Sex

Toate lucrurile pe care ar fi trebuit să le știi despre sex, dar n-a avut cine să ți le spună

Aici intervenim cu newsletterul VICII x DELICII în care discutăm deschis despre sex, o viață sexuală bună și sfaturi care să facă lumină în dileme
VICE România
Bucharest, RO
cum sa faci sex mai bun, ce e consimtamantul, cum obtii orgasm
În VICII x DELICII ai parte de o discuție onestă despre sex, intimitate, dating, orientări sexuale, boli cu transmitere sexuală sau kink-uri. Foto: Velizar Ivanov / Unsplash

Tot ce ține de sex e important. Ca dovadă că ai dat click pe acest articol în speranța că vei descoperi ceva nou. Din păcate, cenzura din online și rușinea cultivată de mulți în România fac ca accesul la informațiile corecte despre sex să fie restricționat. 

Astfel lipsește o discuție onestă despre intimitate, dating, orientări sexuale, identitate de gen, boli cu transmitere sexuală, cum să sau kink-uri. Și, desigur, despre educație sexuală, așa cum nu se face în școlile din România. Aici intervenim noi cu newsletterul VICII x DELICII, un spațiu safe în care să găsești răspunsuri la dilemele tale din partea unui expert, sub anonimat.

Publicitate

Newsletterul vine în fiecare joi în inbox, așa că abonează-te acum aici la VICII x DELICII ca să nu ratezi ediția următoare cu informații documentate, sincere și necenzurate despre subiectul ăsta considerat tabu în România. 

Răspunsuri despre sex în VICII x DELICII de la VICE

„Sunt bărbat și îmi place sexul anal. Nu îmi plac bărbații, deci cum pot să-mi conving prietena să-mi facă asta?”

Iată o dilemă importantă, noroc că ai de unde să începi acum cu un răspuns numai bun ca să-ți extinzi viața sexuală.

„E util ca această conversație să înceapă sincer și foarte vulnerabil, orientată către voi ca un cuplu. Asta poate arăta ceva de genul: «Țin foarte mult la tine și sexualitatea noastră e foarte importantă pentru mine. Am încredere în tine și de aceea am curajul să discut subiectul acesta cu tine. Mi-aș dori foarte mult să încercăm ceva nou pentru noi.»

Genul ăsta de discuție, în care partenera înțelege ce e important pentru tine în sexul anal și cum poate asta să vă ajute pe voi, ca un cuplu, e ceva ce o poate ajuta să fie mai deschisă către a oferi sex anal.”

„Ce sfaturi ne poți da pentru 3some mmf (two men, one woman) și swing parties?”

„Pentru cluburi de swing, printre cele mai cunoscute sunt Attraction Club și Bad Romance. Dacă doriți mai degrabă o atmosferă intimă și să dați de cupluri, vă recomand să mergeți în timpul săptămânii. Dacă vreți mai multe persoane și mai mulți tipi singuri, atunci o seară de weekend este mai potrivită pentru voi.

Publicitate

Aveți grijă doar că în cluburile de swing nu se cere întotdeauna permisiunea înainte de atingere și asta e o chestie pentru care e bine să fiți pregătiți și să discutați dinainte care sunt limitele voastre de confort.

Cât despre persoane potrivite pentru o experiență cu un al doilea bărbat, aș recomanda să o lași pe ea să aleagă persoana. Din cauza multor experiențe nedorite cu tipi, femeile știu să recunoască un creep lipsit de respect mult mai bine decât pot bărbații.

Înainte de a avea experiența intimă, întâlniți-vă cu candidații la o cafea, ca să vă asigurați că amândoi sunteți confortabili cu persoana respectivă. Nu vă grăbiți pentru că, vă asigur, sunt multe, multe opțiuni.”

„Cum știi sigur că ai orgasm? Care ar putea fi cauzele și soluțiile dacă nu ai?”

E o problematica importantă și trebuie să ai un punct de pornire, nu? De la întrebarea unui abonat VICII x DELICII am ajuns la câteva răspunsuri care ar putea face lumină și în viața ta intimă.

„Dacă ești în căutare de semne ca ai orgasm, poți să-ți urmărești corpul când faci sex sau te masturbezi. Poți să simți o tensiune și apoi o senzație de eliberare sau cum ți se contractă mușchii vaginului și anusului. Poți să-ți simți bătăile inimii mai rapide și o schimbare în felul în care respiri.

Important e să știi că nu toată lumea are orgasme și orgasmul nici nu e cea mai importantă sau cea mai interesantă parte a sexului. Mult mai important ar trebui să fie dacă te simți în siguranță sau relaxată atunci când faci sex.”

Publicitate

„Care ar trebui să fie procesul de masturbare la femei, dar și la bărbați? Și ar trebui să fie altfel de cum e evident?”

„Nu există un mod standard, o tehnică anume de masturbare. Fiecare om e diferit, iar asta înseamnă că și stilurile de masturbare diferă într-o oarecare măsură. Însă îți pot satisface curiozitatea prin a-ți trasa câteva «linii ajutătoare».”

„Cum pot ajunge la squirting?”

Arată bine în filmele porno, dar e mai mult de atât? Desigur că. Un prim punct de pornire e că nu toate corpurile pot face totul.

„Dacă vrei să faci squirting pe timp de sex solo recomand cu căldură o jucărie curbată bine. Orice dildo sau vibrator curbat e numai bun. Altfel e mai greu să-ți iasă mișcarea, mai puțin dacă ai degete extrem de lungi (caz în care te super invidiez).

Dacă vrei să faci squirting alături de parteneri, atunci învață-i mișcarea aia cu degetele de vino încoa’. Știi tu, palma în sus, degetul mic și inelarul strânse în palmă, iar arătătorul și mijlociul se mișcă de la întinse la strânse spre palmă. Și aici chiar e nevoie de antrenament de rezistență, pentru că partenerii doritori chiar vor face mișcarea asta ceva vreme, mai ales la început de explorări. De aia recomand și aici o jucărie curbată.”

„Cum să rezist mai mult la pat?”

E probabil unul dintre cele mai căutate răspunsuri.

„Dacă ești un tip hetero, devino un expert al clitorisului și cât te ține erecția va fi cea mai neimportantă parte a contactului sexual cu partenera. Oricum, indiferent de genul persoanelor care te atrag, dacă vezi că se simt bine în intimitate cu tine o să capeți mai multă încredere și va reduce presiunea.

Publicitate

Apoi, dacă tot îți dorești să prelungești bucuria erecției pentru tine, poți face exerciții Kegel (da, sunt bune și pentru bărbați, ca să te învețe controlul mușchilor).”

„E sexul fără prezervativ atât de bun?”

Plăcarea nu se rezumă doar la aceasta bucată de protecție pe care o ai între tine și partener. Aici e, mai degrabă, o chestiune care ține de altceva.

„Poți sacrifica limita pe care o ai legată de prezervative pentru a face sex cu tipul ăsta pe care îl placi mult. Dar ține cont că dacă asta e mentalitatea pe care o are legată de prezervative, atunci e cineva cu un grad mare de risc.”