
Publicitate

Publicitate

Deadanimalsikilled: Poate că n-am primit destulă atenție. Poate că dacă oamenilor le-ar păsa mai mult de mine, nu m-aș simți obligat să postez astfel de fotografii îngrozitoare.De unde iei fotografiile?
De obicei le iau de pe Yahoo, pentru că m-am gândit că oamenilor o să le fie mai greu să le găsească pe Yahoo decât pe Google și n-o să-și dea seama atât de repede că sunt false. Nu știu dacă logica asta are sens. Pur și simplu trolez oamenii și vreau să-i fac să se simtă nasol.Se pare că și ei vor să te facă să te simți nasol. De cât timp faci asta?
Am contul Deadanimalsikilled din octombrie 2013. Am început cu un șoarece și am crescut miza din ce în ce mai mult, cum ar face un ucigaș în serie. Întâi un șobolan, apoi o cioară și așa mai departe.Primesc multe amenințări cu moartea. Lumea mă vrea mort.Cum au aflat oamenii despre tine? Cum ai făcut rost de followeri, în primul rând?
Aveam un cont de Instagram cu aproape o mie de prieteni, dar era plictisitor. Toți foloseau aplicația ca să se laude ce vieți minunate au ei. Așa că într-o zi mi-am schimbat numele în Deadanimalsikilled, mi-am șters toate fotografiile și am postat șobolanul mort. Am pierdut cam 700 de followeri peste noapte, dar câțiva au rămas.
Publicitate
Și apoi m-au descoperit niște fetițe de 14 ani din Germania și au devenit foarte interesate de mine. Au început campanii împotriva mea, au rugat Instagramul să-mi închidă contul și au făcut meme-uri despre cât de groaznic sunt. Oamenii postează destul de des despre mine, îmi place să fac print screen la cele mai bune comentarii și să le postez.

De obicei, când oamenii îmi scriu că sunt bolnav, le răspund: „Știu, am nevoie de ajutor. Vă rog ajutați-mă." Dar nu-mi răspund înapoi.Oamenii apropiați din viața ta știu că faci asta?
Au început să afle. Maică-mea mă înțelege cumva. Înțelege că e o glumă. Dar m-a rugat să nu vorbesc cu tine și să nu-ți dau numele real. E convinsă că o să-mi distrug viața. Iar prietena mea nu suportă chestia asta. Iubește animalele și nu e amuzată deloc.Totuși continui să postezi fotografii cu creaturi moarte.
O fac discret, când e la duș sau plecată. Nu pot vorbi despre asta. Dacă deschid subiectul, am stricat toată ziua. Îi stric cheful. Trupa mea a fost și ea eliminată din turnee din cauza contului.

Eram în drum spre Boston unde aveam concert, când am primit un sms de la unul dintre membrii trupei principale. Îmi găsise Instagramul și mi-a scris: „E ofensiv și dovedește că ai un caracter oribil." Mi-a spus că se bucură că îmi place să ucid creaturi nevinovate și m-a întrebat dacă nu vreau să omor pisica unui prieten comun. În fine, a fost sarcastic, nu i s-a părut deloc amuzant.
Publicitate
Încerc să postez zilnic. Îmi place la nebunie. E greu să găsești pozele potrivite. Caut anumite fotografii. Trebuie să fie fotografiate POV, de deasupra unui corp inert.Se găsesc multe fotografii cu animale eviscerate online. Dar mie îmi place când nu se văd deloc răni. Așa îți poți imagina că au fost otrăvite. Poate că personajului pe care l-am creat îi place să otrăvească vulturi și capre! Cineva s-a enervat super tare pe poza cu vulturul, pentru că cică omorâsem vulturul țării lui. Mi-a plăcut comentariul ăla.Poza cu vulturul a fost bună de tot, pentru că pare că are nasul însângerat. Știai că vulturilor le curge sânge din nas când îi omori?

În general nu postez sânge pentru că sunt raportat pe Instagram de 15 ori pe zi. Nu vreau să-mi scoată fotografiile din cauză că sunt prea violente. Până acum administratorii au fost de treabă. Cred că au simțul umorului.Există vreun animal pe care nu l-ai ucide?
Azi m-aș simți prost să postez o poză cu un pisoi mort, dar încet-încet mă desensibilizez. S-ar putea să postez unul lunile următoare.Care sunt comentariile tale preferate?
Era unul cam așa: „Dacă aș ști unde locuiești, te-aș omorî, aș face o poză și aș pune-o pe Instagram. Cum te-ai simți, avortonule?" Suculent.Am mai primit un comentariu de la un băiețel de zece ani din Germania care suna ca Dalai Lama, deși nu avea niciun sens: „Există ceva în lumea asta, te-a făcut să simți ce au simțit animalele și eu sunt singurul care postează acest moment pe Instagram." Mi-a dat ceva de gândit.
Publicitate
Când m-ai sunat să ne întâlnim pentru interviu azi, prietena mea era lângă mine. Mi-a spus: „Te rog nu te duce." Nici maică-mea n-o să fie prea veselă. Și totuși am venit. Pur și simplu nu mă pot opri.Ești dependent fără scăpare.
Peste un an, o să afli că am omorât toate animalele astea. Auzi, poți să nu-mi dai numele real în interviu?Dacă n-ai văzut destule fotografii cu animale moarte, intră pe contul lui de Instagram.Traducere: Oana Maria ZahariaMai multe conturi tâmpite de Instagram:Faceți cunoștință cu supervedetele adolescente de pe Instagram
Copiii traficanților de droguri se laudă pe Instagram
Cele mai demente jointuri de pe Instagram
Contul de Instagram al lui Miley Cyrus face cât zece muzee de artă
