FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

China își pregătește o armată de copii modificați genetic

Pe chinezi nu-i deranjează „să se joace de-a Dumnezeu”, așa că sunt cu mult înaintea Europei și Americii în domeniul geneticii.

Nu e nicio noutate că China e pe cale să devina noua superputere globală, nu? În timp ce civilizația occidentală se sufocă în propria lăcomie ca un Marlon Brando boșorog, China continuă să cumpere datoriile Americii și să pună la loc sigur resursele naturale ale lumii. Dar nu se mulțumesc să râdă și să treacă pe lângă noi făcându-ne semne obscene din fugă; și-au mai dezvoltat și un proiect de inginerie genetică susținut de stat.

Publicitate

La BGI Shenzen, oamenii de știință au colectat mostre de ADN de la 2 000 de persoane superinteligente din lume și își fragmentează toți genomii încercând să identifice genele care determină inteligența umană. Se pare că aproape și-au atins scopul. Atunci când proiectul va fi complet, părinții își vor putea alege cel mai luminos zigot prin scanarea embrionilor și vor putea crește inteligența fiecărei generații cu cinci până la 15 puncte de IQ. În vreo două generații, va fi foarte greu să concurăm cu chinezii la nivel intelectual.

Geoffrey Miller, un psiholog evoluționist și lector la Universitatea din New York, e unul dintre cele 2 000 de persoane foarte inteligente care au contribuit cu o mostră de ADN. Am vorbit cu el despre ce ar putea însemna acest program ușor înfiorător pentru viitorul copiilor chinezi.

VICE: Salut, Geoffrey. S-a mai jucat China în domeniul eugeniei?

Geoffrey Miller: Cum a pus mâna pe putere Deng Xiaoping la sfârșitul anilor '70, nu s-a mai concentrat pe economie, ci pe gestionarea calității și cantității poporului. În anii '90, au început să testeze bebelușii cu ultrasunet pentru descoperirea defectelor și malformațiilor și au investit foarte mulți bani în cercetări genetice pentru a-și da seama care gene fac oamenii mai inteligenți.

Ce știi despre BGI Shenzen?

E cel mai mare centru de cercetări genetice din China și cred că cel mai mare din lume. Nu se ocupă doar de genetica umană, ci și de genetica plantelor, a animalelor și orice altceva e relevant din punct de vedere economic și interesant din punct de vedere științific.

Publicitate

Tu ții legătura cu ei?

Acum două zile am primit un e-mail în care mă anunțau că aproape au terminat fragmentarea pentru Proiectul de Genetică Cognitivă BGI, cel pentru care mi-am donat mostra de ADN. Au spus că în curând vor ști rezultatele.

Care a fost procesul lor de selecție?

Par interesați mai ales de persoane de origine chineză și europeană. Recrutează prin conferințe științifice, prin ce aud de la unii, de la alții. Trebuie să dovedești că ești atât de inteligent pe cât spui că ești. Trebuie să-ți trimiți CV-ul complet, să le trimiți orice publicații pe care le-ai scos, rezultatele de la teste de IQ oficiale, să spui unde ai făcut facultatea, chestii din astea.

Cum vor fi puse în practică cercetările?

Odată ce ai primit informația și un ovul fertilizat divizat în câteva celule, poți lua o mostră din una din celule ca să afli inteligența și apoi ovulul devine o persoană.

Ce înseamnă asta în termeni mai simpli?

Orice cuplu poate avea mai multe ovule fertilizate în laborator cu sperma tatălui și ovulele mamei. Apoi poți testa mai mulți embrioni și analizezi care va fi cel mai inteligent. Va fi copilul cuplului, cu informațiile genetice ale amândurora, dar va fi ales embrionul cel mai inteligent. Nu e vorba de inginerie genetică sau de adăugarea unor gene noi, sunt exact genele pe care le au cei doi membri ai cuplului.

Și pe parcursul a mai multe generații poți multiplica exponențial inteligența populației.

Publicitate

Am înțeles. Chiar dacă ar crește IQ-ul unui copil obișnuit cu cinci puncte, tot e o diferență imensă în ce privește productivitatea economică, competivitatea țării, patentele pe care le obțin, modul în care se conduc afacerile.

Ar putea duce la ceva mai sinistru?

Aceleași cercetări deschid ușa ingineriei genetice în viitor. Dar durează mai mult să pui în practică așa ceva.

Când crezi că analiza embrionară ar putea fi implementată la scară largă?

Folosirea tehnologiei pentru scanarea embrionilor ar putea dura cinci până la zece ani, dar ar putea dura doar câțiva ani. Depinde cât de motivați sunt.

Ar putea fi repetat acest proces cu alte caracteristici, cum ar fi aspectul fizic?

Absolut. De fapt, aproape orice altă trăsătură pe lângă inteligență va fi mai ușor de reprodus. Știm că inteligența depinde de multe gene, în timp ce trăsăturile fizice – cum e părul sau culoarea ochilor – depind de doar câteva gene. Forma corpului va fi mai ușor de reprodus, dar un fizic atrăgător va fi mai complicat. Va fi mai ușor de determinat cât de impulsivă, cât de liberală sau cât de conservatoare e o persoană. Și religiozitatea e influențată parțial de gene.

Căcat. Cum se compară cercetarea genetică din Occident cu cea a Chinei?

Suntem mult în urmă. Avem aceleași capacități tehnice, aceleași capacități statistice de a analiza informațiile, dar ei colectează informații la o scară mult mai mare și par a fi capabili să facă din descoperirile științifice o politică a guvernului mult mai ușor decât noi. Tehnic și științific, am putea face și noi asta, dar n-o facem.

Publicitate

De ce nu?

Avem probleme ideologice de genul: „N-ar trebui să modificăm legile naturii, n-ar trebui să ne jucăm de-a Dumnezeu.” Tocmai am participat la o dezbatere în New York acum câteva săptămâni la care s-a discutat dacă ar trebui să scoatem în afara legii ingineria genetică pe bebeluși, iar publicul era împărțit. În China, 95 la sută din public ar spune: „Evident că ar trebui să programăm genetic bebelușii ca să fie mai sănătoși, mai fericiți și mai inteligenți!” Există mari diferențe culturale.

Ce altceva face China și noi nu facem?

Păi investesc o cantitate imensă de bani în educație, creează noi sisteme de universități care abordează metode de învățare mult mai creative, trimit sute de mii de studenți în America și Europa ca să vadă cum funcționează sistemele noastre educaționale și își ridică propriile sisteme la nivelul sistemelor noastre și chiar mai sus.

Crezi că au ca scop dominația globală?

Partidul comunist chinez n-a căutat niciodată să cucerească lumea. Au vrut doar să ridice China la nivelul istoric binemeritat de cultură centrală a umanității. Europa a avut un avantaj temporar, dar acum ei reechilibrează situația, fiind țara cu cea mai mare populație. Nu cred că au vreo ambiție imperială de a extinde granițele Chinei – n-o să acționeze ca Germania nazistă sau America în secolul 20 – dar vor să fie respectați și să aibă un cuvânt de spus și n-au încredere în America sau Europa ca lideri ai lumii, în ce privește încălzirea globală sau egalitatea sau stabilitatea economică.

Publicitate

Urmăriți-l pe Aleks pe Twitter: @slandr

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și:

Chinezii needucați cuceresc lumea

Dacă nu ne reparăm economia, Europa va deveni Disneyland pentru China

Grădina zoologică cu cerșetori din China

Tinerii gardieni publici din Beijing

Expoziţia muzeelor: Muzeul chinezesc de istorie naturală