Jurnal cu bere la bord – Ziua I

În calitate de reprezentant VICE la Experience Hotel, eu mă ocup de titanica muncă de a ține un jurnal despre ce se întâmplă. Zic muncă titanică deoarece avem Grolsch la discreție, iar eu trebuie să fac acrobații pe o linie îngustă între beție gravă și beție creativă.

Plecarea către Runcu, undeva mai sus de Târgoviște, unde se desfășoară toată treaba, a fost foarte palpitantă. Ne-am pierdut din cauza unui GPS fabricat în China de copii plătiți cu 50c/zi și am ajuns să cerem indicații de la localnici, pe la ore destul de târzii. Cam aiurea să tragă o dubă lângă tine pe un drum pustiu, noaptea, să te întrebe de sănătate.

Videos by VICE

Am ajuns până la urmă în cortul observatorilor. Cam așa arată centrul de monitorizare. Se filmează doar în spațiul comun, nu și în camerele personale sau la duș, ceea ce elimină elementul Big Brother.

Tot în cortul observatorilor l-am cunoscut și pe Tatăl Atotțiitor.

Atotțiitor de bere.

Am tras un ochi în locul unde stau participanții și am văzut că au și ei câteva navete, dar nu prea multe, pentru că alcoolul în exces dăunează experimentului. Ori asta, ori nu vrea nimeni să spele eventuala vomă.

Ambulanța e mereu un semn că se va lăsa greu. Întotdeauna să mergeți la chefurile care au ambulanță. Eu deja m-am împrietenit cu șoferul, pentru orice eventualitate.

Ăsta este Mugur Ciumăgeanu, psihologul care monitorizează experimentul. El mi-a spus că, din păcate, totul se va desfășura cât se poate de serios, iar oamenii ăștia chiar vor face treabă. Numai eu sunt singurul băgător de seamă ce profită din plin de Tatăl Atotțiitor.

Au ajuns și cobaii. Au fost legați la ochi încă de la ieșirea din Târgoviște, ca să nu aibă nicio idee unde se află. Au stat orbi cel puțin o oră. După ce și-au dat ochelarii jos au fost puși să-și personalizeze tricourile folosind markere și acrilice. În general lumea desena optimist, floricele și chestii roz, dar o lucrare mi-a atras atenția în mod special.

Cristi Neagoe și-a personalizat tricoul cu numele actriței porno Sasha Grey, pe care l-a scris greșit. Îl sfătuim însă să nu-i dea Sashei un miel, că cine știe ce face cu el în următorul ei film.

S-a intrat în hotel în jur de ora 01:00, fiecare cu câte o gentuță cu cele de trebuință, dar și cu cinci obiecte pe care aveau voie să le ia cu ei. Cele mai interesante au fost mașina de scris a lui Vlad Ursulean, gameboy-ul lui Bogdan Șerban și cutia de prezervative a lui Cristi Neagoe, care, se pare că este optimist.

Pe la ora 02:00 a fost un workshop de teatru cu improvizații, activități fizice și crearea unei povești, iar stingerea s-a dat pe la 04:00. Eu am plecat să dorm.

Dimineața când am făcut ochi, m-am trezit în wallpaperul ăsta clasic de Windows.

Astăzi s-a început în forță, de la opt dimineața. Până acum participanții au ceasul biologic decalat cu cel puțin patru ore.

Va urma…