FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Ce am învățat încercând să fac rost de o stripteuză în București

În primul rând este al dracului de greu să faci rost de o stripteuză pentru o prietenă lesbiană. Ai mai multe şanse să găseşti una la agenţiile care organizează nunţi şi botezuri decât la anunţurile de matrimoniale.

Week-end-ul ăsta a fost ziua unei prietene lesbiene. Iar pentru că ea e o mare beţivă şi orice cadou în formă de bani, telefoane sau alte obiecte s-ar fi transformat invariabil în alcool şi încă o gaură în stomac, am decis împreună cu ceilalţi prieteni ai mei să-i facem o petrecere surpriză şi să-i aducem o stripteuză. Ţineam minte că atunci când am dus-o la Amsterdam la striptease a fost foarte destrăbălată, făcând de toate mai puţin trasul de coca de pe curul femeii, pentru că e zgârcită şi cocaina costă. Aşa că m-am gândit că ăsta ar fi un cadou pe care l-ar ţine minte, mai ales că mă tot bătea la cap cu nostalgii din excursia aia în Amsterdam.

Publicitate

Am aflat însă că în Bucureşti este al dracului de greu să faci rost de o stripteuză pentru un party. Cum căutatul pe Google nu a produs niciun rezultat viabil, iar barurile de striptease nu voiau să îmi dea numărul niciunei angajate, m-am decis, la sfatul unui prieten, să caut prin anunţurile postate de diferite curve online, la matrimoniale. Chestia asta s-a dovedit o idee proastă, dar amuzantă. Aşa că am alcătuit o listă de sfaturi și atenționări despre ce am învăţat din toată experienţa, în caz aveți nevoie de o stripteuză sau o curvă.

Unele curve sunt extrem de homofobe

Prima tipă pe care am sunat-o ca s-o întreb dacă face striptease pentru prietena mea lesbiană mi-a zis că sunt nebun, m-a înjurat direct de pizda lu' mama și a închis imediat. Mă aşteptam să fie mai deschisă la minte, ţinând cont că toate porcăriile pe care le face o pun mai mult ca sigur în fruntea acatistelor întocmite de babele din satul ei natal, probabil de prin Republica Moldova. Următoarele domniţe m-au refuzat atât de politicos cât poate o curvă s-o facă. Dar cele mai amuzante au fost cuplurile de aşa-zise lesbiene, care făceau show-uri doar pentru bărbaţi. M-am gândit că e din cauza unei etichete profesionale stricte. Probabil nu se controlează în jurul altor lesbiene și nu vor să amestece plăcerea cu munca.

Curvele te lasă să te pişi pe ele pentru 150 RON, dar nu fac striptease

Am dat de nişte doamne care aveau scris în anunţ că acceptă uro şi golden shower, dar când le-am întrebat de striptease, s-au coit, că ele nu fac chestii d-astea. Se pişă la comandă, dar refuză să-şi dea hainele jos. Un răspuns extrem de raţional. De ce să te dezbraci şi să dansezi pentru o sumă de bani pe care o poţi câştiga fiind futută în cur şi lasată într-o baltă de pişat?

Publicitate

Curvele nu se deplasează la destinaţie

Când suni o curvă, îţi răspunde pe un ton normal, aproape crezând că ai greşit numărul. În schimb, după ce-i zici că suni în legătură cu anunţul, slobozește pologhia aia învăţată robotic: „Da, anunţul este valabil. 150 de lei pentru sex total: oral, normal, anal. Sunt stilată, curată, fac şi masaj dacă vrei." Apoi le-am întrebat ceea ce mă interesa cu adevărat : „Dar striptease faci?" „Da, fac şi asta dacă vrei tu", „Dar deplasări la destinaţie faci?" „Nu". Ceva mai târziu am aflat că, de fapt, le e frică să nu fie sechestrate. Dar nu se tem să vină unul să le fută în cur şi, în funcție de cât de nebun e, să le mutileze creativ.

Ai mai multe şanse să găseşti o stripteuză la agenţiile care organizează nunţi şi botezuri decât la anunţurile de matrimoniale

Periplul meu de trei zile prin anuntul.ro se încheiase tragic, iar singura agenţie găsită pe net, care se ocupa cu striptease-ul mi-a dat ţeapă după ce îmi trimisese pe mail un meniu de 12 fete. Eram descumpănit, pentru că până la party mai erau șase ore. Salvarea a venit de la o prietenă care avea o amică care organizase un botez cu o agenţie care făcea şi petreceri ale burlacilor, deci sigur aveau şi stripteuze. Am luat numărul de telefon de pe site, am stabilit fata şi preţul, iar în cinci ore stripteuza era la adresa indicată. Treaba funcţionează pe principiul spălătoriilor mafiote: scoţi bani din nunţi şi botezuri, dar cu nataliatea şi ratele de divorţ din ziua de astăzi, e bine să te orientezi și spre ceva care îţi aduce un profit sigur.

O stripteuză profesionistă costă

Peștele numit promoterul mi-a explicat că striptease-ul şi dansul la bară sunt o artă care necesită mai mult decât datul din cur ca o negresă epileptică care sfidează gravitaţia, după care mi-a cerut 450 lei pentru două spectacole, adică 40 de minute. Banii i-am dat înainte ca fata să înceapă, timp în care mi-a explicat că are grijă de 42 de fete, fie hostesse, fie animatoare, fie stripteuze, iar dacă treaba n-ar merge, ar pleca cu ele în străinătate. Tipa şi-a meritat banii, pentru că prietena mea s-a simţit bine. Deşi avea o faţă generică de femeie găsită într-o bodegă din Centrul Vechi, avea un corp mişto şi era extrem de flexibilă, dând cu uşurinţă lecţii de şpagat lu' d-alde Mircea Badea sau Van Damme. I-am promis că n-o să-i dau numele şi nici n-o să-i arăt faţa şi cu toate că profilul ei de Facebook este extrem de public, eu mă ţin de promisiune pentru că sunt de treabă.

Stripteuza îşi alege singură muzica

Nu ştiu dacă e din cauză că fata era limitată sau pentru că există melodii pe care le înveţi pe măsură ce creşti în rang ca stripteuză, dar ea a fost convinsă cu greu să divagheze de la setlist-ul pe care şi-l stabilise: Lil Wayne - Mrs. Officer (pentru că a intrat îmbracată în poliţistă), Shake ya tail – Nelly/P.Diddy Remix, Hess is More - Yes Boos (Buddha Bar Remix). După negocieri intense şi două pahare de single malt, a fost de acord să înghesuie în programul ei şi 30 de secunde de dans lasciv pe banalul „Mulţi ani trăiască". Mai jos aveţi lista cu melodiile pe care adansat.

Tipele pot pipăi sânii stripteuzei

Deşi toţi tipii aflați acolo cu prietenele lor le ţineau de mână şi spuneau cât de degradant pentru condiţia femeii este ceea ce face fata aia acolo, privirile lor salivânde sugerau altceva. Dar după spectacol, tipele erau alea care se îngrămădeau pe lângă fată să-i pipăie sânii, să vadă dacă sunt adevăraţi - un act semi-erotic numai bun pentru băieţii prezenți. Probabil chestia asta se întâmplă mai des dacă stripteuza are cupă D şi tipele au sânii ca două pişcături de tânţar sau sunt lesbiene, cum era cazul multora de la petrecerea aia.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește și:
Convorbire cu o curvă
Stripclub-urile bucureştene sunt triste şi pustii
Cum să fuţi o stripteuză