Istoria sângelui fals din filmele de la Hollywood

Sânge. Sangre. Sangue. Veri. Krof. Rakta. Chi. Dam.Xuè

Indiferent cum dracu vrei să-i spui, sângele este în noi toți, la propriu. Dacă ținem cont de locul central al sângelui din universul omenesc (până și Highlander sângera, când era înjunghiat), nu e de mirare că sângele fals din recuzita teatrală a apărut de când există teatre. După moartea trucului cu batista roșie, a apărut și cererea actorilor pentru o substanță care să imite cât mai veridic sângele zeilor.

Dacă ești genul ăla de păgân ignorant fără cunoștințe vaste despre măiestria scenică de la mijlocul secolului 16, ai crede că sângele de animale era folosit în reprezentații de teatru mai timpurii, cum ar fi Titus Andronicus, una dintre cele mai sângeroase lucrări ale lui Shakespeare. Dar, experții din ziua de azi sunt din ce în ce mai sceptici că se folosea sânge de animale, mai ales din motive practice. Cum spune și Farah Karim-Cooper, directoarea departamentului Higher Education & Research de la Teatrul Globe din Londra: „Întrebarea dacă sângele de animale a fost folosit pe scenă este destul de dificilă din prisma dovezilor despre calitatea costumelor actorilor și incapacitatea de a le curăța". Cu alte cuvinte: fără spălătorie chimică, fără sânge de animale.

via GIPHY

Dacă iei în considerare acest lucru, sângele fals a reprezentat un element scenic de secole, iar câteva rețete au fost dezvoltate odată cu începutul producțiilor de film și televiziune și mai nou, în divertismentul HD generat pe calculator.

Deci cum se făcea sângele în vremurile lui Shakespeare? Ei bine, o rețetă timpurie era făcută din gândaci. Teatrul din Paris, Grand Guignol, s-a deschis în 1890 și era cunoscut pentru piesele horror. Ei făceau sânge fals dintr-un pigment roșu, derivat din fierberea unor insecte, inclusiv gândacul de cârmâz, care a fost folosit și în Campari, până de curând. Când rețeta se răcea, lichidul se coagula și astfel forma o consistență încântătoare.

via GIPHY

Evident, sângele fals din zilele noastre nu se mai face din insecte fierte. Odată cu dezvoltarea cinematografiei, filmele alb-negru foloseau sirop de ciocolată, ca să imite sângele. Într-o lume alb-negru, siropul de ciocolată făcea un contrast puternic pe un fundal luminat. De asemenea, au ajutat și regulile de cenzură foarte stricte: nu aveai voie să arăți prea mult sânge pe ecrane.

Pentru aplicarea siropului în picături, s-a găsit o altă soluție imprevizibilă: recipientul din plastic, care se putea strânge și presa. Atunci când Jack Barron, directorul de make-up al lui Hitchcock, care a lucrat cu el la filmul emblematic Psycho, se gândea la o modalitate să facă un film centrat pe multe scene cu sânge, care să pară cât mai autentic, recipientele de plastic de abia apăruseră pe piață. El i-a spus lui Stephen Robello, autorul the Making of Psycho, că siropul din recipientele de plastic funcționa perfect: „Shasta de abia scosese pe piață un sirop de ciocolată într-un bidon de plastic pe care îl presai. Asta era înaintea freneziei materialelor din plastic, deci reprezenta un lucru revoluționar. Până la momentul respectiv, în filme se folosea Hershey's, dar puteai să faci mult mai multe cu un bidon de plastic".

Odată cu apariția filmelor color de la Hollywood, presiunea de a avea un sânge fals care să pară cât mai real a crescut exponențial. John Tynegate din Anglia, un farmacist pensionat, a început să producă și să vândă un sânge fals, care a devenit popular ca sângele „Kensington Gore", numit după o stradă din Londra. Formula lui Tynegate a fost folosită foarte mult în anii '60 și '70.

Varianta BBC a formulei lui John Tynegate de sânge Kensington Gore:

Două căni de sirop de zahăr caramelizat
10 lingurițe de apă călduță ( la aceeași temperatură folosită și pentru gelatină)
10 lingurițe de colorant alimentar roșu
Câteva picături de colorant alimentar albastru
Câteva picături de colorant alimentar galben
10 linguri de făină de porumb
Aromă de mentă ( doar pentru a recrea același gust ca al sângelui fals din comerț)

Nu există instrucțiuni, dar să presupunem că amesteci totul și voila: o cascadă de sânge demnă de orice masacru.

