Am vorbit cu copii români instituționalizați, ca să aflu cum văd ei familia

De când mă știu, ideea de familie m-a lăsat rece. În mare pentru c-am avut experiențe proaste cu a mea, dar și pentru că am văzut mulți oameni distruși, abuzați și complexați de cei care le-au dat viață, pe principiul medieval care stă la baza familiei tradiționale românești: „Eu te-am făcut, eu te omor".

M-am întrebat mereu ce gândesc despre familie copiii instituționalizați în centre de îngrijire, așa că m-am dus la centrul „Acasă" al Fundației Metropolis, ca să aflu, din vorbe și desene. I-am dat desenele și psihologului Virgil Bălan, de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 5, ca să aflu opinia unui specialist despre lucrurile care i-au marcat. Mi-a explicat că testul este incomplet fără să vadă copiii în timp ce-l fac, inclusiv ordinea în care desenează personajele, deci analiza asupra desenelor va fi una de suprafață.

Locul nu e un orfelinat propriu-zis, cât un centru care ajută familiile cu probleme să aibă grijă de copiii lor, când nu sunt în stare, din diverse motive: divorț urât, alcoolism, probleme medicale, pierderea casei. Centrul nu se potrivește cu niciunul din stereotipurile alea din anii '90 legate de astfel de locuri, arată foarte bine și funcționează în interesul copiilor. Când am ajuns acolo, atmosfera era apropiată de o tabără școlară.

Un educator trăgea de limbă băieții legat de temele lor la matematică înainte s-o zbughească la fotbal și a aflat, după ce-au plecat, că aveau un test a doua zi, de la o colegă mai silitoare de-a lor. Iar câteva dintre fetele cu care am discutat erau destul de grăbite să termine interviurile, că aveau antrenamente de karate și repetiții la pian, ceea ce mi s-a părut genial. Practic, mi-au dat toți o lecție că familia ți-o faci singur, cu cine vrei, indiferent de trecutul cu care umbli în cârcă.

Părerea psihologului: „Sunt semnalate caracteristici de ușoară regresie. Copilul are tendința de a trăi anumite evenimente legate de familie în trecut, mama este o persoană de referință și investită emoțional. Lipsa tatălui semnifică conflictul proiectat față de acest personaj. Distanța dintre membrii familiei indică dificultatea pe care o resimte cu privire la ei sau agresivitatea îndreptată asupra propriei persoane ca urmare a faptului că se simte exclus. Proiecția casei deasupra personajelor desenate reflectă că se gândește la necesitatea creșterii în mediul familial și investiția afectiv-emoțională este îndreptată spre spațiul de ocrotire securizant."

VICE: Ce înseamnă pentru tine familia?
L, fată, 16 ani: Un grup de oameni care se înțeleg între ei armonios, unde mai apar înțepături, unde părinții au grijă de copii permanent. În general sunt rude dar, dacă sunt foarte apropiați, și niște prieteni buni pot fi numiți familie.

Ai desenat ditamai familia.
Asta este seara Balului Bobocilor, iar mama, tata și fiul își privesc fiica cum așteaptă băiatul care s-o ducă acolo. Părinții sunt mândri. Mă rog, tatăl nu prea. El nu prea e de acord că fata lui are în sfârșit un prieten. Își zice „Aww, fata lui tati, prințesa, pleacă".

Te duci și tu la Balul Bobocilor?
Luna viitoare. De fapt, uneori vreau să merg, alteori nu știu.

Te-ai desenat pe tine aici?
Nu, nu-s eu așa urâtă.

Care e cel mai rău lucru la o familie?
Când părinții se ceartă cu copiii. Lor li se pare că fac cel mai mult bine copiilor, dar, de fapt, le fac rău. Nu-i lasă să facă anumite chestii. Mă rog, ar fi nevoie și de niște certuri ca să-și revină și copiii, că generația noastră e mai sărită de pe fix.

