Publicitate
Chestii

Cum e să fii găsit nevinovat de crimă, după 21 de ani de închisoare

După mai bine de două decenii după gratii, libertatea te copleșește.

de Alison Flowers
04 Iunie 2016, 12:05am

În următorul fragment din cartea Exoneree Diaries: The Fight for Innocence, Independence, and Identity a colaboratoarei VICE Alison Flowers, care va apărea pe 7 iunie, acțiunea se petrece undeva în Cook County, din Chicago, capitala condamnărilor eșuate din Statelor Unite. Cartea explică ce se întâmplă cu cei nevinovați atunci când statul deschide porțile închisorii și îi aruncă în necunoscut. Acțiunea din capitolul de mai jos se întâmplă chiar atunci când condamnarea pentru omucid a unui om, Jacques Rivera, este brusc exonerată, după mai bine de 20 de ani. La eliberarea lui, Jacques este primit cu multă fanfaronadă media, iar chestia asta îl face să devină paranoic și total copleșit de libertatea nou dobândită.

Jaques River a pus un satâr sub perna lui.

Bărbatul de 46 de ani era băgat în patul din mansarda de la etajul doi a surorii sale, din nord-vestul orașului Chicago. Nu putea să adoarmă. Era deja trecut de miezul nopții.

Ziua anterioară, 4 octombrie 2011, fusese o zi de marți remarcabilă. În sfârșit își recăpătase libertatea, după 7 841 de zile de la condamnarea pentru omucidere. Mai avea câteva săptămâni până la împlinirea vârstei de 25 de ani când a fost trimis în „vacanța iadului", la Centrul de Corecție Stateville, o închisoare de maximă securitate din Joliet, în sud-vestul orașului Chicago. Pentru mai bine de 20 de ani, asta i-a fost casa, iar zidul de zece metri a fost gărdulețul lui.

În marțea respectivă din 2011, toată familia Rivera și prietenii lor au ocupat primele rânduri din sala de judecată. Pe partea de sală a statului, îl puteau vedea mai bine. Sau așa au observat ei de la toate audierile. În al treilea rând stăteau cei trei copii ai lui Rivera, iar aproape de ei, sora lui mai mare, Jeanette, care respira din ce în ce mai greu. Apoi era Gwendolyn, mama lui. În săptămânile anterioare, cele două femei au visat același lucru: că Rivera va fi eliberat. În vis, el le spunea: „Va veni vremea. Aveți răbdare, aveți răbdare."

Judecătorul din Cook County, Neera Walsh, a început audierea cu un avertisment sever: „Știu că nu trebuie să reamintesc nimănui că n-o să tolerez niciun fel de scandal în sala de judecată, indiferent de ce urmează să se întâmple, corect?".

Suporterii lui Rivera s-au uitat unul la altul, încercând să descifreze cuvintele judecătorului. Asta însemna că o să fie eliberat? Sau urma să fie trimis la Stateville pentru a servi restul de sentință de 80 de ani?

„Ok, dacă cineva are telefonul la el, este timpul să îl închidă acum. Nu, nu pe silențios sau pe vibrații, ci închis. Dacă nu, vor fi consecințe, OK?", a instruit Walsh.

Statul a urmat procedura de „nolle prosequi".

„O să fie o procedură de nolle prose", a repetat judecătorul.

Rivera nu mai auzisese acest termen juridic. Nolle pros sau prose (pe scurt de la prosequi) este e o expresie din latină care înseamnă „nu vom mai urmări penal".

Pentru o fracțiune de secundă, clipa aia s-a simțit ca un praf în vânt, descrie momentul unul dintre fii lui Rivera.

„Domnule Rivera, sunteți liber", a spus Walsh. „Mult noroc, domnule."

Mulțimea a răsuflat, încercând să nu facă prea mult zgomot. Rivera dădea din cap ca să-și revină din șocul inițial. Nu voia să se miște prea mult, de teamă că executorul o să creadă că încearcă să fugă sau ceva de genul.

Rivera era liber, dar nu chiar. Evident, mai trebuia completată toată hârțogăraia și apoi procesată informația la închisoare.

Incapabili să își înnăbușe entuziasmul, ca niște copii gata să izbunească în râs în mijlocul bisericii, familia Rivera a ieșit în grabă pe hol și a început să sărbătorească, să țipe și să se îmbrățișeze. Au scos toți telefoanele cu care nu aveau voie să intre în sală și au sunat și au dat mesaje ca să împrăștie vestea.

Jeanette, care se conformase cu politica „fără telefoane", s-a grăbit pâna la mașina din parcare, de unde și-a luat telefonul ca să îi sune pe soțul și fiica ei.

„E liber", a zis ea.

„Păstrarea tuturor chitanțelor a rămas gluma familiei. Care-i alibiul tău? Unde ești? Ce faci? Ai chitanțele?"

