Tipul ăsta pretinde că Hitler e îngropat în Spania

Julio Barreiro Rivas

Julio Barreiro Rivas e un sculptor, compozitor, scriitor şi istoric spaniol care locuieşte în Venezuela. Octogenarul s-a născut în provincia Pontevedra din Galicia şi de atunci a dus o viaţă destul de interesantă: a pus pe picioare o trupă cu familia, numită Los Hijos de la Casa Grande, a admisnistrat un fel de insulă a orgiilor pentru ofiţerii venezueleni pensionaţi şi susţine că l-a cunoscut pe Hitler. De fapt, Julio are o teorie interesantă despre acesta: spune că cel mai detestat om din istorie nu s-a sinucis deloc, ci, de fapt, a murit şi a fost îngropat într-un cimitir din Galicia, în nord-estul Spaniei.

„Această descoperire nu va schimba istoria Europei, doar o va modifica un pic", mi-a spus cu modestie, în timpul convorbirii noastre telefonice de 30 de minute. „Oamenii din Berlin şi din Rusia ştiu că Hitler şi Eva nu aveau cum să se sinucidă în prima zi după nuntă. Prietenul lor, Franco, a simţit nevoia să-i răsplătească pentru favorurile pe care i le făcuse în timpul războiului şi a ascuns aurul lui Hitler în Spania."

Indiscutabil, există enorm de multe lacune în teoria lui Julio. Cine sunt aceşti „oameni din Berlin şi Rusia" care „ştiu" sigur că Adolf şi iubita lui nu s-a sinucis în luna de miere? Şi de unde ştie el că fostul dictator al Spaniei îi era dator lui Hitler? Totuşi, Julio este credincios teoriei sale şi o spune cu o pasiune intensă. Când stai de vorbă cu el ai sentimentul că nu poate fi o festă, o glumă, o încercare de a fi viclean sau o fantezie artistică. Chiar pare convins de ceea ce spune.

„Şi mai lipsită de sens este povestea despre cadavrele lor arse cu benzină în grădina cancelariei", a continuat Julio. Doar cei realmente interesaţi să şteargă amintirea lui Hitler ar crede asta, adică germanii, care se simt vinovaţi şi ruşii şi americanii, pentru că nu au fost în stare să-l prindă. Sau oamenii cărora pur şi simplu nu le pasă unde putrezeşte cel mai rău om din istorie. Iar Julio a continuat.

Imaginea avionului cu triplu-motor în care se zice că a zburat Hitler spre Galicia

„Hitler a decolat în dimineaţa de 29 aprilie, 1945, la bordul unui avion cu trei motoare. A aterizat într-un sătuc numit Corneas, ascuns printre munţii din Lugo, unde îl aştepta o escortă a Gărzii Civile (poliţia militară spaniolă) şi câţiva măgari ce cărau desagi pline cu lingouri de aur şi alte bogăţii. A ajuns la Samos, după ce a trecut prin oraşele Cebreiro, El Hospital şi Triacostela, unde urma să întâlnească un comitet la Mănăstirea Samos. Nu cred că poate cineva să-mi pună la îndoială teoria, din moment ce l-am văzut pe Hitler în carne şi oase la mănăstire.

Cred că are dreptate: cine poate să contrazică spusele unui spaniol de 80 de ani care poartă o pălărie ciudată? Julio spune c-avea 14 ani când i-a întâlnit prima dată pe Hitler, pe Eva Braun şi alţi câţiva refugiaţi germani şi italieni. Îl ajuta pe unchiul său, pietrar, să construiască sediul Gărzii Civile din Samos, iar contractul includea un mic secret de serviciu: construirea unui labirint subteran sub clădire pentru ca Hitler să locuiască acolo. Se pare că Franco era în relaţii foarte bune cu Mauro Gomez, care a slujit apoi ca abate la mănăstire, iar liderul fascist a vizitat Samos în 1943. Julio spune că datorită acestui job a ajuns să-i vadă pe refugiaţii nazişti.

