​Satul în care oamenii se stâlcesc în bătaie de Paște
Chestii

​Satul în care oamenii se stâlcesc în bătaie de Paște

Într-o zi în care sărbătoresc o reînviere, georgienii joacă un joc care-i face să se simtă vii.
17 Mai 2016, 9:25am

Fotografii de Robert Cooper

Sute de bărbați îl înconjoară pe Părintele Saba și așteaptă încordați. În venele lor clocotește un amestec de alcool, adrenalină și creștinism. Toți sunt concentrați la mingea neagră din piele de mărimea unui dovleac, din mâinile preotului satului. Sunt gata să explodeze. Un grup începe să cânte "Lelo, Lelo, Lelo". O vacă apare de nicăieri și începe să meargă spre preot de parcă ar înțelege că urmează să se petreacă ceva sfânt. Unul dintre bărbați gonește animalul, iar acesta dispare în mulțime. Se aude un pistol și Părintele Saba aruncă mingea de piele în aer. Așa începe Lelo, un sport anual sângeros din Georgia: cu o minge și un foc de armă.

Mingea coboară din cer, umplută cu nisip și rumeguș, amestec udat cu vin sfânt și apoi introdus în husă și cusut. Jucătorii sunt și ei plini cu vin, iar violența lor e aproape palpabilă în soarele aprins al după-amiezii. Când mingea lovește pământul, erupe haosul. Mulțimea se împinge și se lovește. Copiii, femeile și bătrânii se retrag spre margine și formează un cerc în jurul bărbaților. Majoritatea bărbaților se înghesuie spre centru și formează un miez de coliziuni perpetue care vor ține câteva ore, în timp ce încearcă să înhațe mingea și s-o transporte spre o poartă improvizată, ca să încheie meciul.

În fiecare an, de Paștele Ortodox – deci anul acesta s-a întâmplat pe 1 mai – are loc o bătălie pe strada pavată care trece prin lanchkhuti, un oraș din regiunea Guria a Georgiei. Jocul, dacă poate fi numit joc, e un amalgam de rugby, bătaie și moșeală. Violența e intimă, dar nu personală. Într-o zi în care sărbătoresc o reînviere, georgienii joacă un joc care-i face să se simtă vii.

Lelo nu are reguli. Există câteva obiceiuri vagi. Scopul e să duci mingea grea din piele la unul dintre cele două râușoare, care mărginesc orașul ca niște porți la un meci de fotbal. Jocul nu se termină până când nu se întâmplă chestia asta. Fiecare râu e la distanță egală de centrul orașului, unde părintele Saba începe meciul. Georgienii au alergat după mingea Lelo timp de trei secole: uneori s-au rănit grav, alteori chiar au murit. În viitor, sigur vor mai muri georgieni în cursa asta nebună. Toată lumea știe și înțelege treaba asta, așa e tradiția.

În timpul meciului de Lelo, orașul e divizat de o linie imaginară care e întipărită în mințile locuitorilor orașului Lanchkhuti ca un canion. Doar locuitorii din Lanchkuti și cei din satele vecine știu cine e în ce echipă, deși vin aici să participe persoane din toată țara. Oricine – fie că ți-e frate, fiu sau mamă – care locuiește pe cealaltă parte a liniei îți devine inamic. Una e Echipa de Sus, cealaltă Echipa de Jos. Nu există uniforme care să diferențieze jucătorii.

Între cele două râuri e piața cea mare din Lanchkhuti, care se închide în fiecare an pentru meciul de Lelo. Stațiile de autobuz, curților locuitorilor, toate sunt considerate terenul de joc. Dacă un jucător vrea să deraieze mingea, o poate arunca într-o zonă îngrădită. Dacă ești pe stradă, înseamnă că joci. Dacă nu te dai din cale, vei fi bătut, călcat în picioare, îmbătat cu vin roșu sau toate deodată.

După ce preotul dă startul jocului, mingea e văzută foarte rar. Cei care o găsesc, o țin strâns și încearcă s-o ascundă. Sunt împinși, zgâriați, striviți de ciment, fără șanse de scăpare. Așa a murit anul trecut un bărbat între două vârste. Numele său era Gocha Pirtkhalaishvili și a făcut atac de cord în timp ce era înăbușit de o masă imensă de jucători.

Conform tradiției, la sfârșitul meciului, mingea e lăsată pe mormântul persoanei din oraș care a murit cel mai recent din cauza acestui obicei. Anul acesta, mingea a fost plasată pe mormântul lui Pirtkhalaishvili. Anul trecut se va face o minge nouă și va începe un nou joc. În ciuda tragediilor care au loc din când în când, nimeni nu încearcă să facă meciul mai sigur. Toată lumea cu care am vorbit la meciul de anul ăsta mi-a zis că adevărata semnificație a jocului e tradiția, chiar dacă asta înseamnă uneori câte un sacrificiu uman.

Citește și: Oina este o tradiție românească ce prinde la femei la fel de bine ca ia

Există și ceva strategie la mijloc. Jucătorii mai în vârstă, cu experiență, îi conduc pe cei mai tineri în bătălie. La meciul Lelo de anul acesta, VICE a observat doi lideri care dirijau meciul: „Generalul" Gela Pirtkhalaishvili și „Regina" Nona Chkhaidze.

