Stiinta

Omul care a spart codul vechi de 50 de ani al criminalului în serie Zodiac

Cum a fost să decodeze alfabetul cifrat, vechi de cincizeci de ani, al unui criminal în serie anonim.
17.12.20
zodiac killer, codul criminalului zodiac
Fotografii: Bettmann/Contributor/Getty Images

Un grup de criptografi pasionați au reușit, săptămâna trecută, să spargă unul dintre cele mai infame coduri secrete, create de Zodiac Killer, la o jumătate de secol după ce ucigașul a recunoscut că și-a ucis prima victimă.

Criminalul supranumit Zodiac a ucis cel puțin cinci persoane în California de Nord, între sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, și și-a derivat pseudonimul dintr-o serie de scrisori provocatoare trimise presei din San Francisco Bay Area până în 1974. Scrisorile respective includeau patru mesaje criptate. Până acum câteva zile, doar unul dintre aceste mesaje a fost decodat.

Criptologul David Oranchak, care a încercat să spargă „codul cifrat 340” (conține 340 de semne) timp de peste un deceniu, a făcut un progres revoluționar anul acesta, când matematicianul Sam Blake a venit cu 650 de mii de metode posibile în care ar putea fi citit codul. De acolo, cu ajutorul unui software de descifrare conceput de Jarl Van Eycke, al treilea membru al echipei, cei doi au extras mai multe indicii valoroase care i-au ajutat să descifreze un alt mesaj:

SPER CĂ VĂ DISTRAȚI MAXIM ÎN TIMP CE ÎNCERCAȚI SĂ MĂ PRINDEȚI

CEL CARE A APĂRUT LA EMISIUNEA TV NU SUNT EU

EU NU MĂ TEM DE CAMERA DE GAZARE

PENTRU CĂ O SĂ MĂ TRIMITĂ MAI REPEDE ÎN PARADIS

PENTRU CĂ ACUM AM SUFICIENȚI SCLAVI CARE SĂ LUCREZE PENTRU MINE

PE CÂND TOT RESTUL LUMII NU ARE NIMIC CÂND AJUNGE ÎN PARADIS

DE ACEEA SE TEM DE MOARTE

EU NU MĂ TEM PENTRU CĂ ȘTIU CĂ ÎN PARADIS MĂ AȘTEAPTĂ  O VIAȚĂ UȘOARĂ

Blake, împreună cu Oranchak și Eycke, a fost recunoscut oficial de FBI ca persoana care a spart în sfârșit codul. VICE World News a stat de vorbă cu el prin telefon ca să afle cum a devenit interesat de codul 340, ce a aflat despre Zodiac Killer în timpul procesului de decriptare și ce ar putea însemna acest lucru pentru investigație.

VICE: Cum ai devenit implicat atât de serios în decriptarea codului 340 inventat de Zodiac Killer?
Sam:
Acum mulți ani, am văzut niște documentare despre Zodiac Killer, de la începutul anilor 1990, și mi s-a părut un caz fascinant. Dar unul dintre colegii cu care am rezolvat codul, David Oranchak, a lucrat la codul acesta timp de 15 ani. Astfel, a reușit să-l popularizeze și să păstreze interesul publicului prin postări despre eforturile lui de a rezolva codul.

Publicitate

Când m-am uitat la ele, m-am gândit: „Uau, tipul are o abordare analitică foarte bună.” Și mi-au venit câteva idei care am crezut că l-ar putea ajuta. Așa că, inițial, i-am dat un comentariu pe YouTube, apoi am continuat să vorbim și așa a pornit totul. Prin martie anul acesta deja eram foarte implicat și am încercat cu el tot felul de metode. Apoi, acum vreo săptămână, am început să punem lucrurile cap la cap, în sfârșit.

Ai învățat ceva despre Zodiac Killer pe parcursul procesului?
Am folosit un proces foarte algoritmic. În trecut, au existat multe soluții care au implicat creativitate artistică și multe reinterpretări pentru a ghici măcar câteva cuvinte din cod. Adesea, se mai găsea câte o persoană care era asociată cu cazul. Dar noi am avut o abordare foarte diferită. Am analizat mai multe feluri posibile în care se putea citi codul, le-am introdus în niște super computere și am căutat o soluție în direcția respectivă.

Cât despre încercarea de a înțelege ceva despre omul care a creat codul, se poate spune că a trimis un alt mesaj codat cu două luni înainte de acesta și acela a fost rezolvat în trei sau patru zile. E clar că a vrut să-l facă pe acesta mult mai dificil, dar nu sunt sigur dacă a realizat cât de dificil l-a făcut. Ne-a luat cincizeci de ani și mult ajutor de la calculatoare performante ca să spargem codul, pentru că sunt atâtea moduri posibile în care l-ai putea transcrie într-un tabel de 20 pe 17.

Publicitate

Așadar, din punctul meu de vedere, felul în care a creat codul spune mai multe despre el decât textul propriu-zis. E un cod similar cu unul anterior conceput tot de el; s-a străduit foarte mult ca să-și cripteze mesajul și cred că a învățat la un moment dat metoda asta de a scrie periodic diagonala mesajului, poate la locul de muncă. Asta mi-a dat mult de gândit: oare în ce domeniu lucra, de a fost expus la această metodă de criptare?