„Eram nepotul şefului de şantier şi prietenul confident al abatelui mănăstirii. Am câştigat încredera tuturor celor de acolo. Am reuşit să-i cunosc personal pe Adolf Hitler şi pe soţia sa în 1945. Pe lângă faptul că era o femeie foarte frumoasă, doamna Braun era tânără şi simpatică şi singurul lucru pe care putea să-l spună în spaniolă era „Hola ¿cómo estás, guapo?" (Bună! Ce faci, frumosule?) M-am împrietenit cu băiatul care lucra ca servitor la ei. Îmi spunea tot ce cumpăra pentru ei şi zicea că nemţii au, probabil, foarte mulţi bani, din moment ce dau bacşişuri atât de grase."

L-am întrebat despre scopul exact al tunelului, dar Julio s-a ferit să-mi dea un răspuns clar, aparent din respect pentru meseria sa. „Imediat cum am ajuns în Venezuela, am fost angajat de o companie guvernamentală pentru construirea unei reşedinţe de vacanţă şi pentru alte proiecte pe care le consider secrete de stat. Ce ar crede poporul venezuelean dacă aş desconspira aceste secrete? Nu am fost angajat direct pentru a construi sediul Gărzii Civile sau apartamentul-buncăr al lui Hitler. Dar cred că sunt singurul în viaţă care ştie unde este îngropat. Aceste lucrări erau supravegheate de Franco. Ce s-ar întâmpla dacă m-aş duce în Spania şi aş ridica piatra funerară de pe mormântul lui Hitler?"

Aş plăti să văd asta. Aş plăti şi ca să-l văd pe Hitler îmbrăcat ca un călugăr benedictin, cum valsează într-o mănăstire din Galicia. Este cunoscut, oricum, că Galicia era o enclavă strategică pentru Fuhrer. Germanii aveau radiotransmiţătoare în Cospeito, submarine în apele coastelor, un aeroport în Las Rozas (Lugo) şi chiar un mormânt în cimitirul din San Amaro, A Coruña. Unii istorici alternativi, ca Abel Basti, susţine, de asemenea, teoria conform căreia dictatorul nu a murit în buncărul său, ci a zburat din Galicia în Argentina. Julio spune că nu ştie exact cât timp a trăit Hitler în Galicia, deşi e convins că rămăşiţele lui au rămas aici, doar că un foc care a izbucnit în 1951 a şters toate urmele.

"Pare ca a fost o incendiere, cu singurul scop de a arde toate urmele lui Hitler şi ale cronicilor Mănăstirii Samos," afirmă Julio.

Mănăstirea din Samos

Potrivit unei informaţii găsite în arhiva unui ziar, Franco a vizitat Samos din nou, după ce a fost reconstruită în 1960. Până în 1947, Julio nu a ştiut cum a ajuns Hitler în Galicia. „Maistrul ne-a anunţat că trebuie să plecăm, încărcaţi cu valize pline cu fier, pentru construirea unui furnal. Am mers prin El Cebreiro, am ajuns la Pietrofita şi am luat-o pe o cărare pietruită. După un drum lung, am ajuns în Córneas. Primul lucru pe care l-am văzut a fost un avion cu trei motoare superb, care, după cum am aflat, aterizase pe 1 mai, 1945 şi rămăsese acolo aproape un an.

„Am lucrat trei luni în Corneas. Proprietarul terenului mi s-a plâns că îi stricaseră cultura de cartofi. Erau opt pasageri la bord, inclusiv o femeie. Mi-a spus că unul dintre ei fusese rănit la aterizare. Cred că trebuie să fie cineva în acest sătuc care îşi aminteşte de avion."

