Cum era să fii raver în anii ‘90

O înregistrare video de la prima ediție Delahoya, 1997. În ciuda sunetului de proastă calitate, imaginile sunt memorabile, cu oameni vopsiți pe față și haine țipătoare, pentru că asta însemna atunci cultură rave.

Weekendul ăsta se întâmplă Delahoya, cel mai longeviv festival de muzică electronică din România. Din 1997 până în prezent, a avut 18 ediții, în condițiile în care multe evenimente de acest gen nu trec de trei ani. De anul ăsta sunt susținuți și de Electric Castle. Fondatorul Delahoya, Horațiu Dan Dumitraș, a fost toată viața obsedat de muzică electronică, iar înainte de Revoluție a scăpat în Germania, unde a dat de scena rave și a făcut tot posibilul să aducă asta și în România. A mixat prin diferite locații din Cluj, din țară și la festivaluri mari din Europa precum Mayday și Street Parade, a scris în presă, a avut o emisiune radio, a fondat o asociație non-profit și mai multe festivaluri. Mi-am dat întânire cu el pe Skype, ca să-mi povestească de scena rave din anii 90, aia în care se purtau țepi în cap, vopsiți fluorescent.

VICE: Ce ai căutat în Germania?
Horace Dan D: Tatăl meu fugise în Germania cu o viză turistică și ne-a chemat la el. Pe 15 septembrie 1989 am ieșit din țară, cu gândul că nu ne vom întoarce niciodată. Vândusem tot ce aveam. Dar la vreun an după Revoluție ne-am întors, maică-mea era foarte patrioată, voia să ajute țara. Am luat cu mine și muzica. În Germania am descoperit muzica electronică, avea multă energie și suna total altfel de tot ce auzisem până atunci. Eram fascinat. Înregistram muzica pe casetă, de la niște radiouri germane sau de la MTV Europe, emisiunea Party Zone. Aveam undeva pe la cinci, șase sute de casete audio și o sută video.

Când te-ai întors, ai făcut o trupă, 4 Me Double.
Inițial era o trupă de hip-hop, pe care am făcut-o cu niște colegi de școală. Dar eu trăgeam mai mult spre partea electronică, i-am influențat și am lucrat câteva piese. Am primit și o sponsorizare să înregistrăm într-un studio cu inginer de sunet cu școala făcută în Italia. Am scos un EP cu două piese, pe casetă. S-a vândut destul de bine. Mergeam și pe la radio cu el. Era avangardist pentru România ceea ce făceam noi.

Și existau petreceri unde să le mixați?
Asta era problema, că nu aveam unde să cântăm piesele. În discotecă se puneau doar blues-uri și muzică rock, iar patronii nu voiau să bage electronică. Evenimente erau doar la Casa de Cultură sau la balurile studențești. Acolo am adus tot felul de lumini, stroboscop, sintetizatoare, chiar și un laptop și dansatori. Exact ce văzusem că se făcea prin afară. Publicul era împărțit în trei: unii erau fermecați, unii nu înțelegeau și unii erau clar deranjați de ce făceam, pentru că nu știau ce înseamnă. Pe ei trebuia să-i educăm. Așa am început o emisiune la radio Sonic, dedicată muzicii electronice. A fost destul de greu de educat lumea, însă se mixa live, se vorbea live.

Tot atunci, în 1995, ai ținut și prima ediție Rave Time, o serie de petreceri care a precedat Delahoya.
Trebuia să creștem publicul. Cu toate că făceam emisiunea și scriam pentru revista Popcorn, care ajungea în toată țara, nu era destul. Muzica electronică trebuie să o trăiești la un party. Pe care am zis să-l facem noi, sub ONG-ul Cluj Raving Society (CRS). Dintr-o întâmplare, la producătorul nostru de casete l-am cunoscut pe rezidentul din Student Club din Cluj, care era plimbat prin Olanda, pe la multe garage party-uri.Mi-a zis că puteam face o petrecere în clubul lui, în fiecare joi. Am printat afișe și le-am lipit pe stradă. Veneau pensionarii la noi și ne întrebau ce se dă. Alții întrebau ce e ăla „Rave Time". Prima oară au venit 40 de oameni, inclusiv din Mediaș.