Unde ar putea cineva să învețe metoda asta?
Există niște tehnici similare într-un manual de criptografie al armatei americane de prin 1950, care a fost dat publicității abia în 2014. Ar mai fi putut învăța asta și dintr-o carte numită Spărgătorii de coduri, o carte citată de Robert Graysmith în filmul The Zodiac, din 2007. Robert Graysmith credea că ar fi putut învăța tot ce avea nevoie din cartea respectivă, ceea ce e adevărat. Dar, din câte știu – și am analizat o vreme situația – această metodă de scriere pe diagonală nu e prezentă în carte. Ar trebui să mai verific o dată totuși.

Crezi că a făcut codul mai dificil decât intenționa inițial?
A scris lucruri foarte contemporane în el, nu? A scris în mesaj că nu el a apărut la TV, cu referire la un tip care a sunat într-o emisiune ca să spună că el e Zodiac Killer. Emisiunea avusese loc cu zece zile înainte ca el să trimită mesajul și toată lumea suspecta că probabil nu el sunase. Iar el a vrut să confirme asta, deci cred că și-ar fi dorit ca lumea să știe asta mai repede, nu peste cincizeci de ani.

Publicitate

Așa că nu cred că a realizat cât de greu de descifrat l-a făcut.

Ce crezi că ne mai spune asta despre el? Pe de o parte, avem un cod foarte greu de descifrat, ceea ce ne arată că e o persoană care are un nivel sofisticat de înțelegere a mesajelor codate. Dar, pe de altă parte, dacă l-a făcut mult prea dificil fără să vrea asta, e posibil să nu fi fost chiar atât de expert în criptare?
A făcut o greșeală în al doilea segment de nouă rânduri al mesajului, ceea ce a făcut mesajul mult mai greu de decodat. Avea un tipar de scriere conform căruia mergea în jos peste un rând și două coloane ca să scrie o literă, apoi cobora iar un rând și trecea peste două coloane și mai scria o literă și așa mai departe. Dar la un moment dat a făcut o greșeală: a coborât un rând, dar a trecut doar peste o coloană. Și a stricat simetria.

Poate că a realizat și el greșeala, n-am idee. Dar cred că n-a înțeles cât de mult va încurca asta descifrarea codului.

Dincolo de asta, faptul că e un cod atât de sofisticat înseamnă că tipul era expert în matematică?
Cât de cât. Cred că și un elev de liceu ar putea învăța lejer să facă acest cod. Dar dacă l-a inventat singur, e altceva. Asta ar însemna că s-a gândit mult la asta.

Nu am idee dacă a fost expus la lucrurile astea în trecut sau dacă l-a inventat singur. În orice caz, e mult mai ușor să creezi un astfel de cod decât să îl descifrezi. Procesul de decriptare e mult mai dificil și cred că el n-a înțeles cât de dificil l-a făcut.

Cum te-ai simțit în timpul procesului de descifrare?
Au fost momente în care m-am gândit: „Uau, nimeni n-a reușit să citească asta din ziua în care tipul a inventat codul, acum 51 de ani”. Așa că, da, m-am simțit special pe alocuri, știind că eu și colegul meu eram singurii care am putut face asta. Cât despre conținutul mesajului, mi s-a părut o tâmpenie.

Ce știm acum și nu știam înainte?
Mult timp s-a crezut că nu exista niciun cod, că mesajul era un aranjament aleatoriu de litere și simboluri care avea scopul să irosească timpul tuturor. Și avea sens, din moment ce n-a reușit nimeni să-l decripteze timp de cincizeci de ani. De-a lungul timpului, încercaseră și FBI-ul, și mai multe laboratoare militare de criptografie.

Publicitate

Ceea ce înseamnă că a depus mult efort ca să creeze un al doilea mesaj și l-a făcut suficient de dificil cât să ne dea bătăi de cap până azi.

Ce se va întâmpla mai departe?
Nu sunt sigur. Cred că FBI-ul a dat o declarație în care spunea că nu vrea să comenteze despre un caz deschis. Deci nu știu ce urmează să facă.

Dacă Zodiac avea treizeci de ani când a făcut asta, are vreo optzeci de ani astăzi, dacă mai trăiește cumva. Dar nu am nicio idee care e pasul următor în acest caz.

Îmi închipui că te-ai atașat destul de mult de caz. Cum te simți acum că ți s-a luat responsabilitatea lui și investigația va continua în secret?
Noi ne-am făcut treaba. Am rezolvat misterul și avem sută la sută încredere că soluția noastră e corectă. Ne bucurăm că investigația va continua și ar fi fantastic dacă descifrarea noastră ar contribui la găsirea criminalului. Dar nu am idee dacă se va ajunge acolo sau nu.

Ți-a făcut cazul ăsta poftă să spargi și alte coduri misterioase?
Tipul a mai trimis două mesaje mai mici. Unul se cheamă Z-13, pentru că are doar 13 semne. E atât de scurt încât nu poți dovedi că are o rezolvare unică; poate avea mai multe rezolvări. Și mai e unul care are 32 de semne.

Deci ambele sunt foarte scurte și, dacă nu ai alte informații, nu pot fi rezolvate. Dar m-am tot jucat cu ele și am utilizat informațiile găsite în codul 340 și mesajul original pe care l-a trimis și care a fost rezolvat în 1969, codul 408, ca să văd dacă aș putea să le rezolv. Deocamdată, cu asta îmi ocup timpul.