FYI.

This story is over 5 years old.

​Fă cunoștință cu gașca de bunici care fac graffiti

Bătrânii ăștia din Portugalia învață toate tehnicile de lucru în stradă și, când sunt pregătiți, ies împreună pe străzi.
1.7.15

Imagini din arhiva Larei Rodrigues.

Fă cunoștință cu cea mai veche gașcă de grafferi din Portugalia: un clan de pensionare golance, cunoscute sub numele de „Bunicile Graffiti". Toate sunt membre ale grupului Lata 65, un grup de educație artistică pentru seniori fondat de Lara Rodrigues. În ultimii câțiva ani, Rodrigues a încercat să dărâme stereotipurile legate de vârstă și percepțiile culturale prin seminarele ei de teorie focusate pe bătrâni și prin ateliere de câte două zile. La sfârșitul fiecărei sesiuni, fondatoarea își duce elevii pe străzi pentru aplicații practice. Aceste aplicații implică stenciluri făcute de elevi și o grămadă de spray-uri cu vopsea.

Datorită naturii sale neobișnuite, povestea grupului Lata 65 a circulat pe tot globul și multă lume crede că organizația cu sediul în Covilha a început în Lisabona. The Creators Project a vrut să descopere adevăratele motive pentru care elevii grizonați, fără experiență în această artă tinerească, ies de la cursuri cu pofta de a mâzgăli pereți albi.

Am stat de vorbă cu două sexagenare din Lata 65 și o studentă mai tinerică, de aproape 60 de ani, despre aventurile lor artistice preferate și cu Rodrigues despre abordarea ei de tip „artă pentru toți".

The Creators Project: Cum ai descrie Lata 65 și Wool Festival? Când și cum ai venit cu conceptul pentru proiect?
Lara Rodrigues: Lata 65 e rezultatul direct a două mari pasiuni, una pentru graffiti/artă stradală și cealaltă pentru Covilhã și istoria ei care e strâns legată de industria textilă. WOOL – Festivalul de Artă Urbană din Covilhã – a apărut în 2011. A fost primul eveniment cu aceste caracteristici din interiorul Portugaliei cu un format specific și unic, care încearcă să introducă aceste expresii noi ale artei contemporane ca instrumente capabile de importante transformări sociale, culturale, economice și urbane într-o comunitate.

De atunci, au apărut o grămadă de acțiuni paralele în alte locuri (aici și în afară) și sub alt format. Am avut posibilitatea să observăm modalitățile simple și ușoare în care arta urbană poate ajunge la orice grup de vârstă, în special la locuitorii mai în vârstă din zona noastră. Aceștia au devenit însoțitorii și spectatorii noștri la toate orele. Vedeam cum, zi și noapte, cetățenii în vârstă ieșeau din casele lor și nu se duceau să joace șah sau cărți, ci veneau să vadă cum se construiesc, în detaliu, picturile.

Într-o zi am vorbit cu Fernando Mendes din Lisabona despre aceste experiențe și fenomene, iar el m-a provocat să fac un atelier pentru cetățenii de vârsta a treia.

Cum a evoluat proiectul de la înființare până azi?
După primul atelier (pe care l-am ținut pro bono, eu și artiștii invitați) și după ce am văzut beneficiile lui, am hotărât că trebuia să găsesc modalități de finanțare a proiectului. În 2013, am aplicat la Bugetarea Participatorie a Consiliului din Lisabona și, cu ajutorul voturilor cetățenilor, am câștigat buget pentru înființarea LATA 65. În 2014, am fost invitați de un festival în insulele Azore să ținem un workshop și am investit mult în lecturi, conferințe și universități. În Lisabona am început anul trecut să ținem cele 12 ateliere finanțate de Consiliu (de asta crede lumea că proiectul a luat naștere în Lisabona, dar nu e corect). Iar în vara asta vom lucra în sate mici, unul în interiorul Portugaliei (Castelo Branco) și altele trei lângă Coimbra (Montemor-o-Velho).

Ați întâmpinat rezistență din partea cursanților neobișnuiți cu o astfel de formă de artă?
Cred că cetățenii vârstnici au venit la ateliere cu mintea deschisă și multă curiozitate. Într-adevăr, mulți au niște prejudecăți despre graffiti, dar sunt deschiși să învețe mai multe și să-și schimbe părerea.

Ai clasifica lucrările grupului drept graffiti sau artă stradală?
Workshopul începe cu o scurtă călătorie prin istoria graffiti-ului și a artei stradale – o experiență total vizuală. De la apariția graffiti-ului în EUA la sfârșitul anilor '60/începutul anilor '70, până la călătoria lui în Europa și în Portugalia. Vorbim despre diferențele între graffiti, artă stradală și artă murală, despre practici, tehnici, despre artiști. Scopul e să-i ajutăm să recunoască și să înțeleagă ce văd pe stradă. Apoi trecem la partea practică în care își face fiecare un tag și un proiect pentru perete. Învață toate tehnicile de lucru în stradă și, când sunt pregătiți, ieșim pe străzi.

Așa că aș spune că lucrările lor se încadrează în ambele categorii, dar mai mult în artă stradală, pentru că nu facem doar litere. Îmi plac rezultatele atelierelor, dar cel mai important la LATA 65 e procesul. Procesul prin care ei înțeleg ce văd prin oraș și demistifică aceste expresii artistice… Vrem să-i încurajăm să creadă că pot învăța oricând lucruri noi și pot iniția activități noi.

