Am vorbit cu Amuly despre cum a scăpat de alcool, droguri și ghetou prin muzică

Hameed Amil aka Amuly s-a născut în ‘99 și a crescut în ghetourile din Berceni. A făcut bani cum a putut, iar înainte să vină vremea facultății a reușit să iasă în evidență prin muzică. A debutat în trapul de la noi cu albumul Liceenii Trap’n’Roll, semnat Amuly x PRNY. Are piese cu abi, Ian, Azteca, Șatra BENZ, Nane, Chimie și alte nume grele de pe scenă. A rupt internetul la Urbanist Sessions. Face parte din Seek Music, casa de discuri fondată de Lu-K Beats în 2014, iar azi lansează albumul Blindat, pe care-l consideră „amprenta” sa.

Inevitabil, trebuia să stau de vorbă cu el despre viața de stradă și noul album.

De ieri, 23 octombrie, până azi 24 octombrie, 21 dintre piesele de pe albumul Blindat au ajuns în Top 50 pe Spotify, cu „Phone Call” pe primul loc.

VICE: Cum era Amuly în copilărie?
Amuly: Un copil liniștit. Mergea la școală, își făcea treaba fără să deranjeze pe nimeni. Prin a opta am început să chiulesc. La liceu era deja…

Trap’n’roll…?
Exact.

Arcada cum ți-ai spart-o la șase ani?
Fugeam de un câine de două ori mai mare decât mine și am intrat cu capul într-un leagăn pe care cineva se dădea în picioare. Mi-a dat bine, ce să zic.

Pe piesa „Răsfățat”, cu Oscar, spui că ești „educat”. În ce sens?
În toate sensurile. Educația am primit-o de la maică-mea.

Ai făcut liceu, facultate?
Am terminat liceul și n-am mai mers la facultate. Știam că asta voiam să fac cu viața mea: muzică. Dacă nu se întâmpla să intru la Seek Music și să meargă totul așa bine și repede, cu siguranță m-aș fi dus la o facultate, dar numai s-o am făcută, nu din plăcere.

Ce anume te-a dus spre viața de cartier?
Faptul că m-am născut în ghetou. Nu e genul de ghetou care arată oribil sau ceva, dar lucrurile care se întâmplă acolo și atmosfera sunt de ghetou. Trebuie doar să ieși afară și-o să vezi. (Râde)

Chiar pe piesa „Ghetto” spui că făceai bani cu brigada la 15 ani. Cum îi făceai?
Cum puteam. (Râde) Am început să fac bani de pe la 11 ani. Vindeam limonadă. Taică-miu lucra la un chioșc la capătul lui 313 și m-am dus acolo cu un tovarăș, am pus o măsuță și am făcut banii jumi-juma. Am făcut tot felul de chestii pentru bani. Și tâmpenii, dar și limonadă.

În piesa „Muzica” spui c-ai făcut „nasoale pe alei murdare”. Ce fel de nasoale făceai?
Păi, mai ardeam lumea, jepcăreli, d-astea.

S-a răzbunat cineva pe tine pentru jepcăreală?
Băi, sincer, nu. Oricum, nici n-am exagerat, dar am și avut noroc.

Tot pe albumul ăsta zici că aproape ai mierlit-o. Te referi la moarte, efectiv?
Da. Am dat un stil de viață la maximum și nu m-am mai oprit. Mi-am depășit niște limite. Nu-i vorba că mergeam la concerte și party-uri, cât despre faptu’ că n-aveam stop. Băgam îngrozitor de mult alcool, ăla m-a rupt cel mai tare.

Droguri bagi?
Fumez iarbă.

Pe „Arăbete” spui că „nu mai vinzi în stradă, ci doar viața de stradă”. Ce vindeai în stradă?
Limonadă. Ești de la gardă, omu’ meu? (Râde) Și limonadă, și iarbă. Dar ți-am mai zis, făceam tot felul de căcaturi.

Cum ai decis să părăsești viața de stradă?
Asta e treaba, că n-ai cum s-o părăsești. Trăiești acolo. Dacă m-am decis să-mi schimb stilul de viață și modul în care fac bani, asta nu schimbă faptul că tot de acolo vin și tot de acolo sunt, ci doar că am alte preocupări. Sunt mai liniștit, îmi văd de mine. Bagabonțeala n-are cum să dispară complet. Niciodată.

