Am vorbit cu foști angajați care exploatau Roșia Montană despre țepele pe care le-au luat
Roșia Montană în a doua zi de școală. Pizzeria e închisă, bomba satului rezistă Fotografii de Oana Moisil
Știri

Am vorbit cu foști angajați care exploatau Roșia Montană despre țepele pe care le-au luat

Cum supraviețuiesc azi roșienii, după ce au rămas fără casă și job.
22 Septembrie 2016, 10:40am

Până nu demult, oamenii din Roșia Montană se împărțeau în două tabere: goldiștii, adică susținătorii firmei Roșia Montană Gold Corporation și opozanții. Compania care a venit în zonă la sfârșitul anilor '90 a mutat săteni, a restaurat case și le-a demolat pe altele. A separat familii - erau frați în opoziție, mame și fii, soți și soții. A strămutat sute de morminte, totul ca să facă loc proiectului care ar şterge patru munţi de pe hartă. Proiectul nu a primit niciodată toate avizele pentru demarare, așa că în 2014 compania și-a concediat patru sute din cei cinci sute de angajați.

În ultimii 17 ani, Gold Corporation a monopolizat piața locurilor de muncă din Roșia Montană. A câștigat capital de încredere pe de-o parte, iar de cealaltă parte a stârnit cel mai viu organism al societății civile din ultimii ani, cel care a făcut compania să plece pe o perioadă nedeterminată din comună. Plecarea ei este victoria unora și nedumerirea altora: roșienii care voiau proiectul de minerit și-au pierdut cauza, încrederea în companie și în statul român.

Valea Cornei, care ar deveni un lac de resturi miniere, dacă ar începe proiectul de minerit propus de RMGC la Roșia Montană. Fotografii de Oana Moisil

„Liniște ca acum n-a fost niciodată aici", spune un domn cu ochelari de soare, în timp ce soarbe o cafea în centrul Roșiei Montane. O tânără însărcinată îl completează: „Chiar niciodată".

De când s-au închis birourile și oamenii s-au dezbrăcat de uniformele companiei, poziționarea într-o tabără sau alta nu mai e o prioritate. Supraviețuirea și găsirea unui sens au redevenit scopul tuturor din Roșia Montană.

Roșienii s-au lecuit de visul mineritului, după ce RMGC a divizat comuna

Angajaţii disponibilizați au sperat că în câteva luni își vor recăpăta locurile de muncă, dar au trecut doi ani fără să primească vreo ofertă. Oamenii spun că zece localnici ar mai lucra la companie. Alte câteva zeci de persoane sunt la o firmă nouă, administrată de foști angajați din corporație.

Total Business Land SRL este numele firmei. Are sediul în Alba Iulia și se ocupă de topografie, cadastru, restaurări și altele. Firma, deținută de oameni care au lucrat la Gold Corporation, a încercat să obțină o autorizație pentru intabularea terenurilor și realizarea cadastrului în zona Roșiei Montane, în contextul unui proiect național. Nu a primit-o. Marius Todor, administratorul firmei, mi-a răspuns la câteva întrebări despre noua firmă și despre cum a fost să lucreze la Gold Corporation.

Citește și: Am fost observator la referendumul pentru Roșia Montană

„La Total Business Land sunt 40 de roșieni angajați. Ei lucrează la întreținerea comunei, la unele restaurări. Mai fac și lucrări de topografie. Pentru proiectul național sau nu neapărat", explică Todor.

„La Gold a fost un loc de muncă foarte bun, din 2004 am lucrat acolo. Am avut multe de învățat, ce să zic? Am crezut cu tărie că o să ne vedem proiectul aprobat", povestește omul. El nu mai stă în Roșia Montană, la fel ca mama și bunica lui, care și-au vândut casele companiei, în 2003.

Mulți foști angajați Gold Corporation (RMGC) sunt nemulțumiți de compania care a divizat Roșia Montană. Trei dintre ei au dat-o în judecată pentru litigii de muncă; alți doi localnici au mers în instanță cu RMGC pentru niște case pe care le-au plătit companiei și pe care nu le-au primit vreodată. Alții au plecat în străinătate, unii au găsit locuri de muncă la alte firme, câțiva stau acasă și așteaptă ziua de mâine. Pentru mulți roșieni, mineritul nu mai e un vis.

