a început în urmă cu cinci ani trebuia să dureze o perioadă de 5-7 ani, ca să vadă cum se derulează lucrurile. Mai are aproape doi până la termenul pe care l-a fixat, iar până atunci a devenit un mic mogul, într-un gen jurnalistic despre care încă nu se vorbește.
Urmărește VICE pe Facebook.
Citește mai multe despre spionaj:
Am stat de vorbă cu eroii drepturilor omului la Forumul Libertății din Oslo
Bradley Manning nu e vinovat de complicitate cu inamicul, dar tot îl așteaptă o viață în închisoare
Viitorul jurnalismului în epoca în care guvernele supraveghează tot ce mişcă
