Educație

Cele mai importante drepturi pe care le ai ca student în România și cum să ți le aperi

Ce poți face dacă ești student și te simți nedreptățit.
drepturile studentilor din romania
Fotografie de Jasmine Coro via Unsplash

După ce am scris un articol despre drepturile elevilor din România, firesc și corect e să enumăr și drepturile studenților. Așa cum există un statut al elevilor, așa există și un statut al studenților, unde sunt trecute drepturile și obligațiile acestora. Dacă-l citești, s-ar putea să te mire și pe tine că ai unele drepturi despre care n-ai știut sau să-ți aduci aminte despre unele care uneori sunt trecute cu vederea în universitățile din România. 

Publicitate

În raportul realizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (2017-2018), doar 47,6 la sută dintre reprezentanții studenților au declarat că statutul studenților e cunoscut și respectat de către comunitatea academică în universitatea din care provin.

Cum socoteala din regulamente și legislație nu se potrivește cu cea de la cursuri, iată câteva dintre drepturile studenților care sunt mai puțin respectate și ce poți face dacă ești student și te simți nedreptățit. 

Ai dreptul la cel mult opt ore de cursuri pe zi

Pleci la cursuri după ce abia a răsărit soarele și revii acasă după ce apune? Dacă te uiți în orar și petreci mai mult de opt ore pe zi la facultate, să știi că ai dreptul de a refuza să participi la cursuri, laboratoare sau seminare. În numărătoare nu intră și pregătirea practică pe care o faci în afara orelor enumerate mai sus. 

Ai dreptul la un învățământ echitabil și accesibil (la propriu)

De la admiterea la facultate și până la finalizarea studiilor, ai dreptul să parcurgi toate aceste etape cu garanția că ai aceleași drepturi precum toți colegii tăi. Garanția asta se estompează când vine vorba despre studenții cu dizabilități fizice, asta pentru că universitățile din România nu sunt foarte inclusive. 

Așa cum arată raportul ANOSR la care am făcut trimitere mai sus, universitățile românești nu stau prea bine la asigurarea infrastructurii minime pentru persoanele cu dizabilități. Când zic infrastructură minimă, mă refer la lucruri de bun simț la care poate nu ne-am gândi dacă n-am fi noi înșine unul dintre studenții care are nevoie de rampe de acces în universitate, băi adaptate sau cursuri în Braille. 

Publicitate

Pe lângă faptul că aceste condiții minime nu sunt asigurate de către unele dintre universități, altele nici nu le menționează în Codurile universitare ale drepturilor și obligațiile studentului. 

În cifre, inechitatea în universități arată cam așa: 26,19 la sută dintre reprezentanții studenților au declarat că toate spațiile de studiu sunt adaptate persoanelor cu dizabilități, 52,24 la sută dintre ei informează că doar anumite spații de studiu au fost adaptate, iar un procent de 20,57 au oferit un răspuns negativ. 

Mai mult, 84,76 la sută dintre universitățile de la care provin respondenții sondajului nu dispun de metode alternative de predare, examinare și nici de resurse educaționale adaptate studenților cu deficiențe de vedere. Cursurile în format audio sunt o raritate, la fel și cursurile în limbaj Braille. Poate că într-o societate mai prietenoasă și mai atentă cu nevoile tuturor, faptul că un tânăr cu dizabilități fizice alege să meargă la universitate nu ar mai fi o știre inedită. 

Ai dreptul să le dai și tu note profesorilor și să cunoști rezultatele acestei evaluări

Pe lângă faptul că e dreptul tău să faci asta, e și obligația universității să-ți acorde posibilitatea de a le da, la rândul tău, note profesorilor de la curs. Universitatea e obligată să publice rezultatele evaluării. S-ar putea să nu fii singurul care-l displace pe acel profesor.

În cazul în care ratingul acestuia nu e prea bun, evaluarea ta și a colegilor tăi ar trebui să aibă un cuvânt de spus atunci când vor fi stabilite sancțiuni ulterioare pe care le poate lua universitatea. Banii pe care îi primește profesorul pentru munca sa depind și de rezultatele și performanțele acestuia. Când semnează contractul de muncă, profesorul își asumă anumite standarde minimale ale rezultatelor activităților sale și aprobă, în egală măsură, și sancțiunile care îi pot fi aplicate în caz că nu îndeplinește acele standarde. 

Publicitate

Acest drept vine mână în mână cu dreptul tău de a avea parte de un învățământ de calitate. Sună frumos ca evaluarea pe care o faci să aibă și efecte, în bine sau în rău, pentru profesorul respectiv, însă, din păcate, realitatea ne arată că aceste consecințe sunt mai degrabă o ficțiune pe hârtie

Ai dreptul să-ți fie respectate drepturile de autor

Profesorii nu pot trage foloase pe munca ta. Poate ți s-a întâmplat chiar ție sau poate știi pe cineva căruia i s-a întâmplat asta, dar, dacă profesorul coordonează o activitate de cercetare sau de dezvoltare la care lucrezi, asta nu înseamnă că poate să-și însușească munca ta. 

Ai dreptul să urmezi cursurile unei universități care nu face propagandă politică

Poate că ți se pare un lucru de la sine înțeles, dar în unele universități lucrurile nu par a fi atât de clare. Mai mult, în codul studentului din cadrul unora dintre ele, nici nu apare această mențiune cu privire la interzicerea propagandei politice. 

Politica se poate propaga în universități și prin profesorii care au candidat sau vor candida pentru funcții politice la nivel local sau central. Chiar dacă legea e permisivă în acest sens, reprezentanții ANOSR consideră că acest lucru ar trebui revizuit, mai ales că propaganda politică și politizarea mediului universitar e interzisă în universități. 