Care ar fi atunci o familie ideală?
Părinții ar trebui să înțeleagă mai mult copiii, să le mai dea și timp liber. Și, cel mai important, părinții nu ar trebui să își abandoneze copiii.

Ai vreodată senzația de familie aici, la centru?
Da, suntem o familie ciudată și nebună. Foarte extinsă. Stăm separat fetele de băieți, dar ne certăm între noi uneori sau pe băieți, dacă două au făcut ceva și doar una e prinsă, dacă ne luăm hainele una alteia.

Psihologul nu a dat o părere, pentru că nu a desenat nimic, dar povestea lui exprimă totul.

VICE: Salut, poți să-mi desenezi cum vezi tu familia?
G, băiat, 16 ani: Nu pot să desenez nimic, pentru mine familia a fost mereu ceva nociv.Când eram mic desenam mama, tata, poate un teren de fotbal cu niște iarbă. Dar acum, la 16 ani, nu mai pot spune că mai am nevoie de familie.

Ți-ai cunoscut familia?
Ai mei m-au dat de mic la asistență socială, dar nu sunt orfan, deși tatăl nu mi l-am găsit niciodată acasă, nu știu nici cum arată, nici cum îl cheamă. Știu doar c-a fost în pușcărie și c-a ieșit în 2014. Am auzit că un verișor de-al meu a murit călcat de mașină, altul înecat. Părinții nu m-au vizitat niciodată și numai sora mare a plâns când m-au dat.

Au încercat vreodată să ia legătura cu tine, de atunci?
Când eram mic, mi s-a adus o scrisoare de la mama care spunea: „Dragă fiule, întoarce-te acasă". Dar am zis nu, că înainte de asta venisem în vizită la ei, m-am dus două minute să le aduc ceva și m-am trezit c-au dispărut iar.

Mai ții minte cum era viața alături de ai tăi?
A fost urât, tragic. Nu m-au iubit. Când eram mic, munceam din greu cu tata pe barcă la pescuit, căram saci. Când venea ora de mâncare, părinții și frații mai mari se aruncau buluc asupra ei și mie nu-mi mai rămânea nimic. Mă spălam la o oală, chiar și sticla în care era șamponul era acoperită de praf. Până la urmă am zis că, poate o să învăț ceva din asta.

După ai tăi ai ajuns direct la centrul ăsta?
Nu, am fost dat pe la mai multe familii și pe la mai multe direcții, dar nu aș vrea să mi se întâmple ce mi s-a întâmplat înainte. Am ajuns la o asistentă maternală care mă bătea cu bățul, pentru că aveam probleme cu școala. M-am supărat foarte mult când a ajuns să mă taie cu cuțitul. Ea a murit în 2012, de cancer. Mi-a părut rău pentru ea, c-a avut grijă de mine și m-a ridicat un pic, deși mă rănea constant.

Și acum ce vrei să faci?
Să învăț, să trec clasa a opta, să am un serviciu bun și să văd cum e să muncesc. Să am o viață bună și o familie fericită, că până acum ambele au fost urâte și rele. Aș vrea să fac destui bani să-i ajut și p-ai mei cu casa, am fost și acum să le duc haine primite la centru, dar nu era nimeni acolo.

Cum o să te porți cu familia ta, când o s-o ai?
Înțeleg că e greu și chiar îmi pare rău, înțeleg că uneori trebuie să tragi copiii de urechi. Eu nu o să le fac rău niciodată, nu o să-i lovesc niciodată cum am fost lovit eu. Am auzit că sunt familii care își ceartă copiii și după aia îi iartă. Eu n-am avut parte de așa ceva.

Părerea psihologului: „Comportament cu elemente de agresivitate. Se observă o devalorizare a membrilor familiei și o cenzură a sentimentelor față de personajele evidențiate."

VICE: Explică-mi desenul tău cu familia.
A, fată, 14 ani: E o familie fericită, părinții se joacă în parc cu copiii.

