Afara din tara

Jurnal de salariu: După un an la Bruxelles, viața mea e la fel de ieftină ca la București

La un an distanță de la plecarea la studii, n-am prea mare tragere de inimă să mă întorc în București.
17.2.21
salariu in Bruxelles ca roman, viata in Bruxelles
Autorul. Fotografie din arhiva sa

În rubrica „Afară din țară” discutăm periodic despre ce înseamnă să te muți, ca român, în diferite colțuri ale lumii.

Cine sunt?

Am plecat la Bruxelles cu o bursă Erasmus+, să bag un semestru de facultate și să mai schimb atmosfera. În România eram ceea ce s-ar numi „lucrător cultural”. Aveam gig-uri cu festivaluri de film, mai scriam prin stânga și dreapta, dar aveam și un food truck. Acum, la un an distanță de la plecarea la studii tardive, sunt încă acolo și chit că-i ger (minus 6, oh-la-la) și în afară de muzee și magazine totul e închis, n-am prea mare tragere de inimă să mă întorc în urbea mea natală, București. Efectiv nu simt nevoia și când mă mai apucă vreun dor citesc Facebook-ul național și-mi trece. 

Unde locuiesc? Cartierul Molenbeek din Bruxelles, Belgia.
Ce lucrez? Traduceri medicale, în mare, și jurnalism freelance.
Cât câștig pe lună? În jur de 1.000 de euro.

Cheltuieli lunare

Chirie: 380 de euro, all inclusive (net și facturi). 
Telefon: plătesc 26 de euro pe ceva ce nu este numit „abonament”, dar funcționează fix ca un abonament.
Igienă: cam 14 euro, parte pentru un fond al casei (4 euro pentru produse de curățat, hârtie igienică și detergent), parte pentru săpunuri, deodorante și d-astea de scobit în urechi (maximum 10 euro).
Transport: cu minimum 15, maximum 30 de euro rezolvi pentru unu sau două pachete de câte zece drumuri.
Asigurare medicală: 12 euro
Abonament HBO GO: 4 euro (cred)
Cărți: cam 20 de euro 
Mâncare: vreo 270 de euro
Alcool și tabac: vreo 90 de euro

Realitatea de zi cu zi arată cam așa:

Luni

Mă trezesc pe la 11. Nici prea târziu, nici prea devreme. Cel puțin nu pentru felul meu de-a dormi. Lucrez până pe la 2, mă culc pe la 4. La bucătărie pun aparatul de cafea la treabă și până una-alta, fac conversație cu colega mea Anais. Cu o precizie de ceasornic, Anais învață zilnic câte patru ore din bucătărie: de la 8 la 12 stă cu laptopul și un vraf de hârtii. Termină un master în pedagogie. Vrea să fie profesoară de matematică. 

Cafeaua fiind gata, verific poșta. Ce bucurie, a venit factura la mobil. Cu doar o săptămână întârziere. Într-un mod ironic, tot ce economisesc bând cafea doar acasă se duce pe mobil. Am niște net inclus, care, sincer să fiu, cred că nu e nici jumătate din cât net am pe o cartelă din România. E un abonament, de fapt, dar se pretinde a fi „cartelă”. Nu poate fi plătit online fără card belgian și cum n-am bani pe cardul de Belgia, va trebui să mă duc cu factura la poștă să-l plătesc cu cel din România. Dar nu azi, că am de moderat un festival de scurtmetraje online și câteva call-uri.

Pe la 18 mă apuc de treabă. Fac traduceri medicale. Asta e principala sursă de venit zilele și lunile astea. Ar trebui să fie un job deja mort, rezervat AI-urilor ăstora despre care toată lumea vorbește cu entuziasm maxim. Ei bine, AI-urile nu se descurcă onorabil nici măcar pe texte clare cum sunt astea.  

jurnal bruxelles

Fotografie din arhiva personală

Marți

Pe la 12:30 bag factura în ghiozdan și țuști la Bpost, poștele belgiene de care toți dependenții de colete cumpărate de pe Amazon se plâng non-stop. Coadă de opt persoane care durează aproximativ 30 de minute. Mediu pentru cozile belgiene. La întoarcere, cumpăr fructe și legume din cartier. Când m-am mutat din cămin în Molenbeek, unii m-au căinat, alții m-au lăudat pentru curaj, dar și unii și alții au nimerit-o pe asta: aici sunt cele mai ieftine fructe și legume din Bruxelles.

