Chestii

Hai să recunoaștem odată, vara e de rahat

Tre' să-mi cumpăr un ventilator. Corpul meu are nevoie imperioasă de înghețată.
22 Iulie 2016, 5:00am

(Fotografie via teakwood)

Am ajuns la concluzia că vara e de căcat. E păcat, dar e un adevăr pe care trebuie să-l recunoaștem cu toții. Îngropat în gerul rece și alb al iernii, în nopțile lungi de toamnă, printre vlăsatarele proaspete și vioaie ale primăverii, tot ce-ți dorești e vara. Și-apoi te lovește ca o bombă și ești: păi, să-mi bag pula. Vara asta n-are niciun sens și e total de căcat. Tre' să-mi cumpăr un ventilator. Corpul meu are nevoie imperioasă de înghețată. Îmi trebuie o înghețată, mai mult decât am nevoie de sânge. Urăsc chestia asta din tot sufletul. Detest căldura asta sinistră.

În fine, mulți dintre „fanaticii verii" – de-ăștia cărora chiar le place să iasă afară la prânz și să mănânce departe de birou, de exemplu, oameni cărora le lucește bronzul sănătos, în loc să se umple de pistrui instant, oamenii cărora le place să bea cocktail-uri pe bază de suc de fructe pe lângă piscine în aer liber – mulți dintre fanatici din ăștia ai verii, vor să mi-o tragă. Zic că părerile mele despre vară sunt nasoale, că sunt greșite, că o parte foarte profundă, chiar fundamentală, din mine se înșală, că tot ce credeam că știu e greșit. Așa că iată o listă să le mai închidă gura cretinilor ăstora:

E IMPOSIBIL SĂ DORMI

Fie te marinezi încet într-un bain marie din propria transpirație sau te trezește la trei dimineața un răsărit inexplicabil sau, altfel, toate celelalte animale de pe lume au hotărât să o ia razna zgomotos de la căldură și, ca atare, mormăie și ciripesc pe-afară, lângă dormitorul în care tu, lipicios de la propria transpirație grotescă, te perpelești și te foiești deasupra unei pilote și sub un cearșaf, pentru că jos e sus și sus e jos vara, care-i de departe cea mai nasoală lună a anului.

(Poza asta e via, și nici nu-mi vine să cred că tastez așa ceva, „Hotlanta Voyeur")

DILEMA PANTALONILOR SCURȚI

E greu de spus dacă chiar ar trebui să port vreodată pantaloni scurți, pentru că: 1. Sunt englez și, ca atare, n-aș face niciodată așa ceva; 2. Picioarele mele sunt ridicol, absurd de albe, picioarele mele sunt petrecerea de ziua Americii dată de Taylor Swift; 3. Chiar e vreodată acceptabil, pe bune, să-ți expui picioarele și/sau labele picioarelor în fața oamenilor cu care lucrezi, oamenii de la care trebuie tot timpul să pretinzi respect; 4. Singura pereche de pantaloni scurți pe care o dețin sunt ăia de baie, deci chiar acum stau așezat la birou și, în ochii întregii lumi, arăt ca și cum aș putea oricând să mă-ntorc și să mă arunc ghem într-o piscină și 5. Pantalonii scurți sunt, în mod clar, vârful unei pante alunecoase la capătul căreia ajungi să mergi pe stradă fără cămașă, așa începe, exact așa începe să se ducă totul dracului, asta va duce, în mod inevitabil, la arestarea mea de anul viitor, în fața McDonald's-ului din Brixton, unde eu, alb și flasc și unduios o să urlu: „DAR DREPTURILE MELE CETĂȚENEȘTI, NU VOIAM DECÂT NIȘTE DIPPERS, NU SCRIE NICĂIERI CĂ NU SERVIȚI DACĂ N-AM CĂMAȘĂ, ĂSTA-I UN STAT INTERVENȚIONIST!" Acestea fiind zise, dac-ar fi să port acum blugi mi s-ar încălzi coaiele atât de tare c-ar exploda și-aș muri, așa că aia e.

