Chestii

Cum au ajuns femeile din Statul Islamic să agațe noi teroriști

Activitățile online ale femeilor și influența lor sunt cruciale pentru supraviețuirea organizației.
14 Iunie 2016, 11:33am

Contrar credințelor populare, femeile pro-Statul islamic nu au singurul rol de mirese de jihadiști, conform unui noi studiu care argumentează că activitățile lor online și influența lor sunt cruciale pentru supraviețuirea organizației.

Raportul, intitulat Conectivitatea femeilor în rețelele extremiste și publicat vineri în revista Science Advances, explică și de ce comunicarea cu aceste femei ar trebui adoptată drept strategie contra terorismului.

Studiul compară informații de pe conturile online pro-ISIS cu activitățile offline ale femeilor asociate cu Armata Republicană Irlandeză între 1970 și 1998 și concluzionează că, indiferent de metoda de comunicare, femeile din rețelele extremiste au o conectivitate în rețea superioară bărbaților.

Deși bărbații domină ca număr, studiul a descoperit că femeile au conectivitate superioară în rețea la nivel colectiv și transferă mesaje de recrutare, fișiere, rugăciuni, propagandă video și audio, conectând regiuni diferite ale rețelei. Prin aceste activități reușesc să strângă și fonduri care sunt esențiale pentru supraviețuirea și rezistența sistemului.

Cu ajutorul rețelei sociale rusești VK, care are aproximativ 360 milioane de utilizatori și care e o sursă bună de recrutare pentru extremiști – dar care merge cam încet și închide conturile și grupurile pro-ISIS – cercetătorii, asistați de un expert rus, au folosit hashtag-uri precum #ISIS, #dawla (stat) și #califat în mai multe limbi, ca să găsească grupurile care susțineau ISIS pe față în postările lor. De acolo au urmărit mai mulți membri individuali ai grupurilor.

Deși conturile pro-ISIS sunt ușor de găsit pe Facebook și Twitter, de obicei sunt suspendate în câteva ore, deci e dificil să urmărești informațiile de acest gen pe o perioadă mai lungă de timp. Dar căutarea cu ajutorul hashtag-urilor pe Vkontakte a avut ca rezultat un număr mare de grupuri, conturi și conținut audio și video pro-ISIS, care au rezistat pe site zile în șir, uneori chiar săptămâni.

„Munca pentru acest studiu e importantă și palpitantă", a zis Audrey Alexander, care n-a fost implicat în proiect, dar e expertă în radicalizarea femeilor la Universitatea George Washington.

„Una dintre problemele pe care le întâmpinăm când studiem terorismul e că totul e foarte centralizat", a zis ea. „Definim teroriștii drept persoanele care comit acțiunile în loc să avem în vedere întreaga rețea din spatele acțiunilor. Așa că rețelele sociale ne-au permis să dezagregăm terorismul și să analizăm toată mișcarea, în mare, nu doar persoanele care comit actele."

Citește și: O fostă musulmană a fondat un tumblr pentru femeile care au renunțat la hijab

Rezultatele analizei au arătat că, în medie, femeile au un nivel de „centralizare " mai mare decât bărbații.

„Dacă toți prietenii tăi se cunosc între ei, sunt șanse să nu fie datorită ție. Dar dacă toți prietenii tăi sunt în cercuri diferite de prieteni, le poți centraliza", a explicat Wuchty. „Poți conecta mai multe grupuri diferite care nu se cunosc între ele. Asta se întâmplă în rețelele extremiste. "

Dar metodele femeilor recrutoare pot fi și mai subtile, conform spuselor lui Amarnath Amarasingam, cercetător la Universitatea din Waterloo specializat în luptători străini și jihadism.

Femeile pro-ISIS sunt foarte active online – nu doar cele din teritoriile cucerite de ISIS, ci și suporterele din toată lumea, a zis ea.

Femeile din Siria postează fotografii cu detalii din viețile lor obișnuite, cu mâncare și peisaje, ca să le arate potențialilor recruți că viața în Siria nu e doar cu război și decapitări, că ar putea merge acolo ca să aibă o viață la fel ca cea de acasă, dar sub oblăduirea legii islamice, a declarat Amaransingam pentru VICE News.

„Vor să transmită mesajul că traiul sub conducerea Khilafah e unul bogat pe plan material și spiritual. "

Acest gen de activități au atins punctul culminant al popularității în 2013 și 2014, dar au început să scadă în popularitate în 2015.

Femeile din Siria le răspund mereu femeilor care le cer sfatul despre hijra (imigrare în numele lui Allah): ce să-și ia la ele, câți bani să aducă etc.

„Nu sunt neapărat mai active decât bărbații, dar lucrează încercuri diferite și au conversații diferite", a zis Amarasingam.

Dar de o vreme, rețelele acestea au devenit mai private sau nu mai există, a zis el.

Femeile afiliate cu ISIS sunt esențiale pentru recrutarea de noi soldați, a zis Anderson.

„Femeile conectează întotdeauna oamenii, distribuie conținut, inclusiv materiale tactice și ideologice, a zis ea. E conceptualizat ca un rol secundar, dar de fapt crește mișcarea, așa că n-ar trebui subestimat."

Urmărește-o pe Tamara Khandaker pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre Statul Islamic pe VICE:
Am fost în vizită prin Statul Islamic, ca să aflu cum funcţionează
Statul Islamic recrutează femei europene care să se alăture Califatului
Ce s-ar întâmpla dacă Statul Islamic ar învinge?
Tot ce s-a întâmplat cu Statul Islamic de când n-au mai fost la modă știrile cu ei