Am băut câte nouă doze de suc fără zahăr pe zi, timp de zece ani, și am ajuns rău

Stau la masă și încerc să scriu articolul ăsta, dar nu mă pot gândi decât la cele șase cutii de suc ascunse în geanta mea. Le aud cum mă cheamă. În ultimele zile, m-am abținut să mă uit la ele, dar astăzi mă atrag de parcă nu am niciun control. Îmi lasă gura apă și îmi tremură mâinile în timp ce torn sucul dulce și acidulat într-un pahar cu gheață.

Salut, mă cheamă Natasha și sunt dependentă de suc fără zahăr.

Deși multe persoane ar zice că asta nu e dependență, experiența mea spune altceva. Totul a început în 2012.

Eram în al doilea an de facultate. În timp ce toată lumea din jurul meu descoperea vicii precum țigările, alcoolul și drogurile, eu nu eram prea interesată de ele. Văzusem cum consumul excesiv de alcool și de droguri distruge familii și uram mirosul de fum de țigări pe haine. Așa că, în timp ce prietenii mei beau și fumau, eu sorbeam fericită dintr-o băutură răcoritoare carbogazoasă, gândindu-mă că sunt deșteaptă că mă țin departe de viciile periculoase.

Tot în același an am fost prima oară la un nutriționist. Mâncam foarte nesănătos și mă îngrășasem groaznic. Când n-am mai încăput în haine, m-am dus la un nutriționist care s-a uitat la mine cu milă. „Ce frumoasă ai fi dacă ai slăbi un pic”, mi-a zis. Am dat din cap amabilă, pntru că pe atunci nu realizam ce urâte erau cuvintele astea și ce stereotipuri de frumusețe promovează. Pe măsură ce îi spuneam ce atrocități băgam în mine zilnic, nutriționista lua notițe. La final, mi-a zis că dacă tot beau atâta suc carbogazos, măcar să fie fără zahăr. 

Pentru mine a fost un moment de tip „Evrika!”. Mă gândeam că doctorul o să-mi spună să renunț de tot la sucurile mele. Dar nu, puteam să consum varianta cu zero calorii și gata, aveam o viață sănătoasă! Sau cel puțin așa am crezut. Odată cu trecerea anilor, dependența mi s-a înrăutățit. Mă trezeam și deschideam direct un suc și-l dădeam pe gât. Mergeam la facultate cu sucul în mână. La fiecare oră, prietenii mei auzeau sunetul familiar, psst, urmat de un gâlgâit lacom.

Pe măsură ce mi-a crescut toleranța, a crescut și nevoia de a consuma tot mai mult suc. Prin 2017, beam deja șase doze pe zi. În 2019, am ajuns la șapte. La începutul acestui an, oscilam între opt și nouă.

Dar apoi a început carantina de coronavirus și lumea mea s-a destrămat. Nu mai aveam acces la băutura mea preferată. Am căutat prin aplicații pe telefon să văd care dintre ele livrează acasă și sucul meu, dar n-am găsit nimic. Nici magazinele de la mine din cartier nu-l vindeau. Am încercat să îi rog să devină distribuitori. Când găseam un magazin care avea, îmi umpleam coșul ca nebuna de se mirau vânzătorii. Tot citeam articole despre cum se chinuie alcoolicii pe timpul carantinei, pentru că nu mai au acces la alcool atât de ușor. Unii recurseseră la sinucidere pentru că nu reușiseră să-și bea doza zilnică; alții muriseră pentru că încercaseră să înlocuiască alcoolul cu gel dezinfectant pentru mâini. „Ce proști!” m-am gândit. Chiar nu au niciun fel de control? Bineînțeles, am ignorat complet faptul că și eu sufeream de o dependență chimică. Nu mă înțelege greșit – nu compar dependența de alcool cu dependența de suc fără zahăr. Sunt perfect conștientă de efectele distrugătoare ale alcoolismului. Dar sunt conștientă și de propria mea ignoranță în momentele în care îi judec pe alții.

De-a lungul anilor, familia și prietenii au încercat să mă oprească să mai consum atâta suc. Eu le dădeam peste nas: „Și tu fumezi zece țigări pe zi!” sau „Măcar eu nu beau alcool până vomit la petreceri!” Mă supăram și nu mai vorbeam cu ei, îi acuzam că încearcă să mă controleze. Îmi apăram constant obiceiul și susțineam că e cel mai sănătos viciu pe care îl poate avea cineva. Dar până la urmă am început și eu să-mi pun întrebări.