În acest moment, mă simţeam ca un detectiv într-un film de mâna a doua cu nazişti. E uşor să găseşti date pe internet care să confirme, aparent, că un avion cu triplu-motor, numit C-352, chiar a aterizat în Corneas. De exemplu, iată un articol cuprinzător a lui Luis G. Pavon, publicat în Revista Española de Historia Militar, nr. 67-68, cu fotografii şi detalii despre acest eveniment foarte straniu. Majoritatea faptelor se potrivesc cu descrierea lui Julio: pasageri anonimi şi misterioşi, un pilot din Divizia Albastră, morţile ciudate ale unor martori, recepţia Gărzii Civile şi rămăşiţele avionului păzite de soldaţi luni de zile. Potrivit acestei versiuni, avionul care venea dinspre Getafe (Madrid) a aterizat în 1950 şi atât avionul, cât şi pasagerii erau spanioli. I-am spus asta lui Julio.

„Nu poate fi adevărat pentru că, în acel moment, se terminase cu războiul, ca şi cu Divizia Albastră. Eram în cazarma din Pontoneros, Zaragoza. Localnicii din Corneas mi-au spus că avionul aterizase pe 1 mai, 1945, cu un zgomot îngrozitor. Era ziua în care al Doilea Război Mondial lua sfârşit, iar capitularea Germaniei era un fapt, aşa că toţi spaniolii din Divizia Albastră trebuiseră s-o întindă."

Am mers spre Corneas, pe urmele despre care Julio creadea că-i aparţin lui Hitler. Dacă vreţi să găsiţi un loc unde să vă ascundeţi şi să nu fiţi găsiţi niciodată, ăsta e. Sunt doar câteva sate mici împrăştiate într-o vale montană. Potrivit lui Julio, avionul a aterizat într-un loc numit Escanlar, pe proprietatea Finca do Noceiro. Fata din casă a confirmat acest lucru, dar nu a putut să precizeze data. „S-a întâmplat cu mulţi ani în urmă. Nu eram aici în acel moment. Soţul meu ştie despre asta, dar acum trage un pui de somn", a spus ea. M-am hotărât să n-o mai întreb dacă Hitler era unul dintre pasageri. „Ştiţi dacă vreunul dintre ei era german?", am întrebat. „Habar n-am", a răspuns.

Am mai vorbit cu câţiva oameni de pe acolo care ziceam că sunt prea tineri ca să-şi mai amintească. Unul dintre ei mi-a spus că în urmă cu câţiva ani a venit în sat un rom care îşi amintea foarte bine de acele lucruri. „A spus că venise să care avionul la fier vechi, pe când era copil şi că are amintiri extraordinare de atunci." Nu am găsit nimic altceva şi nu-mi dau seama ce speram că voi găsi.

L-am întrebat pe Julio dacă era adevărat că încercase să-l contacteze pe controversatul judecător Baltasar Garzon, cel care pledase cu convingere pentru extrădarea generalului Pinochet, în cazul grupării separatiste basce ETA şi în deschiderea unui proces privind crimele împotriva umanităţii comise de Franco. Dacă exista un om în Spania capabil să investigheze versiunea lui Julio asupra faptelor, acela era Garzon.

„Am mers la Garzon când am aflat că e interesat să caute cadavrele victimelor regimului represiv al lui Franco.Era important pentru Spania şi pentru întreaga lume să se cerceteze catacombele Mănăstirii din Samos şi să se găsească rămăşiţele celui mai cumplit criminal din istoria umanităţii. A durat atât de mult până să-i spun versiunea mea pentru că exista un control strict al secretelor de stat."

Cel mai probabil, Garzon nu a răspuns niciodată.

Hitler îngropat într-un mormânt din Galicia, tunele secrete, mănăstiri fasciste, avioane misterioase, masoni şi folclor venezuelean. Are Julio dreptate sau nu? E nebun sau nu? Poate că nu ar trebui să ascultăm aberaţiile unui bărbat de 80 de ani fără scepticism. Trageţi voi concluziile. Eu ştiu doar atât: o parte din mine chiar îşi doreşte să creadă.

Traducere: Diana Marinescu

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi și:
Mai țineți minte când America a bombardat accidental Spania?
Cluburile de marijuana care au pus Spania pe harta internațională a fumatului
Spania e un paradis (pentru cel mai puternic lord al drogurilor)