Țeapa trasă de Gold Corporation care i-a lăsat pe unii localnici fără acoperiș deasupra capului

Când au fost concediaţi, oamenii au semnat, cu mici excepții, un acord de confidențialitate. Compania le-a cerut negru pe alb să nu spună nimic, pe o perioadă nelimitată, despre cum era la locul de muncă; sau despre orice ar putea dăuna imaginii companiei. Din ce am discutat cu unii roșieni, s-ar părea că majoritatea oamenilor care și-au asumat clauzele de confidențialitate nu au știut ce semnează. Dintre ele, aici:

Am stat de vorbă cu mai mulţi localnici care au semnat acest acord. Unul dintre ei, care deja era într-un proces cu Roşia Montană Gold Corporation, habar nu avea că a semnat documentul.

Eusebiu Coșa, pe vremea când visa la casa din Piatra Albă Fotografie de pe pagina sa de Facebook

Eusebiu Coşa, moldovean „măritat" la Roșia Montană, are alte probleme cu firma. În 2006, omul şi-a vândut casa cu gândul că o să primească vila visurilor în Piatra Albă, o localitate care nu s-a construit vreodată. Șantierul Piatra Albă era proiectat la câțiva kilometri de centrul Roșiei Montane și, inițial, acolo ar fi fost plănuită relocarea sătenilor de către Gold Corporation. Promisiunile s-au făcut în grabă, întrucât studiile geologice au arătat că nicio localitate n-ar putea fi ridicată acolo. „Ne-au promis spital, școală, hotel, parcări subterane, cum să nu vrei să cumperi o casă acolo, mai ales că era aproape de Roșia?", își amintește Eusebiu. „Cam 28 de oameni suntem în situația asta, am cumpărat case și acum nu mai avem casa noastră."

În cele din urmă, constructorii Gold Corporation le-au ridicat roșienilor case pentru strămutare în Alba Iulia, în cartierul Recea. Cei care n-au primit locuințe în noua locație sunt cei care semnaseră pentru Piatra Albă.

Acum, Eusebiu și familia soţiei plătesc un avocat care să-i ajute să-și recupereze banii și casa. Cea în care locuiesc au vândut-o companiei, iar cea la care visau n-o să existe.

Când i-am spus de acordul de confidențialitate pe care l-a primit la concediere, l-a citit şi s-a revoltat, a înjurat şi a promis că va merge la avocat să dezlege misterul clauzelor. „Ce şcoală, ce ne-au făcut, mă!", se mira omul în timp ce citea, în urmă cu câteva zile, actul pe care compania i l-a dat la semnat acum doi ani jumate și care, teoretic, îl leagă la gură.

Citește și: Interviuri cu protestatarii Roşia Montană din Cluj, Bucureşti şi Târgu-Mureş

Alt roşian care a lucrat mai bine de un deceniu la Gold Corporation şi care preferă să rămână anonim spune că firma le-a dat oamenilor să semneze acele acorduri ca să nu se afle unele lucruri pe care le-a făcut, cum ar fi „intabularea unor terenuri din afara ariei proiectului, pe care le-au făcut cu bani destinați proiectului. Cum vă explicați asta?", m-a întrebat, retoric, omul.

Am vorbit cu un avocat să aflu ce părere are despre clauzele din acordul pe care sute de roșieni l-au semnat.

„Aceste clauze de confidențialitate sunt legale, însă ele pot avea repercursiuni asupra angajatului doar dacă erau trecute deja în contractul de muncă, nu într-o convenție, la încetarea contractului, cum e cazul aici. Acordul are, cel mai mult, o valoare psihologică, nu juridică", mi-a explicat avocatul Claudiu Iordache.

