Care a fost atmosfera la BAC, în Motru

Am vazut zilele astea tot felul de reportaje și interviuri cu elevii care au dat BACul, povești despre dezastrul repetat și alte din astea. Mi s-a părut că mănâncă căcat. La mine-n liceu, la Motru, au picat doar 20 de oameni. Ca să evităm orice fel de confuzie, eu n-am fost unul dintre ei și am dat bacul pentru prima dată.

Înainte să intrăm în săli ni se citea pe față o îngrijorare asemănătoare celei din prima noapte de pârnaie, dar odată ajunși în bănci, ne-am liniștit. Chiar și cu camere video, știam că n-o să fim futuți în cur, la Motru nu s-au întâmplat sodomii la bac până acum. În plus, seraliștii care făceau glume de cârciumă pe-acolo ne-au dat încredere în noi și ne-au făcut să ne privim cu ochi mai buni.

Ne-au luat orice fel de chestii cu care puteam face poze, deci nu am cum să v-o arăt pe tipa aia bună care ne-a supravegheat. I-am lăsat totusi numărul de telefon pe ciornă. Nu m-a sunat încă, dar zilele astea probabil a fost ocupată cu bacul și n-a avut timp…

E clar că părinții aveau cele mai mari emoții. La noi era simplu: te uitai pe subiecte și știai imediat dacă faci sau nu. Dar ei stăteau trei ore fără nicio informație despre ce se întâmplă, consolându-se între ei. Poza asta cred că spune totul despre atmosfera de afară. O mamă îngrijorată se uita printre gratii spre ieșirea școlii, așteptând ca fiu-su să iasă zâmbind, cu subiectele-n mână. Seamăna cu mamele spartane care așteptau cu sufletul la gură să le vină copiii de la război, privind în gol, contemplând întoarcerea triumfală, dar gândindu-se și la venirea pe scut.

Tot la gard i-am găsit și pe domnul Khraibani, și pe domnul doctor Iskandarani, posibil libanezi, care mi-au povestit, cu accent oriental foarte simpatic, cum s-au confruntat cu bacalaureatul. Cei doi ajunseseră încă de la 7:30, ca să „brindă loc de barcare” și nu s-au mișcat toate cele trei ore, deși nu erau emoționați. Khraibani mi-a mărturist că nu i-a fost frică nici când a candidat Ilie Petrescu de la PPDD la postul de primar, da păi de un amărât de examen.

Părintele paroh Zglobiu, care a fost prea timid să facă poză singur, a avut și el fata în clasa a XII-a. Mi-a zis că în perioada asta foarte mulți elevi au revenit în mod miraculos la credință și au stat probabil mai mult în biserică decât cu cărțile în față. Totuși, în loc să le citească rugăciuni, mai bine le citea Luceafărul pe un ton duhovnicesc, poate rămânea ceva în subconștient.

Deși în județul Gorj au picat 75% din liceeni, noi știam imediat după terminarea probelor că-l vom lua. Atmosfera din bodega unde ne regrupăm după astfel de calamități era incendiară. Atât de incendiară încât ardeau tricourile de pe indivizi. Discuțiile oscilau între „cât să bem zilele astea ca să ne revenim până la admitere” și „cât să bem după admitere ca să trăim până în toamnă când începe facultatea”.

Tot aici am auzit povești despre handsfree-uri care nu mergeau, diaree sălbatice din timpul examenului, în condițiile unor băi infecte și fără hârtie igienică, oameni care la subiectul III nu au scris decât „Mihai Eminescu este cel mai mare poet român”, o tipă căreia i s-a dictat prin cască alt eseu și nu s-a prins că e pe lângă subiect, o tipă care a făcut o iritație urâtă de la bateria de handsfree, seraliști care copiau enunțurile subiectelor ca să nu dea foaia goală.

Seara am ars-o aiurea, am zis să ne ardem caietele, „că doar n-o fi foc”. Adică, trecând peste glumele de poet obscur ieșit la pensie, s-a lăsat cu un foc de tabără, multă bere la pet și semințe. Deși pare cocălăresc să-ți arzi caietele, să scuipi semințe și să râgâi bere peste ele, pentru noi a fost un ritual metafizic de purificare și detașare de liceu. Dacă aveam și o chitară zicea lumea că suntem hipioți, dar am zis că mai bine să ne creadă cocalari, ca să nu luăm bătaie. Când ne era lumea mai dragă, a venit poliția și ne-a gonit de-acolo, că făceam gălăgie aproape de oraș. Mi se pare foarte logic să spargi un chef care face scandal pe câmp și să trimiți 30 de oameni beți în centrul orașului. Ce credeau oare, că mergem acasă?