FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am vorbit cu șoferi Uber, ca să aflu de ce s-a stricat serviciul în București

„Știți cât a făcut cursa aia? Mi-e și rușine să vă spun. Vă rog să mă credeți, ajungeam până la Timișoara și înapoi".
Fotografie de abrackin, via Flickr

A trecut puțin peste un an de la intrarea triumfală pe piață a serviciului Uber, și, ca orice alt lucru ce ajunge în zona asta a lumii, a început să împrumute ceva din specificul locului. Am constatat asta în ultimele luni, după ce am hotărât să nu mă mai plimb cu prietenii mei care au Uber, ci să-mi fac propriul meu cont. Dintr-o dată, totul s-a schimbat.

Am început să fiu foarte atent la mail-urile cu sumele plătite şi, dacă la început îmi păreau rezonabile în comparaţie cu tradiţionalul taxi, ulterior am realizat că plătesc tot mai mult. Revelaţia, ca să-i spun aşa, am avut-o într-o dimineaţă, când am plătit 33 lei din nordul Bucureştiului până la Ambasada SUA, care e în Băneasa. Adică tot în nordul Capitalei. Suma era mult peste cât plătesc, de obicei, pentru o cursă până la Otopeni, care e mai departe cu vreo 15 kilometri.

Publicitate

Ăsta a fost momentul în care am decis să stau de vorbă cu câţiva şoferi Uber, unii mai noi, alții cu ștate vechi, ca să-mi dau seama dacă-s paranoic, sau chiar s-au schimbat lucrurile. Discuțiile cu „oamenii din sistem" m-au convins că nu e doar o impresie.

Mihai, inginer, lucrează de mai bine de un an la Uber

VICE: Ce s-a întâmplat cu Uber în noaptea de Revelion, de s-a enervat toată lumea?
Mihai: Ce să fie, tarife de nouă ori mai mari. Mi-este rușine să vă spun că în noaptea de Revelion am dus pe cineva la Unirii, am dat drumul la aplicație și am făcut o cursă. Aveți cuvântul meu de onoare… Știți cât a făcut cursa aia? Vă rog să mă credeți, ajungeam până la Timișoara și înapoi.

Adică?
Mi-e rușine să vă spun. Două milioane trei sute.

E adevărat că, în ultimul timp, au apărut mulți șoferi care vin din taximetrie?
Am un prieten care chiar a renunțat la Uber din cauza asta. Alaltăieri s-a întâmplat. Mi-a zis: „Am luat un șofer Uber și m-a luat cu «Auzi, bă, ce faci? Hai urcă mai repede». Mi-a zis că a rămas tâmpit. Eu, de profesie, sunt inginer. Fac asta așa, de deconectare.

Fotografie de Mark Werner, via Flickr

Liviu, contabil la bază, este de aproape o jumătate de an șofer Uber

VICE: Care-i treaba cu toți șoferii de taxi care vin la Uber?
Liviu: Am văzut și eu. Eu nu stau la discuții, nu fac prietenii. Mă saluți, te salut și gata. Îi simți pe cei care sunt foști taximetriști. Noi avem un grup pe Whatsapp și simți deja cum vorbesc și toate astea.

Adică?
Au stilul lor specific, un taximetrist nu ai cum să-l confunzi. Eu, sincer, ies, îmi fac treaba, mă duc acasă și îmi văd de ale mele. Nu stau la cafele cu ei, nu stau la întâlniri cu ei. Ei mai stau la o vorbă, la o bârfă. Și se plâng tot timpul, asta e la taximetriști. Orice ar face, ei se plâng.

Publicitate

Citește și: Un șofer de Uber și-a fotografiat pasagerii beți din Los Angeles

Cum așa? Tariful Uber e mai mare.
E mai mare decât la taxi, e 1,45 și la taxi e 1,39. Și gândește-te că mai sunt șoferi Uber care fac Black Cab. Adică, atunci când nu sunt comenzi pe Uber, stau pe Black Cab. Black Cab-ul are alt tarif. Știu că la Uber cursa minimă e opt lei, la Black Cab 17.