Poți să dai 5 euro pe șapte mango (când la supermarketuri și prin piețe prețul e cam 2 euro bucata) și tot cu 5 euro să ai de toate pentru supe și salate câteva zile. Și la dulciuri și cafea situația este optimă. Nu înțeleg de unde se aprovizionează, dar au tot felul de ediții limitate la dulciuri junk (KitKat-uri cu caramel sărat și M&Ms cu alune de pădure) și un kil de cafea (italienească, din aia făcută fix pentru moka) variază de la 6 la 8 euro. La supermarketuri, prețul este minimum 14 euro pentru aceleași mărci și aceeași cantitate. 

În ultimele luni, numărul de aprozare și măcelării (halal, desigur) care acceptă și plata cu cardul a crescut de la 10 până la 30 la sută. Daniel, colegul de casă care lucrează pentru primărie, crede că asta e o lovitură dată pieței negre care finanțează terorismul. Nu știu ce să zic despre asta, dar în mod cert numărul de magazine care vând și alcool a rămas constant, respectiv trei pe-o rază de doi kilometri. Și toate vând la suprapreț.

În vremuri de pandemie, cel mai deranjant paradox al Molenbeek-ului este că nu poți să faci toate cumpărăturie în cartier. Pentru alcool, brânze (mai ales mozzarella și ricotta) și busuioc trebuie ieșit spre supermarketurile mari. 

La 16:00 mă pun pe tradus. Fac o pauză de două ore pentru o supă de praz și un pic de research pentru un articol. 

Miercuri

Mă trezesc matinal, la 09:36. Neștiind ce să fac cu mine, citesc știrile: UE nu are vaccinuri, se pune de un nou califat taliban prin Cecenia și Dagestan, rectorul de facultatea de științe politice din Paris demisionează după un scandal cu incest (comis de un tovarăș de-ai lui, nu de el), Belgia continuă exporturile de arme către Arabia Saudită.

Astea sunt din Le Soir, unul dintre cele mai bine cotate ziare din Belgia. Mi-am făcut abonament studențesc, practic gratis, și odată sau de două ori pe săptămână mai citesc ce au pe site. De la kiosk cumpăr din când în când Charlie Hebdo (3 euro, pentru luciditatea aia feroce de dincolo de satira lor acidă) și Mad Movies (9 euro, pentru că au filme de groază și mister). Am renunțat la ziarele românești, știrile astea vin oricum până la mine pe un nimb de isterie facebookistă. 

Relocarea și pandemia mi-au schimbat radical relația cu revistele și presa pe hârtie. Mi se pare efectiv o pierdere de bani, pentru că idei nu au și pandemia i-a lăsat foarte în urmă și cu discursul și cu prioritățile. Zic asta de presa de limbă franceză, că ziare și reviste în engleză nu mai cumpăram demult. 

Pe la 11 mă lansez în expediție spre Mega. Da, regatul Belgiei este patria mumă a lui Delhaize și, da, sunt și aici scumpi. Dar nu-i evit pentru că sunt cei mai bine aprovizionați la raionul de brânzeturi. Diferența de preț merită, pentru că într-adevăr se simte. N-aș dori parmezan și ricotta de la Lidl nici la dușmani, deși de acolo cumpăr mozzarella săptămânal. 

Publicitate

Tot de la Delhaize îmi cumpăr și o mare parte din stash-ul de alcool. Nu sunt deloc dispus să fac rabat la brânze și alcool și în condițiile în care cluburile, barurile și restaurantele sunt închise, tratez cumpărăturile astea ca hrană pentru suflet. 

Azi scriu vreo patru ore și citesc tot vreo patru. Cred că din toată Europa pandemizată sunt cel mai puțin brav când vine vorba despre lecturile din timpul lockdown-urilor. Recuperez organizat. Avantajele stilului ăstuia de viață freelance sunt foarte puține, dar unul dintre ele e cel de-a organiza o zi de duminică când vrei și când te țin și deadline-urile. 

Joi

Mă trezesc la 11. Azi am de tradus. Sincer, m-ar ajuta la psihic mult mai mult o muncă în vreo bucătărie, dar, ce să vezi, pentru că este pandemie, am ajuns să știu lucruri despre sistemul endocrin și tulburările de somn mai mult decât poate duce sistemul meu endocrin. Asta plătește chiria, deci trag aer în piept și cafea în vene și traduc. 

Azi am dat like la 27 de poze cu pisici și una cu un pitic de grădină amplasat în mod obscen. Mă uit la un film pe Criterion Channel și mă pun la dormit. 

jurnal din bruxelles

Fotografie din arhiva personală

Vineri

Trezit pe la 10:30, decid să bag niște plimbare pentru că e frumos afară (după standard belgian, adică fără ploaie și vânt, doar înnorat și răcoare). În drum, fac o oprire la o librărie second hand devenită deja esențială: Pêle-Mêle. Uneori găsești fix ce-ți trebuie, alteori plec măcar cu niște SF în engleză.

