Film

5 filme de la Berlin care-ți arată cât de bolnavă e lumea în care trăiești (și fără coronavirus)

În cel mai hardcore film de la festival, vezi imagini reale cu o crimă comisă din ură față de gay.
6.3.20
berlinale, filme de la berlinale, minori viol, ceceni
Fotografie din Bad Tales (Favolacce) via Berlinale

Cea de-a 70 ediție a Festivalului International de Film de la Berlin a fost una anxioasă, fiindcă ne-am aflat cu toții de la bun început sub bombardamentul non-stop al știrilor coronavirus. Dacă în trecut strănuturile și tusea erau un acompaniament firesc al oricărei vizionări de film în public, anul ăsta aproape că îți venea să te ridici să îți schimbi locul, dacă te aflai în proximitatea unui spectator lovit de vreun virus mai mult sau mai puțin ucigător. Iar paranoia s-a dovedit justificată, a doua zi după încheierea festivalului, primul caz de coronavirus a fost confirmat în Berlin, știre care imediat a dus la anularea altor evenimente din capitala Germaniei.

Publicitate

Să fi fost nenorocitul de virus care mi-a influențat perspectiva sau nu, am avut impresia că cele mai bune filme din Berlinale de anul ăsta au avut și ele o latură bolnăvicioasă. De la aluzii la simptome fizice aparent minore la personaje alienate care se comportă ciudat, de la boli misterioase la scene șocante pline de cruzime psihologică, totul culminând cu o crimă din ură homofobică înfiorătoare, surprinsă pe CCTV, în cel mai devastator film al festivalului. E clar, trăim într-o lume bolnavă! Mult mai bolnavă decât ultimele statistici de coronavirus.

Începând cu cel mai dezinvolt până la cel mai devastator, astea sunt filmele pe care le poți vedea și tu în viitor, când vor ajunge și în România.

5) The Woman Who Ran, de Hong Sangsoo

Ăsta a fost unul dintre cele mai lejere filme ale festivalului, însă e mereu o plăcere să privesc arta minimalistă a sud coreeanului Hong Sangsoo, care se află la cel de-al 24-lea film al carierei. Abilitatea sa principală e să obțină cel mai mare efect prin cele mai modeste mijloace stilistice. Anul ăsta a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor.

Narațiunea e simplă. În timp ce soțul ei se află într-o călătorie de afaceri, Gamhee (jucată de muza perpetuă a regizorului - actrița Kim Minhee) merge să se revadă cu niște prietene mai vechi la marginea Seulului. Filmul e structurat pe trei întâlniri cu ușoare repetiții și alterații. Dialogul e natural, iar uneori dă naștere la scene comice la care se râde cu poftă. Există o secvență savuroasă în care un vecin al prietenilor lui Gamhee se plânge că aceștia hrănesc pisicile vagaboande, iar soția sa nu se poate bucura de curtea interioară a imobilului de frica lor. În timp ce conversația se învârte pe loc, vezi în colțul ecranului un motan de toată frumusețea care pare că înțelege totul, iar un zoom pe mutra lui indignată ridică întrebarea „Cum e posibil să îți fie frică de o asemenea creatură?”.

Pe lângă frica nejustificată, există și alte aluzii la probleme de sănătate psihică în film. Pierderi de memorie, disconfort emoțional, probleme conjugale. O să-ți fie poate mai bine cu tine, la finalul acestui film.

4) Days, de Tsai Ming-Liang

Un film taiwanez în care personajul central, Kang, suferă de o boală misterioasă care m-a făcut să mă gândesc la celebrul personajul rusesc Oblomov, din romanul cu același titlu.

Kang petrece ore în șir nemișcat în fața ferestrei, privind natura dezlănțuită de vânt și ploaie, cu un pahar de apă în mână. Zece minute trec. Alt cadru static în care îl vezi pe Kang în aceeași ipostază contemplativă undeva în natură. Într-o altă scenă, acesta se supune unui tratament medical bizar în care i se atașează o mulțime de electrozi conectați prin cabluri de corp și din care iese fum! Super ciudat. Filmul e fără dialog, deci misterul e total.

Publicitate

În partea a doua, Kang îl întâlnește într-o cameră de hotel pe Non, un tânar care ne e introdus anterior, într-un apartament mic din Bangkok unde pregătește mâncăruri tradiționale. Cea mai dinamică scenă e una în care Non îi face lui Kang un masaj cu finalitate erotică. Apoi o scenă tandră în care cei doi bărbați par să împărtășească singurătatea celuilalt.