ÎNGHEȚATA MAGNUM CURGE

La ora patru după-amiaza, din luna iunie până la începutul lui septembrie și eu, ca și orice alt om de pe lume, am o poftă nebună de-o înghețată Magnum și, întrucât am ajuns la un indice de masă corporală pe care doctorii îl descriu ca fiind „extrem de nerecomandabil din punct de vedere medical", sunt, din nefericire, incapabil să rezist unor asemenea porniri. Asta duce la două probleme, poate trei, cel mult cinci:

1. Dacă te duci la magazin să-ți iei un Magnum se aplică aceleași reguli ca și cele despre ceai, adică trebuie să întrebi pe toată lumea din birou dacă nu vor și ei un Magnum și așa ajungi în posesia unui pumn de mărunt jegos de la alții, cineva n-are decât o bancnotă de 20 de lire, așa că „îți rămân dator cu un Magnum", o înțelegere despre care știți amândoi că nu va fi niciodată onorată, și te vei duce la magazin cu un bilet post-it pe care scrie „1 X CLASICĂ 2 X CIOCOLATĂ ALBĂ 1 X MENTĂ (SAU CLASICĂ)" și sfârșești la o coadă cu alți șase oameni, cu toate Magnum-urile de pe Pământ în brațe, în timp ce ele se topesc încet și ți se preling pe antebrațe;

2. Când te-ntorci la birou și începi să mănânci mai-sus-menționatul Magnum, o să ai exact conversația de mai jos, cuvânt cu cu cuvânt:

- Ooo, ce-ai tu acolo?
[Tu, în timp ce, în mod evident, mănânci un Magnum] - Un Magnum.
- De care?
[Tu, în timp ce, în mod evident, mănânci un Magnum cu ciocolată albă] – Cu ciocolată albă.
- Ooo. Trebuia să-ți iei din ăla nou, cu caramel.

Citește și Poveștile oamenilor cu cele mai penale aventuri de-o vară

DACĂ VOIAM SĂ AFLU CE PĂRERE AI TU, LYNN, DESPRE CE FEL DE MAGNUM SĂ-MI IAU, TE-AȘ FI ÎNTREBAT...

Și așa ajungem la punctul 3:

3. Punctul 3 e că, nu, nu trebuia să încerci noua aromă de Magnum, se tot pișă pe aromele de Magnum, dar ierarhia e, în continuare, aceeași: 1. Magnum cu ciocolată albă 2. Magnum cu migdale. 3. Magnum clasic 4.-100. Toate celelalte arome căcăcioase de Magnum, fără discuții și alte subtilități, îți zic asta doar ca să te scutesc de dezamăgirea tâmpeniilor cu dublu ciocolată neagră/caramel pe care-a trebuit să o îndur acum câteva săptămâni, de ce-ar face un Magnum atât de nasol...

4. Înghețata Magnum, deși delicioasă, o să te lase cu mânuțe foarte lipicioase, măi, cățel murdărel, măi, măi murdar cățel, măi porcușorule;

5. Singura chestie pe care poți s-o faci după ce ai mâncat un Magnum la birou, la muncă, e să te cari, în pula mea acasă, pentru că acum n-o să mai faci nimic tot restul zilei, Magnumul ți-a alterat, subtil toate rotițele și piesele din creier, pe care acum l-a băgat în „modul de vacanță", de asta n-ai cum să scapi, poți doar să-ți iei o Corona, să bagi în ea o felie de lime și s-o bei la birou, frate, nu mai faci tu acum niciun Excel, nu, știi că nu și știu și eu, mai dă-le dracu' pe toate.