Fata cu fața neagră din mijloc ce face singură pe bancă în timp ce ceilalți se joacă?
Probabil că e tristă. Poate a supărat-o ceva. Citește și se gândește la o lume mai frumoasă.

Te gândești și tu la o lume mai frumoasă?
Nu, că trăiesc deja într-una.

Îți place în parc?
Îmi place că sunt anumite locuri prin unele parcuri cu liniște și poți să stai să te relaxezi. Locul meu favorit e prin Herăstrău, e undeva unde stau să mă gândesc la chestii, că aici nu prea am pe unde.

Mergi des acolo?
De obicei duminica. De luni până vineri nu prea avem cum, că avem școală și teme. Sunt niște voluntari care ne duc acolo.

Te uiți la familii care se joacă cu copiii p-acolo?
Uneori simt că le citesc gândurile. Ultima oară am văzut o familie japoneză și treceau oamenii pe lângă ei în timp ce vorbeau română. Am simțit că-n gândul lor își ziceau „ce lume ciudată", că nu înțelegeau nimic.

Locul ăsta e ca o familie pentru tine?
E mai mult ca o familie, e una care rezistă mai mult. Eu am familia asta, dar am și familia mea, că-mi cunosc părinții. Le e greu părinților să aibă grijă de copii. Când ambii lucrează, îl pun pe-un copil mai mare să aibă grijă de cel mic, dar dacă amândoi copii-s mici, unul din părinți trebuie să renunțe la job, ca să-l crească.

Părerea psihologului: „Desenul este prea superficial pentru o analiză."

VICE: Ce înțelegi prin familie?
D, băiat, 11 ani: Acolo unde m-am născut. Stăteam la casă cu curte. Acolo nu-mi zicea nimeni nimic, nu-mi spunea nimeni ce să fac.

Ce îți plăcea să faci unde stăteai cu familia?
Să ies afară să mă joc toată ziua. Ieșeam cu bicicleta și mă jucam cărți Bakugan cu niște băieți. Am toată colecția, că le câștigam cărțile după meciuri. Mi-era bine acolo, dar m-au dat.

Ai fost trimis direct aici?
Am fost în alte centre, unde era nasol. Erau băieți mari care te băteau, îți luau dulciurile și jucăriile, uneori și mâncarea. Dacă o apucam bine, dacă nu, nu.

Cum e viața la centrul ăsta?
Bună, deși nu ne lasă să ieșim în stradă să ne jucăm, ca să ne supravegheze. Avem o curte mare în care ieșim să căutăm chestii. Săpăm, explorăm, vânăm gândaci, șopârle. Am făcut și grădină, unde plantăm lucruri. Am crescut fasole cu frații de aici.

Ai frați și-n familia din care ai venit?
Am înțeles că acum am unul. Nu prea țin legătura cu ei, că nu prea vreau. Dar mai aflu de ei din când în când.

O să-ți faci familie?
Da. Nu o să dau copiii la orfelinat, o să am grijă de ei așa cum trebuie. Cel mai important lucru ca să ții o familie e să ai succes în viață. De-asta vreau să mă fac balerin celebru. Mă duc două ore pe zi la cursuri de coregrafie, după școală. Mă duc și la concursuri, dar nu vin ceilalți copii să mă vadă, doar oamenii mari care mă duc acolo.

Părerea psihologului: „Este evidențiată relația de atașament și de protecție a copilului față de părinți, tensiune intrapsihică/traumatism suferit evidențiat prin reprezentarea arborilor, nevoia de securitate și asigurarea ocrotirii în mediul familial, atașament sigur față de familie. Nu sunt spații de vid semnificative în reprezentare, situație care arată că mediul familial a răspuns nevoilor de securitate afectiv-emoțională."

VICE: Ce e familia?
B, fată, 14 ani: Cineva care să-ți fie aproape. Poate să fie oricine. De exemplu, eu am desenat o familie fericită, cu părul creț.

Ce înseamnă baloanele pentru tine?
Îmi luam baloane când mergeam în parc, când eram mică, dar acum sunt mare.