Însă, cea mai faimoasă rețetă pentru sânge fals provine de la Dick Smith, un make-up artist de la Hollywood, care a murit acum un an, la vârsta de 92 de ani. Smith a fost creatorul sângelui apărut în filme clasice ca Exorcistul, Taxi Driver, și Nașul. El a fost numit unul dintre cei mai mari artiști de make-up, dar rețeta clasică a lui Smith este și super otrăvitoare. Cam asta e:

Rețeta lui Dick Smith pentru sânge fals otrăvitor. (Nu încercați asta acasă)

1 linguriță de oxid de zinc (cumpărat de la un laborator)
1 linguriță de colorant alimentar galben de la Ehler
28 grame de colorant alimentar Ehler roșu
30 de ml. de apă
30 de ml de soluție otrăvitoare Kodak Photo-Flo
1 litru de sirop de porumb

Instrucțiuni:

Oxidul de zinc se pune într-un bol, se adaugă apa și soluția de Kodak-Photo-Flo (ai grijă, asta este otrăvitoare). Adaugă coloranții roșu și galben și amestecă (dacă folosești alt brand în afară de galben Ehler, pune doar jumătate din cantitatea indicată). Amestecă o pătrime din cantitatea de sirop de porumb și toarnă conținutul într-un vas (asigură-te că vasul este mai mare decât conținutul de ingrediente, deoarece sângele se va separa). Adaugă restul de sirop și amestecă bine. Depozitează sângele la rece deoarece acesta poate mucegăi.

Rețeta trebuie amestecată viguros înainte de aplicare.

NU TREBUIE MÂNCATĂ SAU GUSTATĂ - Rețeta asta este otrăvitoare!

via GIPHY

Probabil te întrebi de ce rețeta lui Smith a devenit atât de faimoasă, dacă, de multe ori era nevoie ca sângele să curgă din gura actorului. Se pare că există o abundență de versiuni comestibile, toate variații ale formulei originale create de Smith. Dacă vrei să ți-o arzi ca în Evil Dead, poți să arunci o privire prin cartea lui Bruce Campbell, If Chins Could Kill: Confessions of a B Movie Actor, care conține o rețetă de sânge fals comestibil, făcut din frișcă vegetală. Sau, dracu știe, poate vrei să-ți dichisești masacrul fals cu niște sânge de ciocolată sau unt de arahide.

Astăzi, metoda de dispersare a sângelui fals a evoluat de la bidonul care țâșnește, la prezervativ. Warren Appleby, coordonatorul de efecte speciale care a lucrat la remake-ul din 2013 al filmului Carrie, specifică că prezervativul este o modalitate perfectă pentru a crea un haos sângeros satisfăcător: „Este ieftin și deja ai un rezervor pentru sânge. Fixezi punga de haine, apoi pui un explozibil minuscul, gen o petardă, între punga de sânge și actor. Am folosit pungi de etanșare în vid, ca să obținem un pătrat curățel. Câteodată prezervativele se sparg, dar câteodată nu. La fel ca în viață".

via GIPHY

Până la urmă, meșteșugul sângelui fals s-ar putea să se apropie de un sfârșit coagulat, cel puțin pentru producțiile de film și televiziune. Din ce în ce mai mulți regizori aleg sângele CGI, făcut din pixeli. De fapt, niciuna dintre prunele antropomorfice care a jucat în filmul The Expandables 2, nu a avut nici măcar un singur strop de sânge pe pielea bătătorită. Practic, orice picătură de sânge văzută pe ecran a fost creată prin CGI. Până și regizorul David Fincher a ales să folosească cantități mari de sânge CGI în filmul Zodiac. El a menționat faptul că este convenabil și că îți oferă posibilitatea să filmezi mai multe cadre fără să aplici machiajul de mai multe ori.

via GIPHY

Deși, sângele fals poate deveni în scurt timp doar o amintire de pe scenele de teatru, fără să mai apară pe marile sau micile ecrane, dar, cu siguranță va fi folosit în continuare de entuziaștii Halloween-ului. Chiar dacă ți-l faci în casă, folosind una dintre rețele astea (să sperăm neotrăvitoare), sau dacă-l cumperi de la cel mai apropiat magazin, noi îți urăm un sezon sângeros.

Cu toți trebuie să ne aducem aminte din ce suntem făcuți cu adevărat.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Hollywood:
Am vizitat magazinul de unde își cumpără Hollywood-ul cadavrele
Cum face Hollywood-ul drogurile să pară adevărate în filme
Puterea erotică a nisipurilor mișcătoare din filme