Crezi ce vei afla până la finalul filmului ce boală a dat peste Kang? Suferința lui este oricum palpabilă.

film-salt-parasuta

Imagine din „Anne at 13,000 ft” Fotografie via site-ul oficial al Festivalului de la Berlin

3) Anne at 13,000 ft, de Kazik Radwanski

O descoperire în secțiunea Forum e acest film canadian în care personajul central, Anne, o tânără de 20 de ani, interpretată memorabil de Deragh Campbell, suferă și ea de o afecțiune emoțională și comportamentală care nu e niciodată numită în film.

Însă, în timp ce Kang din Days e clar depresiv, Anne are momente în care cu greu se poate opri din râs și face tot felul de poante nepotrivite. Ca apoi să treacă brusc la o stare emoțională complet diferită. Oamenii din jur o întreabă mirați: „What's wrong with you?”. Până și prietena ei cea mai bună, Sarah, are momente când pare că nu-i face față, deși ea e singura persoana care o înțelege și o susține.

Un film care nu dezvăluie nimic precis în legătură cu boala personajului, deși camera e tot timpul pe ea, de multe ori în close-up. Însă faptul că privești ceva de aproape nu înseamnă neapărat că vezi mai bine.

2) Favolacce, de Frații Fabiano and Damiano D'Innocenzo

Cu o viziune grotescă și extrem de cinică asupra naturii umane, filmul acestui duo regizoral italian, sub titlul Bad Tales, se derulează pe o proprietate rezidențială sterilă din suburbiile Romei, pe timpul unei veri fierbinți care încinge spiritele.

Multe familii trăiesc aici. Atmosfera e una de disperare și mânie reprimată care poate exploda în orice moment. La o petrecere pentru copii, tatăl unui adolescent de 12 ani o privește lung pe mama altuia și comentează față de un vecin toate modurile în care ar dori să o violeze. În baie, fiul său se uită cu un prieten la site-uri porno din mobilul tatălui. Într-o altă scenă, o adolescentă însărcinată îl tachinează pe puștiul în chestiune într-un crescendo de gesturi provocatoare. Când acesta îi oferă un biscuit, ea își scoate sânul din sutien și stoarce câteva picături de lapte în care înmoaie biscuitul.

Dacă tații sunt sadici, mamele sunt în general indiferente. Suspansul filmului va fi satisfăcut pe deplin într-o scenă atât de șocantă, cu o punere în scenă atât de meticuloasă, încât rămâi complet blocat.

1. Welcome to Chechnya, de David France

Cel mai devastator film al festivalului, documentarul cineastului și jurnalistului de investigații britanic David France, expune campania de tortură și crimă care vizează bărbați și femei gay sub conducerea liderilor din Republica Rusă Cecenia. Într-o acțiune coordonată demarată în 2017, autoritățile cecene au arestat bărbați și femei gay și bisexuali și i-au dus în închisori ilegale, unde au fost torturați și obligați să-i denunțe pe alții. Unii au fost executați, alții eliberați, doar ca ulterior să fie supuși „uciderii de onoare” de către familiile lor. Filmul conține CCTV footage șocant, vezi efectiv cum un individ își ucide fratele sau sora în mijlocul străzii, noaptea, cu un bolovan.

În acest mediu de prejudecăți, ură și nebunie generalizată, un grup de activiști LGBTQ slab dotat și subfinanțat se mobilizează, în ciuda faptului că are puțină experiență în astfel de activități periculoase. Filmul e structurat pe eforturile lor de a se confrunta cu atrocitățile anti-LGBTQ din țara în care trăiesc. Deschid o linie telefonică prin care victimele pot solicita ajutor, oferă adăpost temporar, sprijin psihologic și financiar și uneori identități noi și plasamente în afara țării.

Pentru a le proteja identitatea, France le alterează vocile, folosește pseudonime și o nouă tehnică digitală „face double” bazată pe inteligență artificială și machine learning, care nu a mai fost folosită niciodată în filmarea documentară. Această tehnologie permite victimelor să-și spună adevărul, în timp ce poartă chipul și vocea altcuiva.

Filmul conține și un interviu cu liderul cecen susținut de Kremlin, Ramzan Kadyrov, care a negat toate acuzațiile, susținând că nu există oameni gay în Cecenia! Iar dacă există, să se ducă toți în Canada!

Editor: Iulia Roșu