Am încercat să trăiesc o zi numai în șpagat, ca Jean Claude Van Damme

FYI.

This story is over 5 years old.

Sport

Am încercat să trăiesc o zi numai în șpagat, ca Jean Claude Van Damme

Nostalgici, ne-am imaginat cum ar umbla din şpagat în şpagat un Van Damme al timpurilor noastre prin Bucureştiul cotidian.
27 Noiembrie 2013, 1:03pm

Foto: Mircea Topoleanu
Dansator și coregraf: Silviu Daniel Mititelu
Text: Mihai Popescu
Styling: Adidas, U-man
Mulțumim CNDB (Centrul Național al Dansului București)

Toţi internauţii au văzut reclama aia în care Van Damme face şpagatul pe două troace de la Volvo. Dacă nu, măcar au văzut parodiile cu tot felul de oameni crăcănaţi în diverse ipostaze de la Mircea Badea şi Ponta, la Putin şi Bush. Pe noi ne-a deprimat clipul ăla, pentru că am realizat cât a îmbătrânit Jean Claude, cum i s-a zbârcit faţa mai rău ca a solistului de la Aerosmith şi cum cel mai tare star de film de acţiune din copilăria noastră, singurul care s-a bătut cu el însuşi, şi-a luat o smardoială soră cu moartea de la trecerea ireversibilă a timpului. Nostalgici, ne-am imaginat cum ar umbla din şpagat în şpagat un Van Damme al timpurilor noastre prin Bucureştiul cotidian.

Silviu are 21 de ani şi noi l-am plimbat prin oraş în rol de Van Damme, pentru că s-a născut super flexibil, la fel ca luptătorul belgian. Tipele au întors mereu capul după el pe stradă, mai ales când făcea piața, iar unii bărbații l-au fluierat din mașină și s-au bătut cu pumnul în piept ca Tarzan, așa cum se face când dai de un omagiu ambulant adus unui super erou al filmelor de acţiune la şaormă.

Vezi și Regele şpagatului

Dimineaţa îmi place să privesc la cer şi să mă gândesc la micile probleme ale vieţii cotidiene,

la cât de greu e uneori să ne aplecăm după caşcavalul ăla de pe ultimul raft al frigiderului,

la câtă forţă trebuie să punem în braţ ca să urnim clanţa ruginită de la ieşirea din bloc,

la de ce nu mai au portocalele gustul de altădată,

la cât de stingheră a ajuns senzaţia de revoltă în noi...

...şi la cât de puţini a rămas măcar acea senzaţie,

la Divinitatea pierdută pe gangul maturizării,

la seratele de teatru,

la întâlnirile romantice unde purtăm cu toţii măşti

și ne încordăm muşchii mai mult decât putem,

la călătoriile pe care le parcurgem

și la destinaţia noastră finală,

la cât de relaxant era să citeşti singur pe bancă

și la cei pe care îi luăm cu noi,

deşi uneori îi lăsăm în urmă,

la cât de înghesuiţi umblăm din conservă în conservă

și la cât ne costă o conservă,

la şaorma noastră cea de toate zilele

și la mixul ăla bestial din club,

la cât ne contorsionăm ca să prindem un loc în budă

și la cât ne contorsionăm pentru un ban în plus.