Povestește-mi despre Amuly de la Urbanist Sessions și Amuly de azi, cel „blindat”.
Mă simt în aceeași situație. Am aceeași sete. Urbanistu’ a venit la fix, tocmai scosesem piesa trap cu abi, „ABILLI”, am putut să arăt și cealaltă latură a mea. Deci, da, eram însetat. Oricum, așa-s de fel. Blindat are piese și de-acu’ un an și juma’ și în același timp sunt la fel de nerăbdător să scot și următorul album.

Despre ce e albumul ăsta?
În primul rând, e despre mine și despre schimbarea pe care am ales s-o fac atunci când m-am dedicat complet muzicii. E o poveste despre ambiția pe care am avut-o de a-mi depăși condiția, pe care ar trebui s-o aibă toată lumea. Sunt și niște părți mai întunecate, mai deep. De la asta vine „blindat”, nu mă mai poate atinge nimic.

Trebuie să aibă și o kryptonită armura asta…
Dacă mă afectează ceva, mă afectează pe termen scurt, mă pun pe picioare și aia e. Așa am făcut față la tot și lucrurile au mers spre bine.

Simți că soundul albumului arată o direcție aproape definită?
N-am așa ceva. Adică, m-am dus într-o direcție anume cu albumul ăsta, dar nu știu încotro o voi lua în viitor. De când mă știu, ascult și fac genul ăsta de hip hop old school, boom bap. Trap fac de curând. Blindat e amprenta mea, dar nu înseamnă că pe viitor n-o să mă mai joc cu stiluri, că-mi place foarte mult să fac asta. Și nu înseamnă nici c-o să renunț vreodată la rap.

Ai niște colaborări de seamă. Nane, Azteca, Ian, El Nino, Bocaseca, Deliric, NOSFE, Oscar, Cinema Aurora. Povestește-mi despre ele.
Prima oară s-au legat piesele cu Ian, Oscar, Azteca, Nane, NOSFE, cei cu care facem treabă și cu care ne știm de multă vreme. Apoi, m-am gândit ce nume din hip hopul românesc mi-aș dori pe album și am făcut în așa fel încât să se întâmple. Pe fiecare colaborare am încercat să mă duc în direcția invitatului, pentru că le sunt fan tuturor oamenilor de pe album. Au ieșit niște chestii foarte mișto.

Spune-mi, de exemplu, cum l-ai abordat pe Bocaseca?
Mă știu cu el de la Sunset Festival. Avea Chimie concert, eram în backstage, urma și Boca. Mă știu cu Infinitu’, care mi-a făcut cunoștință cu el. Am băut câteva pahare și am stabilit să facem o sesiune la un moment dat. Când a venit vremea, a luat Luca (Lu-K Beats) legătura cu el.

Revenind la stil, care sunt, totuși, diferențele dintre primul album și acesta?
Liceenii a fost primul meu pas în trap, iar Blindat e fix opusul. Are și piese trap, dar e o diferență de maturitate, zic eu. O să mă întorc întotdeauna, în mod natural, la zona asta. Și pe Trap’n’Roll m-am deschis și am adus chestii din viața mea, dar e mai bubuială acolo. Aici e mai pe poveste.

Spuneai într-un alt interviu că până-n 2015 nu ascultai rap de afară.
Ascultam chestii basic, gen Snoop Dogg. Cam de-atunci am început să sap și pe acolo.

Și ce-ai găsit?
Extrem de mulți. Cu Future am înțeles care-i faza cu muzica asta. Young Thug, 21 Savage, Travis Scott, ce-i în top. Sunt la curent și-mi plac majoritatea, că-s toți diferiți și au sosurile lor.

Pe piesa „Alhef del Allah” spui că arzi un blunt pentru calmare, dar pe „Animal” zici că nu mai torni droguri.
Păi, da, că albumul e lucrat pe o perioadă lungă de timp, iar unele piese sunt făcute pe vremea când fumam întruna. Altele-s făcute când a trebuit să mă opresc forțat din alcool și din tot, că nu mai ducea ficatul.