E ceva dificil într-o familie?
Nimic. Mă rog, toată lumea are probleme de bani. Dar, dacă ai pe cineva aproape, nu cred că este o tragedie dacă nu ai anumite lucruri, trebuie doar să aibă grijă de tine.

Tu ai grijă de alții aici?
Da, ca-n fiecare familie, întotdeauna sunt conflicte între cei mari și cei mici. Nu le lăsăm pe fete să facă niște lucruri, că-s prea mici. Suntem ca niște surori mai mari. Nu pot să mă plâng că nu ne ascultă, că nici noi nu ascultăm la rândul nostru. Știm cu toții cum e.

Vrei să formezi o familie când te faci mare?
Da, doi copii. Nu mi-am imaginat niciodată cum ar fi. Deocamdată sunt copil, am timp, slavă Domnului. Acum mă gândesc la balul bobocilor. Directorul a hotărât să-l facem în clubul Princess, deși-mi plăcea mai mult în One, unde se făcea de obicei.

Părerea psihologului: „Mama este valorizată, situație în care este primul personaj desenat. Se constată relația de uniune a membrilor familiei și de atașament investit față de aceștia prin reprezentarea acestora uniți sau o proiecție a copilului față de structura familiei la care se gândește. Sunt evidențiate caracteristici de inhibiție emoțională a copilului față de familie, dorește să fie prezent în familia de origine, iar prezența simbolului inimii reliefează atașamentul față de aceștia."

VICE: Cum ar fi familia ta de vis?
I., fată, 8 ani: Mă gândesc la mama, la tata, la frați, la surori. Aici este familia, aici este casa. Aici aș locui eu. Ăla cu albastru e fratele meu mai mare, iar cea de pe leagăn ar fi surioara mea.

Ce ai învăţat de la fratele tău mai mare?
Să fiu cuminte, să învăţ, să ascult de părinţi. El citea foarte mult, aşa că m-am apucat şi eu de asta. Orice carte găsesc, o citesc.

Te simți ca o soră mai mică şi aici?
Mi-e greu uneori, dar noi ne certăm, noi ne împăcăm. Şi educatoarele sunt parte din familie, că noi le spunem „mama" aici.

Părerea psihologului: „Se constată existența unei perioade traumatizante pentru copil, situație reliefată prin reprezentarea pomului, o stare de nervozitate sau agresivitate. Relația personajelor din desen este scindată, rece, se simte nevoia de asigurare a mediului familial. Ultimul personaj este devalorizat, situație evidențiată prin distanța față de celalalte personaje. Dinamica sistemului relațional cu membrii familiei este distantă, fie din agresivitate îndreptată împotriva sa, fie pentru că se simte exclus de către familie. Proiecția casei deasupra personajelor desenate reflectă cât de mult se gândește copilul la necesitatea creșterii în mediul familial și investiția afectiv-emoțională îndreptată spre spațiul de ocrotire securizant."

VICE: Poți să desenezi ce înțelegi prin familie pentru mine?
A, băiat, 10 ani: Da, cel mai mult îmi place să desenez. Aici am făcut o familie cu patru oameni. Asta e fata, ăștia sunt băieți, pentru că au fulgere pe ei. E importantă casa într-o familie, că stau împreună și-i ajută să fie uniți.

De ce ai desenat un elicopter 112?
Că ar trebui să salveze frățiorii din casă. În plus, îmi plac elicopterele.

Cum te înțelegi cu frățiorii tăi de la centru?
Uneori ne certăm pe calculatoare, că unele sunt stricate. Avem fiecare ora lui și unii nu vor să plece. Ne jucăm FIFA 2007 și Counterstrike. Îmi place să îi fac pe băieți cu sniperul, de la distanță. Mă joc zilnic câteva minute cu ei.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre familie:
Cum crești o familie în România, ca polițist la criminalistică
Am crescut într-o familie poliamoroasă
Cele mai dubioase poze de familie