În închisoare, ofițerii corecționali l-au escortat pe Rivera cu atenție. Dacă s-ar fi împiedicat sau rănit, Departamentul de Corecție ar fi fost răspunzător.

Rivera nu avea niciun bun. Personalul i-a găsit un tricou și niște blugi pe mărimea lui. Procesul de eliberare a durat ore în șir, probabil că voiau să fie siguri, se gândea Rivera.

În sala de așteptare din biroul șerifului, avocații Jane Raley și Judy Royal îl așteptau. Rivera a început să plângă când le-a văzut fețele senine. Jane s-a interesat de cazul lui Rivera de aproape un deceniu și i-a înmânat o geacă sport cu Chicago Bears, un cadou din partea unui fiu de-ai lui, care îl aștepta afară.

Un ofițer corecțional i-a întrebat dacă sunt gata. În timp ce se îndreptau spre ușă, Rivera a început să se hiperventileze. El s-a oprit să își tragă sufletul și un ofițer încerca să-l calmeze, în timp ce îi spunea că „E ok. Dacă vrei să te întorci, putem aștepta."

„Am așteptat 21 de ani. Nu mă mai întorc niciodată. Merg doar înainte", i-a spus Rivera. Cu capul un pic în jos în timp ce încerca să își controleze starea de greață, el a pășit pe porțile închisorii, alături de Jane și Judy.

Citește și: M-am infiltrat undercover în cea mai dură închisoare din America

O filmare tremurată de 14 secunde a capturat momentul de la amurg, pe fundalul unei mulțimi care aplauda și fluiera, cu camere de la televiziuni și lumini puternice. Rivera a ridicat privirea din pământ și a văzut lumea în fața ochilor. Cei care l-au întâmpinat primii au fost trei dintre copii lui: Jacques Jr., care avea aproape 29 de ani, Richard, de 27 și Jenifer, de 23 de ani, care au trecut de ofițerii care țineau deoparte mulțimea și au alergat cu brațele deschise spre tatăl lor înlăcrimat. Jacques Jr. își amintește cum se gândea „că nimeni nu mai putea să ne oprească".

După ce s-a eliberat dintr-o înșiruire de îmbrățișări, Rivera a făcut o poză cu toți copiii lui. Poziția lor oglindește un polaroid pe care aceștia îl făcuseră la scurt timp după condamnarea lui, din 1990. În cadrul acela de familie, Rivera o ținea în brațe pe noua lui fetiță, Jennifer, în stânga era Richard, fiul cel mic, iar în dreapta era cel mai mare, Jacques Jr.

„Foarte ciudat cum au ieșit", spune Rivera despre cele două fotografii, care acum sunt atârnate una lângă cealaltă, în dormitor.

Ilustrații de Matt Rota

Și mai multe camere au apărut să îl pozeze, în timp ce Rivera își îmbrățișa mama în lacrimi. Plânsetele femeii se aud pe fundalul reportajului. „Mi-a fost teamă că cineva o să-mi spună că visez", le-a spus Gwendolyn Rivera reporterilor, în timp ce fiul ei îi sprijinea umerii, ca și cum ar încerca să o stabilizeze sau să-i ia durerea. „Dar e un vis devenit realitate", încerca să spună mama, printre lacrimi.

Șase microfoane cu logo-uri de la televiziuni au apărut sub nasul lui Rivera, iar toți suporterii lui stăteau prin spatele lui. Prietenii țineau pancarte cu profilul unui Rivera mai tânar. Acum, fața lui părea mai cenușie, extenuată și cu o barbă grizonată.

„Cetățenii orașului Chicago trebuie să afle adevărul. Nu eu l-am omorât pe acel tânăr și asta e tot", a strigat Rivera în microfoane, cu o tristețe supărătoare în voce.

Camerele de filmat s-au fixat spre Jane, care a început să vorbească despre povestea lungă a recursurilor cazului. „M-am gândit din prima că omul ăsta nu trebuia condamnat deloc și a durat zece ani să găsim un martor", le-a spus avocata reporterilor.

Reporterii l-au întrebat pe Rivera despre martorul ocular, un tânăr care a depus mărturie împotriva lui la procesul original pentru omuciderea în grup a unui adolescent din cartier. Martorul, acum un bărbat în toată firea pe la 30 de ani, care se mutase din Chicago, a recunoscut apoi că totul a fost o minciună sinistră.

„Îl iubesc pe Orlando Lopez", a spus Rivera. „Nu a fost vina lui, era doar un puștan de 12 ani. A fost nechibzuit și manipulat."

Pe durata conferinței de presă, Rivera a mai stârnit câteva râsete de la mulțime și și-a lăudat constant avocații. „America a avut în '96 o echipă olimpică de vis. Asta e echipa mea de vis!"

Citește și: E foarte greu să gătești pizza în închisoare

Jane a tras un zâmbet exuberant și apoi s-a evaporat în seriozitate.

