De ce anxietatea ajunge să îți dea peste cap și viața sexuală

Pătratul Roșu este un podcast bilunar despre toate lucrurile care-ți vin în minte despre sex și viața sexuală și ți-e rușine să le zici cu voce tare, dar și despre tabuurile din relații și din viața de zi cu zi.

Tot ce s-a întâmplat în 2020 era imprevizibil, să zicem, la începutul anului. Era perioada aia de câteva zile când îți făceai toate planurile din an și în care chiar ai fi putut spune că schimbi lumea. Independent de aceste planuri, lumea s-a schimbat, ba chiar a făcut-o destul de radical. Când se va termina tot ce-a însemnat pandemia de anul acesta, ne vom mai recunoaște? Poate că virusului îi supraviețuim, cu tratamentele, cu vaccinurile corespunzătoare, dar e posibil ca cele mai mari sechele să rămână la nivel mintal. 

Ca să facem un pic de lumină printre mecanismele psihologice care ne definesc ca oameni am vorbit cu Ligia Moise. Ea este psiholog clinician cu o experiență de 15 ani în cabinet și de la ea am aflat de ce anxietatea e o povară pe umerii multora, dar și de ce anul ăsta lucrurile au stat cu totul aparte. Deși poate că în societate reușești să îți menții cumva echilibrul, ce faci când anxietatea are impact direct în viața sexuală? Păi, întâi încerci să-ți dai seama ce se întâmplă cu tine și ce te afectează cu adevărat, după cum reiese din fragmentul de mai jos din noul episod din podcastul Pătratul Roșu. 

Aici găsești episodul complet

Pătratul Roșu: Ce e anxietatea?
Ligia Moise: Este felul în care unii oameni aleg sau reușesc să răspundă la ceea ce se întâmplă în jurul lor, la evenimentele din viața lor, la un cuvânt spus de un om. Este felul în care reacționează. Anxietatea înseamnă de cele mai multe ori frică fără obiect, dar și o neliniște cu teamă, frică, câteodată amestecate, care dau și niște manifestări somatice de genul: creșterea ritmului cardiac, a ritmului respirator, transpirații, amețeală, mai multe. Nu vă mai dau idei, oamenii au de obicei tendința asta: „Ah, am auzit de chestia aia, cred că am și eu”. 

Nu e obligatoriu ca orice om să răspundă așa la un eveniment de viață, prin această neliniște, teamă. De fapt, ce e cel mai trist legat de această anxietate este că ea e rostogolită așa de la evenimentul ăla de viață prin gândurile noastre, prin: „Aoleu, ce o să fie! Aoleu, aș fi putut să mor!”. Tot un „aoleu” care ne aduce aminte de povestea drobului de sare a lui Creangă din Prostia omenească. De fapt, anxietatea asta înseamnă: o teamă că ceva rău s-ar putea întâmpla. 

Dar la nivel chimic ce substanțe din organismul uman o influențează?
Cu mulți ani în urmă, când ne-am ridicat în două picioare și-am început să înțelegem cum e cu lumea asta, organismul nostru a înțeles că atunci când se află într-o situație pe care el o consideră amenințătoare de viață are două variante: să atace sau să fugă, vestitul „fight or flight”. 

Ce s-a întâmplat mai departe în organismul nostru: ca să fug sau să alerg trebuie să am mușchii foarte puternici, să fie în stare să facă efortul respectiv, iar pentru asta am nevoie de un aport de sânge și oxigen mult mai mare, pentru că sunt foarte multe arderi. Cum ajung eu să obțin un ritm cardiac și respirator crescut în 0,1 secunde? Dacă vorbim din perspectiva substanțelor, a hormonilor, care mă ajută pe mine să fiu în stare să fug sau să alerg, vorbim de adrenalină, noradrenalină, cortizol. 

Adrenalina asta îmi crește ritmul cardiac, de la 60-80 de bătăi pe minut ajung în 120 clipind. Și de la 16-18 respirații pe minut ajung la 25, de fac precum locomotiva, nu știu ce se întâmplă cu mine, fiind un lucru care mă și agită, faptul că-mi simt inima că-mi iese prin gât. Simt că respir mult mai repede, că nu-mi mai ajunge aerul. Din cauză că hiperventilez, apar și amețelile. Iar de aici mai e doar jumătate de pas să cred că o să fac infarct, o să mor. Apare astfel altă frică, la ea alt val de adrenalină și pot să o țin așa și o jumătate de zi, o zi, metaforic vorbind, o viață pot să trăiesc așa dacă nu aflu la un moment dat că ține de mine să-mi controlez gândurile și felul în care mă raportez la viață. 

