FYI.

This story is over 5 years old.

AM LANSAT NUMĂRUL DESPRE COPIII DRAGONULUI

Dincolo de văl

În casele şi vieţile femeilor saudite.

Dr Fawzia Akhdar, membră pensionată a ministerului educației: „Femeia saudită e cancelar, judecător, lider și mamă. Poate zgudui lumea cu mâna stângă în timp ce-și leagănă copilul cu cea dreaptă, cum spunea Napoleon. Restul oamenilor văd femeia saudită diferit pentru că e acoperită și poartă hijab, ceea ce înseamnă că e oprimată. Dar nu e adevărat. Femeia saudită e la fel ca restul femeilor din lume sau chiar mai puternică, pentru că ea a trebuit să lupte ca să ajungă unde este.”

Publicitate

Femeile reprezintă 45% din populația Arabiei Saudite. În mod ironic, aceste doamne controlează estimativ cam 7, 5 miliarde de lire din averea națiunii, dar le sunt negate niște drepturi care pentru majoritatea femeilor sunt indiscutabile: votul (până în 2015), șofatul și călătoritul în străinătate sau deschiderea unei afaceri fără aprobarea unui „tutore” de sex masculin (de obicei tatăl sau soțul). Nu e de mirare că sunt văzute stereotipic ca niște umbre anonime fără nimic de spus și fără control asupra propriului destin.

Am avut ocazia unică de a fi invitată într-o lume în care rar pătrund intruși – în general considerată impenetrabilă – pentru a da la o parte abaya și niqab-ul și a le cunoaște pe femeile de dincolo de ele.

Najat Bager, fostă directoare de școală care acum scrie pentru diverse ziare și publicații online: „Trebuie ca presa occidentală să-și schimbe modul în care ne privește. Trebuie să scrie adevărul despre femeile saudite – și nu doar despre cazurile rele. Avem femei care lucrează ca regizori în televiziune și ca redactori la ziare. Nu mai e ca înainte.”

Salwa Shaker, crainică: „Când am început să fiu crainică, puteai număra pe degetele de la o mână femeile cu această meserie – poate trei sau patru – dar acum avem mai mult de 20 sau 25 de crainice. Important este că regatul și guvernul au considerat prioritară dezvoltarea abilităților umane, fie că ești bărbat sau femeie.”

Faima Almotawa, proaspăt absolventă de stomatologie: „Lumea ar trebui să știe că nu locuim în deșert și nu călărim cămile. Femeile noastre nu sunt sclave acasă. Mergem la muncă, studiem și ne alegem singure calea în viață. Provocările noastre nu au avut niciodată legătură cu guvernul, ci cultura. Oamenii nu acceptă că femeile sunt egale cu bărbații. Sau cel puțin nu acceptau până acum.”

Deema Barghouthi, doctor logoped: „Femeile saudite sunt ca toate celelalte femei din lume. Sunt soții bune, se poartă frumos cu copiii lor și sunt ambițioase. Vrem să învățăm și să avem studii superioare pentru a ne servi țara.”