FYI.

This story is over 5 years old.

jocuri video

Cum erau concursurile de gaming în România anilor '90

Textul ăsta este despre o perioadă când întrecerile de jocuri se anunțau din gură-n gură.
25.9.15
gaming
Concursurile dintre gamerii de astăzi au devenit o adevărată industrie, cu premii pe măsură. Acum 15 ani, ideea în sine că atâtea calculatoare ar putea fi cuplate în rețea părea SF. Fotografie via Wikimedia Commons

Unii țin minte anul 1998 pentru Olimpiada de iarna la Nagano, alții pentru Campionatul Mondial de fotbal din Franța, înființarea Google sau pentru lansarea filmului Godzilla. Eu însă îl țin minte datorită primului meu concurs de jocuri.

Primele concursuri de jocuri pe calculator nu semănau aproape deloc cu cele din zilele noastre. Erau mai dezorganizate, aveau puțini participanți, iar ideea de premiu nu exista. Și când chiar erau premiate, beneficiile erau mai mult simbolice. Prin comparație, concursurile de acum pot avea și mii de participanti - cel puțin în faza calificărilor- și sunt mereu premiate. De multe ori, festivitățile au loc în arene ticsite, sunt frecvent transmise pe Internet sau la TV și beneficiază de sponsorizări. Cât despre statutul și condiția gamerului de astăzi, nici nu mai are sens să pomenesc.

Când existau, premiile păreau mai mult o glumă

Depinde de perioadă. Dacă e vorba de intervalul 1998-2000, atunci vorbim doar de StarCraft I și de Quake 2. Posibil să mai fi fost și altele, dar, sincer, nu-mi aduc aminte. Dacă vorbim de perioada 2000-2002, atunci mai putem adăuga Unreal Tournament, Counter-Strike (versiunile 1.5 și 1.6) și Fifa (Fifa 2000, 2001, 2002).

Motivul pentru care am ales 2002 ca an de referință este că, în acel an, lucrurile s-au schimbat radical pentru gamerii români. Atunci a fost înființată Professional Gamers League, care a organizat primul campionat național de jocuri pe calculator și care le-a dat șansa gamerilor români să participe la nivel internațional. Unde, au avut șansa să joace la turnee și jocurile la modă, la acel moment, în afară: WarCraft III și Age of Empires II.

Publicitate

Bun și acum să descriu modul în care se desfășura unul dintre aceste prime concursuri. Cândva prin vara lui '98, Club Vortex - o sală care nu mai există de 15 ani -, a organizat unul dintre primele concursuri de Quake 2 din țară. Sigur, nu am de unde să fiu 100% sigur că era primul, al doilea sau al 14-lea.

Dar am putut deduce că a fost unul dintre primele concursuri din mai multe motive. În primul rând, nu trecuse decât un an de la apariția Quake 2, timp în care a continuat să fie jucat preponderent Quake 1, cel puțin în sălile prin care am fost eu.

În al doilea rând, numărul sălilor de jocuri era în continuare mic, iar numărul pasionaților de Quake era, de asemenea, redus. Iar acele câteva săli care existau nu se aruncau cu una, cu două, la organizarea de concursuri. Nu știu exact de ce, dar presupun că din motive financiare. Deci, până la acea dată, nu prea existaseră condițiile necesare organizării prea multor concursuri de Quake 2. De fapt, a oricărui tip de concurs.

Concursul avea o taxă de înscriere nu foarte mare, care putea fi achitată inclusiv în ziua concursului. Nu mai țin exact minte dacă exista sau nu un premiu, dar, dacă exista, atunci cu siguranță era foarte mic, pentru că o parte a banilor le revenea organizatorilor. Ulterior, alte săli au oferit premii și sub formă de ore gratuite, pe care câștigătorii le puteau petrece la sală. Oricum, nu m-a deranjat absolut deloc faptul că premiile erau practic inexistente. Evident toate meciurile urma să aibă loc în sistem LAN – adică în rețea limitată. Toate concursurile de-atunci erau așa.

Publicitate

Una peste alta, Club Vortex a demonstrat că nu era nevoie de foarte mulți bani pentru a organiza un concurs. Și, cu siguranță, nu a dus lipsă de participanți. Nici acum nu știu dacă scopul concursului a fost acela de a atrage clientelă nouă, sau dacă distracția a fost principalul scop. Presupun că, într-un anumit sens, a fost vorba despre amândouă.

Concursurile se anunțau din gură-n gură

Cei mai mulți dintre participanți veneau chiar din rândul celor care știau și frecventau Club Vortex. Printre ei ma număram și eu și cel mai bun prieten al meu, amândoi recent reprofilați de pe jocuri de strategie pe first-person shootere. Au fost totuși și participanți care frecventau alte săli. Chiar și din alte orașe. Acești outsideri aflaseră de concurs de la clienții fideli ai Vortex. A fost un fel de telefon fără fir. La acel moment nu exista o altă cale prin care să se poată răspândi vorba despre un concurs, decât cea verbală. Telefonul mobil era, în cel mai bun caz, o raritate. Și arătau cam așa:

cum-erau-concursurile-de-gaming-in-romania-anilor-90-842-body-image-1443167027

Fotografie de David, via Flickr

Cât despre mine, eram chiar mândru că voi participa la primul meu concurs de Quake 2, joc la care mă descurcam binișor, după standardele de-atunci. Mă simțeam cu atât mai mândru, cu cât băieții care dețineau sala îmi spuseseră că vor veni cei mai buni jucători din țară. Abia așteptam să-mi testez forțele.

