Am intrat, teoretic, în anotimpul renașterii naturii și, implicit, în toate chestiile alea feerice și oribile pentru un cinic ca mine. E primăvară, cel puțin teoretic, așa că ar trebui să ne simțim bine, să fim optimiști, happy și să avem o tonă de energie and shit. Problema e că în realitate suntem răciți, melancolici și fără nicio speranță pentru un viitor mai bun.

Am simțit chestia asta și după ce am ascultat albumele și piesele românești lansate în ultima lună. Parcă toți artiștii autohtoni au dat-o în astenia de primăvară și în depresie. Mă rog, există și excepții, două la număr, dar o singură privire peste titlurile proiectelor scoase în martie mă face să cred că toată lumea suferă. Uite despre ce vorbesc:

Bag mâna în foc că Musai Soundworks a terminat facultate de litere. Sau e pasionat de Nichita Stănescu. Din 19 piese, zece sunt cu versuri de la poetul preferat al adolescentelor și hipsterițelor de pretutindeni. Mă rog, ar mai fi ceva de la Bacovia și Sorescu.

E destul de pretențios unghiul ăsta, știu, dar chiar nu contează. Pentru că producția e extraordinară. O combinație de trip-hop și muzică electronică ambientală care mă face să mă simt singur, la fel cum zice și titlul proiectului.

Din când în când, e bine să-ți amintești că te-ai născut singur și o să mori singur. Mai ales într-o zi de luni.

Ascultă dacă: Cred că e destul de clar că e musai să-i dai cel puțin un play.

Primul release la casa de discuri Etage Noir Recordings, fondată de arhicunoscutul Parov Stelar, pare, la o primă vedere, o colecție de piese pe care le-am ascultat deja pe contul lor de Youtube. Dar nu e în totalitate așa.

Piesa care dă numele EP-ului a fost modificată destul de mult, cea mai mare schimbare fiind efectele care au fost adăugate peste vocea lui Mihai Ristea. În plus, avem și „Who Left Me Open", pentru prima dată în versiune de studio.

Pe lângă astea două piese fresh, mai avem și câteva live-session-uri, că așa e frumos, și videoclipul filmat de Hypno la piesa „Abel", care și în prezent e greu de descifrat, la aproximativ un an de la lansare.

Oferta asta merită toți banii, adică trei euro, mai puțin decât un pachet de țigări. Și EP-ul îl poți asculta la școală, la grădiniță, în baruri, la locul de muncă, peste tot. Avantaj la golani.

Ascultă dacă: Te-ai săturat de nopțile alea nasoale când te simți singur și vrei să îi scrii fostei tale ceva, dar nu ai nicio idee cum să spargi gheața. Așa că îi zici o vrăjeală de genu: „Hey, ți-am găsit un fir de păr sub patul meu și m-am gândit la tine", în speranța că așa o să-ți răspundă.

Habar nu am ce înseamnă „a visa înseamnă a vedea". Sună ca o inscripție de pe mormântul unui rege din Sumer. Sau titlul unei cărți de self-help. Depinde de perspectivă. Dar ce știu sigur e că EP-ul merită toată atenția. Mi-am făcut griji inițial, când am aflat că Mihnea de la Luna Amară a început să colaboreze full-time cu membrii trupei. Nu voiam să ajungă o altă trupă de rock alternativ. Avem destule.

Din fericire, nu e cazul. Baza sunetului lor rămâne dub-ul și nu duc lipsă de idei originale. De fapt, nici nu cred că mai există o altă trupă în România care combină atât de bine dub-ul cu chitara. E greu să faci ceva cu adevărat unic, dar The Dream Diggers au reușit din nou să mă dea de toți pereții.

Ascultă dacă: Vrei să lupți împotriva sistemului cu sunete experimentale, că nu mai merge cu postări pe Facebook.

De fiecare dată când Modelul anunță un proiect nou știu exact la ce să mă aștept. Piese house menite să te facă să dansezi. Nimic mai mult, ceea ce în cazul lui e un lucru bun. Nu o să aud chestii foarte complicate, dar nici nu vreau așa ceva din partea lui. Omul face hit-uri și nu dă rateuri.

