Din păcate, neîndemânarea este specifică tuturor oamenilor. Cu toții ne-am lovit la degetul mic de masa de cafea, ne-am așezat pe ochelari sau am uitat ceva pe foc și a afumat toată bucătăria.

Bucătarii sunt la fel ca noi toți. Și ei trec prin momente de genul: „Nu-mi vine să cred că am făcut asta". Am vorbit cu câțiva bucătari, care mi-au povestit gafele lor din bucătărie.

Am ajuns într-o duminică la restaurant și în bucătărie mirosea a cadavre incendiate. Nu pot să descriu altfel mirosul oribil. Sâmbătă seara, noi mereu ne grăbeam să închidem, ca să bem cu toții o bere. Cu o săptămâna înainte, ne-am apucat să facem supa din oase, care trebuie să fiarbă toată noaptea la foc scăzut. Însă colegul meu a uitat să dea focul la minimum, așa că lichidul s-a evaporat și oasele s-au lipit de fundul oalei. M-am bucurat că nu a ars tot restaurantul, dar l-am pedepsit pe tipul responsabil și l-am pus să spele oala. El a făcut asta până după miezul nopții, o sarcină groaznică, pentru că oala nu mergea curățată cu un burete de vase normal. Îmi aduc aminte cum folosea cuțite și șurubelnițe ca să dezlipească oasele arse. Nu am putut servi în ziua respectivă bouillon, dar ne-am distrat pe cinste.

Am mai făcut odată o gafă, la un catering pentru una dintre cele mai mari bănci din Olanda. A trebuit să preparăm sucuri naturale, iar unul dintre colegii mei a vărsat 30 de litri de suc de sfeclă pe podeaua din holul clădirii luxoase. Oaspeții trebuiau să treacă pe acolo și arăta ca o măcelărie. Podelele de marmură, ușile, tavanul, totul era pătat de suc de sfeclă. Arăta oribil. A trebuit să comandăm un taxi care să ne aducă la locație încă vreo douăzeci de litri de suc. Între timp, storceam sfeclă ca nebunii ca să fim sigur că avem suficient. Toți care intrau făceau mișto pe seama noastră și ne întrebau ce animale am sacrificat. A fost un iad. Până la urmă am plătit pentru tot: trei angajați care au curățat toată clădirea, iar pentru că sucul de sfeclă a pătat pereții a trebuit să plătim și un zugrav. Mai pe scurt, nu am făcut niciun ban pe event-ul ăla. Ne-am ales doar cu o poveste amuzantă.

Când m-am angajat pentru prima oară la restaurant, lucram la secția de deserturi. Într-o seară, am servit sorbet de lămâie cu bezele, care trebuiau caramelizate. Am caramelizat toată noaptea sorbetul cu sare în loc de zahăr. Trebuie să specific faptul că nu aveam aproape deloc experiență în bucătărie, așa că nu am observat că sarea nu prea mergea caramelizată. Unul dintre chelneri mi-a spus că desertul arată ciudat, iar când a aflat ce era în neregulă, nu se mai oprea din râs. M-am simțit super jenată de gafa mea, dar niciun client nu s-a plâns. Poate în seara aia, eu am inventat caramelul sărat. Nu e chiar atât de rău, dacă stai să te gândești. În seara aia am învățat că, atunci când lucrezi în bucătărie, nu poți să faci ceva fără să guști. Trebuie mereu să guști ingredientele.

Acum doi ani, într-o vineri seară aglomerată de la Rijsel, care are o bucătărie deschisă, am rămas fără bordelaise (un sos semi-glazurat din măduvă de oase) și am zis să mai fac repede un pic. Sub cuptor, aveam un congelator mic unde țineam măduva de oase într-un container negru de plastic. L-am scos din congelator, am luat un pumn și am crezut că l-am băgat la loc, dar din greșeală l-am băgat în cuptor. După câteva minute, eu și bucătarul ne-am uitat unul la celălalt și am strâmbat din nas. De unde venea mirosul? Când am deschis cuptorul, tăvile erau negre și lipicioase. Am băgat cele patru tăvi în mașina de spălat vase, am curățat cuptorul, am pus tăvile de rezervă și ne-am văzut de treabă cât am putut de repede. Am fost foarte surprinsă și recunoscătoare că bucătarul chef nu s-a înfuriat pe mine. Presupun că i s-a părut atât de stupid încât nu s-a mai sinchisit să se enerveze.

Înainte de asta, lucram la un restaurant din Amstelveen. Ultima sarcină înainte de a ieși din tură era să curăț friteuzele. Asta implica să deschid un mic robinet, care drena uleiul într-un container de dedesubt. Apoi trebuia să închid robinetul și să umplu friteuzele cu apă și bicarbonat de sodiu, iar după ce le pornești, practic se curăță singure. Într-o noaptea, am uitat să închid robinetul, iar apa cu bicarbonat de sodiu a intrat în contact cu uleiul ars. Între uleiul încins, apa fierbinte și bicarbonatul de sodiu există o chimie: în câteva minute, bucătăria s-a umplut de un strat de spumă uleioasă. Nu sunt sigur cum funcționează, din punct de vedere chimic, dar chestia aia îmi ajungea până la glezne și nu se mai oprea. La unu noaptea, a trebuit să curăț toată bucătăria. Am petrecut câteva ore bune încercând să drenez spuma pe scurgere. Trebuia să ajung la o petrecere, dar nu am mai fost în stare. Singurul lucru care m-a făcut să mă simt mai bine a fost berea cu care m-am tratat cât am curățat bucătăria.

Am mai fost martor la un incident, în care un coleg a servit un grup de 21 de persoane cu panna cotta din maioneză în loc de creme anglaise. Eu lucram pe partea cealaltă a bucătăriei, la aragaz, dar după incident, a trebuit să intervin și eu la deserturi. Am început câteva farfurii și am cerut recipientul cu creme anglaise. Din obișnuință, am gustat conținutul înainte și am realizat că era maioneză cu lămâie.

Recipientele au fost încurcate. Când am întrebat ce am servit la grupul mare, răspunsul a fost maioneză. Odată ce farfuriile au ajuns înapoi în bucătărie, am rugat chelnerii să întrebe clienții despre desert. Una dintre persoane a spus că nu prea au înțeles felul de mâncare servit, dar restul au spus că desertul a fost delicios. Scârbos!

Un coleg tocmai ce preparase 60 de litri de supă de roșii. După ce s-a răcit un pic, el a vrut să pună oala în camera frigorifică, dar a scăpat oala pe jos. Supa de roșii a ajuns pe tavan, pereți și ușă. Toată bucătăria albă devenise roșie. A fost super amuzant pentru toată lumea prezentă în bucătărie, dar mult mai puțin amuzant pentru cei care au trebuit să curețe. Doi tipi au stat vreo două ore în genunchi și au curățat podeaua bucătăriei. Bineînțeles, a trebuit să facem o altă supă. Am râs pe cinste și cum îmi place să spun: „se mai întâmplă și la case mai mari!"

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe povești din bucătărie:
Ce se întâmplă cu adevărat în bucătăria unui restaurant
Jobul de bucătar m-a transformat într-un obsedat sexual
Două românce pasionate de gătit mi-au explicat de ce sunt atât de puţine femei-chef