Publicitate
Film

Ce-am învățat despre viață, după o săptămână de urmărit telenovelele de pe Acasă TV

Cu ocazia asta, am aflat că pe capul meu s-ar da 57 de cămile. Ceea ce nu e deloc rău.

de Sonia Bloțiu
15 Iulie 2016, 12:18pm

Asta sunt eu, în timp ce mă uitam la un bărbat cu briantină în păr cum vorbea la telefon

Nu știu dacă îți mai amintești, dar a existat o perioadă în care telenovelele erau considerate cancerul televiziunii. A fost undeva pe la sfârșitul anilor '90 și începutul anilor 2000. Telenovelele erau cel mai ușor asociate cu gospodine și puștoaice tâmpe.

Acum, situația s-a mai schimbat. Între timp, a apărut Antena 3, care, iată, e cu mult peste postul Acasă în topul celor mai urmărite televiziuni. De unde deduc că oamenii sunt mai interesați de „România, regim dictatorial", decât de niște drame ușurele, ca alea pe care le vezi în telenovele.

Însă eu m-am hotărât să merg contra curentului și să fac ceva atât de stupid, încât să mă facă să-mi reconsider viața. Am decis să urmăresc telenovele timp de o săptămână, ca să văd cu ce lecții de viață mă pot pricopsi.

Citește și: Ce să fac cu maică-mea? Pentru ea Antena 3 este Europa Liberă

Pe lista de chestii care mi-au bulversat viața, în astea șapte zile, s-au perindat următoarele: Puterea Destinului, Trandafirul Negru, Până la capătul lumii, În așteptarea dragostei și Clona. Da, știu ce-o să zici: „De ce sunt toate de pe același post, Acasă TV?".

Răspunsul e că nu eram acasă când se difuzau telenovelele de pe celelalte posturi. Din păcate.

Oricum, îți prezint câte ceva din concluziile finale, poate așa o să-ți convingi neamurile că ar avea mai multe de învățat dintr-o telenovelă, decât de la Gâdea.

Să n-ai încredere în oamenii care poartă chestii pe cap sau în bărbații cu mustață

Nu știu sincer dacă ăsta e un standard pentru producătorii de telenovele, dar din ce am observat în săptămâna asta, toate personajele negative purtau un astfel de accesoriu. Pălărie, turban, năframă, batic, ceva. Am încercat să găsesc o explicație pentru această teorie, însă nu am reușit. Ar putea fi o coincidență.

Ar putea fi.

La fel se întâmplă și cu părul facial. Nu toți bărbații răi au mustață, dar toți cei care au mustață sunt bărbați răi. Dacă e să ne luăm după mesajul telenovelelor, poate că ar fi mai bine să rămâi precaut pe viitor, când te bagi în seamă cu hipsterul ăla cu mustăcioară care poartă fedora.

Tradiția este foarte importantă. FOARTE IMPORTANTĂ

Captura asta redă fidel două dintre caracteristicile telenovelelor: un bărbat rău, care poartă ceva pe cap, urlă ceva despre importanța tradiției. Toate capturile îi aparțin autoarei

Am dat peste telenovele de origine turcă, spaniolă, indiană și braziliană și aproape fiecare poveste avea la mijloc ideea de tradiție. De fapt, cele mai multe scandaluri porneau fix din cauza faptului că cineva nu mai avea chef să respecte o tradiție din strămoși și spunea ceva de genul: „Da' mai du-te dracului cu obiceiul tău idiot, nu-mi spui mie cu cine să mi-o trag!".

Da, sexul bate tradiția.

Bineînțeles, acțiunea poate degenera foarte urât, de la niște simple dezmoșteniri, direct la crime în numele tradiției. Am văzut, pe rând, oameni împuscați, otrăviți sau aruncați de pe pod.

De aici am învățat că e bine să-și respecți bătrânii și că merită să sari calul doar dacă ești personaj principal, născut într-o familie mare și bogată.

Vrăjitoarele încă au un rol important

Să nu crezi că doar la noi găsești câte o cucoană în fustă largă cu zurgălăi de aur care pretinde că-ți poate citi destinul frecând o bilă de sticlă. Mai ții minte din documentarul BBC cum Adi Minune avea propria vrăjitoare, cu care se consulta la începutul fiecărei zile?