Cam așa stă treaba și cu Warehouse Traxx Part 5. E la fel de bun ca oricare alt proiect scos la casa lui de discuri Adult Central. Nimic nou sub soare, sau mai bine zis nimic nou sub lumina reflectoarelor de pe ringul de dans, cel mai bun loc unde trebuie să auzi materialul Warehouse Traxx Part 5.

Ascultă dacă: Vrei distracție fără complicație.

Ne apropiem cu pași repezi de lansarea primului album Gojira și Planet H, care va avea loc în a doua jumătate a lunii aprilie. Da, primul. E greu de crezut, pentru o trupă care a scos o tonă de muzică bună în ultimii ani.

Să sperăm că a meritat. Dacă e să ne luăm după noul single, probabil o să fie un material destul de eclectic. Asta pentru că, dacă până acum ne-am obișnuit cu dubstep, rap, pop și balade rock lansate împreună cu Robin, piesa „Somebody‟ merge în direcția stilului „big room‟.

Asta ar putea să-i ia prin surprindere pe mai mulți fani, dar sunt sigur că nu contează pentru cei doi producători ce părere are pulimea. Ei oricum o să facă ce vor. Și la urma urmei, de ce vrei să auzi aceeași piesă tot timpul? Apreciază versatilitatea lor și fii pregătit pentru un material cu de toate. La fel ca shaorma lui Gojira.

Ascultă dacă: Numeri zilele până la lansarea albumului.

Am trăit să o văd și pe asta. Macanache a scos o piesă în care vorbește despre ceva serios, cu o doză bună de introspecție. Dacă până acum a fost un rapper de caterincă, una bună, ce-i drept, acum a dat-o și-n teme mai contemplative.

Chestia cu adevărat mind-blowing e că e una dintre cele mai bune piese pe care le-a scos până în prezent. Aș vrea să aud mai multe bucăți cu substanță de la Macanache. Când își lasă garda jos, atunci e cel mai autentic, chiar mai mult decât a fost pe „Ăsta sunt eu".

Ascultă dacă: Ai suflet. Și suferi.

Tomma Alistar s-a mutat recent la Berlin și, în loc să despacheteze, s-a gândit să facă o piesă. Niciodată nu știi când te lovește inspirația. El descrie piesa ca fiind un concept unde doi poli opuși se atrag și creează o singură entitate. Care e un mod foarte pompos de a spune absolut nimic.

Dar măcar totul „face sens" atunci când asculți piesa. Câteodată e mai bine să lași muzica să vorbească de la sine.

Ascultă dacă: Îți place muzica clasică și aia electronică.

Apropo de români stabiliți în străinătate, Teodora Retegan face totul posibil să nu-mi fie dor de „Lights Out‟. Tipa asta poate face ceva extraordinar doar cu vocea ei și o chitară, nu are nevoie de o trupă întreagă în spate. A mai făcut-o și în trecut și nu dă semne că se oprește.

Cea mai nouă piesă, dedicată civilizației mayașe, probabil că e despre sfârșitul lumii. Sau poate nu. Încă nu mi-am dat seama.

Ascultă dacă: Piesa e bliss, nu Maya.

Killa Fonic, singurul rapper din România care încă mai poartă bandane și care își termină fiecare propoziție cu cuvântul „cioară", se pregătește să-și lanseze albumul Ramses 1989. Care, din câte am înțeles, nu o să fie o reinterpretare a materialului „1989" de la Taylor Swift. Păcat.

E primul proiect solo din tabăra Șatra B.E.N.Z., dar nu te aștepta la trap de la piesa asta. E mai mult un freestyle unde bagă rime în cheia auto-tune-ului și vorbește despre primele lucruri care-i vin în cap unui psihopat scăpat de la ospiciu.

Nu ai cum să nu apreciezi energia lui și decizia de a folosi instrumentalul lui Kanye West, care adaugă un plus la atmosfera fucked up a piesei. Pe bune, ai crede că Killa Fonic chiar e un killa, care-și petrece nopțile fugărind tineri printr-o pădure cu un topor în mână. Doamne ajută!

Ascultă dacă: Ai peste 18 ani.

Urmărește VICE pe Facebook

Vezi și alte recenzii muzicale pe VICE:
Cea mai bună muzică românească din august 2015
Cea mai bună muzică românească din iulie 2015
Cea mai bună muzică românească din octombrie 2015