italian turist in romania, mix traditie nou
Galați. În oraș, Fabrizio și Andreea au avut drept ghid pe cineva care încearcă să-i ajute pe cei din comunitatea romă să se integreze și să recupereze lipsurile din educație. Femeia din imagine pozează într-o casă decorată cu simbolului euro
România fotografiată de străini

Italianul care-ți arată frumusețea absurdă a României

Urcă-te în mașină sau tren și descoperă-ți și tu propria realitate românească.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
20.7.21

De fiecare dată când simți că te plictisești de țara ta poți arunca o privire peste fotografiile unor turiști să vezi ce le-a plăcut lor. Așa am făcut și eu vara asta, cât mă uitam de vacanțe. Am dat peste seria italianului Fabrizio Spucches realizată în România și am vorbit cu el să aflu ce e așa fascinant, pentru unul ca el, într-o țară ca a noastră. Și, ei bine, mi-a zis, pe scurt, că a vrut, pur și simplu, să fie martor și să înregistreze „mărturiile” în cadre fotografice.

Publicitate

El a descoperit România în urmă cu vreo 13 ani când a plecat în Franța cu un program Erasmus. Atunci a întâlnit-o pe Andreea, alături de care e și acum. Ea i-a fost ghid și traducător în România cât au descoperit împreună orașe, sate, oameni și contraste. 

„Eram interesat de această țară datorită diferențelor pe care le poți vedea la tot pasul, de la clădiri și oameni până la cultură și mâncare. În munca mea sunt foarte interesat de contraste, iar aici simt că am găsit din plin. Găsești aici un mix între trecut, moștenirea României și noile influențe capitaliste, cum ar fi sticlele de Coca-Cola sau reclamele”, îmi explică Fabrizio demersul lui.

În călătoria prin țară cei doi au pornit din Galați, orașul ei natal. Au pus o saltea în mașină și au plecat. „Cel mai des am fost turist în România. Și ca turist am fotografiat și pentru acest proiect, pentru că nu pot spune că am cunoștințele să fac un proiect documentar, cu valoare istorică. Dar, din moment ce în ultimul deceniu am vizitat în repetate rânduri România, am început să fiu interesat de modul în care evoluează, de felul în care țara se îndepărtează de perioada comunistă și cum oamenii interacționează unii cu alții și cu străinii și cum absorb influențe noi”, detaliază fotograful. 

Scopul excursiei și proiectului a fost să călătorească și să caute astfel de mixuri ciudate și interesante din punct de vedere cultural. Și ai putea spune că le-a găsit, dacă te uiți pe seria de imagini de mai jos. Cât despre relația cu oamenii, Fabrizio susține că i-a fost mai ușor să lucreze cu români decât cu italieni.

Publicitate

„Dacă poți vorbi cu oamenii, e ușor să îi fotografiezi și ei să înțeleagă ce vrei. În 2018, când lucram la proiect, n-am resimțit vreo problemă la capitolul ăsta. În România, oamenii sunt mai deschiși ideii de-a fi fotografiați decât sunt italienii. Poate și pentru că, în Italia, oamenii sunt mereu preocupați de cum arată, de cum sunt îmbrăcați, de cum îi judecă alți oameni. De-aia mulți și evită să fie fotografiați”, conchide Fabrizio. 

Îl poți urmări pe Fabrizio și pe Instagram.

italian turist in romania

Vatra Dornei. Aici e un profesor de fizică care pozează în fața unei reclame Coca-Cola. Așa a început proiectul prin care Fabrizio a surprins contrastele din România

italian turist in romania

Suceava. Cei doi treceau pe lângă casă și Fabrizio a zis că trebuie să tragă un cadru. Au sunat la ușă și-au trezit-o pe femeie din somn. A fost de acord cu fotografia și asta e ce-a rezultat

italian turist in romania

Mesajul de pe casă: „VILA LUI GROFU ȘI UNA 2003”. „Grof” are origine germană, ajuns la noi via Ungaria, și e denumirea regională a titlului de conte. Poți la fel de bine să admiri emblema „Mercedes” pusă-n vârful casei, dar cu susul în jos

italian turist in romania

Huedin. Înainte să descopere România pe drumuri și prin sate, înțelegerea lui Fabrizio despre comunitatea romă era alterată de discursul public în care membrii ei erau portretizați drept săraci, hoți și că românii îi urăsc. A fost o surpriză să descopere astfel de vile ale unora dintre romi

italian turist in romania

Caraș-Severin. Era mijlocul lui august, Andreea și Fabrizio beau o cafea într-un bar. La un moment dat intră să ia ceva de băut acest bărbat îmbrăcat așa cum îl vezi. Fabrizio susține că în această imagine poți vedea un contrast între normalitate și nebunie. Dar asta doar dacă te raportezi la definiții standardizate, că cine poate spune cu adevărat ce-i normalitatea?

italian turist in romania

Vaslui. Lui Fabrizio îi place lumina dimineții și într-una dintre ele a întâlnit acest cuplu. „Mi-am dat seama că e un portret frumos pentru România”, descrie el imaginea. „Poți simți orgoliul în această poză, atât la bărbatul bătrân, cât și la copil. Și despre bărbat îți poți da seama că e muncitor, că asta a făcut toată viața. Peste toate aceste elemente vechi vezi și jacheta copilului pe care scrie «Italia». Și așa ne întoarcem la influențele care există în România.”

italian turist in romania

Caraș-Severin. Un cioban cu oile lui la plimbare

italian turist in romania

Maramureș. Tot în ideea influențelor și mixului vezi cum fata poartă o vestimentație tradițională, iar în picioare are niște teniși pe a căror limbă e țesută o floare. „E un exemplu excelent de cum funcționează mixul cu nou și vechi”, subliniază Fabrizio

italian turist in romania

Cluj-Napoca. Călătoria Andreei cu Fabrizio prin România a fost cu mașina, în care au și dormit. Dar la Cluj au luat o cazare, iar grupul acesta e ce-a văzut fotograful de la fereastră într-o dimineață. „I-am văzut, i-am întrebat dacă sunt de acord să le fac o poză, au intrat în tomberon și i-am fotografiat”, adaugă Fabrizio

italian turist in romania

Lacul Sărat, Brăila. Poate fi foarte bine un portret al oricărei vacanțe cu familia

italian turist in romania

București. „Cât călătoream pentru proiect am avut ocazia să mănânc niște ciocolată ROM. Andreea mi-a spus povestea ciocolatei și mi-am zis că asta e România. Fontul și designul ciocolatei sunt într-un stil clasic, conservator, iar ambalajul chiar dacă a evoluat în timp a păstrat elementele care-l fac cunoscut”, explică Fabrizio

italian turist in romania

Timișoara. „Nu l-am găsit așa, ci a fost ideea noastră să poarte steagul. Putem spune că-i romul supererou”, detaliază Fabrizio