FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

​Am încercat să devin o persoană mai bună în șapte zile

M-am gândit că dacă voi îndura greață, diaree și rușine, sigur voi ajunge la transcendență personală.
10.8.16

Da, am căutat bunătatea într-un tomberon. Fotografiile autorului.

Sunt doar o umbră a persoanei care aș putea fi și m-am săturat de asta. M-am săturat să fiu un dobitoc și știu că aș putea fi un exemplu pentru societate dacă m-aș ocupa de propria dezvoltare. Exemplele sociale sunt oameni mai buni, iar oamenii mai buni sunt complecși, talentați, relaxați, frumoși, sănătoși și răbdători. Eu nu am niciuna dintre aceste calități.

Pierdut, am recurs la internet, care e plin de articole care te instruiesc cum să devii o persoană mai bună. Majoritatea exemplelor pe care le-am găsit mi s-au părut prea lungi sau prea complicate. În plus, îmi spuneau același lucru: soluția pentru a fi o persoană mai bună e starea de spirit. Iar schimbarea stării de spirit e un proces lent și obositor și eu n-aveam chef să pierd atâta timp cu asta. Fusesem dobitoc de când mă știu, așa că știam că ar fi durat mult. Trebuia să existe altă cale.

Publicitate

Am hotărât să grăbesc procesul cu propriile metode. Abordarea mea a fost simplă: să încerc câte un lucru nou în fiecare zi, timp de o săptămână. Ca să funcționeze, cele șapte lucruri trebuiau să fie dubioase. Era important să ies din zona de confort. Aceste șapte aventuri trebuiau să-mi provoace mintea și trupul în moduri noi și ciudate. M-am gândit că dacă voi îndura greață, diaree și rușine, sigur voi ajunge la transcendență personală.

M-am înșelat.

Luni:

Am citit că voi deveni o persoană cu mai mult succes dacă sunt deschis la schimbare. Dacă te-ai întrebat vreodată cât îți ia ca să îmbrățișezi schimbarea, răspunsul e simplu: vreo trei ore. Atât mi-a luat mie ca să-mi modific total înfățișarea: mi-am ras barba și mi-am decolorat părul.

Mi-a fost teamă să fac asta pentru că am probleme cu imaginea de sine. Chiar dacă sunt destul de slab, creierul meu prost îmi spune că sunt gras. Eram îngrozit că o să-mi văd fața de sub barbă. După cinci minute cu aparatul de ras electric mă simțeam bine. Aveam un pic de sânge pe gât, dar supraviețuisem. I-am zâmbit bebelușului din oglindă.

Hello, Slim Shady

Cu decoloratul a fost altă poveste. Zici că-mi unsesem scalpul cu napalm. Mai și mirosea a napalm. A fost un proces oribil și am rămas cu un păr fragil și deteriorat.

Din cauza noii mele imagini, lumea ori mă confunda cu altcineva, ori îmi mă poreclea Bieber, Malfoy (ăla enervant din Harry Potter) sau alte personaje detestabile. Deci a funcționat, deja aveam mai mult succes.

Publicitate

Ce am învățat?

Dacă părul decolorat se simte ca un fel de vată, ți-ai făcut treaba bine.

Dacă ești blond, oamenii o să te poreclească Malfoy, Blondu ' sau Slim Shady.

Îmbrățișarea schimbării înseamnă să îmbrățișezi ridicolul.

Decolorarea părului îți slăbește firul de păr, dar îți întărește mintea.

Citește și: Mi-am înghețat corpul trei minute ca să fiu frumoasă

Marți:

Cercetările m-au învățat că dacă învăț ceva nou o să-mi stimulez pofta de învățare pe viață. Am căutat mult un talent nou. Nu voiam să fiu vreun țăran care cântă la pian sau la chitară sau jonglează cu foc și se crede șmecher. Trebuia să fie ceva mai cool de atât.

Și așa am ajuns să iau lecții de scrimă. M-am gândit că nu poate fi atât de greu. Greșit. În prima lecție trebuia să învățăm pașii de bază. Dar partenerul meu, Tim, era un mascul alfa care a vrut neapărat să mă pună la punct. Nu a folosit o viteză de luptă de nivelul unu, așa cum i-a recomandat instructorul. Conform posterului de pe perete, nivelul unu însemna să lupți intenționat cu viteză foarte mică. Oricât de mică a fost viteza, eu tot am asudat ca un porc.