Lucian, freelancer, este șofer Uber ocazional

VICE: Cum apreciezi tarifele Uber, în comparație cu taxiul tradițional?
Lucian: Nu avem ce să comparăm. La același preț primești servicii mai bune.

Un coleg de-al tău îmi spunea despre tarife de nouă ori mai mari în noaptea de Revelion.
În intervalele orare cu multe cereri crește prețul. Cel mai mult am văzut un tarif de trei ori mai mare decât cel normal. (n.r. – 4,35 lei/km)

Ai idee câți dintre colegii tăi vin din taximetrie?
Mulți șoferi de taxi au băgat mașinile la Uber. Asta nu ar fi o problemă, dacă nu ar veni și cu obiceiurile căpătate în timp. De când s-a ieftinit tariful, fac tot felul de întâlniri și pun presiune pentru ca tariful să fie mărit la loc. Când mă uitam să vad ce presupune să ajungi Partener Uber și care sunt părerile celor care fac lucru asta, am găsit un blog în care un individ îți explica cum să faci să păcălești aplicația și clientul.

Citește și: Cum câștigă Uber de pe urma șoferilor săi chiar și când aceștia nu fac bani

Ți se pare că Uber s-a „românizat"?
Aici este mult de discutat. Șoferul român vrea să se îmbogățească de pe urma Uber. Pe de altă parte, din ce în ce mai mulți clienți te privesc cu o superioritate pe care eu nu o înțeleg. Chiar dacă plătești pentru cursă, nu înseamnă că ești superior acelui om și trebuie să te comporți de parcă ar fi angajatul tău.

Publicitate

Daniel face Uber full-time de aproape un an și nu e mulțumit. Vrea să-și mai găsească „ceva pe lângă"

VICE: Nu ți se pare că s-a cam scumpit Uber-ul? Pe lângă acel 1,45 lei pe kilometru, mai plătești și fiecare minut petrecut în mașină.
Daniel: Să știi că, dacă este aglomerat în oraș, indiferent dacă e cursă scurtă sau mai lungă, cu taxiul plătești mai mult. Pentru că la viteza asta, automat trece pe tarif dublu.

Mi se pare mie sau și mașinile s-au schimbat? Adică șoferii veneau, până nu demult, cu Peugeot-uri, cu Skode, cu Audi. Dar acum…
Cele mai multe sunt Logan-uri.

Are chestia asta vreo legătură cu unii veniți din taximetrie și care acum își folosesc mașina la Uber?
Dacă ajungi să lucrezi pe taxiuri, vei rămâne acolo, pentru că ai câștig mai mare. Îți spun din start lucrul ăsta. Dacă apuci să lucrezi în taximetrie și iei pe zi 200-300 de lei, cum se laudă oamenii ăștia, atunci nu mai vii să lucrezi cu Uber. Problema e că la taxiuri, fiecare zi o începi cu datorii. Te scoli și ești dator. Zici că ești sclav pe plantație.

Și la Uber ești șeful tău?
Săptămâna trecută, la 1 070 de lei încasare, am făcut 70 de curse, iar profitul, cu pixul în mână, a fost 285 de lei. Au fost săptămâni când au ieșit și 800, numai că au cam trecut timpurile acelea.

De ce crezi asta?
Mergi mai mult între curse, stai mai mult în trafic, ai perioade când aștepți 40 de minute ca să vină o cursă. De unde te-am luat pe tine, pot să mergi până la gară sau până la Otopeni. Dar de la Otopeni ai șanse 90% să vii pe liber până în oraș, pentru că nu ai voie să staționezi. D'aia zic. Dacă se leagă mai multe lucruri din astea într-o săptămână, uite cum ai ieșit cu 285 de lei. Scăzut impozit, taxa Uber, TVA-ul intercomunitar, CAS, CASS, benzina… Asta e mașină ce consumă 10,5 litri la suta de kilometri, fie că e vară, fie că e iarnă.