Cum afectează anxietatea viața sexuală? 
Un anxios se simte ca un soldat într-un teatru de război, iar ultimul lucru la care mă gândesc când sunt pe supraviețuire este să fac sex, să găsesc plăcere dintr-o activitate sexuală. Sunt pe supraviețuire și am alte preocupări. Să aibă loc un act sexual satisfăcător, în care eu să mă simt bine și să am și orgasm, în general dacă vrem să facem dragoste, să avem bucuria întâlnirii cu acel om, să am bucuria pe care corpul meu o trăiește în momentul unui act sexual, asta trebuie să se întâmple pe un fond de liniște, de siguranță, trebuie să mă simt în siguranță în casa respectivă, cu omul respectiv. 

Ori dacă mintea mea e plină de șapte mii de alte gânduri, nu mai pot să mă conectez cu corpul meu, să-i dau voie să simtă bucuria respectivă, și nici să fiu suficient de atent/ă la partenerul/a meu/mea. 

Anxietatea poate să nu ne dea voie să fim cu totul prezenți acolo și-n același timp dacă este la un nivel mult mai înalt, poate să dea chiar dispareunie, adică dureri pe care le resimțim în timpul actului sexual, mai ales femeile, sau la bărbați, tulburări de dinamică sexuală, să nu poată să mențină o erecție suficient de mult cât să existe actul sexual. Sau să fie ejaculare precoce.  

Ca partener cum poți să diminuezi, să fii prezent, pentru omul care are un atac de anxietate?
Este ceea ce numim în terapie să poți să conții starea emoțională a celuilalt, asta înseamnă în primul rând să nu pleci de acolo. Să nu fie o reacție de genul: „Iar face așa! Gata, mă duc dincolo”. Pentru că pe lângă starea aia proastă, sentimentul de abandon e urât rău de tot. 

Așadar, să conții înseamnă să rămâi acolo și întrebi: „Dacă te țin în brațe ți-e mai bine?”

Poate să zică: „Nu, dar stai lângă mine și ține-mă de mână”. „Ok, sunt aici pentru tine și totul va fi bine. Nu ești singur/ă în situația asta.”

Dar când apar tulburările de dinamică sexuală?
În niciun caz nu zici: „Iar s-a întâmplat, dragă?! Dar fă și tu ceva, du-te undeva!”. Exclus, s-a dus cu totul toată relația voastră sexuală. Îi spui: „Vrei să vorbim despre asta noi doi sau vrei să caut și eu o soluție pentru chestia asta? Pentru că în continuare mie îmi place de tine, mă simt atras/ă de tine și vreau să continui să fac dragoste cu tine pentru că-mi place și-mi dau seama că ai o problemă și aș vrea să o rezolvi, pentru că nu vreau să pierdem ceea ce avem”. 

Asta înseamnă să conții un om, nu să-i dai delete. Să-i zici: „Nu știu, băi, treaba ta cum ți-o rezolvi”. 

Dragi băieți, bărbați, preludiul ăla are și el rolul lui, nu neapărat din punct de vedere fizic, dar și de conexiunea asta dintre suflete și trupuri care se produce acolo. Dacă o fată zice „Mă doare, te rog oprește-te!”, atunci oprește-te, că nimic nu mai e posibil de acolo. Dacă cu tandrețe și cu răbdare poți să rămâi acolo lângă ea și să încercați mai târziu, moment în care o vezi că e pregătită și-ți spune asta, s-ar putea să ai parte de o partidă de sex bună, dacă nu, nu. 

Asta înseamnă să fii empatic, ține și de inteligență emoțională, să fi învățat deja să fiu atent la celălalt și să pot să-mi ajustez comportamentul și cuvintele în funcție de ceea ce văd că se întâmplă cu omul din fața mea. 

Ce faci dacă persoana care trece printr-un atac de anxietate nu-și poate exprima nevoile, nu știe ce vrea, e copleșită?
Cred că sunt foarte puțini oamenii care să nu se simtă bine când sunt îmbrățișați. Dacă e așa, acolo vorbim despre traume mari, despre cine știe ce evenimente de viață care au avut loc cine știe când, de genul viol, bătăi, nenorociri mari, iar persoana respectivă nu se simte confortabil să fie îmbrățișată. Dar, în general, oamenii se simt bine când sunt îmbrățișați pentru că 99 la sută dintre noi când eram mici am simțit iubirea și apropierea de celălalt, mai ales de mamă și de tată, prin acest gest de îmbrățișare, care atunci ne făcea să ne simțim confortabili, în siguranță. De asta și adulți fiind ne vine să ne punem în poziția aia a copilului, bebelușului, fetusului, ne facem mici, iar dacă ne ia cineva în brațe e perfect, ne creează o stare de liniște. 

Dacă nu știe să spună, ia-o în brațe, dacă se zbate, ok, renunți, dar rămâi acolo. Nu pleci. Îi spui că va fi bine, o să treacă, durează doar 90 de secunde, hai să le numărăm împreună. „Uită-te la mine cum respir, respiră odată cu mine și într-un timp foarte scurt o să vezi că o să te simți bine.”  

Poți urmări Pătratul Roșu și pe Instagram, Spotify, Apple Podcasts și YouTube