FYI.

This story is over 5 years old.

Fashion

Viaţa în Tokyo

Am stat de vorbă cu trei designeri din Tokyo a căror muncă, credem noi, ar trebui să fie apreciată mai mult în străinătate.

Orice om cu niște cunoștințe de bază despre haine știe că japonezii au o slăbiciune serioasă pentru curentele fashion bizare, inovatoare și șocante. De aceea „big in Japan” nu înseamnă doar un clișeu obosit pentru absolvenții facultăților de artă din Londra care-și bazează colecțiile pe, să zicem, violul anal în era steampunk,– ci chiar e o strategie economică: cetățenii din Tokyo și Osaka chiar cumpără cele mai cretine ținute și mulți designeri tineri din Anglia își trimit în mod regulat colecțiile în Japonia.

Publicitate

Cu o piață atât de fertilă și în continuă expansiune, Japonia e primul loc în care trebuie să cauți când vrei să găsești designeri care să te lase cu gura căscată. Problema e că Tokyo e încă departe de restul capitalelor lumii, iar bariera de limbaj încă înseamnă că designerii și jurnaliștii din Japonia nu vor să comunice în engleză, așa cum New York-ul și Londra nu vor s-o dea pe japoneză.

În afară de designerii care au colecţii la Paris în fiecare anotimp, printre care Comme des Garçons, Issey Miyake şi Yohji Yamamoto, sunt mulţi designeri japonezi uimitori care nu sunt cunoscuţi deloc în străinătate și nici nu-și dau deloc interesul în acest sens. Pentru a corecta această nedreptate, Junsuke Yamasaki, editorul revistei Vogue Hommes Japan și fondatorul revistei de fashion Untitled, a stat de vorbă cu trei designeri din Tokyo a căror muncă, credem noi, ar trebui să fie apreciată mai mult în străinătate.

MIKIO SAKABE

Colecția toamnă-iarnă a lui Mikio Sakabe din 2012

Districtul Akihabara din Tokyo e cunoscut drept căminul spiritual al ciudaților și al celor cărora le place să se deghizeze. Aici găsești cei mai buni cântăreți la karaoke care sunt idolii celor din Akihabara și mulți otaku, fanii anime disperați care încearcă să-i copieze pe idoli. Nu e nicio coincidență că ultimul spectacol al designerului Mikio Sakabe a avut loc la Săptămâna Modei din Akihabara.

În spectacolul lui Mikio, modelele obișnuite au fost înlocuite de idoli, iar otaku au stat în rândurile din față care de obicei sunt rezervate pentru vedete. Mai mulți designeri și-au făcut apariția la eveniment, toți urmând care mai de care așa numita „estetică 2D” – bazată pe benzi desenate, manga, anime și jocuri.

Publicitate

VICE: De ce ai vrut să lucrezi cu oamenii din Akihabara?

Mikio Sakabe:Am vrut să fac ceva care să reflecte realitatea actuală. Evident, cele mai multe mișcări apar din subculturi și nu din fashion-ul de elită, iar Akihabara e o sursă de inspirație pentru Japonia de ceva vreme.

Majoritatea japonezilor nu consideră că Akihabara e la modă – de ce ți-ai baza colecția pe o astfel de cultură?

Generațiile mai în vârstă cred că Akihabara se învârte doar în jurul persoanelor otaku. Dar dacă mergi în școlile de fashion vezi că oamenii nu trag granițe între fashion-ul de elită, moda de stradă, manga, anime sau costumele care reprezintă diverse personaje. Orice e permis.

Ce ți se pare atât de fascinant la otaku?

Dinamica dintre otaku și idolii lor la concertele din Akihabara e foarte pură. În timpul concertelor, otaku și idolii lor devin un singur suflet – se apropie unii de alții mai tare decât orice public și trupă pe care i-am văzut vreodată la un concert punk rock. Iar la nivel de fashion, chiar dacă au un look țipător, otaku nu se gândesc deloc la modă și la ce se poartă. E o lume specială.

Și încerci să investighezi de ce le place oamenilor să se deghizeze?

Da, faza cu deghizatul e foarte interesantă. Scopul modei occidentale e să facă oamenii să arate bine, dar oamenii care se deghizează nu sunt interesați de asta, ei vor doar să se transforme.

Tu ce-ai zice? Creezi fashion sau costume?

Publicitate

Încerc să creez ținute cât mai libere și mai deschise, de care să se bucure oamenii. Dar facem fashion totuși, vindem o grămadă de tricouri și pulovere.

YUIMA NAKAZATO

Al treilea gen: o ținută din colecția primăvară-vară 2012 a lui Yuima Nakazato. Fotografie de Yuima Nakazato.

După ce a absolvit Academia Regală de Arte din Antwerp, Yuima Nakazato și-a înființat un brand de îmbrăcăminte pentru femei, dar și-a dat seama în scurt timp că era mult mai fascinat de moda masculină și de androginism. Yuima spune că colecțiile sale sunt pentru un cel de-al treilea sex, ceea ce nu e foarte neobișnuit pentru lumea moei. Dar ce e neobișnuit la Yumia e faptul că folosește materiale ca lemnul, staniolul și componenți industriali obscuri, cum ar fi filmul folosit pentru confecționarea ecranelor televizoarelor. Hainele metalice și spectaculoase sugerează o combinație nebunească între un samurai și un fan disco din anii ’70. Yuima a scris recent împreună cu “artistul șaman” Matthew Stone cartea The Body Beyond, bazată pe inspirația din spatele ultimei colecții a lui Yuima.

VICE: De ce ai ales să faci design fashion?