Camerele de la televiziuni l-au urmărit pe Rivera, care încerca să se urce într-o mașină cu fosta lui soție, Sophia, și copiii. El nu o mai văzuse și nici nu mai vorbiseră prea mult de la cununia din închisoare și divorțul care a urmat după un an. Totuși, cu un farmec stânjenitor, dar dibuit și cu puțină conversație de umplutură, au reușit să treacă peste trecutul lor ambiguu, în timp ce urmăreau în oglinzile retrovizoare cum dubițele de la televiziuni se țineau după caravana lor de mașini.

Acasă îl aștepta sora lui, Jeanette, cea care a alergat în picioarele goale de la casă până la colțul străzii ca să poată vedea coloana de mașini care se îndrepta spre casa lui Rose.

Toate claxoanele și entuziasmul strâns al caravanei se auzeau din ce în ce mai tare. Jeanette a alergat iar acasă și înapoi, ca să se încalțe, și l-a așteptat pe trotuar când proaspăt eliberatul a ieșit din mașină. Rivera și-a îmbrățișat sora.

„Dumnezeule, nu-mi vine să cred. Ești liber. Ești aici", a spus ea. Copleșit de emoție, Rivera s-a înecat în cuvinte și a bolborosit un răspuns de când erau mici.

Vecinii au ieșit din case ca și când s-ar fi tras un film. O priveliște neobișnuită de trepiede și lumini erau înșirate pe stradă.

În casă deja era pizza comandată și Rivera a luat o gură-două de politețe. Transpira și avea crampe la stomac, în timp ce casa se umplea de oameni care făceau poze cu telefoane și blițuri.

I-au înmânat diverse mobile ca să salute prieteni vechi.

Sigur nu vrei o friptură sau ceva?

„Puteai să citești pe fața lui, era confuz de ceea ce se întâmplă", își amintește fiul lui, Jacques.

O echipă de la televiziune a bătut la ușă, dar Rivera a refuzat să mai vorbească și le-a transmis tuturor să-l lase în pace.

În bucătărie, Jeanette îi dădea niște sfaturi fratelui ei. Pentru început, avea nevoie de un act de identitate. I-a spus să se asigure că păstrează toate chitanțele de data asta. Păstrarea tuturor chitanțelor a rămas gluma familiei. „Care-i alibi-ul tău? Unde ești? Ce faci? Ai chitanțele?"

Apoi, Jeanette a devenit foarte serioasă. „Nu mai zăbovi prin cartier. Mereu ai grijă să-ți păzești spatele". L-au pierdut odată și nu voiau să-l mai piardă.

„Știu, știu", a spus Rivera. „Sunt un om în toată firea. Pot să am grijă de mine."

O expresie de îngrijorare a apărut pe fața lui Jeanette. „Da, dar asta e lumea reală. E ca și cum tu ai dormit sub o stâncă până acum și dintr-odată te-ai trezit la viață."

Familia lui nu prea voia să-l lase singur, dar a convenit să se întoarcă a doua zi la micul dejun. Pentru moment, Rivera stătea cu mama lui, în mansarda casei surorii sale Rose.

Era ora de culcare și Rose îl studia pe fratele ei. „Ca să fiu sinceră, arăta ca un boschetar. Părea speriat, înfricoșat. Nu era în elementul lui."

Citește și: Cum să bagi la închisoare pe cineva care te amenință cu violul pe internet

S-au retras în spațiul mansardat destul de mic prin intrarea separată. „Ai de gând să pui bare la geamuri?", a întrebat-o Rivera pe sora lui. „Știi că oamenii pot intra pe geamurile astea. Ai de gând să montezi un sistem de alarmă?"

„Jacques, nimeni nu o să intre aici. Ești în siguranță aici", i-a spus Rose.

Rivera a încuiat pe dinăuntru intrarea dublă, deși era din sticlă. S-a gândit că măcar o să audă dacă sparge cineva sticla ca să intre. Plus, câinii chihuahua, Tiger și Roo, stăteau de gardă și ar fi lătrat dacă cineva se apropia de ușă.

Incapabil să adoarmă, Rivera se gândea la ceva care să-l protejeze. A luat un instrument din bucătărie, un satâr, și cu tăișul în mână s-a întors în pat.

Alison Flowers este un jurnalist de investigații premiat, care se concentrează pe cazuri sociale și justiție criminală. Acest eseu este adaptat din noua ei carte, Exoneree Diaries: The Fight for Innocence, Independence, and Identity. Urmărește-o pe Alison pe Twitter.

Traducere: Diana Pintlie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre viața de după gratii:
Cum e să stai la închisoare pentru iarbă în România
Cum e să iei LSD într-o închisoare de maximă securitate
Cum am tras cocaină și am luat bătaie într-o închisoare turcă

Tagged:
Vice Blog
inchisoare
criman
puscarie
eliberare
condamnare
exonerare