Îmi pare rău, oameni buni, nu se poate face combustibil pentru avioane din apă de mare

Experții marini încearcă să facă un avionaș să funcționeze pe bază de combustibil lichid de hidrocarburi (Fotografie: Laboratorul de Cercetări Navale al Statelor Unite)

Săptămâna trecută, niște oameni de la Laboratorul de Cercetări Navale, divizia tehnologică, au reușit să facă un avion să zboare cu combustibil pe bază de apă de mare. Desigur, apa de mare a fost mai întâi convertită într-un combustibil de avioane pe bază de hidrocarburi lichide, iar avionul era o replică la scară mică a unui avion de luptă din cel de-al doilea război mondial la care până și o păpușă Ken ar fi strâmbat din nas, dar totuși a fost e demonstrație reușită a unei tehnologii la care ceretătorii lucrează de zeci de ani – transformarea dioxidului de carbon și a hidrogenului din oceanele lumii în combustibil economic și ecologic.

Știrile despre această realizare au circulat pe tot internetul și toți jurnaliștii s-au întrecut în fabricarea unor povești cât mai fabuloase pe baza comunicatului de presă a Laboratorului. La o extremă, International Business Times a ilustrat Marina Americii ca pe o brigadă navală înarmată până-n dinți care suge emisiile de dioxid de carbon din toată lumea și le transformă în noi produse strălucitoare. Dar în ciuda mesajelor optimiste de genul „Adio, petrol!”, unii conservatori au boscorodit supărați despre „mașinăriile perpetuum mobile” și despre superficialitatea presei liberale.

Deci cine are dreptate? Să analizăm puțin tehnologia:

Premisa de bază e aceasta: Combustibilul de avioane se face din hidrocarburi, molecule organice care conțin atomi de hidrogen și atomi de carbon. Cele mai mari rezerve naturale de hidrocarburi sunt rezervele de petrol brut ale planetei, dar sunt tot mai greu de accesat și se găsesc în locuri foarte neconvenabile, cum ar fi Irakul. Dar mai există o rezervă imensă de hidrogen și carbon – oceanele planetei. Moleculele de apă conțin hidrogen, iar în apă se găsesc cantități mari de dioxid de carbon dizolvate (mulțumită emisiilor de dioxid de carbon care fac oceanele lumii tot mai acide).

Dacă, în loc să săpăm adânc după petrol, am putea extrage carbonul și hidrogenul din oceane, după care le-am putea transforma în hidrocarburi? Am avea ceva de lucru, dar am folosi o resursă accesibilă tuturor, mai puțin elvețienilor. Practic, dacă ești o navă de luptă imensă, se cheamă că înoți în propriul combustibil.

Problema e procesarea materialului brut. Cercetătorii din Marina americană au folosit electricitatea pentru a extrage hidrogenul din apă ca gaz, apoi au folosit un sistem electrochimic pentru a recupera dioxidul de carbon din aceeași apă și au reunit cele două gaze pentru a crea hidrocarbura lichidă. Potrivit comunicatului de presă, pot obține aproximativ 97 de procente din dioxidul de carbon din apă și pot converti aproximativ 60 de procente din gazele extrase în hidrocarburi care pot fi utilizate drept combustibil de avion.

Dacă ești atent, probabil ai observat deja niște probleme la acest plan. Cea mai evidentă e faptul că ai nevoie de o tonă de energie nu doar pentru a procesa apa, cât și pentru a o scoate la suprafață. Dacă nava generează electricitate pe bază de combustibil, atunci va arde mai mult combustibil decât poate produce. Ca procesul să aibă sens, ai nevoie de ceva mai hardcore…ceva ca un reactor cu energie nucleară plasat pe o navă transportoare de avioane.

De fapt, dacă citești unele rapoarte despre acest proiect, o să vezi că fix cu energie nucleară vor să lucreze, dar asta le-a scăpat ziarelor ca International Business Times și altor reporteri, după cum indică și American Spectator. Dar s-ar putea ca asta să nu fie o problemă atât de mare. Energia nucleară e una dintre cele mai curate și mai practice surse de energie alternativă în momentul de față și, chiar dacă sunt mai ridicate costurile producerii combustibilului, economisești din costurile transportului și te asiguri că flota ta va avea oricând combustibil la dispoziție. Pare o strategie grozavă.

O problemă mai mare ar fi deșeurile și ineficiența procesului. E adevărat că există o concentrație mai mare de dioxid de carbon în apă decât în aer, dar tot e o cantitate mică. Pentru a obține o cantitate semnificativă de gaz, trebuie să procesezi un volum imens de apă de mare, iar atunci când gazul va fi compresat și transformat în lichid, volumul îi va scădea considerabil. Un raport din 2010 estimează că pentru producerea a 100 000 de galoane de combustibil pentru avioane într-o zi – presupunând că procesul e eficient 100% - „cantitatea minimă de apă de mare care trebuie procesată e de 8 900 000 de metri cubi. Echivalentul unui metru cub de apă marină e de aproximativ 200 de metri pe fiecare latură.”

În viața reală, te aștepți să fie o cantitate de două ori mai mare, dar tot e destul de mare și așa.

Apoi mai sunt emisiile. Am menționat mai devreme că doar 60 de procente din gazul produs e convertit cu succes în combustibil. Aproximativ 25 de procente ies din proces sub formă de metan, unul dintre cele mai nocive gaze de seră care există. Și mai e o problemă: faptul că extragi dioxid de carbon din ocean, îl pui într-un avion și-l pompezi înapoi direct în atmosferă.

Din perspectiva energiilor alternative, e un plan demodat și murdar.

@mjrobbins

Traducere: Oana Maria Zaharia