Publicitate

Cătălin a fost la Uber aproape de la început, dar de câteva luni s-a lăsat

VICE: De ce te-ai lăsat de Uber?
Cătălin: La început, când ei s-au lansat în România, era foarte OK, erau foarte multe bonusuri, era rentabil… Acum nu am mai continuat. De când s-a început cu firma, trebuia să faci parte dintr-o asociație, dintr-un PFA, ceva, ca să mai poți lucra cu ei.

Practic, trebuie să ai o firmă acum.
Sau ești cu alții care au ei PFA și te iau în firma lor și lucrezi, cum ar fi, pentru ei. Banii le vin lor și apoi îți dau și ție. Sunt aceiași bani ca înainte, doar că se percep mai multe taxe, impozite, nu știu ce… E prea multă bătaie de cap.

Citește și: Cum sparg hackerii conturile utilizatorilor de Uber

Dar când mergea, mergea bine?
Da, și nici măcar nu stăteam foarte mult. Pentru câteva ore, două-trei, câștigai și un milion, un milion și jumătate. Să zicem că avem un câștig de două milioane la patru-cinci ore, lor (n.r. – celor de la Uber) le dădeai 300-400 de mii, mai băgai benzină de 400 de mii și rămâneai cu un milion.

Am văzut că sunt destui de mulți care au venit de pe taximetrie…
Nu știu să-ți spun. Eu când făceam asta, taximetriștii nici nu auziseră de Uber. Acum, poate că se mai știe. Îmi zicea un prieten, am vorbit recent, că sunt o mie de mașini Uber în București acum. Deci, e posibil.

Bun, și atunci, la numărul ăsta de mașini, de ce apare atât de des treaba asta cu tariful dinamic?
Nu știu care e combinația. Înainte erau puține mașini și se mai justifica tariful dinamic, dar acum, că sunt mai multe mașini, n-ar trebui. Eu am prins rar curse cu tarif dinamic. Din 200 de curse, am fost la cinci, maximum zece, să zicem. Nu aveam norocul ăsta.

Publicitate

UPDATE: uber reacționează

„La Uber, calitatea serviciului este foarte importantă și este controlată în bună parte și de pasageri, prin sistemul de rating din aplicație. Pentru a putea face o nouă cursă, un utilizator trebuie să evalueze șoferul partener din cursa precedentă.

Atunci când un șofer partener are un rating de sub 4,7, acesta este dezactivat temporar și este contactat de echipa Uber pentru a discuta despre ce aspecte trebuie îmbunătațite, pe baza evaluărilor primite de la pasageri prin aplicație, complet anonim. Dacă rating-ul continuă sa fie sub 4,7, partenerul este dezactivat permanent.

În Bucuresti, rating-ul mediu al șoferilor parteneri Uber este de 4,87 din 5 - unul din cele mai mari din Europa Centrală și de Est.

Uber acceptă șoferi parteneri pe platformă fără discriminare, atât timp cât îndeplinesc condițiile de acces pe platformă, printre care vârsta de cel putin 21 de ani, permis de cel puțin un an, cazier auto și judiciar curate, asigurare și o mașină nu mai veche de 10 ani, cu inspecția tehnică la zi.

9 din 10 ultilizatori de Uber în București ar recomanda serviciul și altor persoane, conform unui sondaj realizat de IMAS. Încurajăm utilizatorii să ne ofere sugestii punctuale după fiecare cursă și prin secțiunea de comentarii din aplicație."

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre taximetrie:
Taximetriștii chinezi au băut pesticid, într-o tentativă de sinucidere în masă în Beijing
Un taximetrist şi-a fotografiat toţi clienţii pe bancheta din spate
„Generația N-am" apără afaceri de miliarde de dolari ca Uber, crezând că apără democrația