Au fost și curioși?
Nu. Lumea știa la ce vine. Purtau haine largi, cum era la rave-uri, chiar am zis: „Uite, chiar există oameni care ascultă". De la a doua ediție, am umplut clubul. Apoi, un coleg de la radio a primit rezidență în clubul Hully Gully, cel mai mare din țară la vremea aia, intrau trei mii de oameni. Am avut si eu reprize de 15 minute de rave, pe lângă programul DJ-ului care punea Madonna și ce mai băgau ei acolo. Le puneam Prodigy, Josh Wink, Marusha. Cu timpul au început să fie deschiși. Așa m-au contactat niște tipi de la o altă discotecă, care au vrut să le fac petreceri duminica. Eu am făcut seara Ravers Unite, pe care lumea o denumit-o apoi raveotecă. Era pentru elevi, de la șase la zece seara, dar cu jumătate de oră înainte de deschidere se făcea o coadă de o sută de persoane. Veneau cam o mie.

Și cum ai ajuns la Delahoya?
În mai 1997 am avut primul eveniment mai mare, un fel de festival. I-am zis CRS Mega Rave pentru că s-a ținut în Hully Gully, unde am făcut o a doua scenă, pentru formații. A venit foarte multă lume. Mai apoi, după eveniment, m-a contacatat un rus stabilit în Germania, fan muzică electronică. Se mutase la Cluj cu taică-sau, care investea într-o firmă de termopane și care ne-a susținut și primul eveniment în aer liber. Am avut și sprijinul TVR, datorită unor prieteni care erau membri în asociația noastră. Pe atunci, trusturile media nu se băgau, toți întrebau: „Ce muzică e asta?" Până am găsit un răspuns ok pentru ei: „Știți muzica lui Jean Michel Jarre? Ala-i viitorul."

Ce era mai exact Cluj Raving Society?
Un grup de vreo sută de oameni care aveau în comun muzica electronică și mai ales muzica de rave . Ne întâlneam săptămânal, să discutăm despre cum facem party-uri, cum să atragem mai mulți tineri, cum să mediatizăm muzica, piese care s-au mai scos. Dar cel mai important era să discutăm despre cum să ne organizăm mai bine. Pentru că nu erau sponsori. Așa aflai de cineva care avea un generator. În prezent mai suntem 20-30 de membri activi. Dar avem și membri mult mai tineri, deci e o chestie care continuă.

De ce ai ales dealul Hoia ca locație?
Acolo se țineau toate sărbătorile comuniste de pe vremea lui Ceașcă. Acolo erau deja niște scene de beton, pe care se cântau de 1 mai sau de 23 august tot felul de piese populare, patriotice, și lumea stătea la iarbă verde. Era mai convenabil pentru noi. Și a ieșit bine, au venit 4 500 de oameni. Se vorbea despre eveniment în toată țara. Toată lumea se întreba: ce se întâmplă la Cluj? Unii ziceau că este epicentrul muzicii electronice, alții ziceau că acolo s-au întâlnit „oamenii ăia nebuni, care se vopsesc în cap și sar pe muzica aia turbată". Multă lume se inspira din ce vedeau la Love Parade, difuzată la MTV sau la Viva. În câțiva ani, dacă mergeai cu trenul și vedeai un om colorat în cap și cu haine stridente, știai că merge la Delahoya. Ieșeau în evidență, toată România era cenușie. Nu aveam cum să nu continui să fac evenimentul. Chiar și când a fost mai greu.

Mai citește despre festivaluri:
Ghid de festival pentru cei peste 20 de ani
De ce te simți atât de nasol după un festival
Cum să-ți găsești prietenii la un festival de muzică