mancare

Cele mai nasoale lucruri pe care le trăiești când ești chelner în România

Cea mai dureroasă chestie pe care i-o poți faci patronului unui restaurant este să-i ceri salariul.
3.5.17
Tipul ăsta nu are nici o legătură cu articolul, dar, probabil, nici el nu e prea fericit. Fotografie de Gaze, via Flickr

Sunt ospătar într-un restaurant din Satu Mare. Fiecare meserie are și părți bune și părți rele. Uneori însă, nu știu de ce, le ținem minte numai pe cele rele. Am ales meseria asta acum 12 ani, pentru că eram empatic, comunicativ și amabil. Cu alte cuvinte, la vremea respectivă, credeam că astea sunt calitățile care mă vor duce spre o viață reușită. Și, de ce nu, mă vor ajuta în carieră.

Hai să-ți povestesc însă cum arată o zi din viața mea de ospătar. Ca să vezi și tu, dacă aceste calități m-au ajutat sau nu în viață.

Publicitate

Ziua mea de muncă începe la 6,30 dimineața. După ce mă trezesc, mă uit în oglindă, iar uneori îmi dau două palme, ca să mă obișnuiesc cu coșmarul ce urmează. Trebuie să fiu însă tare și să pornesc „la luptă". În drum spre locul de muncă, mă salută, cu respect, câțiva boschetari, bețivani și prostituate. Fac parte dintre cei care, cu o seară înainte, au băut „un cincizeci" la mine. Nirvana nu-i însă departe, ajung imediat. Din colțul străzii simt deja putoarea de tocăniță, ce va fi servită la vestitul meniu al zilei.

Citește și: Care-s mizeriile pe care le fac patronii de restaurante din România (de la care faci toxiinfecție)

Deschizând porțile „Raiului" realizez că s-ar putea ca munca de azi să fie, de fapt, pe banii mei. Încep să caut prin stoc după sticlele lipsă. Găsesc flacoanele de apă umplute cu apă de la robinet, de dragul meu coleg. Mai miros și cafeaua, că precis iarăși a furat-o și a pus nășpătură în loc. Diferența dintre noi este aceea că eu sunt ospătar, iar el hoțspătar. S-ar putea însă ca el să-și fi ales mai bine meseria. Mie îmi place însă să dorm liniștit noaptea… Probabil, comoditate.

În fine, după controlul ăsta de rutină, îmi salut colegii din bucătărie, că doar sunt om civilizat. Evident, doar pe ăia care nu și-au dat demisia de ieri și până azi. Patronul nostru știe să-și fidelizeze angajații, e recunoscut pentru asta.

Citește și: Am vorbit cu bucătari despre cele mai penibile accidente din restaurante

După asta, îmi pun cămașa de „cavaler". Descopăr o pată-două de mâncare din meniul de ieri, dar nu contează. Mai merge și azi.

Acum, urmează partea mea preferată. Ne așteptăm clienții, cu zâmbetul ăla fericit pe față, de om care câștigă salariul minim pe economie. Noroc cu statul nostru de drept.

Publicitate

Ca o paranteză, însă, nu am nicio garanție că voi primi salariul ăsta în întregime și, mai ales, la timp. Dacă totuși se întâmplă „minunea" asta, din cele 10-12 ore lucrate zilnic, la ITM au fost declarate doar 4. Nu prea ai cu cine să te cerți. E viața grea și pentru patronii noștri. Își sacrifică și ei din timpul lor prețios, de a ne face favoarea să ne jumulească.

Întâlnirea cu patronul e ca o ploaie fierbinte de vară

Gata, pssst a venit bossul. Văd că parchează - știm, firma nu merge cum ar trebui, doar de aia coboară dintr-un BMW tip limuzină - și, spre norocul nostru, o aduce și pe gagică-sa, o pițipoancă mai tânără cu 10 ani, care, din spusele ei, nu știe să gătească decât cartofi pai!

Boss-ul începe să-mi dea ordinele de dimineață. Deși e ora 11, atât el, cât și gagică-sa arată foarte somnoroși. Cam astea sunt dispozițiile pe ziua de azi:

Nu cumva să dau bonuri toată ziua și la toată lumea.
Ar fi de-a dreptul strigător la cer să plătesc ceva din datoriile pe care le avem la agenții care ne-au adus marfă în urmă cu două-trei luni.
Să nu uit să preiau motorina „la nașpa".
Citațiile pentru firma veche (care e tot a lui) să le trimit înapoi.

