Tot Facebook-ul s-a scandalizat în ultimele zile că la facultățile de farmacie/medicină din țară se predă homeopatie. La facultatea de farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București, unde-s studentă în ultimul (adică al cincilea) an, e un opțional la care oamenii se înscriu pentru că e comod să iei notă pe referat și pe prezență, ca la aproape orice opțional din orice facultate.

Dacă ai trăit sub o piatră și nu știi ce-i homeopatia, ți-o explic pe scurt. Se pornește de la ideea că o substanță care produce boală la omul sănătos o să producă sănătate la omul bolnav. Similia similibus curentur (alternativă medicală la fel de utilă ca limba latină în zilele noastre). Așa că de la o substanță sau tinctură mamă pornești să faci diluții, până ajungi la o apă chioară sau niște grăunțe de lactoză care au trecut tangențial pe lângă o moleculă de ceva, i-au memorat energiile, iar asta, cumva, te tratează de chestii. E demonstrat științific că-i placebo. Pare stupid să se predea în școli, și probabil pasul următor e să se predea despre icoane făcătoare de minuni, dar de fapt efectul placebo nu trebuie combătut. Lăsăm oamenii să creadă în ce vor, că-i mai puțin periculos să creadă în energii decât să ia medicamente cu pumnul.

La facultatea de farmacie nimeni n-are vreo străbatere că ia notă pe-un curs despre nimic, pentru că există probleme mai serioase pe care nimeni nu se zbate să le rezolve.

Taxa la UMF a ajuns pe la nouă mii de lei. Când am intrat eu la facultate, era șase mii. Pentru străini, care în cea mai mare parte a timpului sunt arabi, e de cinci mii de euro. Ceea ce n-ar trebui să deranjeze prea mult, că dacă ar fi prea mică taxa la facultăți utile, ar face toată lumea facultățile alea, deci mai bine ești o universitate selectivă și primești doar oameni cu creier și oameni cu mulți bani. Dar mă întreb de cinci ani încoace unde se duc banii ăia, că eu n-am avut cu ce lucra.

Din considerente economice, la majoritatea laboratoarelor se lucrează pe echipe. Să nu lucreze fiecare singur, că-s scumpe substanțele. Și e scumpă și vesela. Erau laboratoare unde primeam o pipetă la doi oameni și ni se făcea scandal, dacă spărgeam o eprubetă. Nu mai zic de lucrările practice cu adevărat costisitoare, când se făcea o lucrare pe sală. Când ai 30 de oameni în laborator și n-ai 30 de etape în lucrarea practică, muncesc trei oameni și restul stau la cafea. Cam ca în câmpul românesc al muncii. Și aparatura e ceva de mare finețe. A fost un eveniment să privim câte-o cutie cu fire la câteva materii și să n-avem voie să punem mâna. Sunt de înțeles și profii, că și ei dau mult din coate până primesc aprobările necesare să cheltuie din banii UMF-ului, ca să doteze vreun colț de laborator, și nu-și permit după asta să lase pe oricine să pună mâna pe prețioasa achiziție.

Nu-i nimic de făcut. Nu-i justificat că am lucrat cinci ani făcând economie la eprubete și la apă distilată. Că sălile de curs au atât mucegai pe pereți, încât mi-au distrus plămânii în cinci ani mai mult decât 19 ani de locuit în Galați, unde se respiră cocs. Că nu-i aproape niciodată săpun la baie sau că plătim taxă anuală la bibliotecă, de parcă n-ar fi dreptul nostru să fim curați sau să citim o carte ca să nu rămânem proști.

Bursa de studiu era, până acum vreun an, 290 de lei pe lună. Bursa de merit, pentru ăia care reușesc să scoată zece pe linie fără să dea măriri, era de 340 de lei pe lună. Acum le-au mărit cu vreo 30 de lei. La majoritatea universităților, bursele sunt mai mari, ajung și pe la 500 de lei pe lună, dar să lăsăm asta, că dacă singura ta motivație pentru învățat e să ai bursă, înseamnă că ești tâmpit. Ce n-am înțeles niciodată e de ce primim mai puțin în lunile în care există zile libere. Bursa se calculează pe zile lucrătoare. Vacanțele nu se pun, că-n vacanță nu mai ești student și oricum te duci acasă la ai tăi și nu-ți mai trebuie banii statului.

N-am auzit de sistemul ăsta la nicio altă universitate. Oare taxele tot așa le-au calculat? Dacă n-am avea vacanțe, ar fi și taxele mai mari? Am încercat odată să le întreb pe duduile de la rectorat. A fost un eșec, probabil îmi pierdusem mințile, dacă mi-am imaginat vreo clipă că un funcționar public poate răspunde civilizat și clar la întrebări simple din autosuficiența lui de funcționar. Toată lumea ridică din umeri și trebuie să taci, că oricum iei niște bani, nu-i dai, și ești tratat ca și cum i-ai luat degeaba, nu ca și cum ai petrecut mai multe ore la învățat în sesiune decât la băut, sacrificiu pe care nu mulți studenți îl fac.

Ca să fii farmacist trebuie să știi din toate câte puțin, nu doar să știi să dai rest și bon fiscal. Degeaba învățăm o căruță de chimii dacă nu le corelăm cu realitatea.

Fiziologia o predă un domn doctor care vorbește doar pentru el și la care nu stă nimeni la curs. Pentru neștiutori, în cuvinte simple, fiziologia e materia aia la care înveți despre corpul omenesc. Cum funcționează. De ce e așa cum e. Chestii simple, gen cum circulă sângele, cum respiri, cum te piși, de ce faci copii. Prin metode pe care nu le pot dezvălui, că n-am dovezi și pot fi dată în judecată pentru calomnie, se dă o listă scurtă de subiecte din care pică sigur câteva la examen. Toată lumea învață câteva pagini, toată lumea e fericită, nimeni nu știe nimic. Sunt sigură că există oameni care nu știu sigur în ce parte-i ficatul după anul ăla de fiziologie.

Patologia e o materie descrisă într-un termen destul de vag. Patologia la medicină se împarte în multe materii la care se învață despre boli. La noi e doar patologie, o struțocămilă din care ar trebui să învățăm, după ce știm fiziologie, ce se întâmplă când chestii din organism nu mai funcționează normal. Apar boli. Ce-s alea, de ce apar, cum arată, ce simte bolnavul. Patologia o predă alt domn doctor, care la curs povestește cum pacientele își uită la el în cabinet sutienele, și care nu ne-a arătat decât imagini cu urgențe medicale, nu cu boli de care ne lovim în viața de zi cu zi. N-am văzut de la omul ăla o poză cu o amărâtă de dermatită alergică, dar am văzut radiografii cu sticle într-un fund de homosexual despre care ni s-a zis că era și drogat, sau radiografii cu un ficat ajuns în torace după un accident de mașină.

De parcă tu, om normal fiind, îți bagi o sticlă-n cur sau îți amesteci organele când intri într-un stâlp, și după radiografie vii la mine să mi-o arăți, nu stai la spital pe mâna medicilor.

Învățăm medicamente antivirale, dar noi n-am făcut nici jumătate de oră de curs de virusologie. Virusurile, niște entități care dau gripă, HIV/SIDA sau herpes. Învățăm despre antihelmintice, dar noi n-am făcut parazitologie. Ca să știm ce-i aia tenie, nu numai s-o scoatem. Învățăm despre antifungice, dar noi am învățat la botanică despre înmulțirea la ciuperci, nu despre micoze. Că vin jdemii de femei cu candidoze vaginale să se plângă la noi, și noi doar sărim cu clotrimazolul, dar n-am făcut studiu aprofundat. E ca și cum te-ai uita doar la finalul filmului. Nu înțelegi mare lucru din el, dar îți dai cu presupusul și ți se pare că ai înțeles cam tot ce era de înțeles.

Vara facem stagii de practică. În septembrie dăm examen din ce-am făcut la farmacie. Există subiecte de tipul „Dați exemplu de cinci produse pentru răceală și gripă" sau „Dați exemplu de cinci produse care conțin substanța X". Dacă zice cineva din afara breslei despre noi că suntem vânzători cu diplomă, luăm foc. Dar dacă profii ne dau examen din denumiri comerciale, nimeni nu țipă.

Dacă trăiești sub o piatră și nu știi despe ce vorbesc, la fel cum nu știai mai sus ce-i aia homeopatie, îți explic. Pe cutia de pastile/prafuri/picături scrie o denumire cu litere mari. Aia pronunțată prin reclame. Mai jos, cu scris mai mic, e scrisă o substanță. Sau mai multe. De exemplu, ai paracetamol, substanță activă, în multe produse, gen Fervex, Thera Flu, Coldrex sau Parasinus. Dar cu astea te familiarizezi inevitabil când lucrezi în farmacie, nu-i nevoie să înveți ca prostul denumiri comerciale, că oricum astea se mai schimbă, unii dispar de pe piață, alții abia răsar, și tu o să urmărești calm schimbările astea de-a lungul anilor, din spatele tejghelei tale, fără să te străduiești ca un bou să le înveți pe toate în două săptămâni de practică de vară din studenție.

Trăim niște timpuri grele. Vremurile astea de libertate, democrație, toleranță și emancipare au condus la ideea că toată lumea trebuie să aibă studii. Tot prostul face facultate. Chiar și facultatea de farmacie, deși pare incredibil. Că e cu știință, nu-i pentru oricine. Numai la farmacie la București au fost, în 2014, 141 de locuri la buget, și o sută la taxă.

Dacă într-o zi capăt superputerea de a schimba sistemul în care mă scald, încep prin a lăsa să iasă de pe băncile facultății de farmacie cel mult 50 de farmaciști anual. Și asta în centrele mari: București, Cluj, Iași. La alea mici, ca Galați și Constanța, zece farmaciști pe an cred că-s destui. Sunt prea multe drepturi. Dreptul de-a avea un purcoi de restanțe. Dreptul de-a intra în reexaminări de zece ori, până reușește fiecare student special să învețe la ce-i bună aspirina. Obligația de-a învăța n-o are niciunul, doar obligația de-a plăti taxa. În cel mai nefericit caz, repetă un an.

Serios, orice mediocru poate termina facultatea asta. Trebuie doar să fii perseverent. Nici măcar nu e necesar să înveți, că la un moment dat te trec profii examenul, doar pentru că s-au săturat de fața ta. Și ajungi în anul V să nu știi chestiuni elementare. Și de-aici e ușor, licența o ia toată lumea. Ajungi, deci, farmacist care nu știe chestiuni elementare. Arată prost în ochii lumii să fii o facultate care le pune piedică unor tineri cu aspirații. Așa că strângi din măsele și îi dai un cinci și ultimului prost, și speri să nu omoare oameni mai târziu.

Astea-s probleme văzute din avion, fără intrat în detalii. Probleme pe care nici profesorii nu le pot nega. Cumva, nimeni nu zburdă de fericire, dar mecanismul învârte mai departe din rotițe și vina se aruncă de la unul la altul, de la decan la rector, de la rector la minister, de la minister la entități supraomenești. În fiecare an ies sute de farmaciști insuficient pregătiți, dar ție îți pasă că ni se predă un opțional de homeopatie.

Urmărește VICE România pe Facebook.

Citește mai multe despre apă cu zahăr prezentată ca medicină:
Am cunoscut-o pe femeia care încearcă să vindece malaria cu zahăr și apă Niște idioți au zburat în Liberia să vindece pacienții bolnavi de Ebola cu ajutorul homeopatiei Unii oameni cred că scapă de hepatită cu ceaiuri magice Părinţii le fac copiilor clisme cu clor, ca să-i vindece de autism şi cancer