Ăsta-s eu, în timp ce-o șterg la magazin (Fotografie via Audrey)

EȘTI BEAT NON-STOP

„Bere? Bere". Așa o arde toată lumea pe care-o știi în perioada asta, numai asta mai știu să spună. „Prosecco? Un prossecuț mic?" E-atât de cald încât e acceptabil să bei rom. Te așezi pe un petic de iarbă de lângă birou, îți mănânci prânzul preambalat și te întrebi: „Acum, pe bune, chiar ar fi atât de nasol dacă m-aș duce să-mi iau o singură doză de Heineken, s-o beau cu asta?" Ar fi, dar tot o faci. Și acum, în fiecare weekend, oamenii vor să mergi cu ei în parc, ca să zaci pe o pătură și să vă uitați la un prieten comun, care se joacă leneș și de unul singur tenis de picior, în timp ce voi toți beți vin. Azi-noapte am mers pe jos spre casă și-am băut două beri pe drum spre casă. Nici măcar nu-mi mai aduc aminte cum e să fii treaz, nu-mi amintesc cum e să gândești clar, nu cunosc bucuria de a trăi o viață de hidratare corespunzătoare, nu pot decât să gândesc printr-o pâclă leneșă de amorțeală la beție și-așa o s-o țin cel puțin până-n septembrie și, în cel mai rău caz, până mor, ajută-mă, doamne, ce-aș da acum pe gât un gin tonic, lejer.

Citește și Oamenii mi-au povestit care au fost cele mai nasoale joburi de vară pe care le-au avut

O IEI COMPLET RAZNA DE LA SOARE

N-ai cum să mai fi avut vreun gând rațional și non-dement din, gen, luna mai. Nu minți. N-ai cum să nu fi făcut ceva absolut cretin, doar pentru că e cu cinci grade mai cald decât de-obicei.

ARSURILE DE SOARE, PERMANENTA LOR AMENINȚARE

Nu se aplică pentru toată lumea, dar ca președinte ales al filialei Clapton al Clubului Social de Băieți Palizi (a nu se confunda cu KKK-ul, nici n-am cum să insist prea mult pe chestia asta), pot să spun că arsurile de soare sunt o problemă reală și linia subțire dintre „un bronz sănătos, ca lume" și „ai nasul atât de roșu încât te ia HR-ul într-un birou separat să te-ntrebe dacă ai o problemă cu alcoolul" poate fi depășită în circa 45-50 de secunde de expunere directă la soare, după care, pac, aia e, te-a distrus soarele pe viață, mersi, băi „soare", ce să zic.

Ăsta e feed-ul tău de pe Instagram, 30 de poze la rând, după o sâmbătă călduroasă (Fotografie via Bruno Caimi)

TREBUIE SĂ BEI ABSOLUT NON-STOP APĂ SAU MORI

Ăh, e așa un căcat nesfârșit să fii viu. Azi m-am pișat de vreo-mie de ori. M-am pișat de-un milion de ori. Am consumat oceane de Evian. Sunt apă și pișat. Asta-i tot ce sunt acum. Încă-mi mai e sete. Hidratarea nu se oprește, nu se termină niciodată. Bea tone de apă sau o să adormi și-o să mori. De-aia e vara de căcat: dacă nu bei doi litri din cea mai plictisitoare băutură cu putință, n-o să-ți mai bată inima-n piept.

NESFÂRȘITA, CONSTANTA PRESIUNE DE A GĂSI SUNETUL DE BUBUIALĂ AL VERII

Ne trebuie un sunet al verii, avem atât de mare nevoie de el, nu se poate s-avem vară fără el, fiecare vară are un vibe unic, o amprentă, nu există două veri la fel, o parte atât de mare din ADN-ul unei veri puternice are de a face cu sunetul de bubuială al verii, iar, imediat ce se termină vara o să ne plictisim de sunetul ales al verii, dar momentan nici n-avem unul, mă gândesc că poate-i „One Dance", dacă e s-o forțăm sau celălalt cântec al lui Drake, ăla pe care l-a făcut cu DJ Khaled, dar niciunul dintre ele nu-i chiar ce trebuie și ce zic eu aici e că există un gol pe care cineva – oricine – ar putea și-ar trebui să-l umple, dar e posibil să treacă toată vara și noi să rămânem fără sunet și ce ne facem dup-aia? Cine mai suntem fără un sunet al verii?