Câțiva dintre jucătorii pe care i-am reținut de-atunci sunt: Novack, Zgaiba, Vaipa, Razor[ro], Mikiduță sau Kha'el. În acel moment, jucătorii mai vechi îl considerau cel mai bun din țară la Quake 2 pe Vaipa. Clasamentul ăsta, neoficial, avea să se schimbe la capătul acelui concurs. Apropo, este posibil ca unele dintre nickname-urile enumerate să nu fie complet corecte. Eu însă așa mi le-amintesc.

Desfășurarea concursului

În principiu sistemul era simplu: toate meciurile aveau loc pe The Edge – cea mai populară hartă din Quake 2. Se jucau mai multe meciuri în același timp, iar cei care nu jucau, așteptau afară. Sala nu era foarte mare, așa că nu prea am avut de ales, decât să stau în soare. Dar nici asta nu era o problemă, pentru că, în timpul ăsta, am putut discuta strategii de joc, și am putut face schimb de idei și de experiență cu alți jucători.

În acel moment, fiind mize extrem de mărunte, singurul obstacol care ar fi putut sta în calea socializării dintre jucători era orgoliul. Sincer, nu-mi aduc aminte să fi fost foarte mulți jucători orgolioși la acel concurs. Sau poate nu i-am remarcat eu.

Publicitate

În fine, cert e că primele meciuri au fost foarte ușoare pentru jucătorii care aveau un nivel măcar mediu. Unele partide se încheiau cu diferențe de scor de câteva zeci de fraguri- hai să le zicem puncte -, ceea ce în Quake 2 era foarte mult. Un meci de-al meu, de exemplu, s-a încheiat cu scorul de 43 la -2, dar au fost și scoruri care au trecut de cifra de 60.

Citește și În anii '90 era intens

Pe măsură ce jucătorii mai slabi au fost eliminați, însă, scorurile au fost tot mai mici și tot mai strânse, până când au rămas doar cei mai buni. Privind un pic în spate, mi se pare amuzant acum că, la acea vreme, ni se păreau buni niște jucători care făceau greșeli elementare. Eu, de exemplu, mă mai loveam uneori de pereți, săream pe loc, mă blocam în scări sau intram în mod inexplicabil în proiectilele trase.

Plus că nu-mi ieșeau toate schemele, pe altele nici măcar nu le cunoșteam și nu știam să trag cu o serie de arme importante. Și nu eram singurul în această situație. Aproape toți eram. Așa că, până la urmă, cel care a câștigat a fost cel care a greșit cel mai puțin. În anii următori, tehnica mi s-a perfecționat substanțial, așa cum s-a întâmplat în cazul tuturor pasionaților de Quake 2.

Spre dezamăgirea mea, după trei meciuri câștigate am pierdut și eu. Și a pierdut și amicul meu. Ce-i drept, înaintea concursului speram totuși să câștig ceva mai mult de trei meciuri. Am pierdut în fața unui jucător „local‟, cu care mai jucasem până atunci de câteva ori și căruia-i știam ce-i poate pielea.

Amicul meu a pierdut în fața unui jucător ceva mai titrat, Novack, care, la acel moment, era considerat al doilea jucător din țară. Evident, n-am nici cea mai vagă idee dacă chiar așa era. La scurt timp, a pierdut și principalul favorit al concursului.

După concurs

Evident, în noaptea de după concurs de abia am dormit de oftică. Dar dezamăgirea nu a făcut altceva decât să mă facă să-mi placă jocul și mai mult. Reluam încontinuu în minte momentele în care ar fi trebuit să iau alte decizii, în așa fel încât să nu o mai comit pe viitor. Normal că unele greșeli s-au repetat.

Și mi-am propus ceva, în noaptea aceea. Mi-am propus să fac ceva în legatură cu problemele de tehnică, de care eram parțial conștient, încă de dinainte de concurs. Din punctul ăsta de vedere, lucrurile au fost ceva mai complicate pentru că nu prea aveam de la cine să-nvăț. Am mai furat eu o schemă-două, dar, în linii mari, învățam singur, pe măsură ce jucam. Toți jucătorii de Quake erau în această situație. Că, na, cum YouTube nu exista încă, de unde tutoriale, meciuri înregistrate sau demonstrații?

Ulterior, am mai participat și la alte concursuri de Quake 2, cei drept, mai mici decât cel din '98. Vremurile se schimbau. Unii gameri se reprofilau pe StarCraft I, alții se lăsaseră de jocuri de tot. Iar, prin 1999-2000, a apărut Quake 3. Jocul care-mi adusese primul concurs de gaming din viață devenea istorie.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre jocuri:
Opt jocuri video dubioase în care apare România
Cele mai bune jocuri din 2015, până acum
Cele mai penale jocuri de Android din România