Când se vor termina poveștile despre vândut în cartier și trăitul pe străzi, cum o să faci să nu devii repetitiv?
Nu-mi place să mă gândesc la asta. Trăiesc în prezent. Subiectele se pot epuiza oricând, oricum. Nu cred că ar fi plăcut să cânt numai despre asta. Nu înseamnă că pe toate piesele o să cânt despre stradă, știi ce zic? Încerc să mă duc în toate direcțiile.

Ce fel de paranoia ți-a adus faima? Ai menționat asta pe piesa „Bagabont stilat”.
Nu prea mai înțelegi cine te susține, cine vrea să te mănânce și în cine să ai încredere. Lumea asta artistică e cam shady pe interior, câteodată. N-aș vrea să dezvolt. Dar când zic asta, nu mă refer la Seek Music în niciun caz. La noi e diferit.

Luca George aka Lu-K Beats (cu un ochi în telefon și altul pe noi): În toate industriile de pe tot globul sunt oameni care au interese ascunse. Pot părea că vor să te ajute, când, de fapt, au cu totul alt end game.

Amuly: Uneori, te uimesc și oamenii. Nu cei din industrie. E ciudat să vezi cât de nebuni sunt, câte sunt în stare să facă doar pentru a se apropia de tine, ca apoi să se laude cu asta. Vine toată lumea înspre tine și nu știi cum să-i gestionezi. La început, eram dezorientat, vorbeam cu toți, până când mi-am dat seama că trebuie să fiu mai rezervat.

Tot pe albumul ăsta spui că ai renăscut, „nu mai ești o fiară”, stai „doar la călimară”.
Da, mi-a mai venit mintea la cap, mi-am revizuit stilul de viață. M-am apucat de scris când tot ce făceam era să golănesc. Scrisul m-a făcut să ies de acolo, din zona aia. Ascultând ce-am cântat, m-am autoeducat.

Ești convins că o să faci muzică toată viața?
Da. Și sunt convins și că mă voi întreține din ea.

Pe „Puștiule” spui că trebuie „să ai grijă la frați, că unul pică, altul dispare, că nu-i onoare”. Te-a „făcut” vreun frate până acum?
N-am fost în situații gen 16 (n.r.:flagrant cu poliție în urma unei trădări), mulțumesc lui Dumnezeu. Dar din alte puncte de vedere, da, m-au făcut și pe mine frații mei, în sensul că m-au dezamăgit, pur și simplu. Te dedici într-o relație de prietenie și se pișă fratele tău pe tine, c-auzi că te vorbește prost, de exemplu, iar tu habar n-aveai. Apropo de onoare, dacă intră unu’ la pușcărie, n-o să se ducă niciunul la el să vadă ce face. Zic asta din experiențele mele, sunt sigur că-s și cazuri mai fericite. Nu mai poți să știi câtă încredere să pui în termenul ăsta de „frate”, știi ce zic?

Dar oamenii pe care-i numești în prezent frați îți vor da vreodată dovadă de lipsă de onoare?
Câteodată se ajunge la așa ceva și fără intenție. Într-o relație lungă de tovărășie, e imposibil să nu facă unu’ vreo greșeală. Nu știu, nici n-am așteptări foarte mari.

De la frați?
De la nimeni. Dacă le zic frați, nu le zic aiurea, chiar sunt. Indiferent de greșeli, am trecut prin atâtea, tot frati-miu o să fie. Dar tot merg pe principiul că n-ar trebui să am încredere decât în mine. Adică, de-asta ajung să nu fiu dezamăgit când cineva mi-o face. Poate-mi fac așteptări, dar nu atât de mari încât să fiu devastat dacă nu-s atinse.

Deci așa te-ai „blindat”, ți-ai coborât așteptările să te poți ridica după lovituri.
Și asta, da, uite, acum că zici asta, îmi dau seama că ai dreptate. Dar dacă mă pui pe mine să-ți zic, nu știu. Când am scris albumul, n-am pus degetul pe ce povești vreau acolo. Mi-am dat frâu liber, iar ele au curs.