ÎNTREBAREA PERMANENTĂ DAC-AR TREBUI SAU NU SĂ-ȚI BAGI DE TOT PICIOARELE ȘI SĂ TE RAZI ÎN CAP, PE BUNE, E CALD ȘI PĂRUL ȚINE DE CALD, E SIMPLU, AI FORMA POTRIVITĂ A CAPUL, NU, POȚI S-O FACI, POȚI SĂ TE TUNZI DISEARĂ ACASĂ CU MAȘINA, O SĂ FIE MIȘTO, O SĂ-ȚI DEA PUTERE, O SĂ-ȚI RECAPEȚI O TEMPERATURĂ NORMALĂ A CAPULUI, O S-O ARZI CA DE NIRO ÎN TAXI DRIVER, O SĂ-L TAI NAIBII, O SĂ TE BRONZEZI MIȘTO PE CHELIE, DA

Singura chestie la care pot să mă gândesc, când nu mă gândesc cum îmi iau coaiele foc e dac-ar trebui sau nu să mă rad în cap și știu că n-ar trebui – clar n-am forma capului sau șarmul necesar, părul e tot ce am, o să arăt ca unul dintre copiii ăia de la școală care n-au voie să aibă părul mai lung de trei centimetri, ca să nu-și dea foc singuri, copiii ăia care par tare chinuiți, copiii care, cumva, se lasă de școală într-a zecea și nu observă nimeni, copiii ăia, ăia care n-au purtat niciodată uniformă și care, cumva, au adus odată un câine foarte rău cu ei la școală și l-au și dus la ore și profii n-au zis nimic, n-au zis niciodată nimic – și, da, dar, în fine, nu, oricum nu pot să nu mă gândesc că poate, poate, totuși, cu bretonul lipit de frunte cu transpirație, poate, totuși, aș putea cumva să mă rad în cap. Oare-aș putea? Și răspunsul e, de fiecare dată: nu, n-aș putea și nici tu n-ai putea.

19 IULIE, SAU: ZIUA NAȚIONALĂ DE CUMPĂRAT LYNX ÎN REGIM DE URGENȚĂ

Majoritatea oamenilor care folosesc transportul în comun de dimineață au bunul-simț să miroasă proaspăt ieșiți din duș, cu un pic de pudră de talc, dar există mereu un tip – mereu unul, înghesuit la etaj, așezat între alți patru oameni, un far de transpirație în mulțime – care s-a mirosit azi înainte să plece de-acasă și și-a zis: „Da, ok, miros ca un trening de fâș purtat, dar cred că e-n regulă", care și-a zis: „Ah, dar o să transpir la loc: n-are niciun rost să fac duș pe bune, o să mă clătesc un pic la coaie și la subraț", iar omul ăsta e, în esență, un terorist din punctul meu de vedere, un terorist al mirosurilor.

Și totuși: oare e el la fel de nasol ca valul de tipi care-au plecat azi de-acasă complet nepregătiți în ce privește transpirația și-a trebuit să-și cumpere, în regim de urgență, un tub de Lynx Africa de la magazinul Boots de lângă birou, pentru ca acum tot orașul să miroasă dulceag și lipicios, toate autobuzele să pută de aroma noilor sprayuri deodorant, doar acoperă mirosul, nu-l elimină, vara pute atât de nasol, pute ca o oră de sport la clasa a zecea unde, cumva, un milion de băieți tocmai au jucat frenetic dodgeball, miroase ca un fel aparte de iad? Nu. Nu e la fel de nasol.

STATUL LA MUNCĂ, CREAREA DE CONȚINUT ÎN MINE ȘI TURNĂTORII, E, ÎN ESENȚĂ, O FORMĂ DE TORTURĂ

Vreau să fiu afară, lângă o piscină gonflabilă, să fac chestii sincer obscene cu o înghețată Twister, dar, în schimb, trebuie să creez conținut pentru voi, găinușe ciripitoare, consumatoare de conținut, păsărelelor înfometate, aveți tot timpul nevoie de conținut, foamea voastră nu poate fi niciodată ostoită și îmi distruge viața, clipă de clipă.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre vară:
Vacanța de vară în Deltă e ca într-un film de Kusturica
Vacanța mea de vară cu fete la ștrand, grătare și bunici hip
Vacanța mea de vară e o prăjeală cu pisici, dinozauri și cruci