E o călătorie lungă și grea până la șmecherie.

Se pare că lupta cu săbii nu e doar pentru bărbații cu plete. E un talent dificil pe care îl stăpânești într-o viață de om. Făcusem primul meu pas spre deschiderea poftei de învățare.

Ce am învățat?

Săbiile sunt mai grele decât crezi.

Ai nevoie de un ritm incredibil ca să folosești o sabie.

Sunt varză și am ritmul unui copil sedat.

Publicitate

Săbiile nu sunt deloc practice și te epuizează.

Stăpânirea sabiei chiar e un talent șmecher.

Miercuri:

Oamenii bun fac mult sport. Și eu voiam să-mi îmbunătățesc corpul, dar îmi lipsea voința. Dar gata cu imaginea de Quasimodo. Eram gata să sufăr și să mă schimb.

Am ales aerobicul facial. Practica asta dubioasă promitea să-mi repare fața asimetrică prin câteva exerciții simple de simetrie. Trebuia să-mi apăs ochii cu mâinile și să mă uit mijit cu un ochi. Asta urma să-mi activeze conexiunea dintre minte și corp, iar fața mea urma să se repare singură. Mi-am apăsat ochii până în fundul capului și am făcut tot ce trebuie ca să am succes.

Dar se pare că e dureros să pui atâta presiune pe fața ta. După aerobicul facial, am rămas cu ochii roșii și iritați și mă dureau pomeții. Mă durea totul și videoclipul zicea că dacă simt durere, înseamnă că exercițiul a funcționat! Păcat că n-o să mai încerc aerobic facial în viața mea.

Niciodată.

Ce am învățat?

Nu e bine să-ți chinui ochii toată ziua.

Aerobicul facial chiar există și funcționează pe „principiul minte-corp".

„Principiul minte-corp " e un căcat.

Nu mă deranjează să arăt strâmb și asimetric.

Citește și: Am trăit ca-n Evul Mediu, ca să văd cum ar fi lumea dacă vor câștiga naționaliștii

Joi:

Documentările m-au învățat că, din când în când, e timpul să postești zdravăn. Postul îți conferă claritate mentală și o tensiune mai bună și te apropie de Dumnezeu.

Am hotărât să rezist 24 de ore doar cu apă și cafea neagră. Pentru început, ca să rezist, am mâncat șuncă, ouă și un smoothie de mango la ora 7:30 dimineața. Am crezut că o să trec peste post fără probleme, dar m-am înșelat. După șase ore, eram deja plin de sudoare.

Publicitate

Mic-dejunul dinainte de post.

Pe la ora patru visam deja la cină. După vreo cinci minute de fantezii cu mâncare, mi-am dat seama că îmi făceam rău.

Am plecat acasă pe jos și mi se umflaseră mâinile și picioarele de la căldură, ceva nou pentru mine. După 13 ore, eram nervos, nu mă puteam concentra la nimic și nu mă interesa nimic. Nu mai aveam chef să vorbesc și simțeam că eman un miros acid.

Postul m-a depărtat de Dumnezeu mai tare ca niciodată. Am uitat să mă mai căiesc pentru păcate, nu mă gândeam decât la mâncare.

Ce am învățat?

Postul te face să miroși îngrozitor.

Când ai un regim groaznic, postul e epuizant.

Nu te aporpie cu nimic de Dumnezeu.

Dar te face să contemplezi deciziile pe care le-ai luat în viață.

Vineri:

După post, m-am simțit slăbit și înfometat. Iar eu iubesc mâncarea. M-am gândit că cel mai potrivit ar fi un exces pe cinste. Oamenii buni au grijă de ei și se iubesc pe ei înșiși. Trebuia să am grijă de mine și să văd cum e să trăiești în exces. Era și asta ceva nou, la urma urmei.

Am început dimineața cu două sandvișuri imense și mi s-a făcut rău. La prânz am servit o supă chinezească cu alune și creveți, acompaniată de orez și bere rece.

Prima rundă

După câteva ore, am mâncat o pungă de inele de brânză și am crezut că o să-mi crape burta. M-am dus rapid la baie să mă cac. Pe la patru după-masa am băut două beri, iar după muncă, am mâncat o pizza și am băut alte beri. Deja eram amețit bine. Ca să-mi revin un pic, am băgat un espresso. M-a lovit diareea. Am încheiat seara cu clătite cu Nutella, frișcă și caramel. Iar m-am căcat diaree.