Yuima Nakazato:De mic copil îmi plăcea să confecționez lucruri. În liceu îmi confecționam singur deja haine de femeie și organizam spectacole de fashion la școală. Un prieten care voia să devină arhitect se ocupa de lumini și efecte speciale, un alt coleg pasionat de coafură se ocupa de păr și machiaj, un prieten de la secția pictură făcea body painting, iar eu puneam muzica.

Publicitate

O altă ținută din colecția lui de primăvară-vară din 2012.

De unde crezi că pornește obsesia ta pentru lemn și metal?

Părinții mei erau artiști, iar tatăl meu avea o grămadă de instrumente periculoase cu care tăia metalul din care își construia sculpturile. Și eu ptrec ore în șir tăind și șlefuind metalul cu care lucrez. Încerc să nu ratez nicio ocazie de a fi cât mai creativ posibil. Îmi amintesc când am văzut armura de samurai la Muzeul național din Tokyo și am fost fascinat de felul în care fuseseră combinate materialele dure cu materiale mai fine pentru crearea unei haine rezistente dar în același timp foarte flexibilă. Momentul acela încă mă inspiră în multe dintre creațiile mele.

Ai spus la un moment dat că ți-ai petrecut anii de facultate învățând să scapi de temerile în legătură cu designul. Despre ce temeri era vorba?

Făceam mereu haine în mărimi enorme deoarece nu eram conștient că mă temeam de corpul uman. Înainte mă temeam și de culoare, din care cauză am creat multe ținute monotone.

Faci design pentru bărbați. De ce încerci să creezi ceva special pentru un al treilea sex?

Nici când eram copil nu aveam în cap imaginea de bărbat macho pe care o au majoritatea bărbaților. Nu voiam să fiu așa. Când creez, nu vreau să mă limitez cu bariere de gen. Dacă ne uităm în urmă la cultura japoneză mistică, există multe exemple de transcendență de gen într-un sens foarte modern. Cred că ideal ar fi să ne construim fiecare genul în funcție de cum simțim.

Publicitate

WRITTENAFTERWARDS

Un look impresionant din colecția Writtenafterwards, „The Fashion Show of the Gods”. Fotografie de Daniel Sannwald.

Yoshikazu Yamagata e creierul din spatele brandului Writtenafterwards, o companie total dementă din Tokyo ale cărei colecții au ca teme crima, pedeapsa și Dumnezeu. Pentru că e foarte creativ, Yoshikazu are o grămadă de idei în fashion din care scoate rar bani. În schimb, e art director pentru numeroase agenții de publicitate și ilustrator freelance. Are și propria școală de fashion, Coconogacco.

VICE: Ai vrut dintotdeauna să fii fashion designer?

Yoshikazu Yamagata:Clar. Și nu numai pentru că e distractiv, dar e și singurul lucru pentru care m-a lăudat mereu toată lumea. Nu prea aveam alte opțiuni.

Cum de folosești ca teme de colecție gunoiul, zeii sau masoneria?

Mie nu mi se par nebunești, cred că sunt lucruri destul de normale. E ceva normal, dar un normal exagerat, să zicem, aflat la extremele normalului. Dacă mă gândesc la modă, mă gândesc imediat la gunoi sau la Dumnezeu sau la orice altceva. Ideile mele vin din experiența personală – lucrez adesea cu amintiri și vise când creez. De exemplu, pentru a patra colecție am scris o poveste intitulată „I am 0 Points”. Luam nota 0 la majoritatea examenelor când eram student în Japonia, așa că mi-am bazat colecția pe un personaj din perioada aceea.

Creațiile tale par să aibă un scop mult mai înalt decât cel de a face purtătorul să arate bine. Ce încerci să faci?

Publicitate

Oamenii îmi spun tot timpul că moda e o afacere, dar orice lucru e o afacere în lumea asta – comerțul face parte din toate domeniile, nu doar din modă. Moda e o parte naturală a umanității, dar oamenii leagă prea mult afacerile de bani, lucru de care eu nu sunt atât de sigur. Scopul meu e să ridic nivelul creativității în modă șI asta cere, din păcate, mult efort și un spirit puternic.

Banii distrug moda?

Iubesc banii și vreau să am și mai mulți. Nu putem trăi fără ei. Noua mea colecție se cheamă „0 Written” și se concentrează pe relația dintre modă și bani. Vreau să sărbătoresc istoria modei și a banilor. Și în trecut era o legătură puternică între haine și bani.

Ce ai învățat din perioada în care l-ai asistat pe John Galliano?

Moda e viață și moarte, are o atracție și o putere infinită, dar e periculoasă. Oamenii creativi se pot deprima ușor și o pot lua razna. E foarte trist că genii ca John Galliano și Lee McQueen s-au rătăcit. Am fost dintotdeauna foarte mișcat de creația lor, dar e evident că sacrificiul de sine total duce la degradare mentală. Eu n-am avut curajul să ating nivelul acela.

Ce predai la școala ta de modă, Coconogacco?

În trecut fusesem rugat să predau la multe școli, dar în Japonia, educația fashion e foarte conservatoare și se bazează pe confecționarea de haine, așa că am hotărât să înființez un loc unde oamenii se pot conecta cu moda în felurite moduri. Îi învățpe studenți să fie ei înșiși și să se exprime prin creații care să reflecte realitatea prezentului. Creația vestimentară înseamnă să impui un nou punct de vedere, așa că nu ne concentrăm doar pe confecționarea de haine.

N-ar fi mai drăguțsă faci haine simple pe care le poate purta oricine?

O să fac și asta, dar deocamdată am prea multe de spus.

Traducere: Oana Maria Zaharia