De-a lungul anilor, chiar dacă am reușit să-mi schimb unele obiceiuri alimentare proaste, sănătatea a continuat să mi se deterioreze. Aveam constant dureri de încheieturi, dureri de cap, amețeală. Și mă săturasem să am mereu grijă să calculez câte doze de suc iau la mine ca să nu rămân fără.

Se simțea și la portofel. În 2019, cred că am dat peste o mie de dolari pe suc. Dar nici măcar nu mă mai bucuram să-l beam, mă epuiza nevoia constantă de a-l consuma. Nu mai simțeam nicio plăcere. Dar îmi era și foarte frică să mă opresc. După ce ai băut zece ani ceva în fiecare zi – mai ales o băutură aparent inocentă, care e legală și se găsește peste tot – simți că ceva lipsește după ce renunți la ea. Îmi era frică numai la gândul că va trebui să renunț. Ce o să fac dacă cineva îmi oferă o doză?

M-am trezit în iunie, anul ăsta, când mi-am făcut analizele. Am aflat că am colesterolul mare, rinichii erau cu un picior în groapă, ficatul era varză, inima avea probleme, încheieturile îmi erau inflamate. M-am uitat la raport și apoi am văzut cutia de suc de pe biroul meu. Am realizat brusc abuzul sistematic la care îmi supusesem corpul ani de zile.

Cercetările spun că sucurile carbogazoase dau dependență din cauza combinației letale de îndulcitori artificiali precum aspartamul, cafeină și bule. Deși unele teorii susțin că înclinația spre dependențe e genetică, altele spun că, după ce ți-ai dezvoltat toleranța, centrii de recompensă din creier vor tot mai mult. Msora-Kasago, un nutriționist înregistrat la Academia de Nutriție și Dietetică, a zis că, atunci când bei un suc carbogazos, acesta îți stimulează receptorii de gust, din cauza îndulcitorilor atificiali, și pregătește creierul pentru o recompensă pe care acesta nu o primește. Din acest motiv, centrii plăcerii din creier sunt suprastimulați și te fac să pui mâna pe următoarea doză de suc. Sucul fără zahăr te face să nu mai simți gustul alimentelor dulci precum fructele, a zis Brooke Alpert, dieteticiană și autoare a cărții The Sugar Detox. „Îndulcitorii artificiali stimulează producția de insulină, care face corpul să stocheze grăsime și așa ajungi să te îngrași”, a zis Alpert.

În cazul meu, eram convinsă că nu-i făceam corpului niciun rău, pentru că nu băgam în el calorii. Dar deși eram mulțumită că nu mă îngraș, nu am luat în considerare celelalte ingrediente nocive din suc. Deși știința a obținut rezultate diverse din studiile făcute pe sucul fără zahăr, unele îl asociază cu diabetul, bolile de inimă și de rinichi. Companiile care produc sucuri de tip Cola au fost acuzate adesea că „expresia fără zahăr e falsă și induce consumatorii în eroare”.

Când am văzut rezultatele analizelor, m-am hotărât în sfârșit să am grijă de mine. A durat două zile până am băut următoarea doză de suc. După asta, am hotărât să mă las total și brusc. Tot două zile m-a ținut. De câteva zile, am înlocuit sucul cu apă și limonadă de casă. Îmi e teamă de cum o să decurgă asta, dar vorbesc despre dependența mea cu oamenii din jur și scriu articolul ăsta, ca să-mi asum responsabilitatea pentru faptele mele. Mă ajută.

În retrospectivă, cred că dependența mea are legătură cu anii în care am suferit de stimă de sine scăzută, anxietate și stres. Am fost convinsă că trebuie să slăbesc, că trebuie să fiu calmă, că trebuie să mă relaxez. N-am putut niciodată să fiu eu însămi și atât.Nu mi-am luat niciodată timp să înțeleg de unde venea tensiunea asta și cum o puteam gestiona. O tratam cu sucuri.

Dar acum încerc din toată inima. În fiecare zi. N-am mai băut suc de ceva vreme și am speranța vie. Am scris articolul ăsta ca să-mi pun gândurile în ordine. Și paharul pe care mi l-am pus în față când am început să scriu articolul? Paharul plin cu o băutură colorată și acidulată care stă fix în fața mea? O să-l arunc chiar acum în toaletă.