Viața fără Gold nu e viață pentru unii dintre săteni

Pe Bogdan Radu l-am întâlnit prima dată „în târg", adică prin centrul comunei. Se dădea pe bicicletă la recomandarea medicului și voia să bea o bere „la bombă". E angajatul companiei Roșia Montană Gold Corporation din 2002, când taberele pro și contra proiectului abia se formau. De atunci, e unul din goldiști, unul dintre puținii pe care compania nu i-a concediat în 2014. Nu își explică de unde i se trage norocul.

Dar chiar și așa, când vine vorba de viitorul comunei, e pesimist. Nu vrea turism, nu are încredere în alternative la minerit, nu înțelege de ce ar merita localitatea să intre în UNESCO.

„Mie și altora ne-a dat un loc de muncă Goldul și dacă începea proiectul era bine pentru toată lumea. L-au oprit din cauza la câteva familii de pe-aici! Normal, ei au animale, nu duc grija zilei de mâine. Dar eu cum mă descurc fără companie?"

Mai sunt localnici care gândesc ca Bogdan. Silviu, un domn cu bucle cărunte și ochi albaștri, își imaginează cum ar fi fost viața în Roșia Montană dacă proiectul ar fi început în 2000: „Poate acum aveam toți o situație foarte bună. Părerea mea e că în minerit nimic nu durează o viață. Și dacă nu exploatăm noi, vin copiii și exploatează și copiii lor tot nu o să mai aibă ce exploata. Așa e normal", povestește bărbatul la adăpostul foișorului din părculeț, în timp ce ploaia bate nervoasă acoperișul.

Mai bine agricultură și turism, decât minerit la Roșia Montană

Unul dintre cei care visează la UNESCO și care a rămas mereu sceptic tehnologiei de extracție a aurului cu cianură este Paul. El a lucrat toată viața în minerit la stat. Ar fi vrut să facă producție, dar șefii l-au ținut la suprafață. „Am fost șeful carierei în ultima perioadă (până în 2006) în Roșia, în securitate minieră. Mie mereu mi-a fost dragă producția - pe fostul director, Gruber, l-am rugat să mă lase și pe mine în subteran, dar nu m-a lăsat".

N-a lucrat o zi la Gold Corporation. Paul e membru în Asociația Alburnus Maior, adică rezistența formalizată împotriva minieritului la Roșia Montană, și crede că șansa de reabilitare a comunității stă în solidaritatea oamenilor.

„Aici va trebui să fie o conlucrare între localnici, primărie - că ei sunt reprezentanții, dar din ce am văzut, nu par interesați. În orice caz, trebuie să se regândească, pentru că planul urbanistic, cel care împiedica orice alternativă la minerit, e anulat în instanță. Trebuie refăcute planurile și să facem altceva. Degeaba ei au zis că aici se poate face doar minerit, că se poate face și turism, agricultură."

Bărbatul care le-a dărâmat casele verilor și prietenilor din sat să-i facă loc lui Gold Corporation

Pe Costel Bîrla l-am cunoscut în alimentara din centrul comunei, își cumpăra ceva de mâncare pentru acasă. E tatăl a doi adolescenți care nu vor să plece din Roșia Montană.

Costel a lucrat la Gold Corporation cinci ani. Până în 2007 lucrase la Cupru Min S.A., compania care exploatează și prelucrează minereuri cuprifere la Cariera Roșia Poieni, la 30 de kilometri de Roșia Montană. Imaginea care e asociată cu Roșia Poieni e o biserică scufundată într-un lac de steril în care încă se varsă resturi miniere:

Când lucra la Cupru Min, Costel era recunoscător că ia un salariu bun, nu departe de casă. Când a fost concediat, a lucrat în mai multe județe. Când s-a săturat de navetă, nu s-a repezit să se angajeze la Gold Corporation. A vorbit cu familia înainte. Credea că poate munci orice. „La Gold am lucrat cinci ani la restaurări și la demolări. Demolam cu ranga, nu aveam voie să stricăm mașinile", povestește omul.

