
Oamenii uită că show-urile astea nu sunt cataloage. Nu e ca și cum te duci la Barneys și te uiți la toate rochiile alea drăguțe pe care nu ți le poți permite. Show-urile astea se organizează ca designerii să facă bani. Cum fac ei asta? Vânzând hainele astea magazinelor la prețuri astronomice. Cum scot ei mii de dolari din chestii făcute în China pe câțiva dolari? Creând un fel de magie în jurul brandului. Cum reușesc asta? Scoțându-te pe tine din show-ul de fashion.Brandul fiecărei case de modă e construit pe iluzia exclusivității, ceea ce înseamnă că n-au deloc chef de tine la show-ul lor. Le strici imaginea dacă te duci acolo. Marc Jacobs ar putea închiria Madison Square Garden și vinde bilete cu 50 de dolari celor care vor să vadă show-ul lui dacă ar vrea, dar ar da faliment într-un an dacă ar face asta. Ideea nu e să îl vadă cât mai mulți oameni, ci să țină oamenii departe de el. Moda, cel puțin cea aspirațională și de lux care place tuturor, e prin natura ei exclusivistă.Totuși, toți bloggerii de street fashion și puștii cu conturi de Tumblr fashion și gagicile care se consideră fashioniste pentru că le plac emisiunile despre modă de la TV stau în camerele de așteptare sperând să intre. Nu ca să vadă hainele, asta se poate face și online, unde fiecare ținută e postată imediat alături de numele designerului. Pot să și vadă showurile online în direct, dacă vor. Dar nu, nu o fac pentru haine. O fac pentru dulcele gust al apartenenței la un club de lux. Îi face să se simtă mai importanți.
Publicitate
Publicitate