Descrie caracterul și dinamica grupului.
După cum am zis, majoritatea cursanților vin la atelier cu mintea deschisă. Vor să învețe ceva nou sau întreabă o mie de lucruri despre asta pentru că n-au avut ocazia până atunci. E un mediu foarte relaxat, iar dinamica e mereu amuzantă și jucăușă.

Cum arată o zi tipică pentru tine și studenții tăi?
LATA 65 e un atelier care ține două zile, patru ore pe zi. Vorbim de un grup de maximum 15 persoane, unele cu probleme de sănătate, articulații deteriorate etc. Deci ritmul fiecărui curs e un pic mai lent decât în cazul cursurilor cu copii sau tineri și e mereu diferit. Am avut grupuri cu media de vârstă de 74 de ani, cu vârstnici între 63 și 93 de ani. Dar la un atelier obișnuit, prima zi se petrece înăuntru, avem o parte vizuală și una teoretică, apoi începem să facem tag-ul sau proiectul pentru perete, desenăm stenciluri. În a doua zi, decupăm stencilurile și, când suntem pregătiți, ieșim în stradă să căutăm pereți.

Povestește-mi unul sau două momente preferate din acești ani în care ai organizat atelierele.
Îmi place mereu să vorbesc despre primul moment de surpriză sinceră și totală: La primul atelier, în 2012, s-a înscris o doamnă doctor – Luisa Cortesão. Nu tăiase în viața ei un stencil și nu pictase niciun zid, dar în ultima zi, ne-a adus de acasă un stencil care a devenit logo-ul nostru! Din ziua aceea, nu s-a oprit niciodată din desenat pe străzi și făcut stenciluri. Ne ajută de obicei și cu atelierele.

Mai sunt lucruri pe care le spun oamenii după ateliere și ne rămân în minte. De exemplu:

„Cât timp sunt aici, nu mă gândesc deloc la câte ore și zile mai am de trăit." – M. Manuel, aka Balé.

„Acum mă uit altfel la ziduri, știu să recunosc desenele de pe străzi." D. Lurdes, aka Armando.

Care au fost cele mai mari provocări cu acest proiect?
Obținerea de fonduri și răspândirea beneficiilor la cât mai mulți cetățeni vârstnici. Din păcate, avem încă probleme cu asta pentru că nu se prea investește în bătrâni.

Ați avut vreodată probleme cu poliția când ați ieșit pe străzi cu LATA 65?
Odată ne-a oprit poliția lângă zid și a vrut să ne bage pe toți în dubă, să ne ducă la secție…Eram cu un grup de douăzeci de bătrâni. Evident că aveam permis să desenăm pe pereți, dar cursanții au vrut să meargă la poliție! Li s-a părut palpitant.

Fă cunoștință cu cursanții:

The Creators Project: Vă rog să-mi spuneți cum vă cheamă și ceva despre dvs.
Luisa Cortesão (caut-o pe Facebook), 65 de ani, doctoriță pensionară.

De când sunteți membră LATA 65?
M-am alăturat atelierului din luna noiembrie 2012.

De ce v-ați alăturat?
Pentru că părea distractiv și mereu mi-a plăcut să văd graffiti pe stradă.

Care e cea mai palpitantă amintire pe care o aveți cu grupul?
Cred că toate sunt palpitante. Îmi place când merg să ajut la atelier și văd oameni entuziasmați care vin pentru prima oară.

Ce cred nepoții dvs. despre hobby-ul dvs.?
Le place mult. Uneori vin cu mine să desenăm stenciluri pe străzi.

Care e lucrul pe care vă place cel mai mult să-l pictați?
Semnul meu distinctiv: vrăjitoarea.

Spuneți-mi, vă rog, ce vârstă aveți și câte ceva despre dvs.
Margarida Dias Carreiro, 58 de ani, profesoară. Îmi plac fotografia, aerobicul, înotul, gimnastica, cinematografia și drumețiile.

De cât timp faceți parte din LATA 65?
De la atelierul din iulie 2014, din Azore.

Care e cea mai palpitantă amintire cu grupul?
Când am pictat un zid din centrul orașului Ponta Delgada. Și faptul că e acolo și în ziua de azi.

Descrieți-mi ce vă place cel mai mult la LATA 65.
E foarte frumos. Îmi plac tehnicile pe care le-am învățat și camaraderia dintre profesori și cursanți.

Cum vă numiți, ce vârstă aveți și cine sunteți?
Eduardo Machado, 68 de ani. Sunt fermier organic. Pictez ecrane și folosesc vopsele în ulei și acrilice și acuarele. Îmi plac fotografia, trasul la țintă, radioul, bărcile, înotul și plimbările.

De cât timp sunteți membru al grupului LATA 65?
De la atelierul din Azores din 2014.

Ce vă place cel mai mult la grup?
Monitoarele, datorită energiei și dinamicii pe care i-o dau atelierului.

Ce părere au nepoții despre pasiunea dvs?
Le-a plăcut la nebunie ideea. M-au susținut dintotdeauna în orice activitate.

Ce vă place cel mai mult să desenați?
Mi-a plăcut mult să particip la pictura de pe panoul care se află în centrul orașului Ponta Delgada.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre graffiti:
În culisele războiului graffiti din Chișinău Oameni care își riscă viața pentru graffiti Gif-uri graffiti care redefinesc arta stradală