Când se gândește cum se simțea când demola case, se strâmbă mai tare la soare și oftează. „Știam că particip la destrămarea comunei. Nu cred că e casă de care să nu-mi fi părut rău, am dărâmat și din casele prietenilor mei, cu care am copilărit. Nu e așa ușor. La mulți veri le-am stricat casa. I-am sunat și le-am spus: «Iaca, bă, v-am demolat casa!» Mulți ar vrea să se întoarcă, dar nu mai au de ce să vină. Ce să mai facă aici?"

Costel mai are noroc cu animalele. De ani buni, ține vaci de lapte, boi, viței. Zice că e avere și că așa se descurcă și fără un loc de muncă în minerit. Plănuiește să scrie proiecte turistice. L-a inspirat un frate „la care vin turiști fără să vrea".

Lucian, zis „Bubu", a fost în căutarea unui loc de muncă de când l-au concediat de la mina de stat din Roșia Montană, în anul 2007. Patru ani a lucrat pe unde a putut, iar în 2011 s-a dus la Gold să ceară un post. Spune că la început nu i-a convenit să primească șapte sute de lei și că norocul a făcut să primească mai mult la restaurarea minei Cătălina Monulești. Era bine, avea două mii de lei pe lună, însă niciodată nu a fost sigur de jobul ăsta. Tensiunile din comună le purta și în subteran.

O parte din el îi spunea că muncește în tabăra adversă, cealaltă îi zicea că-i doar un loc de muncă. Șefii îi spuneau să nu mai intre în magazinul „opoziției", să nu mai bea cu prietenii care se opun proiectului. Nu i-a ascultat niciodată și asta crede că i-ar fi adus și concedierea. Bubu a ieșit în față la unele proteste pentru susținerea proiectului și a mers și el, ca aproape toți angajații, din poartă în poartă prin Apuseni, „purtat de companie să le zic oamenilor să semneze cu ei". Acum n-ar mai merge, dar nici n-ar ști ce să facă.

„Statul e cel mai mare vinovat pentru toată nedumerirea noastră", zice Bubu în fața unui pahar cu bere. Din 2014, de când l-a concediat RMGC, a făcut naveta la Lugoj, la o firmă care face air-bag-uri. După luni în care mai mulți roșieni petreceau opt ore pe drum și încă 12 la serviciu, firma a făcut un sediu în Abrud, la 11 kilometri de Roșia. Acolo lucrează și Bubu acum. Zice că s-a lecuit cu mineritul.

Animalele îi scot din foame pe roșienii care au rămas fără job

În goana după adevărul Roșiei Montane, un om cu o mână de documente, care-i stăteau ca o piatră pe inimă, decide să mi le arate. Sunt minutele unor întâlniri ale angajaților companiei, zeci de documente în care se vorbește des despre relocarea oamenilor, demolarea clădirilor și strămutarea mormintelor. Din documentele astea, s-ar zice că în demolări și relocări au lucrat, cel mai mult, roșienii în Roșia.

Ce se întâmplă azi cu Roșia Montană

E mijloc de septembrie. Otava, adică iarba care crește după strângerea fânului, acoperă pajiștile din Roșia Montană. Animalele pasc libere pe terenuri publice, părăsite sau cumpărate de companie. „În alte vremuri, nu vedeai vitele libere ca acum", își amintește unul dintre localnici. De când sute de oameni au fost mutați, cei rămași profită de libertatea pământului.

În alți ani, pe pajiștile astea nu vedeai nici tineri voluntari, de diverse profesii, care se plimbă după o zi petrecută la restaurări. Nu vedeai turiști care caută casa unui anumit localnic, din dorința de-a-i strânge mâna din admirație.

Au trecut 17 ani de când mii de oameni au spus că Roșia Montană e și casa lor. Au trecut doi de când roșienii au înțeles că, în sfârșit, a venit timpul să își reclădească Roșia, indiferent de tabăra din care au făcut parte.

Păcat că nu prea vorbesc unii cu alții despre asta.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre Roșia Montană:
L-am enervat pe primarul Albei Iulia, de 1 decembrie
De ce au venit străinii la Fân Fest?
Era să iau bătaie de la angajații RMGC