Ai dreptul să fii examinat așa cum ai fost informat la începutul semestrului

Printre cursuri și pauze, o mare parte dintre conversațiile cu colegii de facultate se învârt în jurul subiectelor de la examene. Care e materia care intră la examen? Oare ce subiecte pică? Va fi examen scris sau oral?

Lucrurile astea trebuie lămurite de către profesor în primele două săptămâni de la începerea semestrului, iar orice modificare ulterioară a modului în care veți fi evaluați și examinați poate fi făcută doar cu acordul vostru. Nu în ultimul, aveți dreptul la o evaluare obiectivă și nediscriminatorie și de a cunoaște baremul după care a fost făcută evaluarea. 

Publicitate

Ai dreptul să sesizezi abuzurile și neregulile cu care te confrunți

Profesori care cer favoruri materiale sau de altă natură în schimbul unei note bune la examen? Sau profesori care se folosesc de autoritatea lor pentru a băga frica în studenți? Ai dreptul să sesizezi toate aceste abuzuri sau orice alte nereguli către direcțiunea facultății sau universității. 

Ai dreptul la suport de curs și acces gratuit în bibliotecă

Fie că înveți de pe el, fie că nu, ai dreptul la suport de curs gratuit (de minimum cinci pagini), în format fizic sau electronic. Pe lângă această bază, ai dreptul la acces gratuit la toate materialele didactice disponibile în bibliotecile universitare sau pe site-ul facultății. 

Ai dreptul ca bursa socială să-ți fie cumulată cu celelalte tipuri de burse

În cadrul unor universități, realitatea e alta: dacă iei bursă socială, nu mai poți primi niciun alt fel de bursă, chiar dacă, în afara acesteia, performanțele tale școlare ți-ar aduce și o bursă de merit, spre exemplu. Ei bine, realitatea asta nu are nimic de-a face cu codul studentului, pentru că în el e menționată posibilitatea cumulării bursei sociale cu celelalte burse.

Ce mai trebuie să știi e că bursele trebuie să fie într-atât de mari încât să acopere cel puțin costurile pentru masă și cazare, însă, conform ultimului raport ANOSR, doar puțin peste două treimi dintre universități (69,05 la sută) au informat în 2017-2018 studenții în acest sens. 

Publicitate

Ai dreptul la locuri bugetate

Dacă tot am vorbit despre burse sociale, să știi că ai drepturi la locuri bugetate atunci când aplici la facultatea unde vrei să studiezi, dar asta doar dacă provii din medii dezavantajate din punct de vedere socio-economic sau marginalizate din punct de vedere social, inclusiv dacă provii de la un liceu din mediul rural sau din orașe cu mai puțin de 10 mii de locuitori. 

Chiar dacă pare o măsură foarte importantă pe care ne-am aștepta ca toate universitățile să o aibă în vedere, potrivit aceluiași raport menționat mai sus, 20,71 la sută dintre universitățile de la care provin respondenții nu oferă locuri bugetate garantate pentru candidații care provin din locurile pe care le-am amintit.

Ce poți să faci dacă îți sunt încălcate drepturile de mai sus

Pasul 1

Dacă ți s-a încălcat un drept individual, vorbește cu profesorul și explică-i ce drept și s-a încălcat. Eventual fă-i trimitere și la articolul din lege. Dacă așa nu merge, sesizează acest lucru la conducerea facultății sau a universității, după caz. Nu te teme că vei fi pedepsit pentru sesizarea ta. Dacă ești victima încălcării vreunuia dintre drepturile de mai sus, nu tu ar trebui să suferi vreo consecință negativă. 

Pasul 2

Dacă ți se încalcă niște drepturi la nivelul facultății sau a universității, aici lucrurile devin mai serioase. Primul lucru pe care ar trebui să-l faci e să vorbești cu reprezentatul studenților din anul tău, împreună cu alți colegi care sunt alături de tine. Spuneți-i problema și ce drepturi vă sunt încălcate. Drepturile de mai sus sunt drepturi care, de obicei, se încalcă la nivel de sistem, așa că vocea reprezentantului tău ar trebui să aibă destul de multă forță în fața conducerii universității. Până la urmă, el vă reprezintă.

Publicitate

Pasul 3

Dacă direcțiunea nu vrea să ia nicio măsură și nu e deschisă nici măcar să discute despre problema sesizată, împreună cu alți colegi și cu reprezentantul elevilor cereți în mod oficial rezolvarea acesteia printr-o petiție. Aveți nevoie de cât mai multe semnături de la colegi pentru a avea o reprezentare cât mai mare. Puteți face această petiție și în online, așa cum s-au tot făcut în ultimii ani. Petiții pentru reducerea taxelor de școlarizare sau chiar o petiție adresată Guvernului și Parlamentului.

Pasul 4 

Dacă lucrurile se complică și se dovedește faptul că e o problemă sistemică, aici ANOSR ar trebui să intervină cu campanii de conștientizare a problemei pe care o întâmpinați. S-ar putea ca facultatea sau universitatea voastră să nu fie singura care are o astfel de problemă. Reprezentatul studenților din anul tău e piesa de legătură dintre tine și alianță. Dacă așa nu merge, fă tam-tam pe rețelele de socializare sau scrie în presa locală despre asta. 

Pasul 5

Spune-le și colegilor tăi și încurajează-i să ia atitudine în mod individual.

Alis Socea a studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, e masterandă în „Drept internațional public” și expert în legislație la Funky Citizens.

Editor: Mihai Tița