Publicitate

Runda nu mai știu cât

Se pare că îmbuibarea după o zi de post cauzează diaree. Asta înseamnă excesul.

Ce am învățat?

După ce postești, ți se strânge stomacul.

Îmi place pizza și berea, dar gândesc mult mai lent după ce le consum.

E mișto pe moment să mănânci porcării, dar mai târziu ai de suferit.

Citește și: Am ieșit la o întâlnire romantică cu Siri, ca să aflu cum iubesc roboții

Sâmbătă:

Se estimează că Metro Vancouver aruncă în fiecare an 13 de mii de tone de mâncare comestibilă și sănătoasă. Am auzit că e o soluție bună să cauți în coșul lor de gunoi, așa că m-am îndreptat săre supermarket.

Ghinion.

E greu să fii gunoier. Sâmbătă dimineața, toate tomberoanele erau încuiate cu lacăt. M-am retras și am găsit această hartă cu tomberoanele fără lacăt din Vancouver. Am hotărât să încerc să ajung în cât mai multe locații.

După ce mi-am băgat nasul prin toate mizeriile, cele mai bune lucruri pe care le-am găsit au fost un CD cu coloana sonoră a serialului Friends și un test de sarcină. Visul de a mânca pe gratis bunătăți mi-a fost zdrobit.

Prima înfrângere a săptămânii m-a deprimat. N-aveam să fiu un om mai bun.

Ce am învățat?

Nu te uita în tomberoanele pizzeriilor. E oribil.

Majoritatea tomberoanelor sunt încuiate cu lacăt.

Tomberoanele sunt populate de albine pe timpul verii.

Dacă te temi să cauți în tomberoane, află că nimeni nu dă doi bani pe asta. N-o să se uite nimeni la tine.

Duminică:

Mi-am rezervat o ședință de nouăzeci de minute într-un bazin de privare senzorială, ca să reflectez unde am greșit în misiunea mea. Am ajuns la Floating House și m-am uitat la clipul ăsta care mi-a zis că ședințele în bazin mă vor ajuta să scap de stres. Tipul de la recepție a fost foarte prietenos și relxat. Mi-a zis că e bine să fac caca înainte să intru în bazin. M-am îngrijorat că o să mă cac pe mine.

M-am dus întâi la baie și apoi am intrat în bazin. Primul lucru pe care l-am simțit a fost contactul scalpului meu sensibil și oxigenat cu apa sărată. Usturimea a devenit și mai enervantă după ce am realizat că nu puteam controla direcția în care îmi plutea corpul. Mă tot loveam cu picioarele de pereți și îmi pierdeam relaxarea.

Publicitate

Până la urmă, corpul mi s-a stabilizat, durerea a trecut și totul a amorțit în jurul meu. A fost intens. Nu mai simțeam gravitația. Eram convins că o să am și halucinații, așa cum citisem, dar n-a fost cazul. Am simțit, în schimb, o pace intensă. Am simțit că am murit și îmi plăcea.

Cele nouăzeci de minute au trecut cât ai clipi. Am ieșit din bazin plin de viață și cu idealuri noi. Sunt o persoană mai bună? Poate. Am încercat multe lucruri noi și asta te face sigur mai interesant.

Ce am învățat?

Oamenii se cacă pe ei adesea în bazinele de privare senzorială.

Părul oxigenat nu se pupă bine cu apa sărată.

Dacă reflecți asupra săptămânii care a trecut, o să simți că ai murit.

După această încercare, nu mă simt un exemplu pentru societate, dar am învățat niște lucruri. Așteptările sunt cele mai mari piedici în viață. Comportă-te în moduri surprinzătoare pentru tine însuți și o să observi că te dezvolți. Fii deschis la experiențe noi, dar nu-ți distruge intestinele pe parcurs.

Urmărește-l pe Zac Thompson pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe experimente personale pe VICE:
Am încercat să trăiesc ca o vedetă de pe Instagram
Am încercat cele mai dubioase regimuri de frumusețe ale vedetelor
M-am purtat ca un nesimțit timp de o săptămână ca să văd dacă aș avea o viață mai ușoară