Numai chestii din astea, de bun simț.
După ce ne-au trasat sarcinile astea, patronul și prietena lui se fac nevăzuți. Cine știe, poate e ultima data când îi vedem pe ziua de azi. Speranța moare ultima. Și probabil șoarecii din depozit.

Fotografie de Ancora Waiter, via Flickr

Încep să sosească primii clienți. Mulți dintre ei sunt la fel de culți și educați ca patronii; măi, băi, adu-mi, fă-mi, pune-mi. Fiecare are o nemulțumire, dacă nu în legătură cu mine, atunci cu mâncarea pe care i-o servesc. Dacă omul are doar o problemă cu viața, așa, în general, atunci e bine. Nu trebuie decât să-l ascult și am scăpat. Bine, trebuie să și zâmbesc și, din când în când, să dau din cap.

E ca și cum mi-aș vinde sufletul dracului pentru un leu.

Publicitate

În timp ce-mi fac treaba, mă sună patronul care-mi spune că seara o să fie „un chef cu câțiva prieteni". Vestea proastă e că o să rămân peste program. Vestea bună e că am aflat chestia asta din timpul zilei. Se putea și mai rău, adică să aflu la terminarea programului.

Citește și: Toate greșelile pe care le fac românii la grătar

În timpul convorbirii cu boss-ul, profitând de un moment de respirație, îndrăznesc să-l întreb de salariu. Zbang. Un moment de pauză, după care primesc răspunsul: „O să primești… mai vorbim… pa!"

Bine, speram și eu să-mi primesc salariul, eu voiam să aflu și când anume o să se întâmple chestia asta. Poate data viitoare.

Mai rău decât patronul nu poate fi decât… managerul

Trebuie să recunosc însă că sunt norocos deoarece nu m-am întâlnit azi cu „managerul". Asta este o tipă angajată de patron să vegheze ca nu cumva să mâncăm o felie de pâine în plus, să nu fie aprinse prea multe becuri (că doar în beznă văd clienții mai bine prețurile din meniu). Oricum doamna manager e ținută acolo pentru liniștea patronului. Probabil că îi șoptește zilnic în ureche că nu merităm mai nimic, suntem niște proști cu 12 clase (unii dintre noi vorbesc două-trei limbi, dar asta nu mai contează) și că nu avem de ales, trebuie să muncim pentru cât ne dă, pentru că avem și noi facturi și chirii și nu ne permitem să ajungem în stradă.

Cei mai mulți oameni care lucrează în domeniul ăsta înțeleg ce înseamnă să fii „3 în 1". A fi ospătar înseamnă, de fapt, că ești atât ospătar, cât și barman, dar și femeie de serviciu. De fapt, e de înțeles de ce face patronul asta: dacă ar mai plăti doi oameni sau ar da salarii decente, din ce bani ar mai merge iarna la schi, iar vara la Roma?

Citește și: Cum să faci grătar în București

Bacșișul e prezent în orice discuție când vine vorba de salariul unui ospătar. Dar eu, după atâția ani în branșa asta atât vă spun: fraților, nu vă mai bazați pe bacșiș. Nu mai lasă lumea nimic, și așa mâncarea e scumpă și proastă, de unde să mai lase ceva? În ziua de azi, ești norocos dacă rămâi cu niște mărunți cu care să-ți cumperi pâine cu salam. Fără margarină că deja e prea mult.

În încheiere aș vrea să le transmit ceva patronilor de restaurante și, în general, angajatorilor din comerț. Unora dintre noi chiar le place meseria asta. Dar nu suntem de acord să-și bată joc așa de noi. Să nu uite că noi, ospătarii, le știm toate șmecheriile, știm cum au rezolvat uneori cu controalele sau cu contractele de muncă. Nu merităm să fim luați chiar de proști.

Citește și alte articole despre restaurante:
Restaurantul ăsta a interzis să vii cu copii și acum nu mai face față comenzilor

Cum zic chelnerii că ar trebui să te porți cu ei ca să nu te trezești cu scuipat în mâncare

Am mâncat la restaurantele din Parlament ca să văd cu ce se hrănesc cei mai bogați oameni din România