Într-un oraș majoritar francofon, cărțile în engleză sunt ori super scumpe (că, deh, eurocrați), fie super ieftine (pentru că librăriile SH vor mai degrabă să scape de ele din spațiu). Când mă simt în bani, merg la una dintre librăriile de benzi desenate, care sunt complet wow. Acum nu-i cazul să dau 29 de euro pe vreo bandă desenată de care nici nu știam că există, dar fără de care nu pot concepe viața. Îmi cumpăr totuși trei benzi desenate și un roman SF de Serge Brussolo. 10 euro. 

Una dintre chestiile într-adevăr impresionante din Bruxelles este circuitul cărților în natură. De cumpărat, librării sunt destule. Prețurile variază enorm. La alea scumpe ai cărți franceze la prețurile oficiale din Franța (care-s considerabile), la alea englezești se pot și dubla prețurile față de cât costau în UK sau State. La „anticariate” e minunat de divers ce poți găsi, iar în cele mai ieftine aproape orice costă mai puțin decât un sendviș.

După achiziționare și citire, cărțile se păstrează în bibliotecă, se vând sau se donează (fie către OxFam-uri, fie depuse într-un boite à lire, un soi de bibliotecă de stradă de unde se poate servi oricine, gratis). Uneori, un boite à lire are cele mai absurde chestii, de la reviste americane pentru hipsteri până la integrala Proust tipărită pe la 1915 și manuale de portugheză. 

Mai muncesc aproximativ șase ore, ca în fiecare vineri seara. Nu e ca și cum aș avea unde să mă duc, pentru că stingerea (couvre-feu, care înseamnă fix camuflaj) se dă la 10, e ca în vreme de război. Bine că ne lasă să ținem lumina aprinsă, totuși. 

Sâmbătă

Nu-s chiar capabil să mă trezesc proaspăt și optim, bag două cafele și pe la 12:00 mă pun pe scris. Vorba vine, am un text de documentat și am ajuns în niște părți foarte interesante ale internetului, respectiv pe site-uri rusești despre yeti. 

Plec într-o vizită pe la 16:00. Molenbeek-ul ăsta este la fix 12 minute de mers pe jos de centru, deci fac o plimbare și iau metroul de la trei stații distanță de casă. În fine, plimbarea asta este cauzată și de unul dintre puținele magazine care vând alcool din cartier. Trec pe lângă vreo 50-60 de persoane care merg cu pancarte spre un protest. Din ce aud de la protestatari în supermarket, e vorba despre un protest anti-restricții. Și eu, și ei luam alcool. 17 euro, o sticlă de Smirnoff. N-am să înțeleg vreodată de ce este Absolutul 24 de euro, cea mai scumpă votcă de raft pe care o găsești în magazinele din Bruxelles. Nici măcar edițiile speciale de Russian Standard nu trec de 20 de euro. 

De la o vreme încoace, vizitele sunt despre ce am face și ce-am fi făcut, nu musai despre ce mai putem face. Putem să ne uităm la un meci de fotbal. Sau să mergem la un muzeu. Sau să ne înghesuim la reduceri. Anul ăsta am dat fix 73 de euro pe haine. Și, dacă nu mi-aș fi uitat hanoracul în mașină într-o seară friguroasă de vacanță la Marea Nordului, aș fi dat doar 50.

Publicitate

De obicei, mă întorc devreme acasă. Dacă mă lungesc peste ora de camuflare risc o amendă de 250 de euro sau un Uber de minimum 15. Dacă Bruxelles-ul încă mai duduie de orgii diplomatice gay, o face mai discret. 

Duminică

Mă trezesc la 09:53. Merg din nou la Muzeul de Artă. 10 euro. Cozi la intrare și trecerea dintr-o sală în alta. Să nu iei Covid-19, la muzeu chiar aștepți, nene. Vizita durează vreo trei ore jumate. Barul e evident închis, automat pentru apă sau suc nu există și mă rupe o sete cumplită. Mă plimb printre Rubenși ca-n deșert, cu gura uscată. Dacă ar da măcar o zi pe săptămână drumul la cinemauri, ar fi oare mai relaxat la muzeu? Am muri cu toții de la virus? La plecare iau o gauffre și-o apă minerală din camionetă, de la Pasqualino. Nu știu dacă Pasqualino e vreunul dintre moșii care le vând sau dacă ăia sunt doar angajați, dar în mod cert oamenii ăștia au cele mai bune gauffre din Bruxelles. 

Mă apuc de tradus târziu, pe la 19:00. Am toată noaptea înainte.

Totalul: în jur de 95 de euro