„Regina" Nona Chkhaidze

Chkhaidze are 65 de ani. Atât ea, cât și nepotul și fiica ei au venit din alt sat ca să se bucure de haosul meciului de Lelo. În timpul jocului, femeia a stat chiar în spatele bărbaților care transportau mingea, cel mai periculos los. La un moment dat, i-a împins pe jucători înainte și le-a ordonat în ce direcție să se miște.

A zis că participa la joc în onoarea fratelui ei, care murise de curând. „Iubea atât de mult jocul ăsta", a zis ea. „Joacă și el cu noi acum."

Gela Pirtkhalaishvili, generalul Echipei de Jos

Joc jocul ăsta din copilărie și sunt unul dintre lideri, ne-a zis Pirtkhalaishvili, un bărbat blond și masiv, foarte în formă. Noi facem regulile: N-ai voie să lovești o persoană căzută la pământ. Iar când cineva a căzut și s-a rănit, toată lumea ridică mâinile în aer. Încercăm să controlăm chestia asta. Am dezvoltat și o strategie prin care furăm mingea de la echipa adversă."

„Generalul", cum e cunoscut în oraș, a alergat după minge și a urlat la colegii de echipă toată ziua, până s-a făcut roșu la față ca un rac. Dar eforturile lui au meritat – echipa lui a câștigat pentru prima dată după mulți ani. Regina a fost învinsă.

Citește și: Ce vând românii pe net ca să facă bani de Paște

„Mă simt perfect. O să joc jocul ăsta cât trăiesc", a zis Pirtkhalaishvili după încheierea meciului. „Toți suntem nebuni, de aia jucăm. Jucăm pentru că avem mândrie. Avem sânge de luptători, dar nu suntem invadatori ca mongolii. Apărăm ceva, iar jocul ăsta ne pregătește pentru învingerea unui inamic. Uneori mi-e frică, dar asta mă face mai puternic. Simt o legătură cu strămoșii atunci când joc."

Dato Kilasonia, vice-președinte al Federației de Lelo

„Lelo are vreo trei mii de ani, poate chiar mai mult", a zis Dato Kilasonia, vice-președinte al Fundației Lelo, care organizează evenimentul de Paște. Alții spun că au apărut referințe despre acest joc într-o poezie din secolul 12. „Avem aceeași genetică precum strămoșii noștri. De asta jucăm Lelo și astăzi." E un strămoș al rugby-ului. De când Georgia a devenit o țară creștină, oamenii joacă Lelo la evenimentele religioase.

„Acum mulți ani, georgienii jucau Lelo ca să încălzească înainte de o bătălie. Chiar și astăzi, armata georgiană joacă Lelo. E unul dintre cele mai vechi jocuri din lume. Dacă un bărbat moare în timpul jocului, familia lui simte că a murit pe câmpul de luptă și că s-a sacrificat."

Koba Pirtkhalaishvili, un jucător de Lelo veteran, în vârstă de 64 de ani

După cum îți imaginezi, istoria Lelo e presărată cu multe legende.

Acum mai mulți ani, mingea a căzut într-o fântână și mai mulți bărbați au sărit după ea, mi-a povestit Koba Pirtkhalaishvili, un veteran al jocului. Mi-a povestit și momentul lui preferat: „Era un bărbat foarte înalt și puternic, pe nume Solomon. Nimeni nu putea să-i ia mingea. Așa că o femeie isteață a luat o lamă și i-a tăiat pantalonii, care i-au căzut în vine. Când Solomon s-a aplecat să-i ridice, i-au furat mingea."

Preotul Mirian Pirtkhalaishvili

Dar nu toată lumea e mulțumită de acest joc.

„Eu n-am jucat niciodată", a zis Mirian Pirtkhalaishvili, unul dintre preoții satului, care se uita în timp ce alt preot dădea startul jocului. „Cred că ar trebui să existe niște reguli și să fie un joc mai civilizat."

„De exemplu, într-un an au vrut să-l omagieze pe un jucător de Lelo foarte vechi pe nume Kosta Oragvelide, așa că l-au rugat să arunce el mingea pentru începerea jocului. Când i-au dat mingea, era prea grea și bătrânul a căzut cu ea la pământ. După asta, toți jucătorii au sărit pe el să înhațe mingea și bietul om s-a ales cu patru coaste rupte. N-a mai putut merge niciodată și a murit la scurt timp."

La sfârșitul meciului, după ce Echipa de Jos câștigase, un tânăr georgian de douăzeci și ceva de ani zăcea lângă râu și fuma o țigară. Își rupsese piciorul și un grup de trecători încercau să-l convingă să meargă la spital. Tânărul era prea obosit și se vedea că-l chinuie durerea. Le-a refuzat toate ofertele de ajutor. Până la urmă i s-a oferit o bere, pe care a acceptat-o. Înainte să plecăm, l-am întrebat: „Ai mai fi jucat dacă știai că o să pățești asta?"

Bineînțeles, a răspuns el trăgând din țigară și mai luând o gură de bere. „O să mă întorc să joc și la anul."

Mai multe fotografii mai jos: