Fotografii legendare cu lumea nevăzută a Americii

Fotografii legendare cu lumea nevăzută a Americii

Gatewood a pătruns într-un mod inteligent în haosul și cacofonia momentului și a oferit privitorului un studiu antropologic elegant și murdar al vieții moderne.
14.1.16

„Vreau să fac fotografii care omoară." - Charles Gatewood

De peste 50 de ani, Charles Gatewood a explorat și a documentat lumea nevăzută a Statelor Unite. Lucrările lui de la începuturi prezintă un artist care e absorbit cu totul de activitățile din stradă, indiferent că-i vorba de strada Bourbon sau Wall Street. Cu Leica în mână, Gatewood a pătruns într-un mod inteligent în haosul și cacofonia momentului și a oferit privitorului un studiu antropologic elegant și murdar al vieții moderne.

Când era tânăr jurnalist, lucrările lui Gatewood, care documentau sărăcia din oraș, protestele sociale și poluarea, erau publicate peste tot, la fel ca și portretele sale cu muzicieni, activiști, scriitori, artiști și celebrități. Investigația sa asupra modificării corporale, a fetișurilor și a comunităților sexuale radicale e fără seamăn. De-a lungul vieții sale a avut expoziții peste tot în SUA și Europa și s-a ales cu multe premii; a obținut de trei ori statutul de membru în Consiliul de Arte din New York și a fost premiat de asemenea cu Medalia Leica pentru Excelență în Fotojurnalism Umanitar.

În ultimii câțiva ani, Gatewood și-a îndreptat atenția spre colaje, pe care le face în apartamentul său din San Francisco. Unele dintre lucrările sale noi vor fi incluse într-o expoziție în Ladybug House, din San Francisco, care se va deschide joia asta. Curatoriată de Justin C. Rhody, expoziția va cuprinde printuri vintage cu lucrările clasice ale lui Gatewood; vor putea fi găsite Sidetripping (cu William S. Burroughs, 1975), Forbidden Photographs (1981) și Wall Street (1984), precum și lucrările nepublicate până atunci.

Ca să intri în starea spectacolului, găsești mai jos câteva mostre cu fotografiile lui Gatewood.

Urmărește VICE pe Facebook