Cam așa se întâmplă și cu protagoniștii din multe telenovele. Marile familii au câte o tanti spirituală care arată fix ca vrăjitoarele noastre, numai că e mai blondă. Cuvântul vrăjitoarei contează și orice profeție este luată-n serios.

Nu știu dacă am învățat ceva nou de aici, dar tind să cred că vrăjitoarele lor sunt o idee mai precise decât ale noastre.

Nu de alta, dar, din ce am observat, fiecare chichiță s-a întâmplat exact cum a fost prezisă.

Valoarea unei femei se stabilește în cămile

Aparent te poți îmbogăți cu o astfel de tranzacție. Conform serialului Clona, o femeie poate valora, de exemplu, 15 cămile. Am căutat mai multe informații și am aflat că o cămilă poate valora câteva mii de lire, ba chiar 13 mii dacă vorbim de una trecută de prima tinerețe.

Inițial, mi se părea extraordinar că o femeie poate valora 15 cămile, apoi am făcut testul ăsta și am aflat că pe capul meu s-ar da 57, iar o tipă de peste două sute de kilograme ar valora 30 de cămile.

Nu știu ce să zic de afacerea tipului ăsta, dar sunt destul de sigură că o face greșit. Oricum, nu e de mirare că cineva și-ar da femeia pentru câteva cămile.

E suficient ca să aibă o viață liniștită.

Femeile sunt în stare de orice ca să distrugă relații sau ca să atraga atenția bărbaților

Nu știu cum se face, dar fiecare telenovelă are un exemplu de muiere disperată și dispusă să meargă până-n pânzele albe pentru a obține ceva. Nu trebuie să aibă neaparat legătură cu dragostea. Chestia asta se practică și din plictiseală, doar de dragul de a băga râcă.

De exemplu, am văzut o mătușă care a făcut ce a făcut și a pescuit un test de sarcină pozitiv din gunoiul unei nepoate. A ales asta doar ca să o convingă să vorbească cu ea, și nu cu restul familiei, despre orice problemă.

Am mai văzut o fătucă atât de disperată după atenția unui bărbat, încă s-a dus la școala unde învăța băiatul lui, cu scopul de a pretinde că e mă-sa, ca să-l sustragă cumva.

Nu pricep logica femeilor din telenovele, dar dacă e să înveți ceva din asta, cred că ar fi chestia asta: nu strică să fii puțin paranoic, din când în când.

Dacă ești în dificultate, poți evita un răspuns cu mai multe întrebări inutile

Multe certuri pornesc când cineva află un secret dubios. În mod evident, cineva este luat la întrebări și dialogul este dureros de greu de urmărit. Sunt genul de discuții care pot fi rezolvate calm, cu un răspuns simplu, însă în telenovele niciodată nu e atât de ușor. Scandalul se intensifică pentru că mereu cineva trebuie să răspundă cu alte întrebări, gen: „Dar nu mă mai iubești?", sau „Ce crezi că rezolvi dacă-ți spun adevărul?".

Mă rog, chestia asta durează până cineva își bagă piciorul și se cară de acolo. Habar n-am, poate chiar funcționează metoda asta.

Pe viitor, încearcă și tu, de exemplu, să-ți enervezi șeful care te ia la șuturi pentru ceva. Construiește o serie de întrebări idioate, poate cedează.

În încheiere, aș spune că, la finalul acestei săptămâni, am înțeles de ce telenovelele nu mai sunt așa gustate în România, cel puțin cum erau acu' zece ani, să zic.

Uneori, te poți simți prinsă în cercul ăsta vicios de intrigi facile, dialoguri proaste și chestii care par, în general, ușor trase de păr. Tu ce-ai face?

Normal, te duci pe Antena 3 sau Romania TV, unde ai cam aceleași chestii, doar că astea de la noi au și avantajul că par un pic mai reale.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre filme proaste:
Cel mai prost regizor de la Hollywood din toate timpurile
Românii își regizează foarte prost nunțile
Trei filme proaste care au luat Oscar

Tagged:
Camileazy
Locale
Vice Blog
tradities
afaceristi
femeia
telenovele
Acasa Tv
intrigi
scenariul